Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Oscarul spart, o palmă și niște picioare

general rus

Într-unul dintre filmele nominalizate la Oscar (n-a luat nimic), Don`t Look Up! („Nu vă uitați în sus!”), se întâmplă așa: în vreme ce curg știrile despre apropiata distrugere a planetei de către un asteroid nemilos, audiență maximă face ruperea lanțului de iubire între un soi de „Reghe” și o „Prodancă”. Această ficțiune n-a fost lăsată să trăiască prea mult înainte de a fi înlocuită de realitate: palma pe care Will Smith i-a dat-o în direct prezentatorului Chris Rock, pentru că i-ar fi jignit soția, are deja milioane de vizualizări pe net, în vreme ce un discurs al lui Volodimir Zelenski cerând ajutor pentru Ucraina nu trece de 6 sute de mii.

Asta dacă secvența Smith-Rock (bine că sunt negri amândoi, altfel era jale) n-o fi și ea o ficțiune, un cinema pus la cale ca să mai învioreze show-ul decernării Oscarurilor, un spectacol plicticos, plasticos, plin de țipete monotone de „mare surpriză”, râsete și îmbrățișări lăutărești, precum și toalete care costă cât un regiment de tancuri.  

În peisajul ăsta s-a dorit să intervină în direct cu un mesaj președintele Zelenski. Ar fi fost maxima consacrare pentru actorul Zelenski. Sean Penn a declarat că dacă nu va fi așa, își va sparge statuetele Oscar câștigate. Volodimir n-a apărut. Refuzul Academiei Americane de Film a fost justificat prin dorința de a nu „politiza” spectacolul.

O cruntă ipocrizie. Mai e ceva nepolitizat la Hollywood? Acum un an și ceva, Academy of Motion Picture Arts and Sciences a emis un ucaz care face ordine în producția și premierea filmelor. „Grupurile subreprezentate”, adică femei, persoane de culoare sau etnic defavorizate, persoane LGBTQ+ sau persoane cu dizabilități trebuie să aibă peste tot o cotă parte de prezență asigurată, mergând până la 30% (Pink Hollywood). Așa încât, deoarece n-am apucat să văd „CODA”, „King Richard” sau „West Side Story” în versiune Steven Spielberg, nu știu dacă persoana de culoare Will Smith, persoana cu dizabilități (surd) Troy Kotsur sau actrița de origine latino Ariana deBose au fost premiați pentru că sunt buni sau ca să se facă cota. 

Mai rămâne acum să înregistreze un număr de vizualizări net superior imaginilor din Ucraina o filmare (sau un selfie) a lui Sean Penn cum dă de pământ cu unchiul Oscar. 

Iar eu mă dovedesc nepatriot, pentru că scriu despre scandal la Hollywood în loc să fac reclamă vânzolelilor noastre, românești, de la Teatrul Național din București. Unde conducerea, în cap cu actorul Mircea Rusu în rolul directorului, s-a opus punerii culorilor Ucrainei pe fațada instituției, ridicându-se totodată, eroic, în apărarea autorilor dramatici ruși din repertoriul TNB, pe care nu i-a atacat nimeni. După care, la șoul oferit de fostul actor, actualmente misticul iluminat dughinist Dan Puric, invitat în TNB, s-a distribuit spectatorilor, sub privirea blajină a aceluiași M. Rusu, o foaie românisto-fascistă în toată regula.

De fapt, ar fi trebuit să scriu despre chipurile împietrite ale tinerilor soldați ruși, cu câte un picior sau ambele lipsă, aflați fie în patul de spital, fie aliniați la zid în cărucioare, în vreme ce un general robot le urează să se pună repede pe picioare și le înfige medalii în piept. Dar n-am cuvinte. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult