Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Palma de părinte sau despre vechea cultură românească „Eu te-am făcut, eu te omor”

Copil profil

(Foto: Guliver/Getty Images)

Dacă vrei să fii mecanic, ai nevoie de o diplomă, te duci la școală și dai examen. Apoi, cineva te acreditează ca mecanic. Dacă vrei să fii șofer, te duci la școală, faci cursuri, dai examen și primești carnetul de șofer, să poți conduce. Dacă vrei să te faci tâmplar, urmezi aceeași cale, mergi la școală și, după examen, ajungi să bați cuie, să asamblezi scânduri, grinzi, balamale și faci mobilă.

Dacă vrei să fii părinte, nu ai nevoie de nimic. Faci un copil, sau mai mulți, fără nici o diplomă, fără nici un curs, fără nici un examen. În mod paradoxal, pentru cea mai importantă „meserie” din lumea asta, cea de părinte, nu ai nevoie de nici o patalama, de nici o acreditare, nimeni nu trebuie să te declare apt să fii părinte, să crești copii, să-i educi, sau să-i pregătești pentru viață. Așa se face că, de atâtea ori, frustrările părinților se revarsă asupra copiilor. Grijile, nemulțumirile, angoasele și furia părinților se răstoarnă în capul copiilor. 

Foarte multe proverbe și zicale tradiționale vin să întărească preconcepții care susțin bătaia aplicată copiilor, sau neglijența față de copii și sună cam așa: „Nu contează o gură în plus”; „Unde sunt doi, încape și-al treilea”; „Bătaia e ruptă din rai”; „Unde dai bine, crește”; „Mama unde lovește, carnea crește”; „Două-trei coade de topor curg din dragoste”; „Bătaia la copii e ca buruiana de leac”. De atâtea ori suntem martori direcți ai unor crize de nervi și furie ale părinților, asupra copiilor. Pe stradă, în magazine, în parc. Amenințări verbale, insulte, urlete, îmbrânceli, zmucituri, palme peste cap, urechieri, scuturături compulsive de mână, de umăr, de gât, sau de cap. Bătăi în toată regula, acompaniate de jigniri și crize de isterie: „Eu te-am făcut, eu te omor!”; „Îți dau o mamă de bătaie de-ți sună apa-n cap!”; „Te snopesc în bătaie”; „Îți rup oasele”; „Îți rup mâinile”; „Îți rup picioarele”; „Îți scot dinții din gură” - ca să dăm doar câteva exemple de „educație parentală” făcută pretutindeni în țara noastră și fără nici un fel de urmări din partea trecătorilor, care sunt martori pasivi. Lumea, de obicei, se face că nu aude, oamenii trec ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, se fâstâcesc, privesc în altă parte, sau ocolesc scena de violență a părintelui față de copil. Acesta e o parte a unui peisaj comun, sunt scene obișnuite.

Vedem, de atâtea ori, copii înfometați, murdari, îmbrăcați în zdrențe, fără încălțări iarna, zgribuliți de frig, bebeluși folosiți la cerșit și nu facem nimic, pentru că au ajuns să fie scene din cotidian, din realitatea noastră imediată. Cumva, acceptăm inacceptabilul și am ajuns să considerăm firesc abominabilul agresiunii, al abuzului fizic, emoțional, sau neglijarea. Într-un fel, ne justificăm, față de noi înșine, cu o resemnare blazată și ridicăm din umeri, pentru că, nu-i așa, „asta-i țara în care trăim”, „oricum nu putem face nimic”, „ne complicăm degeaba”, sau „orice am face, tot așa va fi aici”.

Între timp, sute de mii de copii suferă abuzuri de nedescris, sunt bruscați, loviți, traumatizați, marcați pentru tot restul vieții lor de un mod anacronic și aparținând unui alt secol, prin care sunt „crescuți” de propriii lor părinți, în jurul nostru, în țara noastră. 

Alte sute de mii de copii suferă din cauza neglijenței părinților. De data asta, sunt părinți mult prea ocupați să stea cu ei, oameni prosperi, alergând după carieră și bani, captivi în joburi interminabile, sau magnetizați de viața socială în care nu mai au loc și de propriii lor copii. Evenimente peste evenimente, concerte, weekend-uri cu nunți, botezuri și zile de naștere, în care copiii sunt doar niște accesorii prezente pentru că nu au cu cine-i lăsa acasă, sau agasanți, pentru că pun întrebări și vin să deranjeze, dorind să fie, și ei, luați în seamă. Viața părinților, cu ritmul ei compulsiv, cu viteza ei delirantă, nu are loc și nici timp de copii. Se vorbește foarte mult de „timpul de calitate” pe care părinții ar trebui să-l petreacă alături de copii. E o foarte bună scuză pentru absența timpului efectiv, cantitativ, fără de care nu se poate suda o relație părinte-copil și nici comunicarea reală într-o familie. Timpul real lipsește, e o „marfă” foarte scumpă și tot mai greu de găsit. Ne mirăm, apoi, că ajung copii din „familii bune” dependenți de alcool, de droguri, sau captivi în anturaje dubioase. Ne uimește lipsa lor de motivare, tăcerile prelungi, dependența de smartphone, de jocuri de calculator și de social media, ne siderează lipsa de încredere în ei înșiși, sau stima de sine la pământ. Toate astea, într-un context lipsit de educația parentală minimală, lipsit de posibilități de învățare pentru părinți, într-un mediu în care ne e ușor să-i criticăm doar pe alții, fără să privim spre noi înșine, fără să încercăm măcar să înțelegem ce am făcut noi, părinții, de am ajuns aici.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, împreună cu multe alte organizații din domeniu, au promovat un document binevenit în acest context: Strategia Națională pentru Educație Parentală 2018 - 2025. Ca într-o țară civilizată, europeană, Ministerul Educației Naționale urma să o aprobe și să o implementeze. Strategia urma să intre în dezbatere publică, dar a fost retrasă de pe site-ul ministerului, fără prea multe justificări. Ce urma să aducă? Un răspuns la provocările enumerate mai sus. O abordare bazată pe înțelegerea nevoilor copilului, pe inteligența emoțională. Urma să aducă un mod clar de educație parentală, cu consecințe pozitive în școli, în familie, în grădinițe, în comunități. Absența abilităților parentale duce la delincvență, la abandon școlar, la abuz asupra copilului, la mortalitate prematură, la dependențe, la neglijare, la fenomene de bullying, la hărțuire fizică și verbală între copii, în școli, la excluziune socială și la sărăcie. Educația parentală e una dintre cele mai importante măsuri pentru prevenirea violenței împotriva copiilor. Și totuși, o astfel de strategie, a fost retrasă. E siderant, într-o țară europeană, într-o țară civilizată. 

Oare să ne fi obișnuit într-atâta cu durerea, cu mizeria, cu fețele posomorâte ale copiilor și ale tinerilor, încât să nu credem că e posibil și altceva? Sper să nu fie îngustime a minții și nici tradiționalism prost înțeles, ceea ce a dus la aberația retragerii unui document care chiar poate avea efecte pozitive asupra generațiilor de copii, de acum înainte. Sper să fie doar o sincopă, o neînțelegere, o confuzie. Sper să nu fie teama de „sperietori de fân” și nici un tradiționalism prost înțeles. Pentru că dincolo de noi, dincolo de temeri, de prejudecăți, de modurile în care vedem lumea, se petrec o mulțime de tragedii tăcute în jurul nostru. Dacă am putea auzi vocile și disperarea din mințile copiilor și ale tinerilor, nu am mai avea liniște vreodată și am vrea să facem ceva pentru ei.

Nici tăcerea, nici lipsa dialogului nu sunt aici soluții. Avem nevoie, ca de aer, de părinți educați să-și poată crește frumos copiii. Am acceptat abrutizarea prea mult. Am acceptat resemnarea și blazarea, mult prea mult. Ca de obicei, lucruri atât de mari, care ne privesc pe noi toți, depind de o mână de oameni. Ca de obicei, dacă tăcem, nu se va întâmpla nimic. Așa că vă invit să vorbim despre asta.

E o conversație despre copiii noștri.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ideea să educi obligatoriu toți părinții mi se pare năstrușnică: unii îți pot dau ei ție lecții de parenting, în timp ce pe alții nu-i duce mintea să priceapă nici măcar niște idei simple.

    Să încerci să le prezinți aceleași idei tuturor părinților, iarăși ar fi o pierdere de timp: la fiecare ar fi alte priorități, pe care poate le conștientizează, dar nu pot face nimic (de exemplu, un părinte plecat la muncă în străinătate, sau unul care lucrează de dimineață până seara nu poate face mare lucru)

    Ce s-ar putea face, ar fi să-i stimulezi cumva financiar pe cei care absolvesc un curs de parenting (cu examen serios), dar cred că și în cazul ăsta ar fi o pierdere de timp, ar merge acolo doar niște bugetari relaxați, cu program fix, care vor să mai câștige niște bani.
    • Like 0
  • Dumnezeule mare! Dar unde va credeti? In China, Coreea de Nord sau in vreun bantustan din Africa?! Batjocura asta a fost retrasa tocmai in urma dezbaterii publice, din cauza feedbackului primit la MEN. Acum ce doriti? Ca MEN, platit din ban public, sa arda o palma tuturor celor care au cartit impotriva invataturilor tovarasului Karl Marx, de la cel mai simplu parinte pana la academicieni? Imposibil asa ceva, eu as fi primul care mi-as retrage cei 4 copiii de la scoala daca personajele care au aruncat in public tampenia asta s-ar mai apropia de vreo institutie de invatamant, As prefera sa imi trimit copiii la o scoala privata sau chiar din afara tarii, atat timp cat niste neaveniti ce sunt un adevarat pericol public, bantuie liberi prin scoli. Am inteles pacla din mintea celor de la FONPC, ca un copil sa spuna "Tatal nostru" e rau, nu e dovada de spirit civic, muncitoresc, sa cante "it's ok if you're gay" e o simfonie, o "constelatie de idei si imagini". Ca eu am o sotie e ceva invechit, daca m-as insura cu un zdrahon de 140 kg atunci as fi dat drept exemplu in fata clasei de catre reeducatori. Ati citit macar tampenia aia in care sunt luati in colimator toti parintii, de la amaratul care pleaca sa puna o paine pe masa copiilor si pana cel care isi invata baiatul ca rochia e doar pentru fete, toti sunt parinti problema? Revin insa, gata oameni buni! Ajunge cu batjocura! Proiectul asta e acolo unde il vrea lumea, la lada de gunoi. De ce mai incercati resuscitarea lui? Mergeti cumva pe principiul din anii 80:"tot ce spunem noi e lege, prost e cine nu intelege"?
    • Like 1
    • @ Anton Stoicescu
      Mă bucur că nu sunt singurul de aici care a văzut astfel lucrurile.
      • Like 0
  • Bogdan check icon
    Nu stiu in ce medii va petreceti timpul, domnule Darabus, dar eu, ca tanar parinte, nu am auzit niciodata rostite la adresa copiilor invectivele enumerate in articolul dvs. Si ma refer la viata reala, nu la povesti din surse originale necunoscute. Aceasta generalizare bazata pe o premisa falsa (exemplele nefericite reprezinta exceptia, nu regula, iar majoritatea lor poate fi incadrata statistic intr-o anumita categorie sociala a populatiei Romaniei - nu vreau sa o numesc direct, dar stiti la cine ma refer) reprezinta o noua flegma intre ochii parintilor romani, considerati de cei cativa iluminati ai "societatii civile" ca fiind retrograzi si incapabili de a creste si educa oameni.

    Intorcandu-ne la incercarea de spalare pe creier a parintilor (caci asta reprezinta, in speta, mult-laudata strategie), e demna de amintit scrisoarea trimisa de ONG-uri premierului, in care se mentioneaza (sublinierea imi apartine):
    "Ne dorim să ne creștem copiii, ***astfel încât să înlăturăm stereotipurile de gen***, care influențează traseele de viață diferite ale fetelor și băieților, în acord cu legislația națională anti-discriminare și cu standardele Națiunilor Unite, ale Comisiei Europene și Consiliului Europei în acest domeniu"

    Va rog sa ma iertati ca nu gust prajiturica teoriei de gen, acest construct ideologic recent cu tente intepatoare de voma ce da batai de cap din ce in ce mai mari civilizatiilor apuse(ne). Prezenta acestei otravi in textele oficiale ale Strategiei tradeaza iremediabil adevaratele intentii din spatele acestui program.

    Tare ar fi placut sa aratati putin respect si pentru acea parte a societatii care nu va impartaseste ideologia - si care, stupoare! nu e alcatuita doar din pensionari stirbi si asistati social (de parca ar fi vina lor!) - si sa nu ne mai luati de prosti.

    O zi minunata!
    • Like 2
    • @ Bogdan
      Bună seara domnule Bogdan. Cred că această Strategie nu are de-a face cu agende ascunse. Nici cu ”teoria de gen”, care, dacă se regăsește în textul ei, poate fi doar încă o marotă demnă să nască ostilitate și blocaje detrimentale. Nicidecum, nu despre asta e vorba și nu acestea sunt obiectivele Strategiei. Dacă le depistați în textul ei, atunci ar fi bine să le putem discuta, ele fiind marginale și absolut deloc o miză. Documentul acesta, acum scos din dezbatere și retras, are de-a face cu părinții, cu modul în care ne creștem copiii, țintind la a crește calitatea vieții copiilor și, implicit, viața lor de adulți. Orice altceva e colateral și, dacă, într-o conversație firească, apare drept neavenit, atunci ar putea fi dat la o parte, pentru că scopul e să avem generații de copii crescuți în echilibru emoțional.
      Respect am din plin pentru oameni cu opinii diverse și încrederea mea că, în țara noastră, educația parentală e abia incipientă și permite multă construcție - nu trebuie să fie împărtășită de fiecare. Mai cred că e facil să fim autosuficienți și să ne autocomplacem în bula noastră și că, atunci când credem că nu mai avem ce învăța, începem să cădem în ignoranță.
      Textul meu e departe de a face generalizări - mai degrabă oferă exemple pe care le regăsim în toate, absolut în toate categoriile sociale. De la cea mai joasă, la cea mai pretins elitistă.
      • Like 1
  • mike mike check icon
    Poate un test psihologic pentru viitorii parinti privind creșterea și educarea copiilor ar fi necesar înainte de căsătorie, pentru a observa cât de pregătiți sunt pentru asta.
    Chiar si conceperea copiilor ar trebui să se facă intr-un moment fără stres, intr-un cadru cât mai zen, nu așa oricum.
    Trebuie să ne dorim asta. Dacă nu putem renunta la petreceri, nunți și altele atunci mai bine nu. Bunicii nu sunt o soluție.
    • Like 1
    • @ mike
      si daca pica testul, ce facem ? il trimetem la post liceala sau post universitara de parinte!
      castrare temporara sau sterilizare?
      hai sa cautam o solutie (care nu exista de fapt) care sa se poata aplica (si cu rezultate)
      • Like 1
    • @ corneliu apostol
      mike mike check icon
      Acei copii abuzati vor ajunge în final tot la psiholog. Testul ala nu trebuie să fie obligatoriu, doar informativ așa... ☺
      • Like 0
    • @ mike
      era o invocare de realism (de viata, nu de realism socialist, hihi) mai sus
      psihologul e o raritate , e pt familiile "bune", cei abuzati de rand , adica 95%, zic si eu, nu au treaba sau nici nu au auzit de
      zicea cineva de exemplu (parintesc, presupun), pai tocmai aia lipseste in familiile respective si, sinceri sa fim, nici nu stiu ce exemplu -extern familiei- ar putea fi invocat de un parinte, cat sa fie convingator sau "pe faza", in fata unui copil nu prea convins sau cum se mai zice "nu prea dus la biserica"
      • Like 0
  • Victor66 check icon
    Si, cum obtii asa ceva? Cum obtii parinti educati? Cum intervii cand vezi un abuz?
    Un articol inutil.
    • Like 4
  • sa fac pe avocatul diavolului,
    parintele plateste geamurile sparte - de copil, daca nu,vine fiscul sau altcineva si il executa
    daca aplica o corectie, vine protectia copilului (dar chiar vine, pt ca din text ar reiesi ca ar avea de institutionalizat cca 500 de mii de copii - asa pare dar cu ce bani si cu ce personal!??)
    solutia politic corecta e sa il dojeneasca pe copil, dar nu prea tae sa nu ii produca traume (imediate sau pt mai tarziu) sa il convinga (metoda makarenko, ceva sovietic, parca) ca nu e bine si sa nu mai faca
    si daca mai face, stie cineva raspunsul? te duci si il inmanezi proteciei copilului??
    dojenitul bland fiind la ordinea zilei, uite cum da rezultate cu parlamentul, guvernul si alte entitati ale romaniei!
    • Like 1
    • @ corneliu apostol
      Victor66 check icon
      Ce legatura au, dupa mintea ta luminata, parlamentul si guvernul, cu copiii?!
      • Like 0
    • @ Victor66
      eu tocmai ca nu eram prea luminat
      legatura are pt ca prtectia copilului (si poate si educarea viitorilor sau in curs , parinti, este tot in mainile legiuitorului sau ale guvernului - dupa lege)
      dar problema era daca treaba cu dojenitul se dovedeste vre-odata si functionala
      (sper ca v-am luminat cumva)
      • Like 0
    • @ corneliu apostol
      Victor66 check icon
      Mai sunt si alte metode: discutia deschisa despre greseala comisa de exemplu. Dumneata vezi corectarea copilului ca pe o pedepsire, mai grea sau mai usoara, a acestuia, pentru a-l aduce pe drumul cel bun. Dar sunt si alte alternative. Puterea exemplului este inca una.
      • Like 1
  • „Haideți să discutăm despre asta”, ziceți dvs.? Păi proiectul respectiv de educație parentală a fost retras de minister fix din cauza dezbaterilor generate: au fost foarte mulți părinți revoltați de respectivul proiect, părinți care au luat atitudine și și-au făcut timp să-l combată, considerând că este foarte important pentru copiii lor ca acest proiect să nu se implementeze!
    Argumentațiile din articol sunt tipice corectitudinii politice: scopurile absconse sunt frumos ambalate în idei generoase și nobile: totul este pentru binele sărmanilor copii agresați sau lăsați de izbeliște de infamii lor părinți.
    Intuiesc că, deși autorul Ștefan Dărăbuș este director regional al "Hope and Homes for Children", el nu are copii, dar vrea să se ocupe de copiii altora.

    Revenind la proiectul respectiv al Ministerului (re)Educației Naționale, acesta era împănat cu viziuni ideologice „liberale” / neomarxiste / corecte politic:

    • ideea era că părinții TREBUIESC reeducați: faptul că oamenii sunt reticenți la ideile neomarxiste, îi transformă automat în niște dușmani de clasă, care trebuiesc combătuți de către noii activiști ai corectitudinii politice.
    • familia nu mai era văzută ca celula de bază a societății, centrul în jurul căruia orbitează copilul, ci doar „o constelație de idei”, ceva efemer, lipsit de consistență, care poate fi înlocuit fără probleme de altceva.
    • orientările sexuale marginale nu reprezintă un subiect marginal, ci unul foarte important pentru dezvoltarea și viitorul copilului.

    Ca să nu mai pomenesc de o altă mare ciudățenie, aflată printre motivațiile proiectului: părinții trebuiesc reeducați deoarece a scăzut dramatic rata vaccinării în România! Pe bune?! Asta-i problema Ministerului Educației, românii care nu-și mai vaccinează copiii? Ce competență au funcționarii acestui minister să concluzioneze că respectivii părinți sunt ignoranți, și că Statul știe mai bine decât ei ce-i mai bine pentru copilul lor? Intuiesc că, din moment ce vaccinarea este și ea promovată alături de erodarea familiei tradiționale, egalitatea de gen și căsătoria homosexuală, ea ne face la fel de mult bine precum restul corectitudinilor politice!

    PS: mă aștept ca acest comentariu să fie cenzurat (nepublicat), așa cum au fost cenzurate pe „Republica” multe alte comentarii raționale, neofensatoare, dar „incorecte” politic. Să vedem cum va decurge această „dezbatere”...
    • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      Încerc să vă ofer câteva răspunsuri: întâi de toate, să vă spun că am patru copii, trei fete și un băiat. Apoi, să știți că nu corectitudinea politică e cea care m-a făcut să susțin această strategie abia creionată, ci tot ce am văzut în ultimii 20 de ani, în ceea ce fac în organizația mea și în viața mea de părinte. Acest demers nu are nimic de-a face nici cu egalitatea de gen, nici cu căsătoria homosexuală, nici cu vaccinarea, nici cu erodarea familiei tradiționale. Acest demers are de-a face cu părinții, cu modul în care sunt, sau nu, spriiniți părinții să-și poată crește cât mai bine copiii. Așa că, dacă sunt elemente precum cele menționate de dumneavoastră în textul Strategiei, atunci propunerile pot fi clare și simple: să fie scoase. Pentru că e nefiresc ca, din cauza unor menționări marginale, să fie retras din dezbatere și din promovarea legislativă un document cu relevanță masivă pentru sănătatea emoțională a copiilor noștri și pentru relația părinte-copil. Ce e mai important pentru copii, decât propriii părinți? Nimic pe lumea asta. Prin urmare, ce poate fi mai important pentru părinți, decât să fie pregătiți să fie buni părinți pentru copiii lor? Prea puține pe lumea asta.
      Din ce citesc în textul dumneavoastră, ați parcurs toată Strategia pe care o discutăm aici. Ceea ce e foarte bine, pentru că sunteți pregătit să propuneți cum poate fi optim modificată, ce să fie scos, ce să fie adăugat. Observațiile și criticile nu ar trebui să fie cele care să ducă la distrugerea unei inițiative precum aceasta, ci cele care să o îmbunătățească.
      • Like 4
    • @ Ștefan Dărăbuș
      Mulțumesc, apreciez mult comunicarea și deschiderea dvs. către dialog!

      Referitor la intenția articolului, ce cred eu că ar putea fi făcut pentru a ajuta părinții să fie mai buni în „jobul” lor, ei bine, nu m-am gândit niciodată serios la asta. Sper însă să-mi fac timp zilele următoare și să postez aici ideile respective.

      Aveți o familie impresionantă prin numărul membrilor. Multă sănătate și creștere armonioasă!
      • Like 0
    • @
      Sunt deschis la dialog, nu consider că am idei fixe.
      Nu cred că procentul de 60% se califică integral la categoria abuz. „Abuzul” e o noțiune foarte relativ definită. De exemplu, eu aș putea spune că tonul folosit de tine aici cu mine a fost abuziv, iar tu (pe bună dreptate) ai putea spune că nici vorbă de abuz! Fiu-meu ar putea spune (și chiar o spune uneori) că-s abuziv că-l pun să lucreze zilnic în vacanță o oră de mate, una de citit, una de engleză și alta de înot, înainte să aibă dreptul să-și folosească telefonul, tableta sau PC-ul. Eu și maică-sa suntem de părere că nici vorbă de abuz...
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult