Paradisurile fiscale există în accepțiunea modernă a termenului din perioada de după primul război mondial. Este greu de spus acum dacă inițiativă a venit din partea oamenilor de afaceri care au dorit dintotdeauna să își „protejeze” banii de ochii curioșilor, sau din partea entităților respective – state sau zone dintr-o anumită țară – care au oferit pur și simplu un tratament fiscal preferențial în dorință de a atrage afaceri.
Din punctul de vedere al autorităților din paradisurile fiscale, existența acestui sistem se explică de obicei prin „sărăcia” în resurse și nevoia de a atrage fonduri la buget. Firme și oameni bogați nu ar avea niciun interes să își ia rezidență în Insulele Cayman, în Panama, în Insulele Virgine sau alte asemenea locuri. În schimb, prin adoptarea unui sistem de taxe foarte „relaxat”, paradisurile fiscale au atras investiții importante, au asigurat încadrarea localnicilor și chiar relocarea unor specialiști (avocați, bancheri, contabili). Aceasta este partea legală și chiar morală a poveștii.
În limitele legalului (cam pe margine, totuși), dar cu siguranță discutabilă din punct de vedere moral, este rațiunea pentru care unii dintre oamenii de afaceri și firmele lor vin/ își stabilesc rezidența în paradisuri fiscale. Unii dintre ei pur și simplu nu doresc să plătească taxe mari în țările lor de origine. Îi putem acuza de ceva? În general, dacă nu au poziții oficiale în guvern sau nu fac afaceri cu statul, nu. Este o decizie personală și perfect legală să plătești taxe cât mai mici (se cheamă optimizare fiscală). Cu banii „economisiți” astfel poți face diverse lucruri și aici vorbim de moralitate: poți să îți cumperi mașini, vile, yachturi și să trăiești în belșug, sau poți constitui un trust sau o fundație din care să faci acte de caritate, să finanțezi diverse proiecte umanitare, științifice sau sociale. Așadar, nu existența unui afacerist pe lista celor prezenți în paradisuri fiscale contează, ci modul cum sunt folosiți mai departe banii „parcati” acolo – aceasta cum spuneam, în primul caz, cel al „optimizarii fiscale”. În această situație estimez că sunt cam 30% din averile plasate în paradisuri fiscale.
A două motivație majoră este cea „civila”, atunci când un om de afaceri ascunde o parte din averea sa de familie. Procesele de divorț sunt principala cauză a acestui gen de acțiune, dar mai există și alte forme de partaj, dizolvări de firme și alte situații specifice. Aici vorbim atât de moralitatea, cât și de legalitatea procesului de disimulare a averii și ea se bazează pe a doua caracteristică a existenței paradisurilor fiscale: secretul (sau elegant spus, păstrarea confidențialității) asupra beneficiarului final al averii sau acțiunilor în firmele constituite. Tehnic, confidențialitatea se asigură fie prin acțiuni la purtător, fie prin deținere indirectă a sumelor (în actele oficiale apare o firmă de avocatură sau o altă entitate specializată). Chiar dacă în unele cazuri, ascunderea banilor de partenerii de viață poate avea motivații și explicații pertinente, cel puțin pentru persoanele care recurg la ascunderea averii, cu siguranță pentru partenerii lor de viață ele sunt atât imorale, cât și ilegale – din punct de vedere al Codului Civil, cel puțin. Cam 20% din cazurile de plasare a averilor în paradisuri fiscale au această motivație.
A treia utilizare a paradisurilor fiscale este evaziunea. Aici intrăm desigur în domeniul ilegalității flagrante și penale (sau criminale, cum spun americanii). Nedeclararea unor venituri pentru taxe este posibilă tot datorită păstrării secretului asupra identității acționarilor sau posesorilor sumelor în cauză. Neplata taxelor prin ascunderea unor venituri reprezintă un alt 25% din cazuri.
Și în fine, a patra utilizare a paradisurilor fiscale este ascunderea sumelor provenite din activități legate de crimă organizată, trafic de arme, droguri și persoane, terorism. Evident, toate acestea sunt activități profund ilegale și care pun în pericol chiar siguranța la nivel mondial.
Așadar, paradisurile fiscale sunt doar un mijloc tehnic, prin care oameni de afaceri, firme și chiar teroriști, pot profită de tratamente fiscale speciale sau își pot ascunde identitatea. Este bine să dispară paradisurile fiscale? Cu siguranță este imposibil, căci oricând vor exista diferențe de taxare între diverse țări din lume, și atunci cele cu niveluri de taxe mai reduse vor fi noile „paradisuri”. Trebuie să dispară confidențialitatea deținerilor de averi? Da, aș spune eu. Dar dacă ne uităm la legislația mai mult decât bizară la nivel european privind datele cu caracter personal, sau la reacțiile emoționale ale societății civile împotriva oricăror încercări de tip „big brother” ale autorităților, nu cred că va dispărea prea curând.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.