Am fost observator la numărarea voturilor din 5 iunie și pentru mine ăsta a fost genul de experiență care mi-a schimbat viața. Pentru că am înțeles că, dacă vreau democrație, în primul rând eu trebuie să muncesc pentru ea.
Până pe 5 iunie credeam – sau nici măcar nu credeam, aveam undeva înrădăcinată convingerea - că democrația pur și simplu este sau nu este. Adică cetățenii o au sau nu o au, ca pe un dat al sistemului. Și la noi - „nu se poate”, „s-a furat”, „s-a pierdut”.
După 5 iunie am înțeles că democrația nu este ca o destinație finală unde suntem duși și stăm cu toții cu burta la soare pe o pajiște verde. Democrația este mai de grabă un proces. Un efort continuu care ține de alegerile noastre personale de fiecare zi. Și, dacă vrem democrație, trebuie să muncim pentru ea. Pentru că Republica are un nivel de democrație direct proporțional cu cât de antrenați suntem noi ca cetățeni în exercițiul democratic. Și despre asta este povestea mea.
Duminică 5 iunie, ora 8 seara – mă îndrept spre școala transformată în secție de vot de la mine din cartier, unde urmează și să votez, și sa fiu observator al numărării voturilor. Mare noroc! Sunt la doi pași de casă.
La școală totul arată ca la orice secție de vot normală cu care cred că cei mai mulți dintre noi ne-am obișnuit de niște ani buni. Drapele și jandarmi serioși la poartă, holuri cu pereți decorați de picturi făcute de copii. Și sălile alea de clase, cu mirosul lor neschimbat de parchet.
Am arătat buletinul și delegația (am ajuns observator delegat intrând pe platforma publică online a USB). Oamenii din Comisie sunt cumsecade chiar dacă nu au timp de prezentări – iar pe doamna președinte si-gur o știu din cartier. În rest mă mulțumesc să ștampilez etichete în gând: „domnul și doamna de colo seamană cu profii de la mine din liceu, doamnele vorbărețe între două vârste trebuie să fie funcționare la Administrația Financiară, iar grupul de tineri - studenți care vor și ei un job ocazional”.
Fără 2 minute.
„Bună seara, sunt candidat Cutare, câți votanți aveți?”
„593.”
„Doar atât? Văd dacă găsesc vreo secție mai grasă și dacă nu, mă întorc.”
Doamnele vorbărețe aruncă priviri glaciale. Dar e 9 fix. „Se închide urna”. Adică se sigilează fantele urnelor si ștampilele de vot. Și începe numărarea buletinelor de vot nefolosite care se anulează. Prezența pe secție e cam de 40%.
Bătăi în ușă: s-a-ntors Catindatul.
E reprimit cordial: „Aveți delegație? Nu? Poftiți afară”
Bubuieli în ușă: „Uite, domnu’ Procuror Cutare la telefon.” Parlamentări și doamna Președinte îl primește pe Catindatul. Mă uit și eu pe printurile mele cu procedura legală și nu scrie de nicio delegație.
„Doamnaaa, putem deschide geamul? Hai că suntem de la 6 dimineața aici.”
„Nu.”
Ferestrele secției de vot sunt sigilate.
„Hai sa nu o mai lungim. Începe număratul voturilor,” zice doamna Președinte.
Legea spune așa: „Președintele citește cu voce tare, la deschiderea fiecarui buletin de vot, lista de candidati care a fost votată (…) și arată buletinul de vot celor prezenți.”
Și până acum totul a fost ca la carte în secția noastră.
„Deschideți prima urnă!”
Cartonul se rupe. Buletinele de vot se împrăștie peste tot și sunt prezentate parchetului sălii de clasă cu mirosul lui neschimbat cu tot.
„Doamna Președinte, încep eu cât pot de calm, sper că în continuare…
„Nicio problemă! Le punem doar „pe căprării”și apoi le verificăm și le numărăm. Știți, să fie treaba mai ușoară, că altfel nu mai plecăm de aici și noi suntem de la 6 dimineața.”
Doar că, după ce s-a terminat cu „căprăriile”, voiau deja să treacă în scripte și situația numărării voturilor. Este adevărat că verificarea se face matematic la final – unde numărul total al buletinelor de vot primite de secție trebuie să corespundă cu suma buletinelor de vot neexprimate și anulate + voturile valid exprimate + voturile invalidate. Problema este că la momentul verificării matematice – nu mai există voturi. Există doar numere.
Comisia merge mai departe fără să-și bată capul cu mine. Sistemul își vede de treaba lui, cu costul minim de resurse: „să ajungem cât mai repede cu toții acasă”. Și eu, și legalitatea se pare că suntem costuri. Costăm timp.
Și în momentul ăla de panică realizez că sunt singur. Eu cu alegerile mele. Nu există un „responsabil” în spatele meu care să vină să-i oprească pe oamenii ăștia și să repună totul în legalitate.
„Vreau să văd și eu toate voturile, vă rog. Și numărătoarea. Așa e legea.”
Comisia s-a oprit și tace.
Repet solicitarea să mă asigur ca am auzit bine ce am spus.
„Foarte bine,” zice doamna Președinte și dă voie Comisiei să deschidă geamurile.
Mă întreb cum a funcționat procedura legală de numărare a voturilor în alte secții. În secția în care am fost eu părea total decolată de realitate în condiții de 40% prezență. Dar dacă era prezența de 60%? Dar 80%? Poate e o întrebare bună pentru la toamnă.
Două persoane trec în revistă buletinele de vot în fața mea cu o viteză de crupieri. Nu știam că pot rezista atâta fără să clipesc.
Cea mai mare abatere descoperită la verificarea numărării: 10 voturi în plus pentru PSD la Consiliul General. 201 în loc de 191. Abaterea e mai mare de 5%. Și suntem în București, Sectorul 1, nu Teleorman. Insist pentru verificarea și la alte categorii.
Răbufnire de ură. Nu am simțit niciodată atâta ură îndreptată împotriva mea. Nici măcar nu mă urăsc toți oamenii din secția de vot. Dar cei care nu o fac, tac din gură și cei care o fac sunt în plină exprimare de sine.
Nici eu nu mă potolesc: „Sunt aici să vă ajut. Ați văzut că au ieșit diferențe.”
Îmi mai iau o porție plină de exprimare de sine. Nici nu mai am curaj să întreb dacă au ceva personal cu mine sau cu lucrul pentru care sunt plătiți să îl facă așa cum zice legea. Și acum chiar pot să mă uit și cu compasiune: cum e să închizi 10 oameni într-o sală de clasă o zi și o noapte lungă de vară, fără un amărât de ventilator?
După răbufnirea de ură urmează pasivitatea. Oamenii își fac treaba într-o apatie mecanică.
Am impresia că văd societatea noastră în mic. Cred că trecem de la pasivitate - printr-un strat de mijloc mult prea rarefiat de piață liberă a ideii și dezbatere bazată pe argumente - la răbufnirile de ură.
Și mai cred că nicio mișcare din țara noastră nu poate să-și asume un proiect de țară de reformare a clasei politice – dacă nu suntem noi la mijlocul terenului, să muncim și să fim pregătiți pentru democrația pe care ne-o dorim. Să observăm alegerile și numărarea voturilor. Să citim mai multă lege și să fim modele de implicare civică și argumentare politică. Și de compasiune pentru părinții și frații noștri – pentru că numai așa îi câștigăm înapoi și țara odată cu ei. Chiar nu suntem puțini. O masă critică, de atleți ai normalității, va continua să crească. Chiar și acolo unde ne așteptăm mai puțin: în mijlocul sistemului.
Tinerii din secția de vot au refăcut numărătorile. Mereu calmi și politicoși. La 5.30, când s-au semnat procesele verbale „de consemnare a rezultatelor votării” am aflat că unii dintre ei erau chiar reprezentanți ai partidelor parlamentare. Tot ei mi-au făcut copii ale proceselor verbale. Mi-au mulțumit și mi-au strâns mâna.
Și în răcoarea dimineții, aveau mâinile calde.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aveti dreptate, trebuie actionat pentru ca democratia sa se manifeste corect iar rezultatul sa reflecte dorinta electoratului. Intai de toate, partidele care vor sa faca ceva pentru tara pot sa inceapa cu educarea celor mai putini scoliti votanti si care sunt prada sigura a populismului si promisiunilor fara acoperire. S-a vazut la Brexit. Pe acestia nu ii poti convinge cu sloganuri vagi prezentate la televizor. Acestia au nevoie de explicatii directe, om la om, cu exemple simple din care sa inteleaga ca cu cat se promite mai mult, cu atat se va da mai putin.
Iar cei care au cel mai mult de pierdut cand populismul ieftin si propaganda gaunoasa castiga ar trebui sa se gandeasca de doua ori atunci cand isi planifica plecarea la munte sau la mare in duminica votului. Pentru ca cei care nu isi pot permite sa evadeze in weekend sunt cei care vor merge sa voteze si le vor decide soarta. Oare e prea mare sacrificiul sa "pierzi" doua ore intr-o duminica odata la patru ani? Si prezentarea la vot este o forma de actiune pentru triumful democratiei, la fel ca supravegherea desfasurarii corecte a votului si numararea atenta a voturilor.