Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Draga mea profesoară...

Profesoară și elev

Draga mea profesoară,

Știu că ai viață grea la catedră. Mi-e suficient să mă plimb vara, pe străzile orașului meu, târziu, ca să înțeleg cu cine ai de-a face în clasă. Îi văd pe bănci scuipând coji de semințe, îi aud băgându-și-o la fiecare cinci cuvinte, le simt privirile pierdute în selfie-urile țuguiate din telefon, mă surprind robotic, chiar și pe mine, lălăind în cap versuri deocheate, scăpate pe geamul deschis al mașinilor barosane din spatele blocului.

Îmi dau seama că textele mele mironosite despre înțelegerea și acceptarea fiecărui copil îți sună a glumă proastă. Că uneori, un lătrat scurt sau o amenințare răspicată e cam tot ce-i poate atinge, ca să-ți poți ține ora și să pleci acasă, fără scandal.

Sau dacă ai norocul să n-ai elevi ca ei, știu că ți-e greu oricum. Mulți vin din case unde părinții ajung seara; alții au dus-o așa ușor, că n-are sens să-și bată capul cu tine. Lipsa de afecțiune sau, dimpotrivă, protecționismul exagerat ți-i trimit ție ca pe niște bombe cu ceas. Sunt fie miorlâiți, fie fâțâiți, n-au chef să se concentreze, nu știu ce-i aia să se bată pentru viitorul lor. Dacă le ții morală, unii știu să îți arunce în nas toate numele de oameni realizați, fără școli și drame academice, care-s bine-mersi, cu mașini, case, haine de firmă și apariții tv o groază.

Știu că ți-e greu, chiar și când ai avut norocul să fii un profesor cu ceva renume și ți-au selectat o clasă, special pentru tine. Ți-e greu că trebuie să dai, musai, rezultate cu ei, ți-e greu că e materie multă și olimpiadele-s momentul judecății tale, ți-e greu că seara, acasă, te-așteaptă copiii, soțul și bucătăria, abia după ce ți se ridică de la masa grupul de la meditații.

Oricum am da-o, ți-e greu.

Ți-ar fi ușor dacă toți copiii ar fi cuminți și înțelegători. Adică dacă ar avea în ei vocea aia care le spune că trebuie să facă mereu în așa fel încât în jurul lor să fie pace. În așa fel încât să nu agite pe nimeni și nimic în jur. Ți-ar plăcea ca fiecare dintre ăștia dificili, nesimțiți sau necăjiți să renunțe într-o bună zi la cine sunt ei și să te asculte pe tine.

Recunosc, și mie mi-ar conveni să-i văd pe toți pătrunși de nu știu ce fior la intrarea în școală. Să îi văd că-și leapădă, în pragul clasei, cine sunt ei cu adevărat, ce simt, ce îi supără – mai ales că cine sunt ei nu e mereu confortabil pentru ora mea. Mi-ar plăcea să-i văd pe toți capabili de acest compromis măreț: să mă vadă că sunt amărâtă, că am salariul mic și-o ploaie de inspectori adulmencându-mi nemulțumiți hârțoagele. Mi-ar plăcea ca ăștia mici să mă înțeleagă pe mine, pentru că sunt mare și necăjit, pentru că îndur de atâta timp umilința de a lucra cu materialul prost al clientului – ei, copiii greșiți ai altora.

Dacă le spui să fie cuminți, dacă le porți pică și te pui la mintea lor, dacă te superi, o iei personal și te pierzi cu firea – e dreptul tău, nu ești supraom. Numai că așa nu i-ajuți nici pe ei, nici pe tine. Ba, mai mult, le dai și mai multă dreptate să fie cum deja nu-ți place. Le dai puterea ta

— Oana Moraru

Toți copiii ăștia imposibili sunt așa fără să fi avut vreodată de ales. Și ăsta care înjură printre dinți, și celălat, plictisit sau resemnat, și cel neastâmpărat și obraznic, toți sunt acolo, în clasă, pe capul tău și în afara controlului tău, așa cum știu ei s-o facă mai bine. Dacă le spui să fie cuminți, dacă le porți pică și te pui la mintea lor, dacă te superi, o iei personal și te pierzi cu firea – e dreptul tău, nu ești supraom. Numai că așa nu i-ajuți nici pe ei, nici pe tine. Ba, mai mult, le dai și mai multă dreptate să fie cum deja nu-ți place. Le dai puterea ta. Când ei te scot pe tine din minți, faci, în același timp, un transfer de putere și energie personală către ei. Îi întărești pe calea lor ”greșită”.

Diferența între tine și copiii ăștia este că ei sunt ei înșiși, autentici, adevărați – chiar așa, imposibili, inadecvați sau incomozi.

Oricât de greu îți este și oricât de nedreaptă este viața și pentru tine, tu ești, în schimb, mai bogat cu un lucru: ai de ales. Poți să îi vezi, așa cum sunt sau poți să îi judeci și să îți iriți la nesfârșit, ca la un ulcer sufletesc, ego-ul tău de adult, însetat de respect și apreciere.

 Tu ai de ales. Ei încă n-au avut șansa asta. Nu sunt încă la vârsta la care își înțeleg sufletul, nu și-au auzit încă vocea. Ei vin la tine în felul în care părinții și bunicii lor i-au condiționat. Vin să te provoace ca să te crești pe tine

Oana Moraru

Știu, nu scrie în fișa postului despre asta, pentru că nicio fișă a postului nu-și propune să pună în cuvinte ce ar trebui să fie între tine și Dumnezeu. Nicio fișă a postului nu spune cum crești, ca om, dacă te deschizi și ești prezent, autentic și întreg, fără judecată, în fața acestor copii. Nu există niciun martor, niciun director, niciun inspector care să bifeze undeva, la gradația de merit, momentul când ai început să îți deschizi inima în fața acestor copii. Momentul în care ai înțeles că toate săgețile lor otrăvite sunt acolo să te trezească pe tine, să te facă un om mai bun. Pentru că tu ai de ales.

Ei încă n-au avut șansa asta. Nu sunt încă la vârsta la care își înțeleg sufletul, nu și-au auzit încă vocea. Ei vin la tine în felul în care părinții și bunicii lor i-au condiționat. Vin să te provoace ca să te crești pe tine. Nesimțirea, stridența, aroganța, nepăsarea au o singură rădăcină comună: durerea. Durerea lor de copii aruncați dintr-o parte în alta, îmbătați cu modele false, amețiți de otrava rănilor părinților lor, împovărați de așteptările celor care au nevoie să-și umple golurile sau nerealizările prin urmașii lor. Tot ce te subminează, tot ce îți sună ca o nedreptate a lumii, a sistemului, a oamenilor pe umerii tăi, e acolo ca să te trezească. Tu chiar ai norocul ca mesagerii să fie copii. Durerea ta vine de la suflete care au încă șansa să crească ușor. Șansa lor ești tu.

Aruncă masca de profesor pe jos, ieși, o clipă, din importanța rolului tău, dă cărțile, pentru o clipă, de-o parte! Lasă programa, nu-ți face grijă de manuale, nu te crampona de nu știu ce cap pătrat pus în funcție de conducere, peste liniștea ta. Găsește-ți liniștea în ce e corect pentru inima lor. Vorbește-le pe limba lor, ascultă-i, intră în prezentul pe care ți-l arată ei, chiar dacă-ți pare inacceptabil. Fă-ți orele în ritmul creșterii lor, nu al planificărilor din dosar!

Din tot ce înseamnă prezență, recunoaștere și acceptare, lucrurile cresc de la sine. Din setea ego-urilor noastre inflamate, din nevoia de a fi ascultați, respectați, onorați nu crește nimic. Doar din ce în ce mai multe generații de scuipători de semințe. Cu cât mai mulți copii imposibili, cu atât mai mulți părinți și profesori adormiți, rătăciți în judecățile și orgoliile lor. Noi înșine, ridicoli, ca niște copii care bat din picior, nemulțumiți, la supermarketul de suflete, că nu toate vin cuminți, rezonabile și bune pentru liniștea noastră.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Un articol cu citate din același articol. Amuzant.
    • Like 0
  • Draga mea, Oana Moraru, teoria e teorie si practica e practica....Una e sa stii ce trebuie sa faci si alta e sa-ti reuseasca! Iti propun o provocare: sa predai la o clasa de la tehnic, total dezinteresati , pentru ca au pierdut contactul cu materia de prin clasa a III a, sa-i atragi (ceea ce e usor daca le povestesti despre viata si ii provoci sa gandeasca minimal), apoi sa le predai lectia si sa vii si ora urmatoare, care uneori se intampla sa fie si peste o saptamana , ca sa culegi roadele! E usor de vorbit, deseori am avut lectii reusite, i-am sensibilizat, i-am luat de la zero, am comunicat, au fost si exclamatii: "Ce lectie frumoasa!" insa, ora viitoare erau din nou ca in prima zi!
    • Like 0
  • MihaiSt check icon
    Materialul este patetic-lacrimogen si evident nerealist. Daca lucrezi in invatamant, stii ca existenta ta modesta spre mizerabila depinde de respectarea programei si raportarea acestui lucru pe scara ierarhica. De asemenea, traiul tau zilnic se bazeaza mai ales pe incasarile din meditatii - salariul, care ar fi trebuit sa fie venitul de baza, cel care sa te motiveze in vreun fel, este tot mai simbolic, mai aproape de definitia bataii de joc. In sfarsit, atitudinea jignitor-umilitoare a unor copii infatuati, sustinuti si incurajati de parinti constienti cu cinism de traiul pe care ti-l ofera veniturile pe care le obtii ca profesor, este de cele mai multe ori tot ce mai trebuie pentru a te ajuta sa te hotarasti asupra schimbarii unei cariere. Pentru ca viata nu este o penitenta, mai ales atunci cand ti se cere sa practici o meserie cu daruire.
    • Like 2
  • Abilităţile de comunicare dobândite în familie şi în şcoală se dovedesc a fi insuficiente pentru a dezvolta relaţii armonioase cu cei din jur. Violenţa si agresivitatea faţă de noi insine, faţă de ceilalţi si mediul inconjurator apar ca urmare a nerespectării nevoilor relaţionale. Fiecare persoană are felul ei de a selecta informaţiile, de a le decoda si de a se exprima. În fiecare zi învăţăm lucruri noi, dar nu suntem întotdeauna conştienţi de acest lucru. Important este ce anume învăţăm, dacă ştim ce să facem cu ceea ce am aflat sau descoperit, dacă ştim să orientăm cunoştinţele dobândite către un scop constructiv.
    • Like 0
  • Dan Dinu Dan Dinu check icon
    Oana Moraru, vrei să fii soţia mea ? (pentru că eşti autentică şi dată dra...)
    • Like 0
  • Unii dintre cei care au comentat aici nu au înțeles bine textul, care e artistic (pe alocuri sunt metafore de apreciat), în plus e ușor de criticat un text, care vine din agonia experienței de zi cu zi, ca un strigăt de ajutor sau o soluție de autoconsolare, de la distanta, adică din umbră. Un text apărut din suflet, ca urmarea unei experiențe directe, a unor tribulații ale conștiinței, nu poate fi decât veritabil, veridic. Mă confrunt și eu ca profesor cu aceleași probleme, despre care am scris la rându-mi, "înjurând" și "pizmuind" ca Ioan în pustie, ca unică consolare. Soluțiile să le propuneți voi, cei care ați citit textul, care nu vă lamentati, care sunteți puternici, jupâni ai catedrei: dacă Dna Oană ar fi avut soluții, le-ar fi aplicat și textul n-ar mai fi sunat "patetic" ci temerar. De altfel, în delirul entuziastic, autoarea ne propune și o soluție (soluție pe care nu am încercat-o la clasă de cât parțial), despre care sunt reticent că ar funcționa la anumite clase de elevi. Clasele sunt foarte diverse, e păcat că avem o vocație ce nu se poate materializa, împărtăși, cu anumite categorii de elevi care, strigă intr-adevar după ajutor, dar unul mai mult material decât spiritual sau măcar psihologic. Eu unul nu cred că pot deveni mai bun plecând urechea la toți smintitii, rău intenționați si deplasați moral ireversibil, pt că nu vad decât am devenit mai rău. Tinerii cu care îmi petrec zi de zi timpul la școală, mi se par ineducabil și un aluat imoral care mă respinge. Totuși soluția propusă îmi va rămâne în minte ca răspuns disperat la problemele cu care mă confrunt. Soluția poate fi la noi, în atitudinea noastră, a profesorilor, sau poate fi și la ei, la tinerii de azi, aflați în marasm, respectiv indirect, la sistemul de educație din România, care ar trebui să le înculce o altă atitudine față de școală, ... va continua:)
    • Like 0
    • @ Genu Lasus
      Trist si adevarat, din pacate!
      • Like 0
  • Super!..f. adevărat ce ați scris!
    • Like 0
  • Doua cuvinte: Jos palaria!
    • Like 0
  • Din pacate de multe ori se controleaza doar corelatia dintre planificare si ceea ce se preda, nu ritmul diferit al cresterii fiecarui copil.Si avem si peste30 intr-o clasa!
    • Like 2
  • Vorbe... Nimic despre imbunatatirea conditiilor de viata si lucru ale profesorilor... Doar sa se deschida in fata elevilor si sa continue... in SCLAVIE. Traim in UE !!! Salariu invatator debutant DANEMARCA - 3000 de euro. Salariu invatator debutant ROMANIA - 200 de euro. Păi despre ce vorbim? UE ne-a vârât pe gât o sumedenie de conditii, dar n-a avut minima decenta de a le impune conducatorilor nostri sa fixeze un venit minim mai mare decât dau occidentalii CELOR CARE NU MUNCESC si NU SUNT SOMERI! In Germania, o astfel de persoana ia 400 de euro lunar plus un ajutor de chirie!!!! Rusine UE! Rusine Merkel! Rusine conducatorilor români!
    • Like 2
    • @ George Lazar
      Ca a scris ... vorbe goale, da, va dau dreptate! Dar ca profesorii nostri ar merita bani mai multi, aici mai trebuie spuse cateva lucruri!
      Ce a uitat doamna autoare sa precizeze sunt notele primite de acesti "elevi". Daca nu stiti va spun eu, numai note de 10! La prima vedere ai crede ca sunt "genii"! Ca ei ar trebui sa fie la catedra! (De multe ori chiar asa ar trebui sa fie, data fiind calitatea indoielnica a profesorilor!) In final, productia scoasa de profesorii romani isi arata calitatea la Bacalaureat, unde chiar cu eforturile disperate ale ministerului, care il face an de an tot mai simplu, pentru a mari promovabilitatea, mai putin de jumatate il depasesc, cu note jalnice capatate din mila!
      • Like 1
    • @ Andi Popescu
      Din cauza sistemului defectuos! E ca un cerc vicios: mentinand promovabilitatea, iti pastrezi locul de munca (asa amarat cum este), ca sa apuci o pensie...AMARATA!
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
text: Oana Moraru / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon