Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Pilda tatălui preocupat de job care a păcălit moartea și o altfel de ședință cu părinții: când și cum îi vorbești despre „carieră” copilului tău

Tată, fiu, glob

Foto: Guliver Getty Images

Douglas T. Hall este profesor de Comportament Organizațional la Boston University. În 1976 a creat un concept cu o conotaţie profund umanistă despre carieră (este vorba despre conceptul de „protean career”). La un moment dat a povestit un episod pe care-l trăise în adolescență și care l-a inspirat în crearea conceptului în jurul căruia, mai bine de patru decenii, a dezvoltat continuu o teorie care a devenit cea mai modernă, cea mai actuală și cea mai aplicată teorie despre carieră la momentul actual:

„Tatăl meu a fost un inginer care şi-a petrecut prima jumătate a carierei lucrând în câteva firme mari, ocupând poziţii variate, manageriale şi tehnice. La vârsta de 40 de ani avea o slujbă foarte bine plătită, de manager într-o firmă de consultanţă. Principalul proiect la care lucra era pentru o companie de producţie a automobilelor cu sediul în Toledo, Ohio, unde trebuia să fie şi el prezent permanent. Familia noastră trăia în New Jersey, la mai bine de o mie de kilometri de Toledo. La fiecare două săptămâni venea pentru un weekend acasă, cu un zbor cu escală în Philadelphia, de unde se îmbarca în alt avion, care adesea zbura aproape gol până la Newark. Făcuse drumul de atâtea ori, încât ajunsese să se împrietenească cu membrii echipajului acestui avion, stând la taclale cu ei în timpul zborurilor foarte liniştite. Într-o vineri a ratat avionul şi a luat spre casă un tren de noapte. Ajuns acasă, sâmbătă, a văzut la ştiri că avionul lui se prăbuşise vineri seara, la scurtă vreme după ce decolase din Philadelphia. La bord nu se afla nici un pasager, erau doar membrii echipajului. Niciunul dintre aceştia nu supravieţuise. Imediat după acea zi tatăl meu a renunţat la jobul pe care-l avea şi şi-a reconstruit viaţa alături de familie. Şi-a făcut propria firmă de consultanţă şi lucra foarte mult de acasă. Îmi aduc aminte că la puţin timp, într-o zi de vară, a venit la mine şi m-a întrebat ce aş vrea să fac în acea zi. La început i-am spus că aş vrea să joc baseball cu prietenii mei dar a insistat: Nu asta. Ce ai face dacă ai putea să faci orice? I-am răspuns Ei bine, mi-ar plăcea să luăm o barcă şi să mergem la pescuit pentru toată ziua, la care el a spus simplu Hai să mergem! După acea zi mi-a oferit multe zile fericite, de felul acesta.”

Episodul de mai sus, petrecut prin anii ‘50 ai secolului trecut, a fost redat peste decenii (de către adolescentul care între timp devenise un distins academician în domeniul comportamentului organizaţional şi al carierei) într-un articol publicat în 2004 în Journal of Vocational Behavior, cea mai prestigioasă revistă ştiinţifică americană în domeniul dezvoltării carierei.

Matematicianul şi filosoful britanic Bertrand Russell, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1950), declara la un moment dat: „Scopul meu e să ofer un leac nefericirii de care suferă zi de zi majoritatea oamenilor din ţările civilizate”. A fost intens preocupat să identifice care sunt cauzele nefericirii, respectiv ale fericirii şi care ar fi modalităţile prin care „cei ce se simt nefericiţi ar putea deveni fericiţi”. În cartea sa The Conquest of Happiness, publicată prima dată în 1930 (apărută şi în română la Editura Humanitas), într-unul dintre capitole, chiar în cel în care analizează relaţia dintre muncă şi fericire, Russell conchide: „Oamenii diferă profund între ei în privinţa înclinaţiei de a-şi privi propria viaţă ca pe un întreg. Pentru unii e firesc acest lucru (…), pentru alţii viaţa e o serie de incidente disparate, fără vreo direcţie şi fără vreo unitate. Eu cred că pentru cei din prima categorie există o mai mare probabilitate de a dobândi fericirea decât pentru cei din a doua. Deprinderea de a privi viaţa în ansamblu, este o componentă esenţială a înţelepciunii, cât şi a adevăratei moralităţi, fiind, de aceea, unul din lucrurile ce se cuvin încurajate în educaţie.”

În comentariul asociat la distribuirea pe o reţea socială a unui articol al meu, în care mă refeream la unele competenţe absolut necesare celor preocupaţi de dezvoltarea unei cariere, o cititoare pune o întrebare foarte pertinentă („Cum formezi aceste competenţe la un copil?), întrebare pe care o lansează către „profesori, formatori etc.”.

În ziua de azi, inclusiv în România, părinţii preocupaţi să le construiască un viitor copiilor lor apelează din ce în ce mai mult la ajutorul consilierilor în orientare şcolară, profesională şi de carieră. Personal, deşi nu mă ocup cu consultanţa pentru acest segment de vârstă, m-am obişnuit ca mulţi dintre prietenii şi cunoscuţii mei, aflaţi în postura de părinţi, să mă întrebe direct ce sfaturi le-aş da legat de acest subiect sau dacă nu le-aş putea recomanda pe cineva care să-i ajute. Întrebările cel mai adesea sunt legate de cum ar trebui să aleagă cel mai potrivit domeniu de studiu la liceu sau facultate, care sunt cele mai bune profesii spre care să-şi îndrepte atenţia, care sunt cele mai de viitor, care sunt cele mai bine plătite etc. Desigur că toate aceste întrebări se nasc din dorinţa părinţilor de a face tot ce pot pentru ca ai lor copii să ducă o viaţă cât mai bună, de care să fie mulţumiţi şi, de ce nu, să fie cât mai fericiţi.

Fără a minimaliza rolul şcolii sau al breslei consultanţilor în orientarea copiilor pe direcţia dezvoltării carierei viitoare, trebuie să menţionez că e vorba de un rol secundar. Primul şi cel mai important rol revine părinţilor şi nu este legat de stabilirea aptitudinilor sau înclinaţiilor pe care le are copilul şi care ar fi profesia ce i s-ar potrivi acestuia cel mai bine, l-ar ajuta să performeze, să urce pe scara socială şi să aibă prosperitate economică în viaţă.

Pentru a încerca să explic cât mai bine rolul părinţilor, de ce ei sunt cei mai importanţi consultanţi de carieră ai propriilor copii şi cum se pot asigura că nu vor acorda o consultanţă greşită sau superficială şi uneori hilară, de tipul „Care sunt cei 5/7/10/N paşi pe care trebuie să-i faci pentru a avea succes la interviu/ la job/ în relaţia cu şeful/ în carieră/ în viaţă etc.”, revin la cei doi autori citaţi mai sus.

Concluzia lui Bertrand Russel reprezintă în fapt o idee filozofică, ce poate fi exprimată şi aşa: Capacitatea omului modern de a se raporta la viaţă ca la un tot unitar în care diferitele planuri ale acesteia, inclusiv cariera/ munca, sunt abordate şi trăite integrat, îl poate ajuta pe acesta să devină fericit. Autorul ne indică şi modalitatea concretă prin care omul poate dobândi această capacitate: „educaţia”.

Aşadar devine necesară formarea prin educaţie a unor principii şi valori care trebuie să-l ghideze pe om în demersul său spre cucerirea fericirii. Or, principalul factor educaţional, cu impact primordial în formarea principiilor şi valorilor unui copil, a concepţiei acestuia despre viaţă, sunt părinţii.

Care sunt legăturile dintre ideea filozofică a lui Russell şi articolul lui Douglas T. Hall, publicat în Journal of Vocational Behavior din care am citat episodul petrecut în adolescența autorului?

Sunt trei legături care trebuie subliniate.

Prima este reprezentată de faptul că schimbarea concepţiei despre relaţia dintre muncă şi viaţă, a tatălui lui Hall, survenită în urma şocului produs de prăbuşirea avionului în care dintr-o întâmplare nu se aflase, duce la reaşezarea principiilor şi valorilor după care acesta îşi trăia viaţa. Exemplul dat de Hall poate constitui un argument real care demonstrează validitatea ideii filozofice a lui Russell, potrivit căreia o concepţie integrată asupra diferitelor planuri ale vieţii (între cel al carierei şi cel familial de data aceasta) poate genera fericire. Nu numai pentru noi înşine, dar şi pentru cei ce ne sunt dragi. Noua concepţie şi schimbarea în carieră îi dă posibilitatea tatălui, care până atunci îşi petrecea alături de fiu doar două zile din paisprezece, să-i ofere fiului „multe zile fericite” şi posibilitatea de a face „orice îşi dorea”. Şi acesta nici măcar nu-şi dorea prea mult. Cea mai mare dorinţă a lui era să meargă la pescuit împreună cu tatăl său.

A doua legătură este reprezentată de faptul că articolul citat şi munca ştiinţifică a lui Hall, în ansamblul ei, constituie o obiectivare a ideii filozofice a lui Russell, aplicată în domeniul dezvoltării carierei. Nu ştiu dacă Hall a avut în vedere, vreun moment, abordarea lui Rusell privind legătura dintre concepţia integrată despre viaţă şi fericire. Dar ceea ce putem afirma e că preocuparea sa pentru carieră a fost permanent însoţită de aceeaşi motivaţie pe o care o avea preocuparea lui Russell pentru „elixirul” fericirii: „să ofere un leac nefericirii de care suferă zi de zi majoritatea oamenilor din ţările civilizate”. Şi mai putem afirma că Hall, prin teoria despre carieră dezvoltată în jurul conceptului protean career, a contribuit din plin la saltul revoluționar al concepţiei ştiinţifice despre relaţia dintre muncă şi viaţă, de la stadiul de work-life balance (caracterizat de un echilibru precar şi de necesitatea unei pendulări continue între diferitele planuri ale vieţii) la cel de work-life integration (care presupune integrarea armonioasă, a acestor planuri, într-un viziune unitară). 

A treia legătură dintre articolul lui Hall şi ideea filosofică a lui Russell este reprezentată de faptul că articolul pune în evidenţă rolul primordial al educaţiei primite de la părinţi în formarea unei concepţii moderne asupra integrării carierei în ansamblul vieţii. Titlul articolului este „Cariera proteană. O călătorie de un sfert de veac.” După 25 de ani de cercetări în domeniul carierei, după zeci de lucrări ştiinţifice despre conceptul protean career şi legătura acestuia cu cel de work-life integration, Hall realizează că dacă ar trebui să rezume toată teoria sa la câteva fraze, care să exprime esenţa ei, ar putea s-o facă reproducând doar patru mesaje educaţionale primite în copilăria sa de la părinţi. Cu privire la aceste mesaje vom avea ocazia să discutăm pe larg în alte articole. Până atunci vă propun să reflectaţi la două dintre ele, dintr-o perspectivă mai mult filosofică decât vocaţională, prin prisma a două concepte, fericirea şi libertatea de a alege:

- Sentimentul de satisfacţie legat de muncă şi viaţă nu depinde în mod necesar de cât de mulţi bani, putere sau faimă câştigi. S-ar putea ca la un moment dat toate acestea să nu valoreze cât zilele de pescuit pe care le-ai pierdut, dar ai fi avut ocazia să le petreci alături de cei dragi, făcându-i fericiți;

- Cel care trebuie să aleagă domeniul liceului/facultăţii sau profesia, este copilul. Respectaţi-i libertatea de a-şi alege viitorul pe care vrea să-l urmeze şi aveţi încredere că va alege responsabil. Preocuparea părinţilor ar trebui să fie orientată mai mult către a-l învăţa pe copil că şi atunci când va face o alegere greşită poate să-şi reinventeze oricând cariera şi s-o reaşeze pe noi direcţii şi că permanent trebuie să aibă în vedere integrarea acesteia cât mai armonios cu celelalte planuri ale vieţii.

Hall arată că 25 de de ani de muncă, cercetare și biblioteci întregi citite despre carieră sunt oarecum egale cu prima „consultanţă” despre carieră pe care a primit-o el însuşi de la părinţii săi. Poate şi de aceea autorul subliniază că, atât în cursurile sale despre carieră, cât şi în consultanţa pe care o oferă în acest domeniu, primul lucru pe care îl cere celor cărora li se adresează este să-şi reamintescă şi să reanalizeze mesajele primite de la părinţi despre muncă şi carieră.

Mesajele despre carieră pe care le transmitem copilului ca părinţi de cele mai multe ori sunt verbale şi pot reprezenta propriile noastre concluzii, idei preluate dintr-un articol ca acesta, dintr-o carte de specialitate sau recomandate de un consultant în carieră la care apelăm. Dar impactul acestor mesaje este unul redus. Impactul maxim îl au acele mesaje pe care le transmitem, oarecum subliminal, prin propriul exemplu de raportare la carieră, familie, prieteni, pasiuni extraprofesionale etc. Nu vom fi convingători sau cel mult vom stârni confuzie dacă îi vom vorbi copilului despre cât de important este să integrezi armonios munca în ansamblul vieţii, dar în acelaşi timp, în mod constant, vom ajunge acasă de la muncă atunci când el se pregăteşte să meargă la culcare, vom fi permanent conectaţi la telefonul sau email-ul de serviciu în vacanţe sau nu vom reuşi să-i punem cât mai des întrebarea „Ce ai face azi dacă ai putea să faci orice?” şi atunci când vrea să facă ceva ce stă în puterile noastre să-i spunem simplu „Hai să mergem!”.

Aşadar aveţi grijă, dragi părinţi, cum formaţi concepţia copilului vostru despre relaţia dintre muncă şi viaţă. O concepţie ale cărei baze au fost puse greşit iniţial, nu numai că va fi greu de corectat în viitor (chiar şi de cei mai buni consultanţi în carieră), dar, admițând că la un moment dat va fi corectată (aproape douăzeci de ani i-au trebuit tatălui lui Hall să şi-o corecteze pe a sa), s-ar putea ca până atunci să producă multă nefericire. Plus că nu fiecare dintre noi suntem atât de norocoşi ca la un moment dat, doar dintr-o întâmplare, să nu ne urcăm, metaforic vorbind, într-un avion care se va prăbuşi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Acesta este rezultatul campaniei desfășurate de cei interesați: răsturnarea valorilor și a priorităților, alocarea întregului timp „carierei”, în detrimentul timpului alocat pentru reflexie ( dolce far niente ), familie, prieteni. Întreaga revoluție tehnologică, în special aceea din domeniul comunicațiilor a fost orientată exclusiv spre eficientizarea profitului economico-financiar ( planifică-ți eficient timpul, cumpără orice, de oriunde, oricând, totul este la un click distanță, fluxurile de știri transformate în bombardament continuu ) și depersonalizarea relațiilor interumane.
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult