Foto: Malinas Nimrod/Facebook
România e plină de povești de succes. E de ajuns să ne uităm dincolo de știrile zilei ca să descoperim oamenii care se uită la viitor și mișcă lucrurile într-un sens bun și cu utilitate. Iar o astfel de poveste are și Nimrod Malinas, un tânăr antreprenor care a părăsit România acum 6 ani după un faliment al business-ului de familie. Mișcarea s-a dovedit a fi una de succes, pentru că a reușit ca la 27 de ani să administreze o afacere în valoare de peste 10 milioane de euro.
Nimrod Malinas a stat de vorbă cu Republica și ne-a spus că vrea să construiască un „Amazon al roboților”, iar atunci când ai nevoie de muncitori pe care nu îți mai găsești, să intri pe platforma creată de compania sa și să îți angajezi un robot. Nimrod mai spune că roboții nu sunt doar pentru cei bogați, iar tehnologia are puterea să ne transforme viețile în mult mai bine.
Care e povestea ta și cum ai ajuns la succes?
La 21 de ani, după un faliment în familie, am plecat din România să strâng bani pentru facultate. S-au schimbat însă planurile și am rămas în Austria, sperând că mă voi întoarce în România cât de repede pot.
Alături de soția mea visam să ne facem o casă a noastră și să terminăm facultatea. În această perioadă am redescoperit cititul, care mi-a deschis orizonturile spre educația antreprenorială. Evident că următorul pas a fost să visez, să gândesc out of the box și să cred că pot să ating mult mai mult în viața decât îmi puteam imagina atunci.
Am început să setez obiective așa că primul meu obiectiv a avut ca scop să am propria mea firma în Elveția, (stăteam chiar la graniță). Nu doar să am firma mea în Elveția cu aceasta să aibă un impact global. Să devină unicorn, să schimbe lumea. Așa că am căutat o firmă de vânzare în apropiere, și după scurta căutare am găsit o firmă, mi-am luat inima în dinți și mi-am trimis cv-ul. Nu aveam milioane de euro să cumpar firma, doar un vis nesimțit de mare: să schimb lumea printr-o firmă internațională. Se pare că a fost de ajuns. De ajuns pentru cei doi bătrânei proprietari ai firmei să aibă răbdare și încredere că le pot cumpăra firma, și la cea de-a 31-a bancă după cele peste 30 de bănci și investitori de la care am încercat să obțin bani. Cu visul meu, cu răbdare, cu perseverență și cu multă energie, am construit un startup care acum este activ în 4 țări și valorează peste 10 milioane de euro. Și schimbă lumea într-un fel autentic: democratizează roboții și îi face accesibili pentru joburile periculoase, repetitive și plictisitoare.
Dar cum a început totul?
Când am intrat în business-ul de vopsire industrială am observat condițiile în care clienții noștri lucrau. Nu puteam să accept faptul că eu contribui la distrugerea sănătății acelor oameni. Faptul că ei toată viață inhalează sprayul de vopsea, care în majoritatea cazurilor provoacă cancer la o vârstă mai înaintată. În acea vreme noi vindeam pompe și pistoale de lăcuit de mână.
Atunci am început să caut o soluție și am dat peste roboți de vopsit. De fapt ei m-au găsit pe mine. Într-o zi, mi-a trimis cineva un mesaj pe LinkedIn, dacă am auzit de roboți de vopsit și dacă nu aș vrea să colaborez cu el în vânzarea roboților. Colaborarea cu acel om s-a dovedit a fi un eșec, dar m-a pornit pe un drum care mi-a deschis un întreg orizont.
Roboții pentru mine înseamnă o lume în care fiecare vopsitor pe acest pământ are o șansă să își facă treaba în condiții sănătoase. O lume în care nu ai nevoie de doctorat în inginerie ca să programezi un robot, ci fiecare muncitor simplu poate să o facă.
Ni s-a deschis o perspectivă nouă și asupra industriei și am văzut că pur și simplu nimic nu este imposibil. Cifra de afaceri de 50 de milioane nu mai este o utopie, ci a devenit un obiectiv măsurabil și posibil de atins. Piața fiind de peste 500 de milioane de euro, ne trebuie doar o strategie suficient de inteligentă ca să atingem 10% cota de piață.
În business, succesul cel mai mare vine atunci când focusul nu este pe produs sau pe profit, ci pe impactul pe care îl va avea serviciul tău asupra lumii. Exact asta am văzut în roboți. Misiunea companiei a devenit clară: să scoatem cât mai mulți muncitori în afara cabinei de lăcuit. Iar asta putem face doar prin vânzarea roboților inteligenți la cât mai mult firme. Pe piața în care activăm, există zeci de mii de firme care mai devreme sau mai târziu vor folosi un robot. Și noi vrem să fim siguri că majoritatea îl vor avea de la noi.
Pe termen scurt, iar aici mă refer la următorii 3 ani, viziunea este să devenim firma care vinde cei mai mulți roboți de lăcuit. Pe termen lung, vrem să dezvoltăm proprii roboți și propriile sisteme de digitalizare a industriei în care activăm.
Care e viziunea ta actuală de business?
Dorind să scalez firma proaspăt cumpărată, am plecat pe teren sa cunosc nevoile clienților. Am aflat, că ai mei clienți aveau o lipsă mare de meseriași, și nu de produse. Așa a început căutarea mea după alternative și soluții la criza de personal. De atunci am construit o platformă de raas (robot-as-a-service) care oferă roboți de sute de mii de euro la prețul unui muncitor pe lună.
Viziunea de viitor este ca RObonnement să devină un fel de Amazon al roboților. Când ai nevoie de muncitori pe care nu îi mai găsești, intri pe platforma noastră și îți angajezi un robot.
Cum construiești relația dintre angajații tăi și roboți?
Sunt mereu alături de echipa mea și ne bucurăm împreună de fiecare robot nou instalat. Facem permanent ședințe de brainstorming, discutăm despre ce tehnologii să mai includem pe viitor și călătorim în întreaga lume în căutare de noi tehnologii. Anul trecut am fost cu câțiva colegi în Shanghai, China, Dubai și multe alte locuri în căutare de noi tehnologii. Ne bucurăm că avem șansa să participăm la astfel de evenimente și workshopuri care pot să aducă un mare plus valoare în viziunea noastră.
Intră business-ul tău și pe piața din România?
Da. Ăsta e planul, ca Robonnement să intre pe piața românească în următorii doi ani împreună cu celelalte țări est-europene.
Cum vezi tu viitorul muncii legat de inteligența artificială?
AI schimbă viteza cu care se întâmplă lucrurile în lume. Asta e diferența esențială adusă de AI. În domeniul nostru, aI+viteză+roboți=un salt cuantic al omenirii în felul în care lucrează și produce lucruri și până la urmă în felul în care își trăiesc oamenii zilele.
Ne vor fura roboții job-urile?
Da. Roboții vor fura toate joburile periculoase, repetitive și plictisitoare. Toate joburile creative, cu nevoie de empatie și interacțiune vor rămâne ale oamenilor. Este o provocare, pentru că nu vei mai putea „pluti” prin viață și vei fi „obligat” să te dezvolți și să lucrezi creativ, însă tocmai de asta arată viitorul mult mai strălucit decât prezentul.
Roboții creează, conform statisticilor, mai multe joburi, decât numărul celor care dispar. Bineînțeles, alt fel de joburi. Mai bune, aș zice eu. Joburi care ne împing și pe noi spre dezvoltare, spre creștere și spre a face lucrurile mai bine și mai creativ!
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în toți acești ani de business?
Dacă ești suficient de deschis și pragmatic, viața îți oferă foarte multe lecții. Cel mai important lucru pentru ca o lecție să-ți folosească este să vezi ce poti învăța din acea lecție. Și când vezi că din fiecare lucru ai ceva de învățat, atunci clar nimic nu poate sta în calea dezvoltării tale.
Eu am învățat trei lucruri:
- Identifică visul tău nesimțit de mare, adică viziunea pentru care merită să trăiești.
- Elimină tot ce nu face parte din aceasta viziune
- Înconjoară-te cu oameni care te inspiră să ajungi acolo
Ce mai știu este că atunci când ai un vis în care crezi o să găsești mereu resurse să-l îndeplinești!
Într-un alt interviu pentru presa românească, Nimrod Malinas spune că iubește toate eșecurile sale din trecut, iar la unele se uită înapoi cu lacrimi în ochi, în timp ce la altele râde de cât a fost de «deștept».
„Deci, uite felul meu de a evita capcanele. Le accept că pot fi acolo și că vor veni. Analizez atent eșecurile avute fie în vânzări, fie în HR, fie în investiții și văd cum m-au servit. De multe ori mă așez la biroul meu și scriu pe o foaie cea mai mare frică pe care o am la momentul de față. După asta încerc să caut, să văd care ar fi beneficiile mele dacă frica mea ar deveni chiar realitate. Sunt ferm convins că în spatele celei mai mari frici stă cea mai mare oportunitate”, a mai spus antreprenorul român.
În ceea ce privește partea de parteneri, Nimrod Malinas încearcă să încheie parteneriate strategice cu cele mai puternice firme și persoane din domeniul său, chiar dacă asta de multe ori înseamnă mai puțin profit pe termen scurt. Filozofia lui, însă, este următoarea: mai bine 10% dintr-un business de 20 de milioane decât 100% dintr-un business de 1 milion.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât despre joburile periculoase, multe nu se vor preta prea curând la preluarea integrală de către roboți. Piloți, pompieri, alpiniști industriali, sunt doar câteva dintre ocupațiile periculoase. Ok, să ridice mâna cine se bagă primul la un zbor cu un avion pilotat numai de un robot. Eu nu m-aș duce nici măcar cu metroul dacă aș ști că e condus numai de un robot. În paranteză fie spus, astă iarnă mi-a apărut pe bordul mașinii un indicator care spunea că un senzor frontal nu mai funcționează din cauza depunerii zăpezii. Dacă era mașină autonomă ce ar fi făcut? Trăgea pe dreapta și mă lăsa în mijlocul nămeților?
Revenind la articol, ideea roboților pentru vopsitorii este la fel de creativă pe cât a fost cumpărarea sistemului de operare DR-DOS de către Bill Gates la începutul carierei, care a devenit astfel MS-DOS. Și “creațiile” au continuat în același stil. Evident, au urmat lecțiile despre creativitate... În fapt, adevăratele creații care au produs milioane/miliarde de USD au fost legate de identificarea oportunităților. Ca în cazul antreprenorului Nimrod, care merită felicitări.