Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Povestea românului păcălit de Obor. Sau de ce oamenii ca mine au viață grea în această țară

Piața Obor

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Când ești plecat din țară îți e dor de multe lucruri. Creierul are tendința de a idealiza zona de confort (și, deci, de maximă siguranță), așadar ceea ce aveai înainte de a te muta din țară pare mult mai bun, mai primitor, mai aproape de suflet. Ăsta este modul naturii de a te motiva să nu te avânți în necunoscutul periculos. Dacă deja te-ai avântat, cum era cazul nostru, atunci măcar să te întorci cât mai rapid. Este o forță incredibil de puternică, un disconfort intens pe care îl resimți în cele mai adânci straturi ale ființei tale. Este prima fază a fenomenului de aculturație, o perioadă în care stresul de a te adapta la o nouă cultură devine evident, iar creierul caută căi de a se proteja.

Pentru noi, unul dintre lucrurile de care ne era cel mai dor era mâncarea. Nu neapărat preparatele românești, cât materia primă era cea care ne lipsea foarte mult: mălaiul măcinat „românește”, dovleceii verde deschis, borșul, specialitățile de carne precum limba de vacă, peștele de Dunăre și de Marea Neagră, icre, verdețurile de mai, până și varza sau salata verde aveau altă textură. Și mucenicii! Of, Doamne, mucenicii!

Când ne-am decis să ne întoarcem ne-am zis că acum o să ne bucurăm la maximum de ceea ce ne lipsise și o să ne facem cumpărăturile din surse românești, tradiționale. O fantezie cu păsări de curte, brânză de burduf și, evident, mucenici. După foarte scurt timp ne-am dat seama că așa ceva nu este sustenabil: păsările de curte nu se taie oricând, ci doar în anumite sezoane. Stomacul nostru capitalist care primește ce poftește în orice sezon nu a fost satisfăcut de această opțiune. Produsele tradiționale s-au dovedit prea scumpe și greu de accesat în puținul timp care ne rămâne noua liber în fiecare sătămână. Atunci am rectificat: vom face cumpărăturile la Obor, piața copilăriei mele.

Piața Obor este impresionantă când intri: abundență, marfă care îți ia ochii, un aer de bazar turcesc combinat cu Festivalul Berii și cu popas cu mici de pe marginea șoselei. Mereu când merg acolo îmi crește buna dispoziție, efectul rădăcinilor adânci pe care le am în țara asta. Ceea ce este interesant este că, de fiecare dată când ajung acasă și desfac cumpărăturile, îmi dau seama că am fost furată. Rața de curte pe care am cumpărat-o pare să fi fost decongelată. Cartofii sunt putrezi pe dinăuntru. Salata verde este deja ofilită când o scot din pungă. Roșiile sunt pe jumătate necoapte. Îmi amintesc dialoguri cu vânzători care, acum, îmi dau seama că sunt minciuni evidente. Mă întreb, siderată și furioasă pe mine: „Ce am făcut greșit?! Cum de nu am fost mai atentă la ceea ce cumpăr?!”. Apoi mă înfurii pe ceilalți pentru că am fost păcălită. În final, sentimentul real este unul de profundă dezamăgire. Experiența aceasta o trăiesc de fiecare dată și de fiecare dată mă ia prin surprindere. Acesta este tabloul locuitului meu în România, desfășurat pe parcursul a două ore și jumătate.

Această relatare este simbolică pentru felul în care traiul nostru aici înlănțuiește bucuria cu dezamăgirea, în proporții egale. Locuitul aici are ceva magic, o bucurie a sufletului de copil. Mâncarea, piețele, covrigii, chiar și lucruri pe care nu le apreciez activ, dar îmi bucură subconștientul prin confortul pe care i-l oferă: mirosul de mici, muzica românească din piața Obor într-o dimineață de duminică, cearta dintre clienți și vânzătorii de pește în timp ce stăm, cu toții, în zeamă de piață. Toate aceste lucruri îmi sunt, cumva, dragi, pentru că îmi sunt extrem de familiare și pentru că le asociez cu o perioadă din viața mea când eram lipsită de griji. Aceste elemente mă transpun într-o stare de copil vesel și spontan, iar în altă țară îmi lipsesc. Dezamăgirea intervine în momentul în care ies din starea de copil și intru in starea de adult, având anumite cerințe de la mediul înconjurător: calitate, raport bun cost-beneficiu, respect, igienă, onestitate. Acestea sunt lucruri pe care nu le pot obține constant, sunt mai mult pe bază de noroc. Iar inconsecvența este cea care ma face să uit, de fiecare dată, că eu sunt pradă ușoară pentru oricine vrea să mă păcălească. Oamenii ca mine au viață grea în România, rămânem la sfârșitul zilei cu senzația că noi suntem proști și că nu am căscat bine ochii, nu am fost destul de paranoici. Și, într-un fel, așa și este. Încrederea și seninătatea nu sunt trăsături adaptative în acest mediu. Și, atunci, îmi pun întrebarea: cine ar fi democratic să se schimbe primul?

Îți recomandăm

Nu vreau să critic excesiv piața mea favorită (căci o iubesc), nici să sugerez că este ceva în neregula cu toți comercianții români. Departe de mine gândul. Este doar o reflecție asupra faptului că, la vârsta adultă, nu îmi mai ajunge să mi se bucure sufletul temporar într-o dimineață de duminică. Am nevoi complexe, am copii de crescut, este necesar să ne putem baza pe mediul în care locuim să ne satisfacă anumite nevoi de bază. Nostalgia era un motor puternic, care ne-a făcut, în cele din urmă, să ne întoarcem acasă. Odată depășită, ochiul rațional de adult vede lucruri de care sufletului de copil nu îi pasă, însă ele există și lasă un gust foarte amar. Mă simt foarte dezamăgită că nu îmi permit să mă relaxez și să am încredere în mediul meu înconjurător, atât la nivel micro, cât și (mai ales) macro.

Găsesc trăitul în România o experiența destul de fragmentată: nu reușim să reunim rațiunea cu nevoile emoționale, dorința de a avea o viață productivă și confortabilă cu nevoia de a aparține și de a avea rădăcini. Pare, mai degrabă, să fie vorba despre o alăturare paralelă între cele două, așa cum, și în piață la Obor, ai parte și de bucurie, și de dezamăgire, nefiind foarte clar unde începe una și se termină cealaltă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    V-aș recomanda să deveniți „paranoică” la cumpărături, chiar cum spuneați. Căutați în mai multe surse. Fiți mofturoasă și neîncrezătoare. La cumpărături nu dăunează. Interesante, relatările dvs. Vă înțelegeți nevoile atât de bine. E ca o aventură de urmărit.
    • Like 1
  • Oborul este o aventura! Eu am cumparat peste ,am dat o hartie de 200,totul facea vreo 78,si mi-a dat rest ,mi-a cerut marunt ,m-a aiurit si am plecat cu restul doar la 100 lei ,deci asa-i daca nu esti pe faza!Restul este adevarat ca este aerul Bucurestiului ramas pe loc in timp!
    • Like 0
  • fc check icon
    raportul calitate-preț (cost-beneficiu) este exact cel corect. câtă vreme conștientizezi unde te afli. nici Dumnezeu nu cere unde nu e. trăitul pe aici implică. în primul rând sacrificiu și abținere. dacă vrei să schimbi ceva, bagă divorț. pentru că dacă persiști, s-ar putea crede că-ți place. așa că e nevoie de semnalul clar dat piețarilor (rumâni, producători, familiile producătorilor, pretenii lor, angajații lor, mafia țigănească alipită piețelor): cumpărați din ”piețele” autoservirilor, hiper, mega, ultra market. unde deochiul, blestemul, uitătura rea garnisită cu „sta-ți-ar în gât! muri-i-ai! usca-ți-s-ar! cădea-ți-ar!” să nu te atingă. ori indispună. cât timp țăranul român (sper că n-a devenit eufemism) va cocheta cu șmecheria vindicativă (și echilibrantă) a hoției prin amestecare (trei calități laolaltă-n grămada cu mari în față și mici și bolnave-n spate) (plus prețul cu virgulă zeci ascuns de-un cartof, un măr, o căpățână), va fi ultraimperios necesar un mesaj, un semnal clar: așa nu mai merge, tovarăși! și mai treci prin piață peste vreo doi ani. e singurul mod prin care poți determina producătorul român să se insereze-n prezent, să abandoneze urâtul trecutului și să uite ”jmecheria”, pentru că șmecheria e pagubă. a zis-o balzac, care a activat într-o altă piață, pe-undeva mai încolo.
    ps - renunțați la limba de vacă. rostul ei e doar în gura vacii. go vegan. learn to love. sau... live & let live, că-i mai modern.
    • Like 1
  • Dorin check icon
    In piețe nu mai găsești producători sadea ci niște specimene puse pe jumulit fraierul(clientul) Nu îi interesează calitatea produselor ce le vând ,Ia cu 1leu și vând cu 10 Nu contează țară de origine vânzare sa fie..FURA pe față la cântar și dacă le zici ceva îți sar in cap.Nu dau bon fiscal .Se vede mafia din piețe de la o poștă nimeni nu mișcă un deget.Tot comerțul ăsta din piețe pute a o mare golaneala.O lege a comerțului in piețe e necesare dar cine să o facă .? Prefer sa cumpăr de market.
    • Like 2
  • In ultimii ani am ajuns poate de 2-3 ori pe an la supermarket asa ca merg la piatza de poate 30 ani, si in Bucuresti, si in occident.
    Ce pot sa zic autoarei este sa se uite in calendar: e februarie. Apoi din carti sau de la tzarani sau din copilarie (daca are de unde) sa descopere ce alimente sunt de sezon: radacinoasele culese din toamna, merele din toamna, toate urate si zbarcite, praz, verdeatza marunta, ceva din sere incalzite (salate si ceapa verde si ridichi la supra pret - incalzirea unei sere costa), si daca e anul e calduros poate urzici. Restul e de import.
    Cu lectia invatata am identificat 3-4 producatori, dupa mainile crapate, si la tarabele cele mai dosite/ascunse, si nici macar nu vin regulat pt ca nu au cu ce. Una din familii aduce oua pe caiet - nu ma deranjeaza sa fac "programare " - stiu ca vinde orice. Am gasit laptar de la care iau lapte nepasteurizat.
    E greu? E usor? Prea ne-am invatat s avem asteptari mari: rosii cu forma perfecta in februarie, capsuni in decembrie, mere perfect lucioase in aprilie etc. Asta e cererea si asta influenteaza oferta. Producatorul nostru mi-a zis ca daca nu stropeste, din cand in cand, merele, se umplu de viermi si nu le cumpara nimeni, asadar di noi suntem de vina, prea asteptam doar de la altii.
    Pt multi, ce fac eu este exagerat: inchiriem masina periodic si mergem la tara la cate o ferma/mic producator. Dar sanatatea imi e cel mai important lucru si cum nu ne-am mai imbolnavit de multi ani cred ca am gasit echilibrul familiei.
    • Like 4
  • Ai nostalgiile astea pentru ca cel mai probabil nu ai fost trezita de pe la 5 dimineata sa stai la coada la lapte pentru ca parintii erau la alta coada - la butelie - pe care o asteptai toata ziua cat ei plecau la munca.

    Pentru ca n-ai avut cartela si nu te-ai inghesuit la Oua-Carne sa iei un pui vai de mama lui, congelat si decongelat si ala, pentru ca nu ti-ai luat omor in inghesuiala de Craciun pentru banane sau pentru un cacat de ciocolata si la fiecare doua zile la coada la painea aia neagra si arsa ca aia alba era pentru smecheri.

    Ai nostalgiile astea pentru ca probabil ai uitat de vai steaua lui, salamul ala Victoria care era plin de zgarciuri, pentru ca nu cantai tricolorul la careu in fiecare dimineata, pentru ca nu ti-ai luat palme sau ai fost ridicata de perciuni daca matricola de pe maneca era putin descusuta, pentru ca n-ai fost la scos de cartofi, cules de porumb sau alte munci agricole in folosul "partidului".

    Tu ai nostalgii de anii '90, si e ok, doar ca perioada aia plina de speranta pe care o regasesti in copilaria ta era o iluzie, si e destul sa ne uitam in spate sa ne dam seama ca unii visam frumos la vest in timp ce altii se bucurau ca nu mai trebuie sa-si ascunda averile de frica anatemizarii la vreo reuniune de partid si Doamne-fereste sa incerce careva sa le ia carnetul rosu.
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult