Prăbușirea

(Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Am avut din nou spectacol. S-a mai consumat un episod din cel mai prost serial made in Romania: lupta pentru putere din PSD. La ultimul CEx, câțiva baroni au fost decapitați, baronul-șef a venit cu valiza cu gogoși, jurnaliștii i-au pus întrebări despre adevărata valiză, iar el i-a persiflat după stilul care l-a consacrat. E clar, pentru încă niște zile bune, avem ce discuta. Cu pâinea stăm tot mai prost în țara asta, dar circ avem din plin. E de bine.

Altfel, ar fi trebuit poate să vorbim despre teme mult mai aride și puțin spectaculoase. Dar și mult mai dureroase. Cum ar fi ultimul studiu al Băncii Mondiale despre HCI (Indexul Capitalului Uman), de exemplu. Concluziile sale plasează România la coada țărilor din UE, ba chiar printre ultimele și în regiune, inclusiv în urma unor țări precum Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Albania sau Georgia. Ce este acest HCI și de ce ne-ar păsa de el și nu de intrigile găștii din Kiseleff?

Indicele este conceput pentru a măsura capitalul uman pe care un copil născut astăzi se poate aștepta să-l atingă până la vârsta de 18 ani. HCI indică nivelul de productivitate pe care generația următoare îl va avea în condițiile actuale din domeniile educației și sănătății. Acesta este alcătuit din cinci indicatori: probabilitatea de supraviețuire până la vârsta de cinci ani; anii de școlarizare preconizați ai copilului; calitatea învățării; procentul din cei care astăzi au vârsta de 15 ani care vor supraviețui până la vârsta de 60 de ani; proporția copiilor care nu suferă de deficiențe de creştere.

Astfel, un nou-născut din România de azi va avea o productivitate de 60%, când va creşte, faţă de cât ar putea avea dacă ar beneficia de servicii de educaţie şi sănătate de o calitate adecvată. Mai simplu spus, România – de fapt, găștile care au condus-o și care azi ne livrează același circ ieftin – fură copiilor noștri aproape jumătate din șansele pe care le-ar putea avea. Ceea ce este și mai îngrijorător este că din 2012 acest indice este în continuă scădere.

Un alt studiu recent, cel referitor la progresul social, plasează de asemenea România la coada membrilor UE, abia pe poziția 44. Și în acest domeniu, ca în multe altele, România stagnează – anul trecut se afla pe aceeași poziție. Indicele de Progres Social reprezintă un indicator agregat de indici care cuprinde trei dimensiuni ale progresului social: nevoile de bază ale omului, fundamentele bunăstării şi oportunitățile.

Sunt colectate date din 128 de țări rezultate din cumularea a 50 de sub-indicatori structurați pe cei trei piloni, printre care: mortalitatea la naștere a mamelor, acces la electricitate, la locuire, emisii de dioxid carbon, drepturi politice, corupție etc. La multe dintre aceste categorii, România stă prost sau foarte prost, raportat nu la țările dezvoltate din UE, ci la țări din aceeași categorie cu noi, din punct de vedere al PIB/capita. Suntem la coadă în ceea ce privește accesul la educație primară sau secundară, la utilități, la electricitate, dar și în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate sau speranța de viață. Ceea ce ar trebui să ne sperie cel mai tare este însă faptul că la niciunul dintre acești 50 de sub-indicatori România nu depășește media mondială. Adică, după toate criteriile de progres social, România stă mediocru sau prost.

Ce ne spun aceste două studii? Nu numai că în prezent ne confruntăm cu dificultăți deosebit de grave, dar nici viitorul nu sună deloc bine pentru România. Direcția pe care ne-au așezat actualii noștri conducători este una fundamental greșită, iar consecințele vor fi suportate, din păcate, de multe generații de-acum încolo.

Așa cum am mai arătat în Republica, dezvoltarea unei țări depinde de doi factori: demografia și productivitatea. În mod ideal, ambele ar trebui să fie crescătoare. În mod real, România este campioană la depopulare. Așa cum sublinia recent Vlad Mixich, potrivit Population Reference Bureau, cea mai improtantă organizație americană care studiază tendințele demografice, România este țara care va cunoaște cel mai abrupt declin al populației din lume - populația va scădea cu 23% până în 2050. Pe lânga migrația masivă, două dintre cauze sunt și fertilitatea scăzută și populația îmbătrânită. La ambele categorii suntem în top 10.

Ce rămâne așadar de făcut pentru a ne salva? Reacția unor conducători responsabili și cu viziune ar fi să mizeze pe creşterea celuilalt factor determinant al dezvoltării: productivitatea. Nu este însă cazul la noi. Prioritățile guvernamentale sunt exact la polul opus față de unde ar trebui să fie. Preocupările conducătorilor sunt creșterea iresponsabilă a cheltuielilor statului, cu pensii (speciale, în principal), bonusuri aiuritoare, angajări fictive sau salarii nejustificate în niciun fel și stoparea tocmai a politicilor care ar putea duce la creșterea productivității: încurajarea muncii, politici de incluziune pe piața muncii, investiții în infrastructură, inovație (exploatarea revoluției industriale 4.0).

Concluzia pe care o putem trage de aici este una crudă, dar clară. Actuala Putere își bate joc cu cinism de felcer chior de cea mai importantă resursă a României: oamenii. Iar cel mai dureros este că țara asta are un potențial uman cu adevărat extraordinar. O demonstrează zilnic românii care, refugiați într-un mediu competitiv și meritocratic, se ridică mai mereu printre primii, prin propriile lor puteri. 

Un singur exemplu: Sergiu Paşca, profesor asistent de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford, laureat recent al premiului „Early Career Life Scientist” pentru anul 2018, acordat de Forumul Internaţional pentru Biologia Celulară. Aici în prim-plan, în New York Times. Am avut de curând plăcerea să-l (re)întâlnesc la Stanford. Ora petrecută împreună a fost cea mai puternică doză de energie pozitivă pe care am primit-o de multă vreme. Am plecat de la Pașca Lab cu un singur gând: ce oameni se nasc uneori în acest loc numit România! Și ce mare păcat că nu știm să-i păstrăm și să avem grijă de ei, punându-le la dispoziție toate resursele necesare pentru a reuși în țara lor! Asta se întâmpla, în bună măsură, în România ante și interbelică.

Revenind la vremurile de azi, politicienii care au ajuns să-și bată joc de noi toți, ca și oamenii lor de paie din instituțiile statului sau din presă nu au niciun interes să discutăm despre prăbușirea și golirea României (de sens și de oameni). Confruntați cu această realitate ținută la sertar, ar fi nevoiți să-și arate adevărata față celor care i-au votat. Dacă vom începe însă să vorbim mai mult despre dramele noastre și nu despre ambițiile lor, am deschide o cutie a Pandorei care le va aduce dispariția. Sau, ca să fim în temă, o valiză a Pandorei. 

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp