Prietenul belgian al fiicei mele e catolic și dă bac-ul la religie. Are parte de aceleași prelegeri despre păcatul divorțului și de aceleași tantrumuri ale profesorilor despre homosexualitate

Foto: Profimedia Images

Recent am avut o discuție cu fiica mea și prietenul ei, doi tineri de 18 ani, ea româncă, el belgian, despre religie în general și despre religie ca materie la școală. Vin din medii care tratează religia diferit. Ea are bunici religioși și a avut un contact constant cu biserica în copilărie, el vine dintr-o familie care nu practică catolicismul în viața de zi cu zi, dar nici nu resping religia și participă la ritualuri cu cei mai în vârstă din familie.

Amândoi, însă, au făcut 12 ani de religie - ea parțial în școala românească, parțial într-o școală internațională din Belgia; el în școala catolică, de stat. El chiar va da bacul la religie, materie obligatorie de examinare în liceele catolice. Sunt copii OK, cu înclinații spre științele umaniste, cuminți după orice standarde, îmi sunt foarte dragi pentru blândețea lor și seninătatea cu care trec prin viață. Își judecă puțin aproapele sau cum s-ar zice mai pe limba laică, sunt toleranți și respectuoși. 

Cunoștințele lor religioase sunt relativ scăzute, cât să poată răspunde la un concurs de cultură generală. Intrați într-un muzeu, ar recunoaște Cina cea de taină, de pildă. După 12 ani de studiu n-au depășit nivelul de bază, deși nu le lipsește curiozitatea. La alte materii sunt mult mai pricepuți.

În mare, amândoi descriu aceeași atmosferă “cringe” la ora de religie. Prelegeri infinite despre păcatul divorțului, tantrumuri ale profesorilor despre homosexuali și drepturile extinse ale minorităților, povești despre societatea coruptă cu acces la contraceptive, ba chiar, la limita abuzului, proiecții cu filme care arată avorturi.

Fiica mea s-a luptat în liceu constant pentru respectarea programei, cu un oarecare succes, prietenul ei a ales să ignore ce se povestește în clasă și să se cufunde într-o plictiseală înfiorătoare. Se simt jenați de fixațiile sexuale ale educatorilor și nu prea le înțeleg. Lumea lor e diversă și n-au exercițiul ăsta al aruncatului cu pietre sau al bocancilor în viața privată a altora. Deci le e foarte greu să participe la ceva ce nici măcar nu înțeleg - ora de religie nu e un spațiu al dezbaterii intelectuale vii, cu argumente care chiar contravin convingerilor lor. Nu se citează teologi, părinți ai bisericii sau nici măcar nu se deschide Biblia - nici măcar ca exercițiu.

Dar bisericile, ortodoxă și catolică, au avut acești doi copii pe mână 12 ani, la școală. Și în afară de narativul cel mai sărac despre creștinism, aceste biserici n-au fost în stare să le dea nimic, în afară de niște discursuri pe ton înalt și revoltat. Care la ei nu merg. Pur și simplu. 

Bacul pe care prietenul fiicei mele îl va da la religie nu va schimba nimic din atitudinea lui față de biserică. Din ce am înțeles, mai mult sau mai puțin, e o “formalitate”. Un fel de sport de la noi, unde lua toată lumea 10.

Profesorii lor nu sunt niște monștri, ei înșiși recunosc asta. Dar fiica mea a identificat corect tentația de a încerca, în loc să predai complicata istorie a creștinismului sau rolul moralei creștine în societatea europeană, că e mai ușor să ții discursuri apocaliptice. Și să te și cerți bine cu elevii tăi, dacă se ivește ocazia.

Bisericile, dacă mai au un dram de înțelepciune, la acest eșec, cu acești copii ar trebui să mediteze, nu la cum să dea ei examene sau nu la această materie.

P.S. Trebuie să precizez, dar numai ca o notiță de subsol, dată fiind excepționalitatea faptelor. Fiica mea a avut un an, în liceu, un profesor grec, preot, care s-a ținut cu sfințenie și etică profesională de programă și i-a învățat inclusiv despre ierarhiile îngerilor. Era greu și motivant să iei nota 10. Ca la celelalte materii.

Articol publicat inițial pe pagina de Facebook a autoarei, Ana-Maria Caia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp