Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Problema cu cei care cred că le știu pe toate este că ne deranjează pe noi, cei care chiar le știm pe toate

oameni in cladire

(Foto: Guliver/Getty Images)

Articolul de față este despre felul în care credem că ne pricepem la toate și despre felul în care, drept consecință, evităm să apelăm la specialiști. Majoritatea bărbaților cred că se pricep la fotbal, majoritatea persoanelor, bărbați sau femei, cred că se pricep la politică, o altă majoritate crede că se pricepe la afaceri în general, iar un grup puțin mai restrâns se cred maeștri în PR și marketing și se întreabă de ce or exista unii care spun că sunt specialiști în aceste domenii. Adevărul este că ne credem specialiști în ceea ce ne împinge societatea să credem că suntem. 

Cu sau fără de voie, există presiuni psihologice asupra fiecăruia dintre noi care ne induc una sau mai multe arii în care trebuie să fim pricepuți. Politica și fotbalul sunt primele două domenii, însă cu cât fiecare dintre noi este mai pregătit în domeniul lui, cu atât mai puternică e presiunea din partea semenilor ca aceștia să se priceapă și la altceva. 

Spre exemplu, într-o sală de consiliu, doi bancheri, un biolog, un project manager și un specialist în finanțe încearcă în ședința de luni dimineață să decidă în legătură cu problemele spitalelor din subordine. Niciunul dintre cei de față nu participă în mod frecvent la rapoartele de gardă. Niciunul nu este la curent cu adevăratele probleme pe care le au medicii în încercarea lor de salva sau prelungi vieți. Fiind întrebați de ce nu sunt în permanentă legătură cu medicii în așa fel încât să le ofere acestora o structură decizională pe care să își construiască rezolvarea problemelor, răspunsul lor a fost următorul: la început, cu toții am vrut să fim aproape, însă pe măsură ce ne-am apropiat de medici, aceștia au început să ne ceară tot mai mulți bani și favoruri. Apoi, încet încet, am întrerupt legăturile, până când am ajuns la a-i vizita o dată la câteva luni. 

Bine, asta se întâmplă într-o organizație tânără în care oamenii trebuiau învățați să trăiască împreună. Iar medicii nu simțeau că aparțin locului respectiv pentru că lucrau în mai multe spitale. Sunt sigur că astăzi lucrurile s-au schimbat, însă este doar un exemplu al felului în care oamenii ajung să lucreze în domenii în care doar cred că se pricep, fără să apeleze la adevărații specialiști, pentru a crea acea simbioză în care toate abilitățile sunt așezate la locul lor. Să înțelegem: nu lipsește buna credință. Nu lipsesc obiectivele și sistemul lor de măsură. Doar că toate acestea sunt aplicate în mod eronat, persoanelor și proceselor greșite. 

Într-o altă cameră de consiliu se întâmplă un fenomen invers: din comoditate, din teamă că cineva le-ar reproșa că nu își fac treaba pentru care sunt plătiți, specialiștii din spital nu răspund apelurilor unei Asociații care încearcă să ajute să organizeze campanii împreună cu companii renumite. În condițiile astea, procesul de strângere de fonduri merge mai departe, însă este posibil ca instrumentele achiziționate pentru anumite secții să nu fie cele mai potrivite, pentru că specialiștii au preferat să stea deoparte. Un an de zile mai târziu, aceștia apar de nicăieri și întreabă ce este cu campania asta despre care ei nu au fost informați?

Și în cazul acesta avem de a face cu bariere psihologice. De data asta, este vorba despre rezistență la o schimbare care ar putea să se genereze din toate aceste campanii pozitive. Uneori poate părea mai comod să stai ascuns în acel nivel de echilibru pe care crezi că l-ai obținut cu greu. Să nu deviem însă de la subiect: oricare ar fi motivele pentru care încercăm să rezolvăm problemele unor specialiști fără a-i întreba și pe ei, abordarea pare total neproductivă. 

Pentru că am vorbit aici despre sănătate, să exemplificăm și în domeniul educației: mai mulți oameni foarte inteligenți încearcă să aducă îmbunătățiri unui sistem de educație cu mândria și încrederea în sine total amputate. Pentru că acest sistem pare împietrit, există percepția că și oamenii din interior sunt la fel de împietriți. Oare ăsta să fie adevărul? Sau este simpla opinie că numai noi putem vedea în viitor și putem găsi soluții? Poate că în mod contraintuitiv, ar trebui să găsim acei profesori care au ceva de spus. Poate că proiectele noastre ar putea înflori cu adevărat dacă le-am lega de un număr cât mai mare de specialiști capabili să vorbească despre greșelile pe care le fac chiar ei. Sau poate că nu. Dar cu siguranță că orice soluție s-ar găși, ar fi extrem de greu de implementat în absența specialiștilor înșiși. Dacă educatorii nu identifică o rezolvare ca fiind a lor, izvorâtă din problemele lor zilnice, chiar dacă rafinarea și coordonarea vine din afară, acea rezolvare va muri la stadiul de idee. 

Iată cum, vorbim de lucruri elementare pe care oricine le-ar recunoaște o dată enunțate, dar care la nivel de mecanisme și procese rămân nedefinite pentru că firea umană și mai mult decât atât firea românească este mereu în defensivă. Ne este greu să colaborăm deschis cu alți specialiști și preferăm să greșim. Ne facem viața grea si ne păstrăm comoditatea psihologică. Evităm orice schimbare, de orice natură. Privind de sus, am putea vedea o mare dezordine. Ce am deveni dacă am transforma-o într-o mică dezordine? Avem de parcurs un proces. Un proces în care fiecare se manifestă din ce în ce mai mult în domeniul principal al educației sale. Un proces în care vom învăța să avem încredere în cei din jurul nostru. Vom învăța să lucrăm în echipă cu diverși specialiști, pentru că si aceștia la rândul lor vor deveni din ce în ce mai buni în ceea ce fac. Domeniul fiecăruia poate fi disecat în multe alte tipuri de activități. Cu cât simplificăm mai mult procesele, cu atât ne simplificăm viața. Cu cât viața noastră este mai simplă, cu atât mai bine ne simțim cu noi înșine. Poate copiii noștri vor naviga fără probleme prin această simplitate. Ce cred că e important astăzi, e direcția în care trebuie să mergem. Și evident, sensul.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • În România, multe lucruri merg prost de ani de zile (și) pentru că domeniile respective sunt populate, și chiar controlate, de către tot felul de impostori. Vorbim de guvernare și politică? Păi, cine a ajuns prim-ministru, cine sunt șefii camerelor parlamentare și cine ne-a fost președinte până mai ieri? Despre fotbal, ce să mai vorbim, că Mitică Dragomir a tăiat și spânzurat decenii la rând, alături de personaje ca Borcea și frații Becali... Având în vedere aceste situații, nu mă mir că mulți români sunt convinși c-ar face treabă mai bună în locul unui Tăriceanu sau Pinalti. Și, probabil, unii chiar ar face.

    Legat de marketing și PR, nu știu câți se dau specialiști fără a fi, dar știu că domeniul are partea lui de idioți. Și susțin această părere pe bază de exemple concrete, din diverse zone economice pentru care marketing-ul și PR-ul ar trebui să fie vitale. Iată câteva exemple:

    - sun la un dealer auto pentru o problemă tehnică la mașina proaspăt cumpărată și o aud pe doamna de la "Serviciul clienți" cum vorbește (eronat) despre "cutia de viteză"... O întreb dacă are carnet auto și îmi răspunde, sincer surprinsă, că nu vede relevanța. Probabil nici șeful ei, specialist în marketing, n-a văzut o problemă când a angajat-o.

    - sun la banca, legat de cardul care imi expira in câteva săptămâni, pentru a anunța că NU doresc ca noul card să fie de tip contactless. "Nici o problemă", mi se spune, "veți primi unul standard, scrie și pe site-ul nostru că puteți opta". Prudent, trimit și un email, cu aceeași solicitare, la adresa de office indicata de d-ra cu care tocmai am vorbit. Peste două săptămâni sunt chemat să ridic cardul, merg la sucursala în cauză și văd, cu stupoare, că mi s-a făcut un card contactless. Cer explicații și mi se spune, inițial, că "nu mai facem carduri standard". Arăt că pe site-ul băncii sunt (încă) promovate ambele variante de carduri și d-ra (aceeași cu care am vorbit la telefon, sau altă "specialistă" în marketing) recunoaște că "de fapt, ni s-a recomandat de către conducere să dăm cât mai multe carduri contactless"... Cer să vorbesc cu un șef și iese o doamnă care nu știe decât să mă întrebe de ce nu vreau card contactless. Îi răspund că asta e decizia mea, am dreptul să primesc serviciile dorite, nu pe cele pe care vrea să mi le bage pe gât banca. Ce e de neînțeles aici? Doamna se blochează câteva secunde, apoi revine, ca un roboțel, cu aceeași întrebare: "Haideți, serios acum, de ce nu vreți card contactless?". Serios?

    - firmă de asigurări auto, multinațională cu nume mare, nu-l dăm că nu ăsta e scopul. Sosesc la sediul în cauză la 9 și un sfert dimineata, cu un dosar de daună auto pentru constatare/CASCO etc. În sală, cinci agenți constatatori, respectiv vreo 35-40 de clienți. La recepție sunt arondat unuia dintre agenți. Aștept la rândul cuvenit, înarmat cu răbdare. Apoi, încep să observ că la ceilalți agenți, coada merge parcă mai repede, ba chiar văd cum o persoană venită la minute bune după mine pleacă cu problema rezolvată, în timp ce eu mai am patru oameni în față. Fenomenul se repetă, sunt din ce în ce mai intrigat, agentul la care aștept muncește susținut cu capul în hârtii, scrie de zor la calculator, nu pare să fie mai leneș decât ceilalți, așa că nu-mi explic de ce coada din fața lui merge atât de greu... Până la urmă, merg la ușa pe care scrie "Coordonator" și cer, respectuos, explicații. Domnul în cauză nu înțelege la început, se scuză că e aglomerație, eu insist, apoi respectivul se uită în sală și zice "Aaa, ați nimerit la Costel, da, acum știu despre ce e vorba..." Și-mi spune că agentul la care aștept este cel care a venit de la 8 dimineata (față de ceilalți patru care au venit la 9), așa că el a adunat un maldăr de dosare în prima oră când a lucrat singur și acum încearcă să țină pasul cu ceilalți, timp în care procesează în sistem și dosarele de daună adunate între 8 și 9... Eu sunt stupefiat, la care coordonatorul îmi zice "Stați liniștit, este OK, pentru că fiecare dintre agenți are o zi de-asta, când vine de la 8, prin rotație, e cât se poate de cinstit!" La care eu îi spun "Dar față de clienți, credeți că e la fel de cinstit?" Cel din fața mea pare să realizeze gafa și îngaimă: "Îmi pare rău, nouă ne-au zis de la marketing să extindem programul cu o oră dimineața, ne descurcăm și noi cum putem..."

    - ultimul exemplu (aka. bomboana de pe colivă): website-ul Bookfest 2018 arată foarte bine, probabil a fost făcut de niște profesioniști. Problema e că nicăieri nu apare o informație de bază: programul târgului de carte. Nu, nu programul evenimentelor (lansări, dezbateri etc.) pe fiecare zi de târg, acela este indicat, ci programul de acces al publicului, respectiv ora de deschidere pentru vizitatori (în fiecare zi) și ora la care târgul se închide (tot în fiecare zi). Eu zic că astfel de informații sunt importante, dar poate că specialiștii în marketing și PR angajați de organizatori cred altfel...

    Q.e.d.
    • Like 1
  • Adevăr grăiești, Ionuț!
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult