Problema cu cei care cred că le știu pe toate este că ne deranjează pe noi, cei care chiar le știm pe toate

(Foto: Guliver/Getty Images)

Articolul de față este despre felul în care credem că ne pricepem la toate și despre felul în care, drept consecință, evităm să apelăm la specialiști. Majoritatea bărbaților cred că se pricep la fotbal, majoritatea persoanelor, bărbați sau femei, cred că se pricep la politică, o altă majoritate crede că se pricepe la afaceri în general, iar un grup puțin mai restrâns se cred maeștri în PR și marketing și se întreabă de ce or exista unii care spun că sunt specialiști în aceste domenii. Adevărul este că ne credem specialiști în ceea ce ne împinge societatea să credem că suntem. 

Cu sau fără de voie, există presiuni psihologice asupra fiecăruia dintre noi care ne induc una sau mai multe arii în care trebuie să fim pricepuți. Politica și fotbalul sunt primele două domenii, însă cu cât fiecare dintre noi este mai pregătit în domeniul lui, cu atât mai puternică e presiunea din partea semenilor ca aceștia să se priceapă și la altceva. 

Spre exemplu, într-o sală de consiliu, doi bancheri, un biolog, un project manager și un specialist în finanțe încearcă în ședința de luni dimineață să decidă în legătură cu problemele spitalelor din subordine. Niciunul dintre cei de față nu participă în mod frecvent la rapoartele de gardă. Niciunul nu este la curent cu adevăratele probleme pe care le au medicii în încercarea lor de salva sau prelungi vieți. Fiind întrebați de ce nu sunt în permanentă legătură cu medicii în așa fel încât să le ofere acestora o structură decizională pe care să își construiască rezolvarea problemelor, răspunsul lor a fost următorul: la început, cu toții am vrut să fim aproape, însă pe măsură ce ne-am apropiat de medici, aceștia au început să ne ceară tot mai mulți bani și favoruri. Apoi, încet încet, am întrerupt legăturile, până când am ajuns la a-i vizita o dată la câteva luni. 

Bine, asta se întâmplă într-o organizație tânără în care oamenii trebuiau învățați să trăiască împreună. Iar medicii nu simțeau că aparțin locului respectiv pentru că lucrau în mai multe spitale. Sunt sigur că astăzi lucrurile s-au schimbat, însă este doar un exemplu al felului în care oamenii ajung să lucreze în domenii în care doar cred că se pricep, fără să apeleze la adevărații specialiști, pentru a crea acea simbioză în care toate abilitățile sunt așezate la locul lor. Să înțelegem: nu lipsește buna credință. Nu lipsesc obiectivele și sistemul lor de măsură. Doar că toate acestea sunt aplicate în mod eronat, persoanelor și proceselor greșite. 

Într-o altă cameră de consiliu se întâmplă un fenomen invers: din comoditate, din teamă că cineva le-ar reproșa că nu își fac treaba pentru care sunt plătiți, specialiștii din spital nu răspund apelurilor unei Asociații care încearcă să ajute să organizeze campanii împreună cu companii renumite. În condițiile astea, procesul de strângere de fonduri merge mai departe, însă este posibil ca instrumentele achiziționate pentru anumite secții să nu fie cele mai potrivite, pentru că specialiștii au preferat să stea deoparte. Un an de zile mai târziu, aceștia apar de nicăieri și întreabă ce este cu campania asta despre care ei nu au fost informați?

Și în cazul acesta avem de a face cu bariere psihologice. De data asta, este vorba despre rezistență la o schimbare care ar putea să se genereze din toate aceste campanii pozitive. Uneori poate părea mai comod să stai ascuns în acel nivel de echilibru pe care crezi că l-ai obținut cu greu. Să nu deviem însă de la subiect: oricare ar fi motivele pentru care încercăm să rezolvăm problemele unor specialiști fără a-i întreba și pe ei, abordarea pare total neproductivă. 

Pentru că am vorbit aici despre sănătate, să exemplificăm și în domeniul educației: mai mulți oameni foarte inteligenți încearcă să aducă îmbunătățiri unui sistem de educație cu mândria și încrederea în sine total amputate. Pentru că acest sistem pare împietrit, există percepția că și oamenii din interior sunt la fel de împietriți. Oare ăsta să fie adevărul? Sau este simpla opinie că numai noi putem vedea în viitor și putem găsi soluții? Poate că în mod contraintuitiv, ar trebui să găsim acei profesori care au ceva de spus. Poate că proiectele noastre ar putea înflori cu adevărat dacă le-am lega de un număr cât mai mare de specialiști capabili să vorbească despre greșelile pe care le fac chiar ei. Sau poate că nu. Dar cu siguranță că orice soluție s-ar găși, ar fi extrem de greu de implementat în absența specialiștilor înșiși. Dacă educatorii nu identifică o rezolvare ca fiind a lor, izvorâtă din problemele lor zilnice, chiar dacă rafinarea și coordonarea vine din afară, acea rezolvare va muri la stadiul de idee. 

Iată cum, vorbim de lucruri elementare pe care oricine le-ar recunoaște o dată enunțate, dar care la nivel de mecanisme și procese rămân nedefinite pentru că firea umană și mai mult decât atât firea românească este mereu în defensivă. Ne este greu să colaborăm deschis cu alți specialiști și preferăm să greșim. Ne facem viața grea si ne păstrăm comoditatea psihologică. Evităm orice schimbare, de orice natură. Privind de sus, am putea vedea o mare dezordine. Ce am deveni dacă am transforma-o într-o mică dezordine? Avem de parcurs un proces. Un proces în care fiecare se manifestă din ce în ce mai mult în domeniul principal al educației sale. Un proces în care vom învăța să avem încredere în cei din jurul nostru. Vom învăța să lucrăm în echipă cu diverși specialiști, pentru că si aceștia la rândul lor vor deveni din ce în ce mai buni în ceea ce fac. Domeniul fiecăruia poate fi disecat în multe alte tipuri de activități. Cu cât simplificăm mai mult procesele, cu atât ne simplificăm viața. Cu cât viața noastră este mai simplă, cu atât mai bine ne simțim cu noi înșine. Poate copiii noștri vor naviga fără probleme prin această simplitate. Ce cred că e important astăzi, e direcția în care trebuie să mergem. Și evident, sensul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp