Profesorul care a refuzat să ne mintă

Foto: revistanoastra.lufo.ro

Educația, reforma în educație sau mai concret spus modernizarea educației este unul dintre „cartofii fierbinți” pe care, de 30 de ani, societatea românească îi plimbă dintr-o mână într-alta, așteptând să se răcească. A fost comparată adesea cu o Cenușăreasă, mai ales când se vorbește despre finanțarea învățământului, dar comparația cu basmul nu este doar demodată, ci și incorectă.

În basm, Cenușăreasa câștigă, ea devine prințesă. În realitatea românească, ea nu câștigă niciodată, dimpotrivă, de la un an la altul își adâncește statutul de slujnică a societății, se îngroapă tot mai mult în cenușa din vatră.

În România, educația este infanteristul armatei și a fost nevoie de această criză majoră, pe care o traversăm de aproape un an de zile, pentru a vedea limpede ca lumina zilei cât de puțin pregătit este sistemul de învățământ românesc pentru vremurile moderne, că avem nevoie rapidă de o schimbare pentru a putea opri prăbușirea, dar și că schimbarea nu e condiționată numai de bani.

Aristotel spunea că „educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe”, dar se pare că mesajul lui a trecut prea puțin dincolo de cărțile cu citate celebre. Deși avem exemplul unor state care, dând educației importanța cuvenită, au reușit într-o generație să-și sporescă avuția națională, statul român nu s-a aplecat niciodată asupra acestor exemple, al filosofiei din spatele lor. 

Despre educație se vorbește constant în termeni de subfinanțare, de rezultate din ce în ce mai mici la examenele de evaluare națională, la BAC sau la admiterea la facultate, despre abandon școlar, despre sărăcie. La nivelul factorilor de decizie nu se vorbește niciodată, cred, despre schimbarea mentalității în educație, deși este bine știut că orice proces evolutiv implică în primul rând o schimbare de mentalitate.

Mă bucur să spun însă că, în ciuda rezistenței sistemului, au apărut și în România zorii unor schimbări provocate de organizații non-guvernamentale. Am rămas surprins să descopăr ce schimbări majore se produc în comunitate, lucrând la schimbarea mentalității, atunci când am fost invitat să mă alătur, anul trecut, board-ului SuperTeach, o organizație non-profit care, de aproape patru ani de zile, încearcă să genereze o schimbare în mediul educațional, cu ajutorul dascălilor deschiși către schimbare. Am înțeles că este o muncă de Sisif, un pionierat care pune accent pe pasiune și pe vocația oamenilor de a fi dascăli promotori ai schimbării și m-am bucurat să descopăr că vorbim de un proces în cascadă, cu efecte real benefice în comunitate. Schimbarea se propagă de la dascăl la elev, la familie și, mai apoi, la comunitate.

Proiectul SuperTeach este, în opinia mea, cea mai bună demonstrație că schimbarea mentalității începe de la cei care sunt modele în școală pentru copiii noștri: de la dascăli. Iar atunci când pui în centru interesul copilului descoperi că pentru el, înainte de curiozitatea stârnită de o lecție, de un concept, de o teoremă, este important modelul pe care îl are în față.

Dascălul, ca instituție, este cel care are o contribuție majoră la succesul sau eșecul unei generații. SuperTeach m-a făcut să mă gândesc la modelul meu de dascăl și sunt convins că sunt mulți cei care, asemenea mie, au un astfel de model, căruia îi sunt recunoscători pentru ce i-a învățat, pentru valorile asimilate. De multe ori mă gândesc că, pe lângă părinți, unul dintre oamenii care mi-au insuflat adânc dragostea pentru dreptate, dragostea de carte și pentru literatură, a fost unul dintre dascălii mei. 

Când eram elev la liceul „Unirea” din Focșani, am avut onoarea și privilegiul de a-l avea profesor de literatura română pe marele Petrache Dima, un promotor al rezistenței culturale în vremea comunismului, propus primar al orașului imediat după evenimentele din decembrie 1989, dar care a decis să rămână la catedră, refuzând haina de politician. Deși mic de statură, ca dascăl, Petrache Dima era un colos: bun și sever în același timp, l-am fi ascultat ore în șir vorbind pentru că avea darul de a ne ”prinde” prin adevărurile spuse, folosind un vocabular vast și extrem de elevat. Era un om care ura visceral minciuna venită de oriunde, ceea ce, în perioada comunistă, era un risc adesea mortal.

În anii ’80, propaganda comunistă umplea manualele de istorie, filosofie, dar și literatură de minciuni. Or, în ciuda riscului la care se expunea - acela de a contrazice propaganda comunistă - acest minunat dascăl a refuzat categoric să fie parte a mașinăriei de propagandă și să ne mintă pe noi, niște copii. Petrache Dima și-a riscat de nenumărate ori cariera și libertatea și a făcut-o pentru noi, elevii lui. Îmi amintesc cum într-o zi de luni, pe 22 aprilie 1985, profesorul Dima ne-a ridicat pe toți în picioare pentru a onora ziua de naștere a marelui scriitor Mircea Eliade care la acea vreme era considerat de către conducerea de partid și de stat a țării un dușman al poporului. Ca urmare a acestui gest firesc de respect, profesorul Dima a fost chemat la Securitate și nu era pentru prima dată. Și chiar dacă i s-a pus în vedere să fie atent și să respecte conduita impusă de partid, profesorul Petrache Dima a continuat să ne spună adevărul, a continuat să își facă meseria cu aceeași dedicare, pentru că o considera mai mult o misiune decât un job.

O mentalitate deschisă ajută oamenii să-și descopere vocația, iar acesta este un câștig enorm pentru societate, deoarece oamenii care muncesc cu pasiune nu vor vrea niciodată să își schimbe meseria, ei vor doar să-și crească performanța. Am descoperit și eu acest lucru participând la cursul dedicat mentalității deschise, iar principalul lucru pe care l-am învățat și pe care îl pun în aplicare, în prezent, atât în plan personal cât și în companie, a fost acela că trebuie să ascult cu atenție ceea ce spune interlocutorul meu și să-i ofer ajutorul meu. Atunci când îl ajut pe el să își rezolve o problemă, mă ajut implicit pe mine. În urma cursului efectuat, am început să aplic și în cadrul companiei FAN Courier principiile asimilate și am extins cursurile despre mentalitate deschisă la nivelul managerilor.

O schimbare la nivel de mentalitate are loc atunci când dai exemplu personal colegilor tăi, dar le oferi și lor, prin cursuri, instrumentele necesare pentru a se dezvolta. Principiul binelui care ți se întoarce, l-am aprofundat cu ajutorul lucrării lui Seneca, ”Despre binefaceri”. Deși scrisă în antichitate, lucrarea este extrem de actuală. ”Lucrurile pe care le ținem în mână sunt trecătoare, ni le pot smulge și soarta, și nedreptatea. Binefacerea, însă, dăinuie chiar după ce s-a pierdut obiectul care a purtat-o”, spunea Seneca. Acest principiu este valabil și astăzi, inclusiv în educație, dacă vrem modernizarea ei. Pentru că educația înseamnă vocație, în primul rând. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp