(Foto: Bogdan Dănescu/Inquam Photos)
UPDATE: Liviu Dragnea a obținut o victorie detașată în CEx, anunță Digi24. Votul s-a încheiat, liderul PSD a fost confimat în funcție. Zece membri CEx au fost împotriva lui Dragnea, 39 au votat „pentru”, iar un membru CEx s-a abținut, a spus Gabriela Firea la finalul CEx.
Ședința a durat aproape opt ore. Puciștii au pierdut teren în fața taberei Liviu Dragnea, pe fondul dezertărilor înspre tabăra președintelui PSD. Înainte de ședința CEx, Gabriela Firea părea că nu mai crede în victorie, declarând că scopul Comitetului Executiv este excluderea sa din partid și excluderea din Guvern a miniștrilor Paul Stănescu și Tudorel Toader. De asemenea, Robert Negoiță - unul dintre cei mai vocali lideri din tabăra puciștilor - a spus că speră să NU se dea niciun vot, ceea ce anticipează că scrisoarea prin care se cere demisia lui L. Dragnea nu se va mai supune votului.
După ce a negociat cu fiecare membru al CEX, Liviu Dragnea s-a asigurat că și Viorica Dăncilă îl va susține și i-a smuls promisiunea că, în cazul în care se cere demisia lui în CEx, premierul să anunțe că pleacă de la Palatul Victoria, cu riscul ca PSD să piardă guvernarea. Totuși, în ședință, Viorica Dăncilă a spus că NU demisionează. Cu câteva minute înainte, luase cuvântul Gabriela Firea, care NU a cerut demisia lui Liviu Dragnea explicit. În ultimele ore, baronul de Vrancea Marian Oprișan a dezertat în gruparea Dragnea, iar șeful PSD Buzău - și el inițial printre contestatarii lui Dragnea - a anunțat a treia cale: a pacifiștilor. Buzatu vrea să ceară în CEx ca nimeni să nu voteze azi nimic.
- Întrunirea PSD s-ar putea încheia fără un deznodământ clar, iar un nou CEx ar putea fi convocat în zilele următoare. Gabriela Firea a luat cuvântul, însă nu a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD, potrivit Digi24. Liviu Dragnea a afirmat că nu își dorește ca patidul să se rupă. Viorica Dăncilă a anunțat că nu își va da demisia din fruntea Guvernului.
Potrivit News.ro, Liviu Dragnea ar fi spus că nu renunţă la demersurile pentru modificarea legilor justiţiei.
- Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD s-a reunit vineri în şedinţă la Palatul Parlamentului, tema centrală de discuţie fiind scrisoarea nemulțumiților din partid prin care se cere „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de lider al PSD şi de președinte al Camerei Deputaţilor. Documentul a fost asumat public de vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului. Aceștia au anunțat că au de partea lor mai mulți lideri de filiale de partid.
În profunzime:
Cristian Tudor Popescu: Dragnea are dreptate: e lovitură de stat
Vicepremierul Paul Stănescu a avertizat în ședința CEx de vineri că premierul Viorica Dăncilă riscă un dosar penal și pedeapsa cu închisoarea dacă Liviu Dragnea o forțează să dea o ordonanță de urgență pentru amnistie, scrie g4media.ro
Paul Stănescu a cerut ca amnistia să fie rezolvată în Parlament, printr-un proiect de lege.

Potrivit informațiilor Digi24, Viorica Dăncilă ar fi spus că Guvernul nu îşi asumă o ordonanţă pentru amnistie și gratiere şi că lucrurile trebuie tranşate în Parlament.
Conflict în PSD. „Un băiețaș care e un nimeni, zero barat”
Ședința Comitetului Executiv Național al PSD are loc cu ușile închise și fără telefoanele mobile. Din informațiile Digi24, până în jurul orei 16:00 nu se discutase despre demisia liderului social-democrat. Viorica Dăncilă a anunțat că vrea să continue la Guvern cu aceeași echipă de miniștri.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a ieșit la un moment dat din sala unde se desfășoară întâlnirea și a dat o declarație jurnaliștilor. El l-a atacat pe primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, unul dintre susținătorii Gabrielei Firea: „Un băiețaș care e un nimeni, zero barat. O să cer să i se retragă funcția de președinte pe municipii (președinte al Asociației Municipiilor din România -n.n.)”. Negoiţă a afirmat recent că oamenii care ies să protesteze în Piaţa Victoriei o fac pentru că şi-au pierdut speranţa şi asta „din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost”.
Cătălin Rădulescu îl acuză pe Țuțuianu că a permis SRI să „monitorizeze” PSD
Deputatul „mitralieră” Cătălin Rădulescu a ieșit să discute cu presa și înainte de începerea ședinței, când în birouri încă se purtau negocieri. Cătălin Rădulescu a declarat jurnaliștilor că 70-80% din membrii CEx îl susțin pe Liviu Dragnea.
„De azi încolo n-o să mai fiu prieten cu ei. Au probabil o misiune a lor și trebuie să suporte rigorile CEx. Dl. Țuțuianu să povestească cum a permis sistem de supraveghere SRI la PSD”, a spus Rădulescu.

A treia cale. Buzatu: „Voi cere ca nimeni să nu fie sancționat, nici Dragnea, nici puciștii”
Se conturează și aripa pacifiștilor. „Voi cere ca nimeni să nu fie sancționat, nici Dragnea, nici puciștii”, a spus liderul organizaţiei judeţene Vaslui a PSD, Dumitru Buzatu. „Voi propune ca azi în CEx să NU votăm nimic”, a adăugat Buzatu.
Despre scrisoarea prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea liderul PSD Buzău spune că este ”foarte moderată” şi trebuie dezbătută în Comitetul Executiv Naţional al PSD, pentru că partidul nu poate rămâne "în această stare" până în 2020, când sunt alegerile.
„După multe peripeţii şi tot felul de ştiri despre un document, iată că a apărut această scrisoare care a fost asumată de trei lideri. Cred că acest lucru este foarte bun pentru că singura soluţie la această criză din partid este discutarea acestei scrisori şi a altor probleme la CEx. Scrisoarea este foarte moderată, nu cere decât demisia lui Dragnea. Să facă un pas în spate. Un pas în spate este o idee foarte vagă, ar putea să facă un pas la stânga, la dreapta sau chiar în sus”, a declarat Dumitru Buzatu, la Digi24.
Gabriela Firea: „Miza e excluderea mea și scoaterea din guvern a lui Paul Stănescu și Tudorel Toader”
Se fac ultimele calcule. Au loc ultimele discuții. Jurnaliștii au stat de vorbă și cu grupul semnatarilor scrisorii nemulțumiților din PSD.
Gabriela Firea, primarul Capitalei: „Miza e excluderea mea și scoaterea din guvern a lui Paul Stănescu și Tudorel Toader, care-l deranjează, irită pe Liviu Dragnea. (...) Am ajuns la linșaj. Nu ne vom da demisia. Nu vrem să constituim o altă formațiune politică”.

„Noi suntem nemulțumiți de managementul politic pe care Liviu Dragea îl face în acest partid”, a adăugat vicepreşedintele PSD Paul Stănescu.
Robert Negoiță: „Văd două variante - să învățăm cu toții o lecție sau să iasă o răsmeriță și pierde toată lumea”
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, înainte de CEX: „Sper să nu fie niciun vot. Evident că sunt de acord cu scrisoarea. Văd două variante - să învățăm cu toții o lecție sau să iasă o răsmeriță și pierde toată lumea. De la altă variantă în afara demisiei nu plec”.
Oprișan: „Glumiți, nu o să rămânem nicio secundă fără majoritate în Parlamentul României”
Marian Oprișan, vicepreședinte PSD și șef al PSD Vrancea, și-a arătat vineri susținerea pentru Liviu Dragnea. „Ascultați-mă, știți foarte bine că nu mor de dragul lui Liviu Dragnea. Când am avut ceva de spus, am spus și lucrurile au fost regularizate. Nu poți să vii dintr-o dată, peste noapte, după ce nu ai deschis gura niciodată în organismele statutare ale partidului, nu poți să vii să scrii o scrisoare, să te adresezi cetățenilor cu probleme strict ale partidului, multe din ele nu au legătură cu realitatea. (...). Glumiți, nu o să rămânem nicio secundă fără majoritate în Parlamentul României”, le-a spus jurnaliștilor Marian Oprișan, înainte de începerea ședinței CEx.

Șeful PSD Vrancea a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu recunoaște condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul referendumului.
„Eu, Marian Oprișan, nu recunosc această condamnare ( a lui Liviu Dragnea în dosarul referendumului-n.n.). Dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat pentru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, cel care a făcut cel mai mare rău acestei țări, e un dosar eminamente politic, iar condamnarea respectivă a fost dată la ordinul sistemului. Punct”, a adăugat șeful PSD Vrancea.
Doina Pană:„Atât timp cât merge bine treaba, ce ne-a apucat?”
Din tabăra susținătorilor lui Dragnea face pare și vicepreşedintele PSD Doina Pană, fost ministru al Apelor în Guvernul Ponta.
Pană a spus că majoritatea organizaţiilor de partid din Transilvania au decis să îl susţină pe Liviu Dragnea la conducerea PSD, ea afirmând că nu este uşor de lucrat cu Dragnea, dar că nu poate fi ignorat faptul că PSD a câştigat zdrobitor cu el la conducere, potrivit News.ro.
„Atât timp cât merge bine treaba, ce ne-a apucat?”, a concluzionat Doina Pană.
Traian Băsescu: „Război şi vot în PSD ! Dragnea câştigă, Firea pierde !”
„Război şi vot în PSD ! Dragnea câştigă, Firea pierde !”, scrie pe Facebook fostul președinte Traian Băsescu.

„Dragnea, ajuns deja un cadavru politic, dar unul crescut la şcoala grea a administraţiei locale, va câştiga. Firea, crescută la şcoala de propagandă şi şmecherii a puşcăriaşului Voiculescu, va pierde. La sfârşitul zilei, PSD va ieşi şubrezit iar Firea “dezbrăcată” şi arătată în toată “splendoarea” caracterului ei de antenistă eşuată prin politică. Dragnea va pleca, dar către sfârşiitul anului şi nu pe mâna voiculescienei Firea. Sică, ce bună ar fi fost acum o moţiune de cenzură deja înregistrată la Parlament”, se arată în mesajul lui Băsescu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
PSD este la primele convulsii.
Daca mai credea cineva ca parasuta asta este tinuta cu forta la Palatul Victoria , ei bine sunteti fraieri. VIVA are si ea nazuintele ei , mai ales ca odata cu presedentia CE se poate da in stamba la foc automat.