Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Recensământul paralel. Oamenii care transformă „asistații” în contribuabili. Povești reale de viață

Filip a ajuns pe Centura de Vest a Ploieștiului și a bătut la prima ușă a clădirii care adăpostește o școală. Venea de pe stradă, lovit strașnic de alți oameni și avea nevoie de droguri, pentru că doar asta lua de doi ani. Cineva i-a auzit bătaia, i-a dechis ușa, iar ce a urmat este uluitor.

În fiecare an, peste 3.000 de tineri ies din sistemul de protecție socială pentru că devin majori. Filip este unul dintre ei. Un procent dintr-o statistică potrivit căreia, atunci când ies din îngrijire, acești copii nu au deprinderi de viață independentă formate: nu știu să gestioneze un buget, nu știu să gătească, au școală puțină, nu au o locuință și nici loc de muncă, dar nici abilitățile să le caute, să le obțină ori să le găsească. Au 18 sau 19 ani, pentru că 19,8 ani este vârsta medie la care românii părăsesc serviciile de protecție, comparativ cu 28,1 ani pentru copiii din familii. La 18 ani sunt pe cont propriu și sunt ai nimănui.

13.151 de astfel de tineri au părăsit sistemul de protecție specială între 2014-2017, conform unui studiu Sociometrics, realizat cu sprijinul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA). Studiul poate fi citit aici.

„Parte dintre ei, extrem de puțini, au oportunități – cum e și școala noastră de meserii”, spune Diana Certan de la Organizația Concordia. „Practic, 2500 dintre ei răman pe afară. Unii dintre aceștia, probabil 10-15%, sunt echipați să poată să reziste, dar restul nu. Și atunci, direcția de viitor e să gândim modele de reușită pentru ei, să le găsim locuințe sociale și să facilităm un tip de comunicare între ei și companii. Să îi ajutăm să devină contribuabili și nu asistați”.

„Parte dintre ei, extrem de puțini, au oportunități – cum e și școala noastră de meserii”, spune Diana Certan de la Organizația Concordia. „Practic, 2500 dintre ei răman pe afară. Unii dintre aceștia, probabil 10-15%, sunt echipați să poată să reziste, dar restul nu. Și atunci, direcția de viitor e să gândim modele de reușită pentru ei, să le găsim locuințe sociale și să facilităm un tip de comunicare între ei și companii. Să îi ajutăm să devină contribuabili și nu asistați”.

Certan este director executiv de Comunicare și Fundraising la Concordia, o organizație umanitară prezentă, de 30 de ani, în comunități sărace din Prahova, Dâmbovița, Ilfov și București. Cu centre de zi, cu școală de meserii, cu o brutărie socială și cu o școală primară, oamenii din organizație le arată celor mai vulnerabili dintre noi „drumul spre acasă”. Invitată la Podcastul de fapte bune, susținut de Fundația Vodafone România și amplificat de Republica, Diana Certan are exemplele unor tineri care știu că „drumul spre acasă” nu e o metaforă, ci o realitate.

Puteți asculta podcastul accesând fișierul audio de la finalul acestui articol sau dând click pe clipul de la începutul acestui material.

„Barista- nu, dar te învățăm ce știm”

„Filip a venit în Concordia la doi ani după ce a ieșit din sistemul de Protecție a Copilului”, povestește Diana Certan. „Dar în acești doi a ajuns să aibă dependențe de droguri. A ajuns la noi la recomandarea unei persoane din fostul centru de plasament în care crescuse. A venit după o bătaie destul de violentă. Cumva ăla a fost momentul lui de trezire, pentru că și-a dat seama că trebuie să facă ceva; altfel moare din cauza dependențelor sau ale contextului și găștilor în care intrase. A ajuns la școala noastră de meserii, la ospătari. Avea zece clase. Acum este la seral, la anul va susține bacalaureatul și sperăm noi să reușească să intre și la o facultate”.

Filip vrea să urmeze Asistență Socială, „cumva ca să dea înapoi ce a primit”, explică Diana Certan. „Dar ce face povestea lui mai interesantă e că la finalul școlii i-am oferit alternativa să rămână în echipa noastră, ca asistent maistru și să contribuie la procesul educațional al altor generații. Sunt deja trei ani de când Filip și-a continuat liceul la seral, dar a și predat tinerilor care vin din spate meseria de ospătar. Când a venit își dorea foarte mult să fie barista. I-am spus că nu putem să-i oferim asta, dar îl putem învăța ceea ce știm. Și au trecut trei ani; stă cu chirie cu iubita lui, de doi într-o relație stabilă, și am reușit să depunem un dosar pentru o locuință socială la primăria din Ploiești, împreună cu el”.

Filip a fost elev al Școlii de meserii Concordia, acolo unde azi este profesor. O școală în care se învață patru meserii: de bucătar, de brutar, de ospătar și de horticultor. E un proiect în care ajung tinerii care la 18 ani părăsesc sistemul de Protecție a Copilului. „E greu când familia nu îți e aproape să știi ce ai de făcut. Unii dintre acești copii nu au nici opt clase. Pentru ei am înființat acest program”, afirmă Diana Certan.

Și tot pentru ei există și brutăria socială, un proiect care a rezistat sfidând pandemia. Potrivit acesteia, brutăria e „un business social, care angajează acei tineri care nu sunt încă angajabili pe piața forței de muncă; le creează timpul istoric pe cartea de muncă, timp care dă curaj angajatorilor să îi preia după aceea, dar le creează și lor anumite obiceiuri și cutume, nu doar să facă pâine”.

Contextul lui „Uite, că nu ai unde sta” nu mai funcționează

„Îmi place să spun că îi ajutăm pe tineri să își găsească drumul spre Acasă. Pentru că asta e misiunea noastră: să îi ajutăm să aibă o casă a lor și să fie contribuabili, nu asistați”, declară Certan. „Suntem bucuroși să avem alături parteneri precum Fundația Vodafone România, care a înțeles ce înseamnă să nu ai o casă, să nu ai o șansă, și care a venit alături de noi susținând programele noastre”.

Întrebată cum aude un tânăr despre proiectele organizației pe care o reprezintă, Diana Certan vorbește despre caravanele Concordia. „Mergem în țară. În pandemie a fost mai greu, dar am continuat. Mergem și le arătăm ceea ce facem, că e important ca tinerilor să le placă. Am avut de-a lungul timpului experiențe în care ei au renunțat – pentru că erau oarecum forțați de context: „că nu ai unde să stai, uite, vii să faci o școală de meserii”. Și atunci mergem către ei cu lucruri practice: facem ateliere și le arătăm ce a însemna să fii bucătar sau ospătar. Așa vin și se înscriu la noi. Trec printr-un proces de selecție în care mai mult ne uităm la ce pot ei să facă și, în același timp, ne uităm la tinerii care au mai puține șanse de reușită. Pe cei pe care îi vedem că se pot descurca mai bine îi redirecționăm către programele noastre de locuințe sociale și de job coaching”.

Recensământul paralel: 8.000 de copii luați de pe stradă

„Nu credem în rețete, ci lucrăm caz cu caz, individual’, afirmă Diana Certan. Așa au stat lucrurile și în cazul lui Alex care, de zilele trecute, este absolvent al Facultății de Geografie la Universitatea din București. „Alex a crescut la noi de la 3 luni. Am făcut un recensământ la organizației și, în 30 de ani de activitate, am crescut 8.000 de copii, care veneau din stradă sau erau abandonați de familii. El face parte din a doua categorie. A fost încurajat să studieze domeniile către care manifesta înclinare: muzică, arte și desen. La o conferință internațională, la care a fost invitat, a spus că dacă nu ar fi existat Concordia nu știe dacă ar fi avut șanse să reușească și să urmeze o facultate ca acum. Geografia e o pasiune apărută în timp: de la excursiile la care a participat în copilările trimis de către organizației. „Sunt sigură că va continua cu un master”, îi imaginează Diana Certan viitorul lui Alex.

Școala privată în care e loc pentru toți copiii

La Podcastul de fapte bune, ea vorbește despre un alt proiect devenit realitate, unul a cărui necesitate a apărut în urmă cu opt ani, când organizația a început să lucreze în centrele de zi în comunitățile foarte sărace: o școală primară privată, incluzivă.

Nu doar pe hârtie, ci în fapte, spune Certan. „Lucrăm în comunități foarte sărace, cum sunt cartierele mărginașe din marile orașe, fie în pungi de sărăcie precum Odobești, Dâmbovița. Și acolo rămâi uimit cum copii de clasa a șasea nu știu să scrie și să citească, ori cum părinții decid să nu își mai trimită copiii la școală, nu neapărat că îi trimit la cerșit, ci pentru că îi țin acasă că nu au cu ce să îi încalțe. La școală îți trebuie și echipament sportiv. Or, ce echipament sportiv când tu nu ai pantofi în picioare?”

Lucrând mult timp cu acești copii din comunitățile extrem de sărace, explică Diana Certan, vezi că ei merg la aceleași școli: „pentru că școlile din aceste cartiere au probleme și mai mari decât alte școli. Au profesori care vin acolo și stau temporar, sunt profesori care vin acolo și își iau concediu medical, sunt profesori care nu înțeleg că parte din munca lor este aceea de a gândi actul pedagogic astfel încât să atragă copiii să vină la școală..și atunci, practic, ai un cerc al sărăciei nesfârșit. Tu pleci din casa ta în care trăiești cu 13 frați, într-o singură cameră și mergi într-o școală care arată groaznic. Cu uși din termopan sparte, cu mobilier vechi, cu profesori care nu îți intră la clasă...Am gândit că trebuie să dăm măcar un model – să arătăm că se poate și, în același timp, să schimbăm vieți pentru copiii cu care noi lucrăm”.

Așa că în pandemie, organizația a deschis la Ploiești o școală cu model incluziv, în care sunt 20-21 de copii într-o clasă. Zece dintre ei vin din mediile defavorizate, iar restul sunt copii din comunitate care plătesc o taxă pentru a fi în această școală. Este o școală privată, autorizată ARACIP și care funcționează ca o școală normală cu after school, afirmă Certan: „În septembrie începem cu o a doua clasă, alți 21 de copii, după același model”. Fiecare dintre noi poate sprijini acest proiect trimițând un SMS la 8845 cu textul NEVOIE, în valoare de 2 euro. E o donație recurentă, lunară.

Potrivit directorului executiv al organizației, școala nu primește finanțare de la stat, iar taxele plătite de copii reprezintă echivalentul taxelor de la un after school și nu ale unei școli private. „Asta ține de misiunea noastră socială: să susținem educația, iar ideea acestei campanii – de a strânge bani pentru continuarea proiectului – se bazează pe nevoie; pe nevoie de a avea acces la o educație de calitate”.

Povestea unei păpuși fără o mână trimisă copiilor din satele sărace de către unul dintre noi și ce i s-a întâmplat doamnei Gogolan, după ce a primit o dantură nouă de la un necunoscut, vă invit să aflați ascultând Podcastul de fapte bune, susținut de Fundația Vodafone România și amplificat de Republica.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult
Text: Diana Marcu/ Diana Certan, director executiv de Comunicare și Fundraising la Concordia
sound-bars icon