Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Reîntoarcerea istoriei şi retorica urii. „Trecutul nu este mort. De fapt, nici nu este trecut”

Hagia Sofia - Foto LaPresse / ddp USA / Profimedia)

Foto LaPresse / ddp USA / Profimedia

(Re)transformarea Sfintei Sofia din muzeu aflat în patrimoniul umanităţii în moschee nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Este un pas care se înscrie în politica „sultanului” Erdogan şi era necesar acum pentru a-şi menţine „conectaţi” susţinătorii într-un moment în care popularitatea sa era în declin.

Politica Turciei este una dintre cele mai previzibile din regiune, fiind expresia constantă a „erdoganismului”: reluarea locului jucat de Imperiul Otoman în regiune înainte de Primul Război Mondial şi, în plan intern, distrugerea completă a statului laic creat de Ataturk. Dacă în plan extern, rais-ul de la Ankara şi-a manifestat prezenţa în prim-planul evenimentelor din Siria şi Libia, unde armata turcă a ajuns pe punctul de a ataca navele militare franceze, o situaţie de neconceput pentru doi aliaţi NATO, în plan intern, pentru schimbarea mentalităţii populaţiei turce, lupta este dusă pe toate planurile, cei aproape o sută de ani în care Turcia s-a modernizat, iar clasa sa de mijloc crescuse în valorile europene, însemnând o piedică mai mare pentru visele imperiale ale lui Erdogan decât armata siriană sau armamentul rusesc al mareşalului Haftar.

Pe scena Orientului Apropiat, Turcia s-a ciocnit de unul dintre vechii rivali din secolul XIX, acum aflat în aceeaşi dorinţă de expansiune: Rusia. De această dată nu e Rusia Romanovilor, ci a „ţarului” Putin. Acelaşi stat disfuncţional, autocrat, cu o camarilă grupată în jurul liderului de la Kremlin care trebuie să dea supuşilor iluzia unui imperiu, iar lumii, în general, senzaţia de virilitate.

De fapt, Europa şi Orientul Apropiat de acum seamănă mult cu regiunea de la începutul secolului XX. La răsărit, cele două puteri autocrate rivale, Turcia şi Rusia, în contradicţie cu Europa Occidentală, Marea Britanie acum iarăşi retrasă şi privind condescendent jocurile de putere de pe continent. Singura diferenţă vizibilă şi notabilă este umbrela Uniunii Europene care a calmat diferendele istorice dintre Franţa şi Germania, Austria şi vecinii săi cândva supuşi prin forţă Vienei, ori neînţelegerile franco-italiane. O umbrelă din ce în ce mai scuturată de vântul care şuieră insidios, când dulce, când ameninţător, dinspre Orientul Îndepărtat, de unde vin, pe Noul Drum al Mătăsii, în locul caravanelor odinioară încărcate cu mătase şi mirodenii, fluxuri financiare menite să creeze capetele de pod ale Dragonului roşu, uneori sub forma investiţiilor în companii, alteori în investiţii imateriale în partide şi guverne menite să joace roluri încă neştiute în teatrul de umbre regizat de apropiaţii împăratului Xi.

O lume iarăşi divizată, în căutare de „spaţiu vital”, dar într-o manieră soft, cu un vocabular geopolitic din care a dispărut noţiunea de „colonie” fiindcă e mai riscant şi costisitor să anexezi teritorii decât să gestionezi remote popoare în propriul folos.

„Sfârşitul istoriei” aşa cum şi-l imaginau, optimişti, contemporanii prăbuşirii comunismului nu se mai petrece. Democraţia liberală, triumful organizării sociale, îşi arată limitele în faţa naturii umane, angoaselor, dorinţei noastre de recunoaştere publică, afectelor pe care raţiunea şi ordinea nu le pot satisface. 

De aici şi cel de-al doilea element de apropiere cu lumea pe care o crezuserăm îngropată printre ruinele celui de-Al Doilea Război Mondial: retorica acuzatoare, care însufleţeşte auditoriul canalizându-l împotriva unui duşman închipuit.

Iar naţiunile pare că au o tot mai mare apetenţă pentru liderii care vorbesc şi propun aceleaşi teme pe care le îmbrăţişau cândva un Mussolini, Hitler sau, păstrând proporţiile, Zelea Codreanu.

Discursul retoric trebuie să placă, să instruiască şi să convingă. Când nu se adresează raţiunii, când nu convinge, doar manipulează, stârneşte sentimentele ascultătorului în folosul malefic al vorbitorului. Acesta e discursul care, în loc să construiască, dărâmă, în loc să întindă punţi, ridică ziduri, care, în loc să însufleţească, să dea aripi, dă sentimentul de apartenenţă la o cetate asediată pentru a cărei supravieţuire trebuie sacrificate principii şi vieţi.

Iar această retorică vine dinspre toate punctele cardinale. Pare că nici măcar capitalele din care iradia mai deunăzi democraţia nu mai sunt imune virusului care ucide raţiunea, populismului animat de ură.

„Trecutul nu este mort. De fapt, nici nu este trecut.” scria William Faulkner. Ne rămâne doar să sperăm că am învăţat ceva din acest trecut care se grăbeşte iarăşi peste noi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Servus!
    O analiză decentă a ceea ce este continuarea evoluției istorice a umanității.
    Speranța mea este că oamenii, cei ce vor supraviețui perioadei cesteia de povară, vor avea păstrată memorie; și vor fi capabili să nu repete greșelile generațiilor anterioare.
    Cu respect, zâmbet și optimism,

    Purice Narcis-Teofil

    • Like 1
  • Asa se intampla cand un intreg popor e condus de mentalitatea unui vanzator ambulant de braga din Istambul. Pungasi si derbedei pripasiti prin politica si care n-au reusit sa-si faca un rost ajung sa conduca natiuni.. Aici e ceva de reparat!
    • Like 1
    • @ Costel-Viorel Constantinescu
      Chestia cu vanzatorul de braga ambulant e reala?
      • Like 0
  • Romaina s-a nascut ca stat pe fondul slabirii aproape simultane a celor doi mari est europeni: Rusia si Turcia, la initiativa Frantei si cu sprijin european (cele 7 puteri - mai mult sau mai putin UE de azi). In ultimii 30 de ani noi am facut implozie, iar vecinii dau semne ca si-au revenit. Trecutul nu este mort! Noi ce facem acum?
    • Like 4
    • @ Cristian Dogar
      Valentin check icon
      Trecutul e întotdeauna viu, numai că nu ne dăm seama.
      • Like 1
    • @ Cristian Dogar
      Zile bune!
      - Ne întrebăm.Tre' s[ vină și răspunsul; cutia Pandorei mai are un deținut!
      Cele bune!
      Purice Narcis
      • Like 0
  • Valentin check icon
    După cum vedem că se poartă masca cu nasul pe-afară şi ţopăiala de pe litoral e clar că nu învăţăm nimic din istorie (gripa spaniolă în cazul de faţă). Trecutul nu e mort, dar cine nu-l respectă s-ar putea să fie în curând. Că istoria nu iartă.
    • Like 6


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult