Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Revolta olandezului de la Cârlibaba: Din ziua aceasta, am început să instig la o rebeliune măruntă, un refuz să le mai facem jocul. Aleg o viață fără șpagă, fără șmecherii și fără pile

Carlibaba

Iarna, de câțiva ani, se simte un alt aer în Cârlibaba, deși rece – cu toane de speranță și bucurie. Aici în restul anului se respiră greu, mulți au plecat din sat din lipsă de perspectivă, iar pentru cei rămași viața este o luptă pentru supraviețuire. Aparent viața să petrece în liniște, chiar spre plictiseală, dar dedesubt sunt griji și neajunsuri. În schimb iarna, la pârtia de schi așezată la o margine a satului, vin zilnic sute de sportivi încântați de puritatea zonei și tradițiile bucovinene.

Noi, având un restaurant și cazare, eu fiind și schior pasionat, ne-am întâlnit cu o mulțime de oameni interesanți: poeți, profesori, studenți, doctori, piloți, arhitecți și ingineri, toți schiori, cu care am stat la un pahar sau două și multe convorbiri inspirate. Niciunul dintre ei nu se putea abține să-mi adreseze aceeași întrebare – ce caută un olandez în Cârlibaba? Eu am obosit să mă aud vorbind în reluare, simplificând povestea că aici am întâlnit-o pe soția mea frumoasă - româncă bineînțeles. Mi-am propus să pun pe hârtie toată istoria sorții mele de cum am ajuns în Cârlibaba, ca să fiu pregătit de „interogatoriile” turiștilor din următorul sezon. 

Înainte de toate, vă cer un pic de efort celor ce mă citiți, întrucât eu, ca scriitor străin, am mari probleme - în limba mea știu să fac un artificiu de cuvinte, dar în limba română scrisul pentru mine e ca și cum ai aprinde focul cu lemne ude și hornul plin de ceață, suflarea mea în țăndări abia scoate un pic de fum.

În 1992, sora mea avea 19 ani când a plecat din satul nostru din Olanda, la Sibiu, ca să ajute într-un orfelinat – mulți tineri din Occident au văzut imagini la televizor cu spitale și orfelinate din România și simțeau nevoia să facă ceva, să ajute. După ce s-a întors în Olanda, nu a durat mult și a venit la noi în vizită un băiat român, iubitul ei, băiat inteligent, chipeș, cu vorbele la el, simțul umorului, altfel decât ce vedeam la televizor, altfel de cum ne-am imaginat noi un băiat român, ne-am îndrăgostit toți de el. Păcat că el, în scurt timp, s-a îndrăgostit de o altă fată olandeză, cu un cap mai înaltă decât sora mea, chiar păcat.

Era în perioada când părinții mei organizau în satul nostru, prin biserică, cu tot tineretul satului, toată lumea era implicată – un transport de marfă second hand în România, tocmai la Hudești, un sat lângă Dorohoi. Vă spun - câțiva ani un sat întreg, și nu doar satul nostru, strângea lucruri, vindea gogoși, făcea chetă la biserică, vindea lozuri în plic, totul ca să ajute România.

Era în perioada când părinții mei organizau în satul nostru, prin biserică, cu tot tineretul satului, toată lumea era implicată – un transport de marfă second hand în România, tocmai la Hudești, un sat lângă Dorohoi. Vă spun - câțiva ani un sat întreg, și nu doar satul nostru, strângea lucruri, vindea gogoși, făcea chetă la biserică, vindea lozuri în plic, totul ca să ajute România. Mulți, între care și mama mea, chiar au început să învețe limba română. Așa a intrat și un alt personaj cheie în poveste, profesorul lor de limba română, care preda la facultatea din Amsterdam, educat, fermecător, tot timpul cu o poveste, o anecdotă - a devenit chiar prieten de familie, instigând familia mea la aventuri mai îndrăznețe.

Eu, în acea perioadă, eram cu capul în altă direcție. Masteratul m-a dus în Indonezia, după care am început o mică afacere între Indonezia și Olanda. Cumva pozele din România, pe care mi le arăta maică-mea cu mare entuziasm, nu mă impresionau. Orașe cu betoane, sate pline de noroi și sărăcie unde au distribuit ajutoarele nu m-au convins să renunț la plajele albe sub palmieri din Bali, eu fiind mai egoist decât restul familiei.

Drumul olandezilor caritabili spre Hudești trecea prin Cârlibaba, o zonă foarte frumoasă, spunea maică-mea, tipic o zonă pentru o pensiune. Și din întâmplare, dl profesor aici a cumpărat o cabană din bârne de lemn, o vilă de protocol, începută de consiliul local, dar după revoluție abandonată – „Cabana de pe Stanca”. Părinții mei au fost atrași de la început să participe în planurile dlui profesor de a renova cabana și au format un parteneriat cu el. Au găsit și un om de încredere în sat, care îi putea reprezenta în absența lor, dl secretar al primăriei Cârlibaba, Dumnezeu să-l ierte. El a introdus ideea de a construi un PECO, nu un hotel, întrucât Cârlibaba avea nevoie de un PECO. El era convins că aici un PECO este investiția cea mai sigură și o sursă de bani continuă.

Domnul secretar s-a ocupat cu realizarea PECO, el a devenit și primul administrator. Poziția domnului secretar avea un avantaj - nu era nevoie de nicio autorizație pentru un PECO (era în anii 90) - el cunoștea toate instanțele și persoanele necesare. Nici de administrație nu prea era nevoie, lucra cu o geantă cu bani din vânzări, plătea în stânga și în dreapta și când se golea avea un număr de telefon din Olanda unde putea să sune pentru alți bani. Ocazional, ai mei veneau în vizită la firma lor în Cârlibaba, erau tratați foarte bine, dar situația se întuneca de la an la an. Cu toate acestea, taică-miu a învățat primele lui cuvinte în limba română de la dl secretar, nicio problemă – asta era răspunsul lui faimos la orice întrebare pe care o puneau ai mei despre afacerea lor, nicio problemă.

Încet-încet povestea părinților mei pătrunde în soarta mea de a ajunge în România. Cât pot să stai pe o plajă în Bali, dacă știi că familia pierde bani cu sacul într-o afacere în care noi nu aveam nici cea mai mică experiență, într-o țară total necunoscută nouă. Eu de felul meu sunt curios, eram și un pic lefter la momentul respectiv, e drept, și m-am oferit să plec jumătate de an în România, ca să reorganizez afacerile familiei. Dl secretar a făcut loc pentru un băiat tânăr, care merita un articol doar despre el - important era că el vorbea engleza - în timp dl profesor s-a retras și noi nu vorbeam limba română. Când am plecat înapoi în Olanda, firma avea măcar actele în regulă, dar în anii următori firma nu a registrat niciodată un profit, din contră – am acoperit din Olanda un deficit anual cât o mașină mică nouă, totul în speranța că, într-o bună zi, o să fie mai bine. În fiecare vară veneam două luni în Cârlibaba pentru îmbunătățiri, și în restul anului, câte o săptămână ca să țin lucrurile sub control, dar în final era clar: pentru succesul firmei trebuia să vin definitiv în România. În 2020, m-am mutat și mă îndrept înapoi spre scopul inițial al firmei – turism. Mă ocup ca gazdă de închirierea cabanei și de două căsuțe tradiționale pe care le-am construit lângă râul Bistrița, și încerc să vă explic de ce...

Foto: Facebook Cabana de pe stanca

S-a terminat sezonul de schi - e cam pustiu. Ploile de primăvară nu se mai opresc, după jumătate de an de iarnă, tot mai facem foc și sincer spus, câteodată mă apucă dracii - nu așa se spune? - mă simt în stare să sap un tunel de evadare, dar cine știe unde ajung de data asta? Și culmea - nu este vorba de lipsa de libertate, în Cârlibaba ești mai liber decât în centrul Amsterdamului, dar e lipsa de stimuli – ceva de care nu am fost conștient până acum.

Articolul se opune în a fi scris și lupt cu o îndoială – este în regulă punctul de pornire al poveștii mele - de ce am ales România? Chiar am ales, adică, există liberul arbitru? Viața se întâmplă să-ți impună, fără consimțământul tău, te trage pe un drum, chiar te tărâie, și doar dorința de a prezenta celor din jur o poveste coerentă și bine gândită ne face să ne chinuim cu gândurile.

Încep să vină turiști mai mulți, de obicei dimineața le servesc micul dejun și aștept să aud întrebarea standard – da, mie îmi place România, nu este frumos aici? Prin geam se văd numai pădurea, munții și apa Bistriței, iar pe masă pun produse din zonă: gem de afine, merișoare, ouă de casă, ciuperci din pădure. Sunt lucruri care în Olanda nu mai există – aici practic trăiesc într-un parc național.

Deși nimeni nu mă contrazice – într-adevăr, e foarte frumos aici - unii întreabă cu voce tare, alții doar în gând: frumos, frumos, dar cine schimbă o viață în Olanda, o țară respectată și bine organizată, pentru o viață în România, o țară de tot ... . La mulți observ un dispreț față de propria lor țară, adică România, și mă imaginez într-un rol de terapeut relațional, cu sarcina de a împăca omul cu țara lui. Și citesc în ochii lor – dacă tu ai venit în România, înseamnă că știi de ce, vezi ceva în România și pe care noi nu îl mai putem vedea.

Încerc să introduc elementul cultură, apreciez Brâncuși, ascult Enescu, admir ce au scris Cioran și Eliade... unii sunt de acord, alții ușor ridică din umeri și depistez un sentiment de genul - cu ce ne ajută, dacă țara asta nu ne mai aparține? Ascult atent, aud o lipsă de regăsire – în guvern, în societate, în biserică – și fără excepție discuția se termină cu o litanie despre corupție, abuzul de putere, indiferență, nepotism, nedreptate și neputință. Mă obișnuiesc să întreb, dacă totuși situația este așa de negativă, în ce aveți speranță? De unde ar putea să vină o schimbare spre bine? Nu aveți un politician integru, un activist, un jurnalist sau un artist care vă este un exemplu moral? Nu aveți organizații de studenți, ong-uri, sindicate, grupuri de interes în care aveți încredere – o grupare care se ocupă de nereguli în țara asta și luptă împotrivă? Nu-mi amintesc niciun răspuns pozitiv, cineva – probabil din disperare – m-a întrebat dacă am auzit de Vadim - necăjirea evident e mare.

Încerc să ofer consolare din altă direcție, apreciez stilul vostru de viață, un joie de vivre mai accentuat, aici o petrecere înseamnă de-a dreptul distracție, un grătar implică bucurie și veselie - cu un pic de noroc și muzică, dans, chiar îmbrățișări. Și nu doar de distracție vorbesc, ci și întâlniri mai serioase, discuții între prieteni, profunde, implicate, bine informate, cu un stil frumos de dezbatere, seri pline de energie – ceva ce nu prea se întâmplă în Olanda, suntem mai rezervați, probabil.

Dar când oaspeții pleacă, eu rămân îngândurat, atâta frustrare și supărare, atâta dezamăgire până la resemnare - la oameni educați, cu cultură și bun-simt, cu un viitor strălucit – ai spune – într-o țară normală, cum e posibil? Încerc să fac legătura cu experiența mea proprie, când am venit aici eram naiv, dar naivitatea mea s-a dus. Logic, și eu am văzut în jurul meu tăieri de păduri, braconaj și abuz de fonduri europene, sunt pretutindeni, e greu să te mai agiți. Aud despre joburi vândute pentru bani - ceva extrem de nociv, abuz de putere, diplome cumpărate - mai toxic încă, sunt doar exemple. În afacera mea am fost intimidat de instituții de stat care au venit în control. Alti m-au amenințat mai mărunt, mai serios - să pună foc la PECO, să taie pădurea din jurul nostru, doar ca să strice peisajul. Am observat că o mică neînțelegere poate duce la o conversație de genul – nu știi cu cine stai de vorbă, putem să îți facem mult rău. Și chiar mi-au făcut. Măi, dacă ați fi depus același efort în a face bine, în loc de a face rău cuiva, aici era Elveția acum.

Încerc să nu judec, mai bine mă străduiesc să înțeleg. Zona este cum se spune defavorizată, nu știu exact de către cine, dar într-adevăr, trăim în periferie. Statul și guvernul sunt departe și cumva simt printre localnici un spirit haiducesc cu care se justifică – de ce am asculta de hoții din București, nu noi am trăit aici în fundul pădurii de generații?! Și acum vin ei să scrie legea! Putea să fie frumos, o identitate regională, dacă măcar local era colaborare și înțelegere între oameni, dar nu este – singura lege care funcționează aici este legea junglei. În jungla asta mi s-a activat instinctul de auto-apărare și am început să scriu – dacă mă știu o pradă sigură, măcar mă fac din ce în ce mai greu de înghițit. Dar m-am lăsat condus de gânduri negre, scriu despre motivul pentru care am venit în România, nu despre ce mă respinge.

Am observat că o mică neînțelegere poate duce la o conversație de genul – nu știi cu cine stai de vorbă, putem să îți facem mult rău. Și chiar mi-au făcut. Măi, dacă ați fi depus același efort în a face bine, în loc de a face rău cuiva, aici era Elveția acum.

În sfârșit și la noi a venit vara, într-o joi, cum se glumește pe aici - o abundență de verde, apele Bistriței să restrâng și se limpezesc, un fir de răcoare printre copaci. Eu stau zilnic înainte de pregătirile pentru micul dejun la malul apei, ca să opresc mealstrom-ul (vârtejul - n.n.) gândurilor, ca să meditez, ... și luciditatea vine pe neașteptate – de unde schimbarea spre bine? Bineînțeles că de la mine – plural noi, vă includ și pe dumneavoastră. Doar noi putem schimba situația, de jos în sus. Din ziua aceasta am început să instig la o rebeliune măruntă, un refuz să le mai facem jocul. Nu de dragul corectitudinii, ci pentru demnitatea noastră – ca să ne eliberăm de sub jugul inconștienților. Aleg o viață fără șpagă, fără șmecherii și fără pile. Sunt conștient că rebeliunea asta nu este fără risc, și poate dăuna grav carierei sau sănătății. Dar, hai să fim sinceri - dacă trăim într-un sistem care e deturnat, măcar nu mai colaborăm. Dacă trăim prinși și sufocați de o caracatiță, măcar nu o mai hrănim. Necesită și o răscoală măruntă în interiorul fiecăruia, să renunțăm la goană după avere, putem trăi și cu mai puțin, să apreciem ce avem – o viață în gratitudine într-o țară frumoasă. Pentru că la urmă, ce este de preferat să lăsăm în urmă pentru copiii noștri – conturi pline și mașini scumpe sau o țară unde ei pot trăi, adică - cu toții, nu doar unii – fără frică, fără ură, cu încredere, speranță și bucurie?!

Filosofii stoici, acum două mii de ani, au împărțit viața în două categorii: lucruri pe care nu le putem controla și lucruri pe care le putem. Politica, lipsa de etică, corupția, hoția, abuzuri de putere, amenințările – toate aparțin de prima categorie, nu sunt sub controlul nostru. Dar în schimb, atitudinea noastră, alegerile noastre ne aparțin în totalitate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu mă bucur că ați ales să fiți printre noi, să faceți lucruri bune și să trăiți curajos. Avem nevoie de oameni integri, sunt greu de găsit printre noi, chiar și după 30 de ani de libertate. Integrați-va în comunitatea locală, căci mai sunt oameni de calitate acolo, chiar dacă mai puțin vizibili. Bucovina a fost una dintre regiunile cu coloană vertebrală de la noi.
    • Like 0
  • Articolul tau(si folosesc acest apelativ pt ca varsta mea este cel putin dublul vartei tale)m-a incitat la a-mi alatura pozitia mea celei pe care ai descris-o.Avem multe afinitati,preferinte,experiente comune,inclusiv argumentarea detaliata si lunga a comentarilui meu,asa incat iata pozitia mea.Ca si tine am fost/sunt indragostit de TARA mea ROmania insa,pt ca exista si un„insa”,asa cum a descris-o succint o delegatie japoneza ce ne-a vizitat„pacat ca ROmaia este locuita”!Am colindat multe tari de pe planeta,exceptie facand si Olanda(ce pacat!),am vazut o multitudine de stiluri de viata.Stilul romanului este diferit si nu neaparat pozitiv comparat cu celelalte.Romanul este/a fost „sufletist”, ospitalier,prietenos pana la un punct cu conationalii si mai mult cu strainii din dorinta de a le face placere.Sunt de fel(nastere si activitate pina la pensionare)din Bucuresti,oras pe care l-am parasit fara regrete o data cu pensionarea,in 2012 si m-am mutat la tara,intr-o comuna din Arges.Nicolae Iorga-reputat fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român,cel care a initiat un curent ideologic și literar constituit la începutul secolului al XX-lea prin care elogia calitatile romanului de pana in vremea lui.Am fost vrajit de descrierile lui,am vandut totul din capitala si am venit in sat.Initial,vecinii,autoritatile, oameni din sat erau multumiti de avantajele pe care le oferem,cu mult drag si daruire,dar asta a durat pana cind am constatat ca nu o meritau.De atunci duc o„lupta perseverenta si acerba”cu autoritatile,cu oamenii de nimic incat si-au dat seama ca au un adversar redutabil.Ca si tine,am apelat la autoritatile statale pentru a-mi se respecta drepturile ajungand pana la o comisie de disciplina a Parlamentului ROmaniei care a sanctionat pe primarul abuziv.Ca si tine,nu m-am lasat intimidat nici macar de autoritatile treptelor ierarnice pana am ajuns sus,la Parlament.Sunt unul dintre cei care am participat efectiv la faza REVOLUTIONARA a Evenimentelor din dec 89 dar am refuzat hotarat sa solicit Certificatul de Revolutionar,cu toate avantajele acordate,pentru ca participarea nu a avut scop de avantaj personal.Am accentuat faza in care am aprticipa pentru ca ea a durat DOAR cca o zi si jumatate pana cind unii interesati au ajuns„la butoane” ! M-am inscris la varsta de 52 ani la Fac.de Stiinte Politice la sectia de„management politic”pentru a „vedea cu ce se mananca politica”.D.p.v teoretic,studiat in facultate cu profesori,multi dintre cei ce apar la TV,sunt avizat insa,dihotomia scolastic-practic ma face sa-mi para rau ca am pierdut,nejustificat,4 ani din viata.Desi am fost curtat de reprezentanti ai autoritatilor locale sa ma alatur lor,am refuzat categoric si direct cu atat mai mult cu cat majoritatea lor erau reprezentanti ai unui partid cu acronimul psd cu care sunt in„conflict ideologic”.Particip frecvent la manifestatii organizate de „forte de dreapta”,la Piata Victoriei desi suport toate cheltuielile legate de deplasare,ba am luat si unii consateni care aveau vederi similare cu ale mele,platindu-le si lor toate cheltuielile aferente.In ultima vreme sunt dezamagit de lipsa de interes,mai ales a tinerilor,pentru viitorul vietii lor asa incat renunt uneori dar si pt ca obiectivele sunt puerile si minimale.La celebrul 10 august cind am fost„gazat”de „testoasele”puse de psd,au participat 0,06%din locuitorii ROmaniei in comparatie cu numarul de cca 90%(!)din cei cca 350.000 locuitori ai Islandei,in 2010.Rezultatele sunt relevante daca le privim comparativ.Pentru a nu fi constrans de rigoarea normelor partidelor,nu m-am „inrolat”in nici unul dintre ele si de aceea sunt liber sa critic orice initiativa ce incalca drepturle si doctrinele la care declara ca sunt raliati(care partid din ROmania urmareste o doctrina asumata?).Pentru ca sunt observator si responsabil fata de ceea ce se intampla in tara,uneori ma bucur ca sunt batran si nu voi fi,probabil/posibil martor al distrugerii ROmaniei !
    • Like 0
  • Salutare tuturor,
    iată pe scurt niște fapte care contrazic - chiar pe de-a dreptul ideile, de altfel foarte mișto, ale autorului olandez -
    am închiriat una din locațiile deținute de Daniel - cea exact de lângă stația de alimentare cu carburanți din Valea Stânii, exact pe malul râului Bistrița. Închirierea pentru 2 nopți, 4 persoane adulte (între 50-55 ani dintre care 2 medici- precizez amănuntele pentru a transmite ca nu eram acolo pentru a sta tătă noaptea"cu mâna-n grindă") a fost făcută legal, oficial, pe booking unde am și plătit integral cazarea în avans.
    Venim de prin 2007 în fiecare sfârșit de săptămână la pârtie și fiind din Suceava ne întorceam seara acasă, 125 km un sens. Atunci am zis - hai sa rămânem 2 nopți că arată mișto cabana. Valea Stânii se afla la aprox 10 km, aprox, de pârtia Carlibaba.
    Ajunși la locația de cazare, totul era închis, iar după ce am întrebat la stație de cheie, tipul de acolo foarte mirat a spus că nu a fost informat că ar avea turiști și cabana e total neincalzita, apa oprită etc etc. Am sunat imediat la booking și după îndelungi discuții (și cei de la site aveau dreptate că doreau să știe toate amănuntele), au luat legătura cu olandezu'. Care nu mai răspundea la telefon... După vreo 2 ore a venit răspunsul de la booking cum ca propritaru' e pă malu' mării relaxat și e de acord sa ne returneze paralele plătite.
    Oki, fiind relativ aproape de casă nu am intrat în panică, de altfel am găsit cazare la altă locație de pe Valea Bistritei - că tot eram chitiți să rămânem 2 nopți..
    "Dăcât" că am povestit un fapt real, ca urmare mai ușor - din punctul nostru de vedere- cu teoria cum că "atitudinea noastră .. ne aparțin... etc"
    Se pare că suflul mioritic de neseriozitate este mai puternic decât decât mirosul cuceritor al lalelelor de baștină.
    In rest, numai de bine și sper că olandezul nostru - din moment ce a acceptat să-și expună ofurile public - să fie în stare să accepte și părțile mai puțin romantice, tot public..
    Mă întreb cam ce ar fi fost la gura unor turiști veniți de prin București sau - eu știu - alt colț de țară și confruntați cu situația respectivă.
    Numai bine și succes în afacere.
    • Like 3
    • @ LastBiker
      Buna ziua, ma bucur ca ati citit articolul, si intr-adevar inca regret greseala de iarna 2019/20, era in perioada cand inca incercam sa conduc afererea din distanta... acum ma puteti gasi tot timpul la malul Bistritei, si chiar va invit sa veniti din noua ca sa ma revansez pt greseala, va salut cu respect
      • Like 0
    • @ LastBiker
      Bună ziua, ma bucur ca ați citit articolul și într-adevăr încă regret greșeală din iarna 2019/2020, încă trăiam în Olanda...,acum ma găsiți tot timpul la malul bistriței, și chiar va invit - poate pot sa ma revanșez pt disconfortul de atunci cu o masa, un pahar la noi, ca să va explic :-), va salut cu respect
      • Like 0
  • Foarte bun articolul, cu observatii pertinente si mirarea (frustrarea ?) aceea a strainului care vede frumusetea locului si absurdul nostru cel de toate zilele. Am spus mereu ca la noi lucrurile se vor schimba in momentul in care binele comun si pe termen lung va conta mai mult decat binele personal si imediat. Pare ca si autorul a ajuns la o concluzie similara.
    • Like 5
  • Felicitări, domnule van Soest! Corupția este peste tot. Dacă ne uităm la ce e rău nu mai apucăm să facem trebă niciodată. Așa că să facem ce putem cu inima ușoară, fără să ne mai văităm atât.
    • Like 2
  • AUTORUL SCRIE: "Filosofii stoici, acum două mii de ani, au împărțit viața în două categorii: lucruri pe care nu le putem controla și lucruri pe care le putem." In limba romana, verbul A CONTROLA inseamna a verifica, a inspecta ... si atat! Dar echivalentul sau englezesc TO CONTROL se traduce in romana si prin "a introduce si mentine sub control"... Acesta este sensul frazei autorului.... In Managementul calitatii, se recomanda celor interesati in rezolvarea problemelor calitatii sa se ocupe doar de acele probleme pe care le pot rezolva, de exemplu prin introducerea si mentinerea sub control a unui proces/ produs/ serviciu, etc.
    Celelalte probleme, daca nu pot fi rezolvate de cei in responsabilitatea/ sarcina carora se afla, raman nerezolvate...
    • Like 0
    • @ Dragulanescu Nicolae
      În limba română ”a controla ” înseamnă și ” A ține sub control, a domina”. Ca în expresia ”pierderea controlului ”.Deci domnul olandez a folosit corect verbul.
      • Like 3
  • Eu va doresc mult succes in aventura din Romania.Infuzia de capital olandez va va ajuta foarte mult sa traiti bine pe acest taram de basm unde munca populatiei autohtone este pĺatita foarte prost ,250 Euro pe luna,suntem rusinea Uniunii Europene desi muncim 12 ore pe zi.
    • Like 1
    • @ Giulia Andreoni
      Pentru că productivitatea e pentru alții...
      • Like 0
  • Foarte bine ati surprins elementele autentice care ne caracterizeaza, cu bune si din pacate, mai ales, rele. Dar faptul ca oameni ca dvs vad partea plina a paharului si doresc sa isi construiasca aici un mod de viata care spun ca le lipseste in tarile din care vin, ne da si noua putina speranta ca nu este totul pierdut.
    • Like 2
  • Pe la noi mai există o glumă, probabil că aţi auzit-o şi la Cârlibaba: "Avem o ţară minunată, păcat că este locuită!" Aveţi perfectă dreptate şi este logic tot ceea ce aţi scris, dar nu ştiu de ce nu se lipeşte şi la noi. Parcă am avea în gene să stăm mereu cocoşaţi şi cu mâna întinsă. Să tot vină alţii să ne facă reformele. Oameni răi sunt peste tot, corupţie există, la fel, peste tot (aţi văzut cumva vreo ţară fără închisori?) însă prin alte părţi treaba merge. Aici nu! Şi nu înţeleg de ce!
    • Like 1
  • Domnule van Soest, și noi, românii simțim ceea ce simțiți și dumneavoastră. Doar că noi ne-am resemnat să suportăm realitatea. Trăim în două Românii: cea pe care o iubim și spre care privim cu speranțe și încântare și cea căreia îi întoarcem spatele, dezgustați, așteptându-ne în orice moment să primim șutul din partea indezirabililor. Încă nu am reușit să stabilim un lucru important: ce este mai greu să ai o țară, sau să aparții unui popor?
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult