sursa foto: Profimedia
Am citit undeva că oamenii posedă niște neuroni numiți neuroni oglindă. Acești neuroni ne fac pe noi să acționăm în grupuri, să imităm comportamente, fie bune, fie rele.
Fără să am pretenția că am înțeles pe deplin această teorie neuroștiințifică, acești neuroni oglindă transmit celorlalți neuroni, „normali la cap”, ce trebuie să facă. Și am văzut deseori că mesajul se recepționează corect. Am și un exemplu…
În cartierul unde ne-am mutat la un moment dat, am avut șansa să lucrăm cu una dintre cele mai minunate echipe pe care cineva și-o poate dori atunci când face o casă. Inutil să spun că majoritatea dintre ei sunt acum plecați în diverse țări ale Europei, bucurând alți oameni, construind alte case…
Și, după ce apartamentul a fost gata și după ce am făcut recepția lui și ne-am luat rămas bun de la membrii echipei care lucrase acolo, unul dintre muncitori, de fapt chiar șeful echipei, domnul Marincea, un domn în vârstă, cu alură și comportament de gentleman, m-a luat deoparte și mi-a zis: „Cât am lucrat aici, m-am tot uitat pe geam și acolo, pe clădirea centralei termice, stă scris ceva urât”. Era, într-adevăr, ce se dorește azi PSD-ului, numai că „andrisantul” era echipa de fotbal Steaua.
„Și nu se cade”, a continuat el, „ca o femeie să deschidă fereastra dimineața și să vadă așa ceva. Voi veni duminică să curăț și să zugrăvesc centrala termică. Nu vă costă nimic. O fac eu pe banii mei”.
Nu mi-a venit să cred.
Și a venit duminica următoare și a făcut ce a zis.
Ce susține acum ceea ce am spus mai sus, este că niciodată de atunci, pe peretele curat, nimeni nu a mai scris nimic sau nu a mai desenat ceva.
S-a simțit în cartier un fel de respect față de munca acelui om, sau el a făcut-o atât de bine, zidurile erau atât de bine reparate și colorate, încât nimeni, niciodată nu le-a mai stricat. Neuronii oglindă își făcuseră treaba. Și m-am uitat pe geam în fiecare zi și am simțit în fiecare zi ce a însemnat gestul acela simplu făcut de un om care nu fusese plătit pentru așa ceva.
Revenind, dacă acest oraș ar avea măcar destinul acelui zid și de el să se ocupe un om care să-l iubească, să-l respecte și care să știe cum să-l dezvolte, atunci neuronii oglindă ai cetățenilor lui ar transmite mesajul corect unii altora și s-ar simți o schimbare în atitudinea lor.
Cel ce inițiază frumosul, cel ce aduce binele, cel ce slujește comunitatea are darul de a transmite și celorlalți asta.
Frumusețea, civilizația, respectul pot fi contagioase atunci când vin din focare autentice.
Cel puțin asta spune teoria, sau cel puțin așa visăm unii dintre noi, idealiști, desigur.
Și singurul mod în care ar trebui să te uiți pe fereastră ar fi ca, dincolo de ea, să vezi un oraș care întoarce din respectul față de el și către tine, măcar un pic…
Articol publicat inițial pe cristinastanciulescu.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.