Am surprins poza asta în timp ce mă plimbam printre oameni, la Universitate. Oameni de toate vârstele, bucuroși că echipa națională de fotbal s-a calificat în optimi la Euro 2024.
România lui, spre deosebire de România noastră plină de greutăți, e una a speranței și a fericirii. Una în care emoția este pură și nu există dezamăgire.
Copilul din imagine s-a născut într-o Românie plină de deznădejde, în care părinții lui cel mai probabil simt cât de greu e să trăiești în țara asta. Însă, în ciuda greutăților și frustrărilor, părinții săi l-au adus să vadă bucuria sinceră a unui popor atunci când România individuală a fiecăruia devine România tuturor.
Am văzut ieri seară mai mulți copii ținuți în spate de părinții lor. Am văzut bunici alături de nepoți, cupluri care se țineau de mână și cântau „Deșteaptă-te, române!”, tineri urcați pe statui și stații de autobuz, șoferi care claxonau, oameni de toate felurile. Am văzut cum arată România de la firul ierbii atunci când îi dai un motiv real să se bucure. Atunci când o faci să simtă că există un scop și te lupți pentru el. Iar tricolorii lui Edi Iordănescu au avut grijă să le arate românilor că luptă sincer pentru bucuria lor, chiar dacă meciul cu Slovacia a fost cel mai slab dintre cele trei jucate până acum în Germania de echipa noastră națională.
România de mâine, în care va crește copilul din imagine, va rămâne o Românie ce va testa în continuare nervii multora dintre noi. Vom fi iar dezamăgiți și supărați, lipsiți de speranță și disperați după soluții pentru a ieși din crize. Prinși în caruselul grijilor de zi cu zi, vom începe să uităm momentele astea de bucurie. Dar el, tânărul din imagine ținut de tatăl său în spate, își va aduce aminte că există și această Românie, una a bucuriei și care este a tuturor. Și cred că ăsta e cel mai mare câștig din seara asta, dincolo de calificare.
Am plecat pe jos spre Piața Romană. Oamenii se bucurau, cântau în timp ce coborau la metrou, ieșeau pe trapa de la mașină, claxonau, în timp ce poliția încerca să dirijeze traficul aprope blocat în centrul orașului. Am plâns pe la jumătatea drumului. Și știți de ce? Pentru că m-am gândit din nou la copilul din imagine. Apoi la copilul din mine. Și mi-am dat seama că amândoi trăim pentru prima dată în viața noastră asemenea bucurii și emoții. Și că amândoi mergem mai departe, în viață, cu această amintire: o Românie altfel, de-a dreptul pozitivă, care are atitudine și e unită-n bucurie, nu doar în supărare sau îngrijorare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.