România, în fața unei uriașe oportunități economice: reshoring, noul nume al jocului global

(Foto: Guliver/Getty Images)

După intrarea Chinei în World Trade Organisation, exportul de produse chinezești pe piețele globale a fost, din punct de vedere al prețului, un motiv de bucurie pentru consumatori, însă companiile producătoare din Europa au intrat într-o competiție pe care, din punct de vedere al costului de producție, nu aveau cum să o câștige. De altfel, așa spune și expresia „anything you can do, China can do cheaper”. Situația, însă, s-a schimbat. Cel mai mare cost al unei companii producătoare este cel cu forța de muncă, iar salariile în China au ajuns la nivelul Europei de Est.

În 2007, salariul mediu anual în Shenzen era de 4800 de dolari. În 2017 crescuse până la 11200 de dolari, în timp ce în Beijing era de 11800 de dolari, iar în Shanghai 13600 de dolari. Statisticile ne arată că, din punct de vedere al salariului mediu, China a depășit un număr semnificativ de țări europene, cum sunt Slovacia, Polonia, Croația, Lituania, Ungaria, România, Bulgaria sau Serbia. În același timp, din perspectiva salariului minim, China a depășit Bulgaria și va depăși în curând țări ca România, Ungaria, Lituania, Letonia, Slovacia sau Cehia, în condițiile în care autoritățile din China au anunțat noi valuri de creșteri, următorul urmând să fie implementat chiar pe 1 aprilie 2018.

„Total landing cost” este o măsură cheie pentru dezvoltarea strategiei de „sursare” a producției. Pe lângă costul cu forța de muncă, care a crescut semnificativ în China, calculul include și costurile de transport, care reprezintă un dezavantaj major al Chinei în competiția cu Europa.

Aceste calcule au potențialul de a inversa offshoring-ul din perioada 1980-2000, când China era principala destinație pentru întreprinderile de producție și de a amplifica reshoring-ul, fenomen în continuă creștere în ultimii ani. În 2014, Bloomberg spunea că „Nike, other U.S. companies, move some manufacturing out of China”, iar fenomenul a continuat. Un studiu făcut în 2014 de PricewaterhouseCoopers pe 384 de companii europene a arătat că aproape 60% din ele au mutat în țara de origine o parte din activitățile de producție, 44 fiind din Italia și multe altele din Irlanda, Germania și Spania. În plus, conform Financial Times, Consiliul de Afaceri Chinezo-Englez a spus în 2017 că mutarea activităților de producție ale companiilor englezești din China în Marea Britanie „este un lucru despre care business-urile discută”.

Economia Chinei este a doua din lume, a ajuns la o valoare de 11 trilioane de dolari, adică 14,8% din economia mondială, față de 2% în 1990. Când procesul de reshoring se va amplifica, România trebuie să fie la primire, cu un climat bun pentru investiții, pregătită să ofere mai mult decât țările est europene cu care se află în competiția atragerii de investitori.

Conform raportului Manufacturing Risk Index 2018 publicat de Cushman & Wakefield, Lituania se află pe locul 2 în topul celor mai atractive locații pentru activitățile de producție, fiind singura țară europeană din Top 5, în care se mai află China, Malaysia, Taiwan și Canada. În acest raport România se află pe 16, depășită, pe lângă Lituania, de Ungaria, Cehia și Slovacia. 

Comparând România cu Polonia, Bulgaria, Ungaria, Lituania, Letonia, Slovacia sau Cehia, putem identifica trei direcții principale de acțiune: dezvoltarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea infrastructurii de afaceri și crearea unui regim fiscal predictibil și atrăgător pentru investitori. 

Din punct de vedere al infrastructurii rutiere, România este pe ultimele locuri în Europa și este depășită de majoritatea țărilor est europene cu care se află în competiție directă. În prezent, în România sunt 748 km de autostradă, în timp ce reţeaua de autostrăzi din Austria are 1.720 km, iar cea din Slovenia 529 km la o suprafaţă de zece ori mai mică decât a României. În Polonia sunt 1.705 km de autostradă, în Croaţia 1.313,8 km, iar în Bulgaria 786. Nu în ultimul rând, Cehia are 1.250 km de autostradă, Ungaria 1.191 km, iar Slovacia 464 km, la o suprafață de aproape cinci ori mai mică decât cea a României. Pentru a rămâne competitivă, România trebuie să investească în infrastructura rutieră și să conecteze estul și sudul țării de vestul Europei printr-o rețea de autostrăzi sau drumuri express.

Nici din punct de vedere al infrastructurii de afaceri, România nu excelează. Dacă în țara noastră găsim 77 de parcuri industriale, Ungaria are peste 220, ceea ce sugerează că dezvoltarea acestora trebuie să fie prioritatea autorităților locale.

Deși, la taxarea profitului, România este pe locul 24 în UE, este depășită de Bulgaria (10%), Ungaria (15%, urmând să fie redus la 9%), Cehia (15%) și Lituania (15%). Pentru a deveni atractivă, România trebuie să se prezinte în fața investitorilor cu un regim fiscal gândit pe termen lung, predictibil și atractiv. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp