Foto: Visual Artifacts
Claudia Marcu și Alexandru Iosup locuiesc de peste 10 ani în Olanda. Au plecat din România când aici scârțâiau multe.
Alex a plecat în 2004 la doctorat, după ce a absolvit Politehnica din București. A rămas în Olanda ca să-și continue cercetarea și să devină cel mai tânăr profesor de computer science din istoria acestei țări. Astăzi, este profesor plin la Universitatea Liberă din Amsterdam și profesor-asociat la Universitatea Tehnică din Delft, iar din 2016 este membru selectat al Academiei Regale de Arte și Științe din Olanda – Academia Tânără. Sclipitor, serios, implicat, a ținut mereu legătura cu mediul academic de acasă, în timp ce în Olanda cucerea premiul de Cercetătorul Anului în IT (2016) sau Profesorul Anului în Educația Superioară (2015).
Claudia s-a născut pentru jurnalism și radio. De peste 15 ani, transmite din Olanda povești de interes pentru românii de pretutindeni. A fost corespondent Radio România, inclusiv pentru UE la Bruxelles. Este membră a Asociației Presei Internaționale din Olanda, pe care a și condus-o în calitate de președinte. Astăzi, este un jurnalist radio freelance, cu o viziune foarte clară asupra proiectelor culturale care o definesc și pe care le-a inițiat cu multă pasiune.
Claudia și Alexandru s-au întâlnit în 2014, cu ocazia unui premiu primit de tânărul profesor. Din discuția lor a prins rădăcini un interviu radio, dar și un proiect mult mai important, cristalizat de-a lungul discuțiilor stârnite la diverse evenimente organizate de Ambasada României. Proiectul Noi rădăcini a început cu veșnicile întrebări existențiale: cine suntem?, de ce suntem aici?, de ce ne simțim bine în această țară?. Pe 10 iunie 2016, cei doi români au hotărât că este momentul să găsească toate aceste răspunsuri, pentru ei înșiși, pentru comunitatea de români și pentru olandezii prinși în clasicele stereotipuri despre România. Așa a început un drum lung de 4 753 de kilometri și 314 000 de cuvinte, în căutarea românilor din Olanda care au de împărtășit povestea noilor rădăcini. O muncă de voluntariat de doi ani pentru 52 de interviuri, publicate săptămânal, timp de un an, pe site-ul nieuwewortels.nl. Pe 8 decembrie, interviurile au devenit și o carte, lansată în Deventer, oraș înfrățit cu Sibiul.
Doi români care au vrut să-și înțeleagă succesul și starea de bine prezintă Olandei și lumii întregi o Românie diferită și ne demonstrează că fiecare putem schimba câte ceva. Claudia și Alex, vă dau cuvântul!
Ce înseamnă să fii român în Olanda?
Pentru amândoi, Olanda e o țară bună, civilizată, pragmatică, care ține cont mai puțin de unde vii și mai mult de ce poți să faci profesional. E o țară în care lucrurile deja merg, care îți permite să te ocupi de viața în sine. Nu în ultimul rând, e o țară unde poți avea propria cultură, fără grija persecuției, atâta timp cât ceea ce faci nu calcă peste bătătura celuilalt.
Pentru Claudia, Olanda înseamnă multă artă și cultură, Rijksmuseum și Muzeul van Gogh, Conservatoarele din Amsterdam și din Haga. Olanda mai înseamnă o societate care te eliberează de constrângeri și îți stimulează creativitatea.
Pentru Alexandru, înseamnă un loc axat pe dezvoltarea de talent, cu multe oportunități profesionale, dar și cu mult respect între oameni. Înseamnă o apropiere de ultimele subiecte din cercetare și o politică de stat concentrată pe educație și cercetare. La nivel personal, e un loc unde poți să ajuți, unde voluntariatul e respectat și nu se află în competiție cu nevoia de a pune o pâine pe masă.
O parte dintre românii din diasporă evită comunitățile de români din țările în care au emigrat. Voi, însă, ați simțit nevoia să vă împărtășiți poveștile și starea de bine. Cum s-a născut proiectul Noi rădăcini?
Proiectul s-a născut din mai multe idei legate de comunitatea de români din Olanda. Pe de o parte, locuind aici, ne-am gândit că avem o poveste de spus: deși suntem puțini români, cam 20 000 la o populație de peste 17 000 000, avem o comunitate cu mulți profesioniști și studenți, cu mulți oameni care se bucură de un succes greu de ignorat. De exemplu, la doar o zi după discuția preliminară, pe 11 iunie, Claudia l-a intervievat pe Mihai Netea, cercetător în medicina cancerului și recent câștigător al Premiului Spinoza, echivalentul Premiului Nobel pentru cercetare din Olanda. Avem atât de mult talent peste hotare, trebuie să-i arătăm măcar vârful.
În același timp, eram curioși să aflăm mai multe despre comunitatea noastră. Curiozitatea asta ne-a împins înainte, pe tot parcursul proiectului. Știam că începuse o perioadă de întrebări, în Olanda și în Europa, despre ce înseamnă să fii emigrant și despre ce ar trebui să fie emigranții. Unele povești atingeau pe nedrept comunitatea de români (și) din Olanda; nu puteam să lăsăm lucrurile așa. (Și nici tu, cititorule!) Noi ne-am pus întrebarea dacă numai cei cu succes profesional „au voie” să stea „afară” și ne-am gândit să arătăm că de fapt sunt mult mai mulți emigranți români care se simt bine în Olanda și fac bine pentru Olanda, fiecare în felul lui. Voiam să arătăm că succesul nu e definit tradițional, casă-masă-câine (olandezii zic căsuță-copăcel-animăluț), că fiecare vede și are dreptul să vadă succesul altfel. Asta a devenit una dintre temele principale ale proiectului: cum vezi succesul? Cum îl vedeai din România? Cum (de) ți-ai schimbat părerea?
Așa s-a născut Noi rădăcini, proiectul nostru independent. Pe parcurs, am ajuns să-l cristalizăm spre un mod de a ne înțelege pe noi înșine, românii din Olanda, individual și la nivel de comunitate.
Cum ați reușit să duceți la capăt provocarea cu un interviu pe săptămână, timp de un an?
A fost, într-adevăr, mai multă muncă și mult mai greu decât ne-am închipuit. Poate că ăsta e secretul oricărui proiect care merită: să nu știi de la început cât vei fi de încercat ca să nu fii ispitit să nu mai încerci.
Ritmul săptămânal a fost un criteriu esențial pentru noi încă de la începutul proiectului, așa că am făcut o mulțime de pre-planificare și am adunat mult material în avans, mai ales înainte de prima publicare. Ne-a luat cam un an să ajungem la momentul în care am crezut că într-adevăr putem duce 52 de săptămâni la rând.
Chiar și după primul articol pus online nu eram pregătiți pentru toate întorsăturile demersului. Când începi complet de la zero un proiect de voluntariat care va duce la peste 300 000 de cuvinte, un proiect fără idei de finanțare, dar care la final va însemna peste 120 000€ donați în timp petrecut sau în conținut, nu ai cum să te gândești corect la problemele concrete. Dar te poți gândi la lucrul cel mai important: că vrei să faci un proiect bun, util, de care să se bucure întreaga comunitate.
Ce a însemnat să fii voluntarul unei idei în care crezi?
Prima provocare a fost chiar concretizarea ideii. E ușor să spui că vrei să arăți fața bună a oamenilor. Dar… de ce? Ce vrem să facem, de fapt? Cu cine?
Am început în cu totul altă direcție pentru că Alexandru era interesat de multiplele fețe ale ideii de success. Dincolo de premii, diplome și victorii financiare, inițial am vrut să identificăm celelalte reușite care fac viața interesantă și plină. Iată de ce proiectul s-a numit la început Drumul spre succes. Doar că ne-am lovit de o problemă: pentru olandezi și, prin extensie, pentru mulți dintre românii bine integrați în Olanda, a vorbi despre succes este inconfortabil.
După, ne-a luat mult să definim procesul prin care să alegem oamenii. Aveam doar 52 de săptămâni în planul inițial și peste 20 000 de candidați. Mai dificil, știam că o tară luată de acasă este lipsa de încredere în ceea ce sună numai pozitiv, deci trebuia să ajungem la o selecție care să fie credibilă. De la început, am tăiat conflictele de interese și proiectul a rămas independent politic pe tot parcursul lui. Am trecut prin discuțiile importante, despre subiectele în general tabu, cum ar fi religia, politica, preferințe de toate felurile. După multe runde de reflecție și de întrebări am ajuns să ne facem selecția: numai români care stau în Olanda la momentul interviului, numai români care vorbesc limba olandeză (chiar dacă unii sunt începători, să fie interesați s-o învețe mai departe), care se consideră integrați, numai români care se simt bine în Olanda.
Apoi, am vrut să găsim români diverși: oameni cu povești diferite, care au ajuns în Olanda la vârste și pe căi diferite; oameni cu profesii sau activități cât mai variate; oameni care se potrivesc definiției tradiționale de succes sau nu; oameni foarte vizibili și oameni ca noi toți.
Provocările legate de voluntariat, de oameni dispuși să se plimbe prin lume și să ne ajute, au fost completate de provocările tehnologice. Până la final, am creat mii de minute de material și sute de GB de date. Poveștile cu reușite de ultim minut, cu site-uri repuse pe picioare după nopți de debugging, cu trimisul la tipografie după eroice conversii de poze către CMYK pe laptopuri împrumutate sunt din păcate adevărate, în ciuda planificării noastre. Ne merităm soarta, dar suntem bucuroși că l-am realizat!
De ce termenul de „succes” are conotații negative în cultura olandeză?
E o chestiune culturală. Deși nu toți olandezii sunt așa, mulți sunt învățați că viața e bună și suficientă și fără diplome, iar succesul arătat e perceput mai mult ca înfumurare. Una dintre zicalele pe care le auzi aici zilnic este „să faci lucrurile normal, că și așa deja totul aduce a nebunie”. (NL: doe maar gewoon, dan doe je al gek genoeg).
„Anormal” (niet normaal) sau „fanatic” (fanatiek) sunt aici cuvinte care spun că faci ceva cu totul și cu totul nepotrivit, că ai ieșit din normele societății, că te lauzi prea mult cu ce ai făcut sau cu banii pe care îi ai, că te comporți prea prețios. Nu înseamnă neapărat că trebuie să te schimbi, doar că trebuie să înțelegi cum ești perceput.
Ca o paranteză, Alexandru nu poate trece peste aspectele negative ale acestui lucru: unii studenți tineri, mai ales din medii sociale dificile, nu vor să încerce ceva ambițios, care le-ar putea arăta calitățile, de teamă să nu iasă prea mult în evidență. „Am făcut foarte bine la examen (sau la proiect), dar vă rog să nu mă dați de exemplu în fața clasei,” mai spun unii.
După lansarea cărții Noi rădăcini, există o continuare a proiectului?
Avem deja mai multe direcții de continuare, printre care să transmitem și altor comunități de români din străinătate cum să-și facă propriul proiect Noi rădăcini. Noi punem know-how-ul și tehnologia, ei trebuie să-și găsească voluntarii pentru a realiza o biografie pozitivă a comunității lor. Acum discutăm și posibilitatea de a continua încă un an proiectul Noi rădăcini în Olanda. Deci, simplu, da, continuăm. Extins, e de planificat și apoi iar mult de lucru.
Toate cele 52 de interviuri din carte sunt accesibile și online, gratuit, internațional, la: http://nieuwewortels.nl
(Nieuwe Wortels înseamnă Noi Rădăcini în limba neerlandeză, adică în limba oficială din Olanda.) Websiteul e funcțional și vom continua să îl menținem. Vrem să existe urme ale acestor povești și peste ani, mai ales că numărul românilor din Olanda a ajuns la peste 30 000 de când am pornit noi proiectul.
Procesul nu trebuie uitat. Ne-a luat mult timp să îl concepem și să îl rafinăm, iar acum putem spune că înțelegem multe aspecte importante din ceea ce înseamnă să faci un astfel de proiect. Vrem să-l exportăm, avem în plan să facem francize ale proiectului în multe alte comunități de români din lume: în Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania, peste tot unde sunt mulți români și multe prejudecăți. Am început discuțiile pentru Canada, Italia și Franța, iar în Germania avem deja discuții mai avansate. Vrem să ajutăm, nu să rămânem fețele proiectului; când spunem franciză, nu ne referim la bani, ci la un proces și la o tehnologie pe care să le punem la dispoziția tuturor. Deci, dacă sunt voluntari, spuneți-ne și hai să începem!
În comunitatea din Olanda, tatonăm o continuare a conținutului. Vom vorbi pragmatic despre ce e nevoie ca Noi rădăcini să mai ruleze un an. Avem încredere, comunitatea a făcut proiectul și a sponsorizat cartea, printr-o acțiune de crowdfunding - în doar o săptămână, am ajuns să avem tot ce trebuie ca s-o publicăm, după ce petrecuserăm luni de zile încercând să obținem finanțare pe căile clasice ale propunerilor de proiect.
Cum se simte centenarul la mii de km depărtare?
Centenarul este o poveste afectivă. În proiectul nostru nu se aplică toate legile fizicii pentru că distanța nu atenuează sentimentele. Faptul că a intervenit centenarul ne-a dat ocazia să vorbim despre România în același timp cu țara, la început ca o coincidență.
Apoi, am perceput centenarul ca pe o oportunitate. Ajutați și de Ambasadorul României la Haga, doamna Brândușa Predescu, ne-am gândit că nu se poate găsi un moment mai bun pentru un astfel de proiect. Poate că fiecare dintre noi s-a întrebat în anul centenar ce înseamnă să fii român. Proiectul nostru dă un răspuns pe 52 de voci, plus vocea comună a voluntarilor: fiecare are un rol în a defini România și în a fi român.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În afară de niște laude cu iz publicitar, n-am aflat de fapt acest lucru.