Foto: Sergii Petruk / Alamy / Alamy / Profimedia
Scenariul propus în titlu este absurd, nedorit de nimeni, dar ca exercițiu de imaginație merită abordat, având ca exemplu ceea ce se petrece acum în companiile de stat. Rândurile de mai jos își propun să arate ce s-ar întâmpla dacă această monstruozitate s-ar extinde.
Tema mi-a fost sugerată de un prieten, director într-o firmă privată.
În toate firmele s-ar aplica legea salarizării unitare…
Și în toate firmele s-ar da vouchere de vacanță….
Și în toate firmele s-ar aplica, pe îndelete, cele peste 50 de sporuri…
Și în toate firmele s-ar munci la fel de mult ca la serviciul pașapoarte din Coreea de Nord, iar mofturile ar fi la ele acasă…
Și toate firmele ar intra sub grija sindicatelor ultracartelizate, cu lideri hercinici proprietari de conace, care devin comisari pentru salarii și ultrași pentru sporuri…
Și toate firmele ar fi sub asediul politicienilor, iar haitele de partid ar avea o pradă mult mai mare...
Și toate firmele ar avea organigrame suprapuse peste arborele genealogic al familiilor angajaților…
Și în toate firmele angajările s-ar face la presiunea unor animale politice….
Și în toate firmele ar fi la modă atitudinea de greață la adresa tuturor clienților…
Și în toate firmele nimeni nu poate fi dat afară sau sancționat, peste tot existând un disclaimer…
Și toate firmele ar beneficia de subvenții masive de la stat, ani la rând, pentru toate nerealizările…
Și în toate firmele s-ar instaura doctrina „să mi se dea”- atmosfera ar fi de tipul „salarii mari, obiective mici”, toate sub egida „Stai și câștigi!”.
Și în toate firmele conducătorii sunt din gruparea ultragramaticală „V-a fi bine!”; managementul firmelor va fi acaparat de invazia oamenilor de partid…
Și în fiecare firmă se va crea câte un snop de funcții, pentru a-i mulțumi pe toți politicienii, iar politicienii vor căpușa toate firmele, căci sunt de stat…
Și vor mai apărea firme sau instituții, după modelul ASF, care vor pretinde că se autofinanțează, solicitând ca întreg profitul sau taxele să se împartă la angajați, ca și cum le-ar aparține lor, nu statului…
Și în toate firmele s-ar adânci fractura de logică în ecuația muncă-venit…
Și în toate firmele se vor acumula straturi peste straturi de neamuri și amante, care mai de care mai cochete și iubite și top-modele; clanurile și cumetriile vor sufoca toate firmele…
Și în toate firmele va fi un paradis al diplomelor obținute pe la facultăți particulare sau de stat (cu taxă), instituții de învătământ de tipul „shit university”…
Privilegiile câștigate de-a lungul timpului se vor păstra în familie; va fi un circuit închis, precum aerul condiționat…
Va fi o abundență de locuri în consiliile de administrație, fiecare politician va avea posibilitatea să facă parte din “fără-număr” consilii de administrație…
În toate firmele se va permanentiza filosofia de rezolvare a problemelor cu zicerea „vino mâine”…
Fiecare firmă va deveni un incubator de structuri parazitare…
Insolvențele și falimentele vor crește, luând modelul firmelor de stat actuale, care se zbat pentru supraviețuire, alimentate cu bani de sus, fenomen denumit „taromizare”…
Va fi o povară pentru toată populația, întrucât pierderile imense vor fi suportate de la buget…
Și Solitaire va deveni sport național, devansând oina…
Va fi o abundență de „cabinete doi” în toate firmele, prin care politicienii își vor impune propriile interese…
Și în toate firmele majorările de salarii s-ar face din pix…
Cerșetoria și smiorcăiala în relația cu bugetul vor fi cvasiprezente…
Și toate firmele ar deveni căpușe permanente ale bugetului, branșarea la bugetul de stat fiind cheia existenței lor…
Și va fi nevoie de un Isus al bugetului care să-l multiplice (e nevoie!) de câteva ori, precum Isus a înmulțit peștii și pâinile…
Și gândirea duodenală va marca activitatea tuturor firmelor…
Și cei care încă nu au prins un loc în aceste firme vor alerga, zombificați, către această destinație, iar odată intrați în sistem se vor adapta coteriei de aici…
Și mai e ceva! Analistul Constantin Rudnițchi a identificat trei domenii de activitate unde se solicită plata de „extra money”, adică salariul este pentru că vii la muncă. Dacă mai faci ceva, trebuie să fii plătit. Și dă exemplul domeniului medical, unde trebuie plătiți cei care participă la campania de vaccinare, domeniul învățământului unde trebuie plătiți cei care fac ore remediale, și domeniul fondurilor europene, al celor care scriu proiecte și care trebuie plătiți în plus. Această practică, dacă se va răspândi la mai multe firme, va exercita o presiune mare pentru buget. Sefu, am venit la serviciu, dar dacă vrei să fac ceva, mai bagă ceva la salariu! Flash-crash-ul va pluti în aer, iar bugetul se va duce de-a tumba în deficit major…
Et cetera…et cetera…et cetera….
Situația prezentată mai sus este o extensie a ceea ce se petrece acum în firmele de stat. Ideal ar fi ca statul, recunoscut ca un manager slab, să dețină cât mai puține companii. Această stare este greu ameliorabilă, adică adusă pe criterii de eficiență din cauza multiplelor drepturi dobândite și foarte greu de restrâns. În lucrarea „Efectul de platou” autorii, Bob Sullivan și Hugh Thompson, fac o comparație cu o turmă de căței care, odată scăpați din țarc din greșeală, cu greu mai pot fi aduși la loc.
Închei cu spusele dizidentului rus Alexandru Zinoviev: „Nicio altă orânduire, cu excepția comunismului, nu a asigurat un nivel de trai suportabil, pentru toată lumea, pentru un așa nivel scăzut de muncă”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.