Să nu ne impacientăm prea tare. Trăim, totuși, în cea mai bună dintre lumile posibile

Boli, foamete, război, cutremure, schimbare climatică... sunt toate acestea lucruri cu care trăim, sau am învățat să trăim în lumea zilelor noastre. Acum ne confruntăm și cu o pandemie care, în condițiile comunicării prin mijloace digitale, e cunoscută peste tot. Ne sperie toate acestea și ne contorsionează sufletele, aruncându-ne în necunoscutul lui „De ce noi?”. Noi, ca moment istoric. Noi, ca umanitate. Pare că astfel de provocări sunt cele mai grele și mai împovărătoare din toată istoria umană.

Totuși, să ne gândim puțin. Deși „nedezbătute” pe platforme de comunicare, molimele Evului Mediu făceau multe pierderi de vieți omenești. Mult mai multe decât cea de azi. Să ne înțelegem, din capul locului. Nu e de minimizat efectul pe care îl produce, din acest punct de vedere, pandemia zilelor noastre. Doar că și alte generații au avut provocările lor. Dacă ne gândim la cele două Războaie Mondiale, la pierderile de vieți omenești de la început, respectiv de la mijloc de secol XX, conflictul din Siria nu mai are aceeași dimensiune. La fel, o clarificare. Nicio moarte a unui singur om nu poate fi justificată în acest fel. Doar că situația conflictuală de azi, la o privire mai atentă, ne plasează într-un moment mult mai bun decât cele trăite, din acest punct de vedere, de cei de dinaintea noastră.

Într-o carte care reunește eseuri și conferințe ale lui Karl Popper, numită „În căutarea unei lumi mai bune”, autorul face afirmația că, în ciuda dictaturilor din secolul XX și a celor două războaie mondiale, cetățenii societăților occidentale trăiau, către finalul secolului, în cea mai dreaptă și mai bună lume din toată istoria umană. Deschiderea către reformă era, pentru Popper, principalul argument folosit pentru a afirma lucrul de mai sus. Și tot el, cel mai important filosof al științei din secolul al XX-lea, într-un dialog cu Konrad Lorentz, dialog reprodus în paginile cărții „Viitorul este deschis”, făcea următoarea afirmație: „După mine acesta este cel mai mare pericol al timpului nostru, mai mare chiar decât bombele atomice, faptul că li se sugerează oamenilor că trăiesc într-o lume rea, ipocrită ș.a.m.d. Istoricește vorbind, cred că trăim în cea mai bună lume de până acum. Bineînțeles că este o lume rea, pentru că există posibilitatea unei lumi mai bune și pentru că viața ne determină s-o căutăm. Iar noi avem datoria să căutăm această lume. Asta nu înseamnă că lumea noastră este propriu-zis rea. Căci nu numai că lumea e frumoasă, dar tinerii au și posibilitatea de a o vedea astfel, lucru extrem de important, cu neputință de realizat în trecut”. Dacă mai adăugăm la cuvintele lui Popper și posibilitățile aduse de comunicarea digitală de astăzi, am putea zugrăvi, la fel de ușor, lumea de azi, nu doar pe cea din 1983, anul întâlnirii celor doi oameni de știință la Altenberg, în Viena.

Să ne gândim pentru o clipă cum am reușit într-un termen foarte scurt, prin cooperare, să producem un vaccin pentru un virus relativ nou. Să urmărim capacitatea de reacție atunci când se întâmplă un dezastru natural. Da, există încă războaie și, fiindcă am dezvoltat atât de mult tehnologiile, acum ne putem face mai mult rău, unii altora. Și mult mai ușor decât puteam face asta în trecut. Dar războaiele sunt mult mai localizate, iar eforturile pe care comunitatea internațională le face pentru a stopa pierderile de vieți omenești sunt azi mult mai solide și produc, cu adevărat, efecte. Și azi, ca și în trecut, oamenii fug din fața răpăitului de mitralieră. Dar azi, mai mult ca în trecut, pot găsi adăpost și, chiar dacă nu ușor, speranța unui loc bun. Refugiații din Siria în drum spre Europa au schimbat, cel mai probabil, durerea pricinuită de războaie de neînțeles uneori și singurătatea indusă de intoleranța unora, pe speranța că lumea, chiar dacă nu în totalitate, măcar în parte, poate fi un loc mai bun. Gardurile pe care le-au avut de trecut, luptele pe care le-au avut de dus, greutățile pe care le-au avut de înfruntat, vor deveni, chiar dacă nu peste noapte, un coșmar al trecutului. Va mai trece mult până societățile care i-au primit vor putea spune că i-au și integrat. Dar nu i-au alungat, ci au acționat, în spiritul celui mai frumos precept creștin: iubește-l pe fratele tău, ca pe tine însuți.

Peste toate greutățile lumii noastre ne confruntăm și cu pandemia. Am învățat fără să vrem ce înseamnă să ne transformăm casele în închisori. Am descoperit frica de a face lucruri care erau obișnuite. Am blestemat virusul pe care l-am găsit vinovat de toate relele care ne-au lovit din senin. Cu toate astea, ca un avertisment despre ce am putea să devenim dacă uităm că suntem oameni, am redescoperit solidaritatea, bucuria și libertatea. Sau ar fi trebuit să le redescoperim. Probabil, uitasem de ele. Am redescoperit solidaritatea cu cei de lângă noi, pentru că am simțit că nu avem alte arme de apărare mai bune sau mai sigure decât ei. Eram, cu alte cuvinte, egali, la fel de expuși, la fel de sensibili, la fel de vulnerabili. Am redescoperit bucuria de a ști că cei dragi nouă sunt bine. Sănătatea lor a devenit liniștea noastră, iar asta era ceva nou, de vreme ce fusesem prea mult cufundați în propria noastră lume, de cele mai multe ori digitală. Am redescoperit libertatea de a împărtăși, de a crea, de a călători. Poate devenisem prea comozi în a descoperi locuri noi, oameni de departe.

Nu, lumea în care trăim, cu toate relele sale, nu este urâtă, este cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Doar că nu rămâne așa, de la sine. Ea devine frumoasă cu fiecare luptă pe care o ducem pentru a înțelege, mai înainte de a încerca să ne facem înțeleși. Avem libertatea să scriem, să gândim, să împărtășim, în cantități la care Galileo Galilei, Leonardo da Vinci sau John Stuart Mill poate nici nu visau. Lumea noastră ne oferă azi mult față de ceea ce le oferea atunci, la vremea lor, lui Jules Vernes, lui Alexandre Dumas sau lui Victor Hugo. Nu, lumea în care trăim, cu toate relele sale, nu este urâtă, este cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Poate fi mai frumoasă? Categoric, da! Depinde de noi, de fiecare dintre noi, să o facem mai frumoasă. Putem asta. Cu fiecare pas pe care îl facem pentru a fi mai buni, mai pregătiți, mai cinstiți. Cu fiecare demistificare la care participăm, atunci când luptăm cu fenomenul fake news. Cu fiecare carte pe care o citim pentru a înțelege mai profund un subiect. Cu fiecare dezbatere argumentată la care participăm. Cu fiecare înfrângere intelectuală pe care trebuie să ne-o recunoaștem, atunci când forța argumentelor nu e de partea noastră. Cu fiecare demon interior cu care luptăm curajos.

Fiecare generație a avut provocările ei. Și a luptat cu ele așa cum s-a priceput mai bine. Noi am avut, de exemplu, șansa de a lupta cu o pandemie în condiții mult mai bune decât au avut-o înaintașii noștri. În ciuda teoriilor conspirației care au ajuns în multe zone datorită posibilității de a comunica mai repede, de multe ori fără a stăpâni termenii, am avut un vaccin eficient într-un termen relativ scurt. Parcă nu e de insistat aici. Pentru cine are dubii cu privire la eficiența unui vaccin, poate cu ușurință consulta curbele de infectare și controlul bolii în țări precum Israel, India, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii ș.a. Tot ceea ce trebuie să știm e cuprins în aceste date. Și sunt în afara oricăror discuții. Ignoranța sau intenția rea pot face ravagii în mințile noastre, de acord. Dar apelul la date, cu mintea deschisă, ar trebui să poată compensa, pentru cei care caută cu adevărat răspunsuri, ravagiile acestea obținute în condiții de comunicare digitală rapidă și greu de limitat.

Va avea și generația această un război greu de purtat. Raportul Organizației Națiunilor Unite (ONU) dat publicității în 9 august 2021 relevă o situație de care știam, dar pe care încă o ignoram. Aflați într-o etapă de negare, am considerat că schimbările climatice nu sunt încă ireversibile, deși semnele pe care ni le-a tot dat natura nu susțineau o asemenea poziție. Ei bine, raportul ONU susține nu doar că sunt, la acest moment, dar și că trebuie să ne pregătim pentru experiențe prin care omenirea încă nu a trecut. Vom avea evenimente meteorologice cum nu au mai fost. Știm despre uragane, despre valuri de căldură, despre ploi devastatoare și despre inundații. Tot astea vor fi. Dar vor fi la intensități și durate mult peste ceea ce știm. Raportul nu mai e despre dacă, ci despre cum. E o diferență mare. Pare destul de angoasant să te gândești că, orice am face din acest moment, ca umanitate, nu mai putem schimba nimic din ceea ce am făcut deja. Aceste schimbări sunt o realitate azi. Și vor fi și realitatea zilei de mâine. Ce mai putem face de acum înainte nu mai este, deci, o soluție pentru a opri aceste schimbări. Ci doar pentru a nu le înrăutăți. Mai putem doar cumpăra timp pentru a fi mai pregătiți atunci când astfel de fenomene meteorologice vor lovi cu toată puterea peste tot în lume. Pentru că nimeni nu va fi la adăpost. Nici cei bogați, nici cei săraci. Aici, conspiraționiștii vor avea o problemă de explicație, dar cu siguranță vor găsi una.

Pare un scenariu urât și un contra-argument pentru spiritul oarecum optimist al textului. Dar nu e. Ne putem duce cred, războiul. În unele chestiuni nu-l vom putea câștiga. În orice caz, nu cu totul. Am pierdut deja momentul când puteam opri topirea ghețarilor. Să nu pierdem și momentul când am putea opri inundarea orașelor de către ocean. Cu asta încă ne putem lupta. Și o putem face cu toții, fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are la dispoziție. Nu doar industria poluatoare care ne deservește poate face lucruri. Putem face și noi alegeri în viața de zi cu zi. Alegeri care vor conta. Adunate, unele cu altele, vor face diferența. Până atunci, a ne lamenta că doar alții pot face, sau că e prea puțin ce aș putea să fac eu, sunt doar minciuni ale minții. Nu e puțin, orice alegere conștientă, oricât de mică. Putem alege să consumăm mai puțin, să aruncăm mai puțin, să reciclăm mai mult, să ne deplasăm mai ecologic, să ne hrănim mai sănătos și mai puțin poluant, să sprijinim acțiunile bune.

Dacă ne întoarcem la pandemie și la ceea ce ar fi de înțeles în urma ei, un beneficiu tot putem găsi. Am văzut că suntem diferiți, dar nu diferiți structural. Amenințarea a fost la fel pentru toți. La fel de vulnerabili în fața bolii. Diferiți ca abordare, ca informații, ca „bule” socio-digitale în care trăim. Diferiți ca vulnerabilitate la fake news, diferiți ca modalități de informare, diferiți ca vehemență în a ne susține ideile. Va trebui să găsim calea să trăim cu toții sub soare. Vacciniști și anti-vacciniști, specialiști cu păreri formate în urma unor cercetări laborioase și specialiști construiți în pripă de platforme online, suntem cu toții părți ale acestui destin. Nu putem trăi aici, pe Terra, decât împreună.

Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Am câștigat enorm în secolele trecute, fie și dacă ne gândim la Inchiziție sau la voluntarismul unor despoți. Să nu ne impacientăm că pandemia ne-a închis în case și ne-a dat viața peste cap. Am avut, în sprijinul nostru, arme pe care alții nu le-au avut. Am avut la îndemână posibilități la care cei de dinaintea noastră nici nu au putut visa. Să sperăm că am învățat din toate astea ce era de învățat. Să ne ridicăm din criticism și din conspiraționism cât mai repede. Cât mai avem vreme. Căci ne așteaptă războiul generației noastre. Ar trebui să avem capetele și inimile sus pentru a avea o șansă adevărată să-l putem câștiga.

Lumea din jurul nostru poate fi mai bună. Dar nu poate fi niciodată mai bună decât noi. Suntem, după vorbele înțelepte ale lui Protagoras, măsura tuturor lucrurilor. Al celor ce sunt, dar, deopotrivă, și al celor care nu sunt. Lumea noastră este oglinda noastră. Iar dacă nu ne place imaginea schimonosită pe care o vedem uneori oglindită, am face bine să corectăm realitatea, nu să aruncăm cu piatra către luciul lipsit de vlagă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp