Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Șampania președintelui pentru România educată

Klaus Iohannis - legile educatiei

Foto presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis bea șampanie alături de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă și de ministrul Educației Ligia Deca pentru legile care ar trebui să clădească România educată, proiectul de suflet al președintelui, născut extrem de greu și aș zice și mort, dacă mă uit la niște cifre.

La abandon școlar suntem primii din Europa, cu un procent de 16%, iar 40% dintre români nu au absolvit opt clase.

Analfabeți funcționali - statisticile spun că ar fi cam 42% dintre elevii din clasele V-VIII.

La Evaluarea Națională s-au înscris 95,3% și au promovat 76,2% față de 82,3% în 2022.

Bacalaureatul  l-au promovat 87.266 de elevi din 206.000 de înscriși în clasa întâi în 2011, deci mai mult de jumătate s-au pierdut pe drum în România educată.

În 50 de licee din țară, rata de promovare la bacalaureat a fost zero. Care e justificarea de a menține asemenea licee? Doar ca să plătim salariile profesorilor?! Ar trebui transformate rapid în școli profesionale sau de meserii, unde tinerii, în loc să ardă gazul de pomană patru ani și să nu aibă nicio finalitate, să poată învăța o meserie, care să îi ajute să-și găsească imediat un loc de muncă. 

Ce ziceți, doamnă ministru a Educației, Ligia Deca, despre faptul că pe internet să căutau subiecte la Limba română, cu o noapte înainte de examen sau că imediat ce începea o probă subiectele și apăreau pe internet?! Ține și asta de România educată?!

Domnule președinte, România educată nu se naște din cuvinte, din festivism și din șampanie! Se naște din zeci de ani de trudă, din comportament exemplar al profesorilor și din cunoașterea exactă a problemelor și nevoilor învățământului românesc. Degeaba se bea șampanie la Cotroceni și se sărbătorește cu fast, dacă dumneavoastră nu ați mers niciodată într-o școală dărăpănată de la țară, ale cărei ziduri stau să cadă și pe copii și pe profesori, iar WC-ul e în fundul curții.

Președintele dixit: „Proiectul «România educată» este, iată, un angajament îndeplinit!”. Și bea șampanie...

Eu zic că proiectul de suflet al președintelui constă doar în niște cuvinte pe hârtie, ce vor muri sau vor fi uitate imediat ce Klaus Iohannis va pleca de la Cotroceni. Tot așa cum și pe el îl vom uita imediat, că ne-a fost președinte două mandate.

Și pentru ce să îl ții minte?! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • „România educată”? „- Bă, ești prost? / - Bă, ești nebun?”.
    • Like 0
  • Chiar amuzant...
    SINGURUL care-si rinjeste fasolea e presedintele.
    Toti ceilalti sunt ca la inmormintare.
    • Like 0
  • Președintele "care este", s-a folosit de ministra "care este" și de Ciucă, Ciucă-al nostru, ca să deguste o șampanie, pentru a sărbători, în mod festiv, sublima Românie educată. Da, aia educată, de alții, acum peste 30 de ani. Cât o mai fii în țară și/sau in viață, România. Sigur nu a sărbătorit Parlamentul, Guvernul, Agenturilii, pardon, Agențiile și nici partidele, în mare majoritate. Acolo "e" oameni noi, cu master, doctorat, pe rit nou, cu copy-paste.
    Să fie primit, că așa se zice la Parastas,
    • Like 0
  • E greșită întrebarea retorică din finalul articolului. Cum pentru ce să-l ținem minte pe Johannis? Tocmai pentru ca populația votantă să nu mai repete greșelile care au dus la alegerea acestuia, o nulitate arogantă, în fruntea statului. Și încă de 2 (două!!!) ori, că o dată nu era suficient :-( :-( Se spune, pe bună dreptate, că cine uită istoria riscă să o repete....
    • Like 2
  • Aveti dreptate! Dl Johannis este o mare dezamagire, nu pt mine pt ca nu l-am votat, dar am sperat, totusi, in forul meu interior ca va face ceva si pt comunitate, aici ma refer la poporul acestei tari. Ca una crescuta in educatia saseasca si germana, l-am admirat pe vremuri, ii ascultam cu mare placere interviurile in limba germana. Imi pare rau ca aceasta comunitate nu a putut da decat un submediocru acestei tari, pe care totusi, acesti oameni o iubesc inca. Cu ani in urma, in Germania ii auzeai cand vorbeau despre "acasa", iar acasa era in Romania. Acum sunt alte generatii....
    Privindu-l pe dl Presedinte, am in fata ochilor Cuba, regimul Batista...coruptia si mizeria populatiei, lipsa drepturilor civile care se instaureaza incet incet prin UE....dar oare vom avea noi norocul unui Castro??? Te uiti in jur, si iti raspunzi singur - NU!
    • Like 1
    • @ Eliza Mioc
      Sunt de acord cu parerile dumneavoastra pina la Cuba.
      Nu are nimeni nevoie de un alt Castro sau Guevarra, niste versiuni sud-americane ale lui Stalin.
      • Like 0
  • Nume check icon
    Sunteti rea..:) O. O sa tinem minte dexteritatea cu care arunca un palton pe capota masinii. O sa tinem minte ca presedintele cu cele mai "bune" gusturi in materie de inchiriere avioane. O sa tinem minte ca presedintele care stie sa faca "punti" ca orice angajat de stat intre zilele libere si cele lucratoare mai ales in delegatiile din strainate. O sa tinem minte ca presedintele care a vizitat cele mai multe tari - pariu ca o sa vina si un periplu in Asia si Australia pana la terminarea mandatului? O sa tinem minte ca a blocat ani de zile o catedra de profesor plin si nu a dat posibilitatea altui profesor sa se afirme. Si in final: o sa il tinem minte multi ani de acum incolo ca persoana politica care ne-a inselat cel mai mult asteptarile in perioada post-decembrista. Si concluzia: o sa il tinem minte ca ne-a distrus si visul ca va exista cineva in aceasta tara care lucreze vreodata in interesul cetatenilor si al acestei tari.
    • Like 3


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult