Foto Guliver/Getty Images
În Belgia, la 12 ani copiii încheie ciclul primar, care a durat șase ani, și trebuie să se înscrie în ciclul secundar, care durează și el 6 ani, până la terminarea liceului. Înscrierea este un proces destul de complex, dar perfect reglementat, după criterii clare și transparente, stabilite de autoritățile francofone și neerlandofone. Dintre aceste criterii fac parte prioritar cele sociale: copiii aflați în situații familiale dificile ori cei care suferă de anumite boli ori deficiențe au prioritate în alegerea școlii. De asemenea, se poate dovedi decisivă și distanța de acasă până la școală: copiii nu trebuie să facă naveta zi după zi, pe distanțe mari, ci ei trebuie să locuiască, pe cât posibil, aproape de școală.
Spre surpriza mea, ajuns în situația de a pregăti un asemenea dosar de înscriere, printre criteriile de distribuire a copiilor în ciclul secundar nu se regăsește cel al notelor. Nicăieri, până la sfârșitul liceului, notele nu fac parte dintre criteriile de distribuire sau selectare a copiilor în anumite clase sau școli mai bune. Calitatea școlilor nu e dată de notele elevilor, ci de calitatea profesorilor. Mai mult, în niciun moment copiii nu se află în concurență unii cu ceilalți. În schimb, toți copiii sunt evaluați, printr-un anumit număr de teste și examene, în fiecare semestru vreme de șase ani. Adică fiecare copil se află într-o singură competiție, una benefică pe termen lung: aceea cu el însuși.
Toate aceste mi-au permis să înțeleg filosofia socială a școlii belgiene: până la 18 ani, copilul trebuie să învețe, în primul rând, să devină un cetățean. Un cetățean, nu un geniu. Din limbajul educațional și școlar al copilului și adolescentului lipsesc ideile individualiste de competiție și de concurență între colegi, lipsesc șiragurile de FB și de nota 10, rivalitățile, orgoliile și dramele provocate de notele mici, fiind toate înlocuite de idei ale conviețuirii precum solidaritatea, întrajutorarea, toleranța, diversitatea etc.
Interesul suprem al școlii este să formeze cetățeni de nădejde în societate, atașați valorilor vieții în comun și nu rivali, nu lupi care se sfâșie între ei până la depresia lor sau până la isteria părinților lor. Deoarece și copilăria și adolescența sunt perioade de maximă fragilitate emoțională, dar și de maximă disponibilitate pentru învățare, este vital ca în această parte a vieții copiii să se dezvolte ca personalități armonioase, având încredere în ei înșiși, dar și în cei din jur. După ce aceste cărămizi sunt solid puse la temelia vieții, la ieșirea din adolescență copilul poate înfrunta orice competiție: să caute performanța în știință sau în artă ori să-și găsească vocația într-o meserie. Și tot la această vârstă el trebuie să se poată integra societatea ca adult care a interiorizat regulile după care trăiește comunitatea din care face parte.
Dacă însă școala este spațiul în care se promovează falsa concurență între copii, concursuri, teze, olimpiade, examene după examene, toate aceste competiții care suprasolicită mental și emoțional copiii, ei vor ajunge la 18 ani să urască învățarea, să urască școala, profesorii, autoritățile, dar să păstreze din școală singurul lucru cu adevărat nefolositor: individualismul feroce, neîncrederea în ceilalți. Toate pe un fond de blazare și de fragilitate emoțională care aduce în viața adultă niște tineri deja obosiți și triști.
Școala transmite cunoștințe, desigur, dar mai ales transmite valori ale vieții sociale. Valori care nu se deprind prin declarații sforăitoare, ci care sunt topite în betonul din care e construită școala, de care copilul se îmbibă zi de zi, în felul în care sunt organizate clasa și școala, în felul în care interacționează cu colegii, cu profesorii, dar și cu strada, cu trecătorii, cu polițistul, cu medicul, cu pompierul etc. Valori care călăuzesc viața profesorilor, încetând să mai fie ei înșiși modele ale egoismului și blazării și comportându-se cu elevii ca și cu niște cetățeni de încredere, beneficiind de drepturi și libertăți.
Eliminați concurența din clase, eliminați premiile I, II și III și mențiunile de la sfârșit de ani, eliminați examenele, olimpiadele și toate concursurile școlare inutile și puneți fiecare copil în competiție doar cu el însuși. Încetați să pedepsiți copiii cu note proaste, această armă albă rămasă periculos în mâna profesorilor răzbunători. Dați premii la sfârșit de an tuturor copiilor din clasă, pentru că fiecare a făcut cel puțin un lucru bun în acel an pentru care merită lăudat. Și veți vedea atunci că ei vor ști, dragi profesori, să vă răsplătească din plin cu încredere și respect. Nu din frică, ci din reciprocitate.
Și abia din acel moment vom avea în sfârșit cetățeni în societate modelați de școală și nu genii ratate, blestemându-și în permanență soarta distrusă de profesori și de școală.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Numai stingisti tare ingrijorati de soarta omenirii, care vor sa schimbe tot, ca asa au ordin de la tata Marx. (Vedeti teza a XI-a contra lui Feuerbach.)
Ridicolul situatie este altul.
Stingistii se fac luntre si punte sa aduca toti copiii la scoala(chiar obligatoriu; si dupa aia se intreaba de ce este scoala urata-?!!!-), pentru ca doar asa se niveleaza sansele copiilor in viata. (Copiii saraci au acces la invatatura gratuit, ca si copiii bogati.) Dar daca in procesul de invatura nu le transmiti cunostintele necesare, de ce ii mai aduci? Ori e prostie, ori deturnarea sensului invatamintului de la obiectivele stingii si prostovanii nu realizeaza. Chiar or fi cretini?
In ce priveste lipsa de concurenta... Nu faceti nici un bine copiilor, eliminind concurenta. Cand vor termina scoala si vor intra in viata, vor vedea ca toata economia libera e concurentiala. Pina si lupta pentru iubita e concurentiala. Ce vor face niste inadaptati la o astfel de viata? (Alcool, droguri, abuz sexual, sinucideri.) Am mai spus: ferind copiii de asa zise traume, nu faceti decat sa intirziati momentul aparitiei traumei si sa amplificati efectul ei. (Vedeti povestea educatiei si vietii printului Gautama. -Buddha.-)
Desi este un experiment celebru, cunoscut de toti, nimeni nu-l aminteste: un grup de cimpanezei a fost testat. Se lua un cimpanzeu si era pus sa faca o treaba usoara, pe care o intelegea. Era recompensat cu o banana. Animalul era bucuros si raspundea la chemare. Apoi, dupa cateva zile, cercetatorii au inceput sa dea banane si celorlalti cimpanezi, care erau in grup si nu faceau nimic. Interesul cimpanzeului a inceput sa scada pina la indiferenta.
Daca o maimuta gindeste asa, cum o gindi un copil? Care nu are reperele morale, general acceptate, intiparite in minte. Inca.
Daca vreti sa nu existe concurenta, de ce mentineti sporturile? Si sistemele de punctaj? Trebuie sa le eliminati, caci pot fi raniti -mental- copiii. Fie cand joaca, fie cand privesc. Cum sa piarda? Daca privesc doar, au favoriti, care pot pierde... O grava carenta..... Nu v-ati gandit si la asta? (Ma rog, se voia o gluma.)
Nu competitia trebuie eliminata. Trebuie sa-i invatati de mici cu competitia. Trebuie sa le explicati ce inseamna fair-play.
Sunt de acord doar cu ideea familiarizari copiilor cu regulile de politete si buna purtare in societate. Copiii singuri la parinti, mai ales daca nu au viata sociala(familiile), pot fi handicapati in viata. Nu stiu ce sa faca si cum sa se poarte in fel si fel de ocazii; si de aici o multime de necazuri posibile sau situatii hilare.
In rest... Sorry!
Pentru cei care mai vin cu astfel de idei:
va rog sa prezentati scoala publica din tara unde traiti, paralel cu scolile private. Doar asa putem avea o vedere corecta asupra sistemului. Dvs. aratati doar o fata a monedei.
Pe cât posibil. La fel ca in Belgia rezultatele testelor semestriale sunt confidențiale și se discuta in elev, părinte și profesor . E corect pentru ca așa nu se dezvolta resentimente între copii iar ei continua sa fie prieteni, camarazi , colegi și sa se susțină unul pe celălalt. Multe materii sunt predate la nivelul practic, in laboratoare utilate cu tehnologie dd vârf și copiii rețin mai ușor practicalitatea celor învățate. Nu exista varianta nu pot și nu îmi fac temele pentru asta exista detenție in pauza. Nici un copil nu își dorește detenția când colegii lor sunt in pauza. Sunt încurajate discuțiile libere, cu respect, despre democrație, politica, psihologie.... toți copiii dintr o clasa au in fel de adunare de grup in fiecare dimineața unde se dezbat diverse probleme și toată școala se aduna regulat intr un ansamblu unde din nou sunt dezbătute diverse subiecte. Empatia e un lucru care se învață la școala, la fel toleranta și democrația . In aceeași masura in care învață fizica chimie etc. Nu ma îndoiesc ca sistemul poate fi îmbunătățit , la fel ca peste tot in lume și poate ca nu scoate cei mai buni performeri din copii dar cel puțin încearcă sa ii învețe ce înseamnă responsabilitatea și umanitatea. In 8 ani de școala nu am avut o zi in care copilul meu sa nu vrea sa meargă la școala sau sa meargă cu stres la școala. Pana la urma e importantă și sănătatea mentală și emoțională a copilului , performanțele școlare nu sunt un indicator al stării de sine.
Fără tonele de exerciţii indigeste la fizică sau chimie, matematică etc.
Cine doreşte să devină fizician, chimist sau matematician are la dispoziţie OPŢIONALE.
La noi e pus cu furca şi turnat cu basculanta.
Competitia exista in interiorul haitei, insa este asumata nu impusa, si nici nu duce la destramarea haitei, ci dimpotriva, contribuie la intarirea ei.
- fenomenologică - fizica povestită, înţeleasă în mare (de tipul unui documentar)
- fizica APLICATĂ (sau VOCAŢIONALĂ), însemnând acele exerciţii anoste pe care nu le vei folosi niciodată dacă nu te vei lovi de ele.
În Belgia se face fizică FENOMENOLOGICĂ, nu APLICATĂ. Valabil pentru toate materiile din programă.
Şcoala românească e o aiureală totală.
Fizica, cel putin conform programei la noi se face corect, cu suport matematic adecvat. Din punct de vedere al laboratoarelor avem de facut imbunatatiri, asta e adevarat, dar exercitiile sunt esentiale pentru intelegerea fizicii. Limbajul fizicii este matematic. A face doar povesti este un terci si o pierdere de timp.
Poate ne descrieţi dvs. ce înseamnă fizica de cultură generală şi fizica aplicată. Da, fizica aplicată se face cu suport matematic, dar nu toţi avem nevoie de fizică aplicată, cu tot suportul ei matematic.
Există şi fizică de cultură generală. Ca în Belgia.
Nu, nu este o pierdere de timp, dacă este făcută pentru cei interesaţi. Cea aplicată poate fi considerată pierdere de timp, pentru că - ce să vezi! - ceea ce nu aplici nu se reţine. Şi putem vorbi de milioane de oameni care n-o aplică şi nu mai ţin minte decât frânturi.
A, dacă cineva doreşte,poate dispune de un OPŢIONAL de fizică, unde poate face limbaj matematic după pofta inimii.
Noi, cei care nu folosim fizica, nu e nevoie.
Avem 8 ani de avans fata de ei, noi facem fizica corect si cu suport matematic iar ei fac terci (si nu numai ei, si olandezii, englezii etc), si tot ei descopera big bangul? Iar marele nostru succes e sa prindem un post caldut printr-o universitate de-a lor?
La varsta la care copiii romani "fac fizica cu suport matematic adecvat" Nea' Heisemberg citea Platon si studia muzica. Matematica a citit in vara dinainte de inscrierea la universitate. Si ghici cine a reusit sa vada in fizica si ce nu scria in manual.
Dvs. ati vorbit de fizica fenomenologica, de care v-am mai spus cu alta ocazie, gasiti si aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Phenomenology_(physics)
Nu inseamna in nici un caz povesti.
Fizica aplicata e foarte apropiata de cea experimentala, cerintele matematice acolo tocmai ca sunt destul de scazute.
Deci- se poate. Informarea insa lasa de dorit. Si la nivel de profesori dar MAI ALES LA NIVEL DE PARINTI RESPONSABILI, pentru ca totul pleaca de la parinti.
Sa-ti arunci copilul in masina si sa-l lasi in fata scolii zilnic- iar tu- ca parinte- sa nu ai habar la ce se pricepe copilul tau, care-s atractiile sale, cu ce ai putea sa-l ajuti, cum sa-i cresti capacitatea de dezvoltare- ci doar sa atepti de la profesori (de la ”sistemul d einvatamant”) sa ti-l descopere si sa-l indrume...ei asta-i ce face romanul de rand ( si apoi se plage ca lectiile-s grele, ca e copilul surmenat, ca...una si alta). Si mai face ceva romanaul de rand:
Se lauda cu scoala la care ”a intrat” copilul fara sa-i pese daca copilului i-ar fi bine acolo sau nu. Caz recent- o amica.cunostinta care i-a spus fiicei sale ca ”la media ta- trebui neaparat sa fii la clasa de mate info bilingv la Vianu” desi fata le-a spus tuturor ca ei nu-i place info si nici nu se omoara cu mate- si ca ar fi preferat filologie.
Insa nu se putea luada ”doamna” pe mediile sociale cu copilul ...
Despre asta-i vorba...