Foto Guliver/Getty Images
În Belgia, la 12 ani copiii încheie ciclul primar, care a durat șase ani, și trebuie să se înscrie în ciclul secundar, care durează și el 6 ani, până la terminarea liceului. Înscrierea este un proces destul de complex, dar perfect reglementat, după criterii clare și transparente, stabilite de autoritățile francofone și neerlandofone. Dintre aceste criterii fac parte prioritar cele sociale: copiii aflați în situații familiale dificile ori cei care suferă de anumite boli ori deficiențe au prioritate în alegerea școlii. De asemenea, se poate dovedi decisivă și distanța de acasă până la școală: copiii nu trebuie să facă naveta zi după zi, pe distanțe mari, ci ei trebuie să locuiască, pe cât posibil, aproape de școală.
Spre surpriza mea, ajuns în situația de a pregăti un asemenea dosar de înscriere, printre criteriile de distribuire a copiilor în ciclul secundar nu se regăsește cel al notelor. Nicăieri, până la sfârșitul liceului, notele nu fac parte dintre criteriile de distribuire sau selectare a copiilor în anumite clase sau școli mai bune. Calitatea școlilor nu e dată de notele elevilor, ci de calitatea profesorilor. Mai mult, în niciun moment copiii nu se află în concurență unii cu ceilalți. În schimb, toți copiii sunt evaluați, printr-un anumit număr de teste și examene, în fiecare semestru vreme de șase ani. Adică fiecare copil se află într-o singură competiție, una benefică pe termen lung: aceea cu el însuși.
Toate aceste mi-au permis să înțeleg filosofia socială a școlii belgiene: până la 18 ani, copilul trebuie să învețe, în primul rând, să devină un cetățean. Un cetățean, nu un geniu. Din limbajul educațional și școlar al copilului și adolescentului lipsesc ideile individualiste de competiție și de concurență între colegi, lipsesc șiragurile de FB și de nota 10, rivalitățile, orgoliile și dramele provocate de notele mici, fiind toate înlocuite de idei ale conviețuirii precum solidaritatea, întrajutorarea, toleranța, diversitatea etc.
Interesul suprem al școlii este să formeze cetățeni de nădejde în societate, atașați valorilor vieții în comun și nu rivali, nu lupi care se sfâșie între ei până la depresia lor sau până la isteria părinților lor. Deoarece și copilăria și adolescența sunt perioade de maximă fragilitate emoțională, dar și de maximă disponibilitate pentru învățare, este vital ca în această parte a vieții copiii să se dezvolte ca personalități armonioase, având încredere în ei înșiși, dar și în cei din jur. După ce aceste cărămizi sunt solid puse la temelia vieții, la ieșirea din adolescență copilul poate înfrunta orice competiție: să caute performanța în știință sau în artă ori să-și găsească vocația într-o meserie. Și tot la această vârstă el trebuie să se poată integra societatea ca adult care a interiorizat regulile după care trăiește comunitatea din care face parte.
Dacă însă școala este spațiul în care se promovează falsa concurență între copii, concursuri, teze, olimpiade, examene după examene, toate aceste competiții care suprasolicită mental și emoțional copiii, ei vor ajunge la 18 ani să urască învățarea, să urască școala, profesorii, autoritățile, dar să păstreze din școală singurul lucru cu adevărat nefolositor: individualismul feroce, neîncrederea în ceilalți. Toate pe un fond de blazare și de fragilitate emoțională care aduce în viața adultă niște tineri deja obosiți și triști.
Școala transmite cunoștințe, desigur, dar mai ales transmite valori ale vieții sociale. Valori care nu se deprind prin declarații sforăitoare, ci care sunt topite în betonul din care e construită școala, de care copilul se îmbibă zi de zi, în felul în care sunt organizate clasa și școala, în felul în care interacționează cu colegii, cu profesorii, dar și cu strada, cu trecătorii, cu polițistul, cu medicul, cu pompierul etc. Valori care călăuzesc viața profesorilor, încetând să mai fie ei înșiși modele ale egoismului și blazării și comportându-se cu elevii ca și cu niște cetățeni de încredere, beneficiind de drepturi și libertăți.
Eliminați concurența din clase, eliminați premiile I, II și III și mențiunile de la sfârșit de ani, eliminați examenele, olimpiadele și toate concursurile școlare inutile și puneți fiecare copil în competiție doar cu el însuși. Încetați să pedepsiți copiii cu note proaste, această armă albă rămasă periculos în mâna profesorilor răzbunători. Dați premii la sfârșit de an tuturor copiilor din clasă, pentru că fiecare a făcut cel puțin un lucru bun în acel an pentru care merită lăudat. Și veți vedea atunci că ei vor ști, dragi profesori, să vă răsplătească din plin cu încredere și respect. Nu din frică, ci din reciprocitate.
Și abia din acel moment vom avea în sfârșit cetățeni în societate modelați de școală și nu genii ratate, blestemându-și în permanență soarta distrusă de profesori și de școală.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asa se face ca astazi putem vorbi despre societate doar datorita interdependentelor generatoare de confort
Argumente:
1.COMPETITIA genereaza - in orice domeniu si pretutindeni - emulatie si calitate (ca "adecvare la cerinte", "fitness for use", conform lui J.M.Juran), prin motivarea, implicarea si participarea constienta, coerenta, constructiva si legitima a concurentilor in scopul maximizarii propriilor performante.... A se vedea consecintele simulacrului de competitie denumit la noi "ïntrecere socialista" cu panourile cu "fruntasi in productie" comparativ cu consecintele competitiei tot mai intense, uneori chiar neloiala si acerba, pe piata globalizata a furnizorilor de produse si servicii tot mai adecvate cerintelor consumatorilor - situatie pe care Romania o resimte dureros in absenta necesarei competitivitati (In 30 de ani, Romania a retrogradat continuu in topul mondial al competitivitatii realizat in cadrul Forumului de la Davos, cu peste 30 de locuri)...
2.Eliminarea concursurilor de admitere in facultati a generat o degradare continua a calitatii bobocilor furnizati de invatamantul preuniversitar, in paralel cu cresterea substantiala a abandonului de catre studentii primilor doi ani... Astfel numarul studentilor si al universitatilor din Romania a scazut continuu in ultimele doua decenii (desi din 2005 avem ARACIS!) in contrast cu situatiile din statele dezvoltate si in contradictie cu cerintele UE...
3.Fiecare promotie universitara are un SEF DE PROMOTIE care a finalizat studiile cu media maxima - fiind cunoscut, recunoscut si celebrat peste ani.
4.In statele dezvoltate au fost concepute si sunt aplicate scheme regionale si nationale de evaluare si premiere a firmelor competitive in cadrul PREMIILOR PENTRU CALITATE (sau COMPETITIVITATE).... In Romania initiativele in acest sens au fost fie ignorate, fie contestate si combatute, pana la disparitie..Oare de ce?
4. Idiosincrazia tot mai multor concetateni fata de CONCURENTA provine nu atat din ignorarea cerintelor competitiilor cat din NEINCREDEREA fata de evaluatorii performantelor concurentilor, presupusi uneori - de regula pe nedrept - a fi afectati de incompetenta, necinste, coruptie, etc.
Marturisesc aici si acum - cu "rusinea" impusa de o buna parte a actualei societati romanesti !!! - faptul ca prin anii 50-60 am fost, timp de 11 ani, PREMIANTUL NR.1 in toate clasele din care am facut parte in scoala primara, secundara/ gimnaziala si de liceu... Ulterior am absolvit o facultate, un masterat si doua doctorate publicand numeroase articole, comunicari, studii si carti stiintifice - toate cu larga recunoastere internationala. .. Dar premiile scolare de odinioara imi sunt si acum recunoscuta de unii fosti colegi si actuali amici, desi noile generatii habar nu au ce inseamna si cum se obtin... Si se pare ca nici nu le intereseaza, daca societatea actuala le dispretuieste sau chiar le interzice!... Regretabil 100%!... "Vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acri!"....As avea multe sa le spun dar societatea actuala ma obliga la rezerva si retinere....
argumentul etalat la "2" deconspira felul contorsionat in care intelegeti dvs problematica expusa in articol, anume - in perfect acord cu educatia permisa de sistemul de invatamant autohton, cu precadere in perioada istorica mentionata.
concis, puneti la punct o punere la punct a mecanismului din care proveniti (pe cine ar surprinde asta?), de aceea, parcurgand si: "...comunicari, studii si carti stiintifice - toate cu larga recunoastere internationala.", am fost curios sa fac cunostinta cu mici fragmente din eforturile dvs creatoare, de o atat de ampla respiratie mondiala. dupa parcurgerea a trei pagini afisate de "google", nu am reusit sa descopar decat osanale ridicate (si in limba engleza) de catre publicatii/site-uri romanesti, CV-uri zornaitoare si in cele din urma - ceva ce pare a fi un catalog cu personalitati ale lumii stiintifice, in care v-ati inscris in 2016, dar, asa cum se specifica acolo: "NICOLAE GEORGE DRAGULANESCU has not yet added any research fields to their profile.", se pare ca nu ati reusit inca sa adaugati si un continut edificator. pentru ca m-am saturat de stilul festivist in care romanul aplauda elanul, iar nu saritura, va rog sa lasati aici un link catre una (macar) dintre publicatiile stiintifice recunoscute care v-a evidentiat (nu e greu, nu sunt multe), un domeniu de activitate in care una sau mai multe idei de-ale dvs si-au gasit aplicarea, eventual dovada colaborarii cu un membru marcant al lumii stiintifice mondiale,
Problema e - avand in vedere ca painea si cutitul sunt la profesori, de unde incepem schimbarea? Cine are curaj sa rupă pisica si sa pericliteze traiectul copilului? In cate generatii putem spera ca se va schimba scoala romaneasca?
In dispeararea decaderii masive a sistemului educational romanesc, pe care-l cred eu un efect in bloc venit dinspre filiera vestica, cred ca este o mare greseala in a sari la extrema post-modernista cand vine vorba de educatie.
Nu concurenta este problema ci prea multa sau prea putina concurenta. Spiritul competitiv nu trebuie sa dispara astfel tinerii se vor transforma in ideologi si oratori, un trend ce a aparut de cativa ani in universitatile US, CA si vestul Europei.
Pentru a pune un copil in competitie cu el insusi el trebuie motivat. Asta nu se invata la scoala ci se invata acasa implicit devenind un factor cultural ce lipseste predominant in Europa de Est. Un alt factor clasic ce lipseste din mediul cultural-educativ romanesc (ce a ramas din el) este dezvoltarea creativitatii. Sistemul a ramas blocat pe sloganul din timpul comunismului "repetitia e mama invataturii'. Vad ca doar institutiile private de tip scoala sau gradinita alternativa au introdus aceasta competenta in agenda lor si au un oarecare succes.
Mai exista si factorul politic ce determina in principal investitia si strategia in privinta sistemul educational. S-a incercat ceva pe timpul lui Boc1 si Boc2 si mi-a parut bine cand Funeriu a aratat adevarata fata a invatamantului in 2010 (sau 2011 nu mai tin minte). Poate ar fi fost mult mai bine daca ar fi avut continuitate ca Ministru sau acel Guvern. Pe de cealalta parte s-au incercat masuri de stimulare si au fost modernizate 70-80% din scoli prin fonduri europene, din pacate nefiind eficiente.
Ca sa nu mai deviez de la subiect, in concluzie nu exista progres fara investitie sau competitionism sau stimuli etc. Invatamantul romanesc nu are doar o problema, ci miriade de probleme si este nevoie sa treaca printr-un proces de restructurare pe termen lung sustinut in principal de politic si financiar
Cred ca aceasta pr0punere e cea mai proasta sa rezolve criza scolii din Romania. Nu pentru ca exista note, examene si concursuri unii copii ajung sa urasca scoala, sa o termine analfabeti (functionali) sau sa o abandoneze.
Este o idee la fel de rea ca aceea ca scoala face copii sa piarda genialitatea innascuta, deci nu trebuie scoala.
Concurenta dintre elevi nu poate duce la abandon scolar si nici la rivalitati. Cat despre presiunea exercitata de unii parinti ca notele copiilor lor sa fie mai mari decat le merita odrasla, nu trebuie rezolvata prin renuntarea la concurenta.
Sunt multe lucruri care ar trebui refacute/schimbate. Predarea in graba, "pe repede inainte" din Romania este cea care face ca elevii sa nu asimileze corect sau deloc materia si sa nu faca fata la scoala decat cu eforturi sustinute din partea parintilor (fie direct, fie platind meditatii). Stiu ca profesorii nu au timp sa faca in clasa problemele date la tema cu elevii lor pentru ca trebuie sa predea materia in continuare. Teoremele sunt adesea asa de abstract enuntate in manuale de gimnaziu, incat elevilor le este greu sa le inteleaga; doar unii profesori "le traduc". La orele de fizica si chimie inteleg ca nu prea este obiceiul sa se faca experiente practice, nu exista instrumentar de laborator. Si altele, multe altele...
Tendinta de a ingramadi cat mai multa materie in capul elevilor (de ce oare? ca nu toti vor ajunge cercetatori sau IT-isti), nu se va schimba daca dispare concurenta intre elevi si examenele.