Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Școala „de pe vremea mea” era una a competiției feroce și a ierarhiilor ucigătoare: 2600 de candidați pentru 100 de locuri la Drept, 325 de candidați pentru 25 de locuri la Filosofie

Facultatea de Drept, studenți

Foto Inquam Photos/ George Călin

Atunci când am propus punerea în discuție radicală a sistemului de învățământ din România, obsedat de genii și olimpici internaționali, dar eșuând să producă cetățeni pentru o societate solidară, cea mai frecventă acuză pe care am auzit-o a fost aceea că aș propune reîntoarcerea la comunism. Evident, această acuză e formulată de oameni care cunosc comunismul de la televizor, dar ce contează? „Comunismul” este numele unui ghem de frici și lașități pe care nu vrem să le recunoaștem și pe care le expediem într-un trecut recent și înnegurat, cel din cauza căruia se întâmplă încă tot ce e rău în societate. Lașități mai ales, pentru că dacă acest „comunism” e de vină pentru toate, evident că noi nu am fost de vină nici atunci și, mai ales, nu suntem nici acum responsabili pentru lucrurile care merg rău. Comunismul e numele cel mai la îndemână pe care îl dăm părții din noi pe care o urâm cel mai mult. 

Îți recomandăm

Dar aș introduce aici o idee care poate că nici măcar nu este atât de originală: comunismul nu a fost nicidecum o societate atât de egalitară pe cât își imaginează unii azi. Școala din anii 1980 a fost una feroce din punctul de vedere al competiției și al concurenței între elevi. Pot să spun fără ezitare că cele mai dure examene pe care le-am dat vreodată au fost cele de până la căderea comunismului: admiterea la liceu, treapta a II-a, bacalaureatul, admiterile la facultate (2600 de candidați pentru 100 de locuri la Drept în 1985, 325 de candidați pentru 25 de locuri la Filosofie în 1987). Ierarhiile erau ucigătoare: cine a cunoscut repartițiile ca medic, profesor sau inginer în anii 80 știe că pentru câteva sutimi în minus la media de la terminarea facultății trebuia să adaugi încă 200 sau 300 de km la depărtarea de casă. Competiții sălbatice într-o societate care se pretindea egalitară și cu o ideologie care propovăduia egalitatea mai presus de orice. Regimul comunist a fost unul fundamental fraudulos, așezând la temelia lui și la finalul lui o fraudă. Între cele două fraude ideologice, exista însă un capitalism de stat sălbatic. Viața de zi cu zi a oamenilor de rând, educația și munca nu aveau nimic socialist, ele erau supuse unui ritm sălbatic de supraviețuire și de reușită individuală.

În ce constă deci frauda fundamentală a comunismului? În faptul că a obligat pe ascuns oamenii să funcționeze în viața cotidiană după modelul dușmanului său declarat, capitalismul, în timp ce el predica egalitatea și solidaritatea. Ce înseamnă asta în ce privește educația? Înseamnă că a antrenat generații după generații de absolvenți în competiții inutile sau dăunătoare, că a pus educația tinerilor în serviciul unei fraude. Căci spre deosebire de societățile avansate în care meritocrația poate fi pusă în slujba dezvoltării personale și sociale, „meritocrația” comunistă putea cel mult să exceleze în minciună, în mistificare și, prin asta, în precipitarea propriului dezastru. Așa cum a construit o industrie măreață care copia industria occidentală, cu singura diferență (dar esențială) că nu putea să funcționeze decât în pierdere și nu în profit, la fel a construit un sistem educativ copiat după modelele vestice, dar care nu aveau la capăt nici realizare personală, nici bunăstare socială, ci doar o fantasmă năruitoare.

În acest regim, frauda era privilegiul exclusiv al aparatului de stat. Doar el avea dreptul să fraudeze, să înșele un popor întreg. Între oamenii de rând, orice fraudă era aspru reprimată. Amintiți-vă că Bădălău a fost (pe drept) pedepsit pentru furtul unor saci cu nutrețuri, un furt care azi ne pare ridicol. Jafuri precum cele din anii 1990 sau 2000 ar fi fost pedepsite cu închisoare pe viață sau chiar cu condamnări la moarte de către justiția comunistă.

Dar prăbușirea comunismului ne aduce, printre alte libertăți, și una pe care mulți români erau invidioși privindu-și conducătorii: libertatea de a frauda. Postcomunismul este totuna cu democratizarea fraudei. Poporul vrea să aibă și el dreptul să înșele, pentru că asta a văzut la stăpânii statului și asta i se pare că face parte dintre drepturile noi: dreptul de a fura din proprietatea întregului popor, dreptul de a-și înșela semenii la cântar, la facturi sau în scheme piramidale, dreptul de a minți în privința trecutului său, dreptul de a inventa studii false, dreptul de a oferi diplome și distincții false. Accesul la cea mai mică formă de putere se însoțește inevitabil de recursul la fraudă și la corupție. Dacă până în 1990 doar partidul avea dreptul să ne înșele, să ne mintă și să ne fure, după 1990 am căpătat toți acest drept.

Acestei noi forme de democrație i-a căzut victimă facilă școala. Ea a păstrat forma înțepenită și iluzia meritocratică din regimul comunist, dar s-a umplut de conținuturi frauduloase: false studii, false universități, false diplome, false pregătiri și false competențe. Noi – profesori și părinți – rămânem cu degetele încleștate de acest model educațional, pentru că el este copilăria și adolescența noastră, pentru că ne-am format în el și l-am considerat atât de bun, încât a meritat să-l perpetuăm încă 30 de ani după ce frauda care l-a produs a fost deconspirată. Citiți acest text și veți vedea cât de puțin s-a schimbat școala românească în 50 de ani, de la „planurile de învățământ” și „cadre didactice care predau” până la examene (numite degeaba „evaluări”) și ierarhii instituționale, profesorale și școlare înțepenite. 80% din ceea ce este școala românească de azi era și școala din 1970. În tot acest timp, lumea s-a schimbat radical de mai multe ori, iar copiii și nepoții noștri seamănă infinit mai mult cu vremea lor decât cu noi. Numai că incapabili fiind noi înșine de schimbare (nu, reducerea numărului de ore nu este schimbare, înlocuirea inspectorului pesedist cu unul penelist nu este schimbare, redenumirea „liceului” în „colegiu” nu este schimbare ș.a.m.d.), întreținem cu îndârjire frauda educațională, ale cărei victime sunt copiii noștri. Copiii nu mai cred deloc că școala, așa cum arată ea azi, îi va ajuta la ceva în viață. Dar ce contează ce cred ei, câtă vreme noi avem puterea de a decide, fraudulos, despre cum credem că ar fi mai bine să arata viitorul lor? 

Cultivăm cu inconștiență un model de învățare concurențial în care copilul trebuie să-și urască și depășească prietenul și colegul de bancă, pentru că nu-i așa, el e mai deștept și trebuie să ne mândrim cu el și pentru că numai așa va reuși în viață, considerându-i pe toți din jurul lui rivali și, de ce nu, dușmani. Cultivăm la copii un individualism acerb într-o societate care are tot mai multă nevoie de cooperare și solidaritate. Unde învață copiii virtuțile întrajutorării și ale grijii pentru cei din jurul lui? Acasă, la televizor, pe instagram? Că la școală în niciun caz. Iar modelul pe care l-am transmis acestor tineri este cu fidelitate redat de purtătorii lor de cuvânt din locul în care se pot exprima liber, spectacolul: „Ți-am trimis factura, îmi vreau banii / Urc spre locul unu, calc pe cranii”.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pentru D-na Maria Elena.Nu știu ce vârsta aveți,dar sunteți greșit informata.Pana in anul 1957 cei cu origine “ nesănătoasă” NU erau primiți la examen,nu li se primeau actele.Dupa revoluția maghiare din ‘56 a fost inventat alt sistem.Erau burse se Sfat Popular.Asta însemna omul și locul.Intrau fii de muncitori,țărani colectiviști,țărani mijlocașul,fii de militari,milițieni,securiști,fii de ÎNVĂȚĂTORII.Pentru cei cu “origine nesănătoasă se dădea concursul general (erau 9-10 pe un loc.).Dar asta nu era totul.Erau DOUA comisii :una de axaminare și una de ADMITERE (compusă din șeful cadrelor și secretarul de partid ). Listele mergeau la București,la minister! Verificările continuau și erau exmatriculați și din anii 2-3.Sistemul a durat pana in anul 1962 când bursele se sfat au fost desființate (se ajunsese la situații aberante,la conservator au intrat “pe sfat” antitalente). In anii de crunta teroare (pana in ‘62) burghezii erau admiși doar la Institutul Maxim Gorki și la agronomie.Dupa ‘64 a urmat o perioada de “deschidere”,nu se mai ținea cont de originea socială,se desființase NOTA SOCIALAL-POLITICA.
    DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR ‘80 a fost reIntrodu DOSARUL la admiterea la Istorie,Drept,Filosofie.Cine nu avea “recomandare” de la “ organe” NU erau inscrisi la examen!
    Și încă o Adăugare.In ‘64,65,66 la sfârșitul facultății băieții făceau un stagiu militar de patru luni. Erau scoli de ofițeri de rezerva la Focșani,Bacău,Botoșani,etc.In mod curios câțiva colegi au făcut cele patru luni lângă București,la BANEASA ( nu știam in acei eni ce era acolo).Si sa vezi minune,Toți aia cu Băneasa au ajuns cadre universitare! Sigur,o simpla coincidenta!
    • Like 1
    • @ Sorin Costina
      Mulțumesc pentru răspuns. Spusesem doar că admiterea pe bază de dosar a funcționat în anii '50-'60, nu și după 1969-'70. Răspunsul dvs amplu (și binevenit) spune că a funcționat până prin 1962 (nu '69-70).
      Despre reintroducerea dosarului la admiterea la Istorie, Drept, Filosofie începând cu 1980 nu știam, dar îi voi întreba pe mai tinerii mei colegi.
      Despre armata făcută la sfârșitul facultății: din câte știu se numea „cu termen redus” - T.R., de unde și apelativul TR-iști („teriști”), și dura 6 luni. Poate că durata a fost variabilă, nu știu. Lucrurile s-au schimbat, pentru cei admiși la facultate, odată cu legea din decembrie 1972, aplicată începând cu 1973.
      • Like 1
  • Ana check icon
    Eu nu inteleg obsesia asta cu "geniile si olimpicii internationali" = distrugatorii unei educatii corecte.
    Statistic, intr-o generatie de 160 000 de copii in medie, sunt cam 100 olimpici nationali la matematica si cam 70 - 80 la alte materii (in clasele de liceu chiar mai putini, la mate ajung si 30 de elevi doa rla nationala la a 12 a) plus cei de la judet, maxim 5 000 de copii angrenati in fazele superioare., adica 0.03% dintr-o generatie. cu multa generozitate chiar.
    Pot acesti copii (0.03%) sa impuna un climat de teroare competitionala in scoala romaneasca? Nu.
    Olimpicii internationali sunt chiar maxim 10 pe generatie (echipele olimpice nefiind constituite pe clase), cam 0.00006% dintr-o generatie. Pot ei sa distruga cheful de invatat al celorlalti? Nu.
    Inteleg ca se doreste izolarea acestor copii in clase speciale. Ar ajuta la ceva?Nu.
    Pentru copilul meu, o astfel de clasa nu a fost niciodata o optiune. I-a placut intr-o clasa normala dintr-un liceu bun, a legat prietenii, nimeni nu a devenit obsedat de rezultatele lui. Prietenii apropiati il duceau/il asteptau la aeroport, ii faceau un tort( pentru ca si el se intorcea cu diverse suveniruri), nu teroriza pe nimeni si nici nu impunea niciun ritm in clasa.
    Da, era/este bun, si ce vreti sa fac cu el ???
    in ultimii ani, pe relelele sociale sunt facuti in fel si chip, ei si parintii lor, ti-e si frica sa mai spui ca ai indraznit sa ajungi la o nationala/internationala, :((((
    Atmosfera in lotul largit este una normala, iti faci prieteni sau antipatizezi nu in functie de rezultate, ci de personalitatea ta, de empatia pe care o dezvolti cu alte persoane. Desigur, exista si exceptii, ca peste tot. Pana la urma, stati in acelasi loc infect pus la dispozitie de statul roman, mancati tot prostiile alea oribile, va plimbati tot 2 ore prin oras de la camin la facultate (ca niste minti stralucite din minister asa cred ca se face pregatirea loturilor olimpice) etc.
    I-a placut/ii place? Enorm.
    Apropo de titlul articolului, la capitalistii americani de la Harvard, Class 2023 are 1 950 de acceptati din 40 000 de aplicatii, cam 21 /loc. Cu siguranta, si celelalte universitati au cam la fel. Huo!
    La noi, se intra cu dosarul, ar trebui sa fim fericiti ca nu mai e concurenta, un 6 la BAC ar trebui sa cam scoata oricine la asa subiect.. De ce nu suntem fericiti de aceasta realitate minunata? Ca e zero concurenta.
    • Like 2
    • @ Ana
      Absolut. Un Like de la mine.

      La lot se formeaza prietenii sau animozitati, dar nicidecum patologice, daca patologia nu vine de acasa. In principiu, oamenii cu care ai sta la o bere la lotul olimpic raman tot stilul de oameni cu care ai sta la o bere si fara a fi in lotul olimpic. Daca mama (sau tata) ti-a bagat in cap cu burghiul ideea ca toti sunt dusmanii tai, si ca tu esti mai destept decat toti si restul sunt toti jeguri care iti risipesc timpul pretios de a invata si a face performanta...eh, nu vei functiona foarte bine, ca adult.

      Ca persoana care a facut performanta olimpica la materii pe care parintii mei si-ar fi dorit cu pasiune sa le ignor, gasesc treaba asta cu parintii care oprima copiii sa faca performanta in X hilara.

      Daca ai acasa un Bill Gates, dar tu vrei neaaparat sa-ti iasa un Usain Bolt, ce poti face? Ca bietul copil nu poate, fizic. La fel daca ai un Usain Bolt, si tu vrei sa il faci Bill Gates.
      • Like 1
  • "Cultivăm cu inconștiență un model de învățare concurențial în care copilul trebuie să-și urască și depășească prietenul și colegul de bancă, pentru că nu-i așa, el e mai deștept și trebuie să ne mândrim cu el și pentru că numai așa va reuși în viață, considerându-i pe toți din jurul lui rivali și, de ce nu, dușmani."

    Nu stiu daca e chiar asa. Concurenta poate sa fie amicala, atata vreme cat parintii sunt relativ intregi la cap, si inteleg ca un copil poate la romana, dar nu poate la mate sau la desen, stiu eu?

    Atitudinea unui elev fata de scoala - si implicit - educatie vine 80% de acasa si numai 20% de la scoala. Da, sistemul cu competitia pe note la toate materiile este unul gaunos, si am scris de multe ori despre asta pe acest forum. Insa daca parintii accepta ca si 5, 6, 7 sunt note, si ca un copil nu poate fi perfect la toate materiile, lucrurile s-ar normaliza, chiar in sens matematic - adica mediile, in overall ar fi asemanatoare.

    Atitudinea de competitie acerba, de dusmanie fata de colegi vine de acasa, nu de la scoala. Daca ai un parinte cu OCD pentru note (sper ca mama nu citeste asta :D ) e normal ca si elevul sa dezvolte aceeasi disperare, ura, complexe pe care nu le va uita niciodata, etc.

    Eu am fost in "competitie" toata viata cu cea mai buna prietena a mea din liceu, pentru ca mamele noastre erau amandoua obsedate, si parca voiau cu indarjire sa ne uram. Poate am fost noi suficient de mature, insa nu ne-am urat niciodata - eu stiam la ce sunt buna, ea stia la ce e buna, era un echilibru, si suntem prietene pana in ziua de azi.

    Mamele noastre, in schimb, sunt inca la cutite chit ca am terminat scoala de douazeci de ani (valeu...). Cand ea scria un doctorat la Berkeley, mama ei o pisalogea cu - Uite, Maria face bani, isi cumpara casa, tu stai si freci hartii. Mama, invers - Uite, R. face doctorat, tu n-ai fost in stare! Cand a fost la maritis, pe ea o frecau la cap ca s-a maritat cu un urat (nu e urat, e un om normal), uite ce baiat frumos si-a gasit Maria. Pe mine, uite ce baiat destept si-a gasit R., tie militar infanterist iti trebuia!

    Asteptam amadoua cu nerabdare ce-o sa fie pe capul nostru cand vom avea copii, daca ii vom avea.

    Deci chestia asta cu indarjirea vine de acasa; sistemul scolar ii da niste accente, un luciu, acolo, insa baza sunt parintii care isi proiecteaza neimplinirile asupra copiilor.

    Mi se pare normal ca pentru liceu si universitate sa existe examene de intrare. Dumneavoastra le priviti intr-un singur sens, dar intrarea la liceu (ma rog, acum capacitatea) da sansa unor copii din medii nu tocmai propice sa primeasca o educatie pe masura inteligentei lor. Capacitatea nu e imens de grea, asa cum nici admiterea nu era peste puterile unui copil inteligent, chiar provenit de la o scoala mai slaba.

    Am avut colegi de clasa, din nou, inca prieteni buni, ne-am si incuscrit/ nasit/ botezat copiii unii altora (da, clasa mea din liceu e un pic incestuoasa) care erau baietasi de cartier din Pantelimon, din Voluntari. Nasul meu de cununie statea pe undeva pe la Dragonul Rosu, si parintii lui au opt clase. Daca nu ar fi avut sansa examenului, si ar fi ramas la liceul din cartier, viata lor de azi ar fi cu totul alta. Sorry, dar stim cu totii ca e asa.

    Iar facultatea e...facultativa. E normal sa existe competitie si selectie. Nu toata lumea trebuie sa aiba diploma de educatie tertiara - si sistemul de angajari / promovare e pervers cand pretinde asta. Alt amic de-al meu n-a intrat la locurile free, a intrat la cu plata, si a fost exemplul clasic de - primii zece ani sunt grei, pana treci de anul trei (zicatoare de Politehnica, scuze). S-a lasat de facultate, s-a apucat serios de certificari profesionale in IT. Cred ca a terminat facultatea numai asa, de ciuda, acum doi ani, la aproape patruzeci de ani. Si mai am exemple de felul asta; poate facultatea nu e chiar pentru toata lumea. N-ar trebui sa fie.

    Din nou, ambitia dezechilibrata a parintilor impinge copiii si tinerii in directii pe care, poate, nu le vor. N-ai nevoie de diploma de A.S.E. ca sa conduci o mica firma de facut curatenie, de exemplu. Doamna care imi facea curatenie in Germania o facea asa, de fun, ca sa nu stea toata ziua in birou, ca se ingrasase; avea 30 de angajate, si castiga mai multi bani decat mine (am doua Mastere). Se lasase de scoala la 16 ani, si era foarte multumita cu viata ei, foarte desteapta, foarte infipta.

    In concluzie (scuze, cred ca am scris mai mult decat dumneavoastra) atitudinea fata de competitie e ceva ce invatam acasa. Felul in care o procesam e o chestiune de maturitate psihica individuala. Vor fi mereu indivizi care vor sa calce pe cranii ca sa se ridice, dar aceasta atitudine este auto-sabotaj.

    • Like 4
    • @ Maria Zamfir
      Parerist check icon
      Parintii generatiei actuale (aka noi) sunt veniti / formati din acelasi "sistem". Eu am avut doua cazuri de colege (ambele fete, coincidenta) cu parintii profesori. Si ambele aveau presiunea asta enorma sa fie premiantele clasei... si au fost. Una dintre ele a fost prima care a descoperit copiatul in clasa, intr-a 2-a ( de la ea stiu, suntem inca amici). Daca lua -10 la o autodictare, si cineva lua 10 (fara -) lua bataie acasa sau nu mai era lasata afara (si asa nu prea era).
      Ailalta a scapat de acasa la 18 ani, si la 19 s-a maritat cu un italian de 45, unul dat cu gel si cu geaca de piele.
      • Like 2
    • @ Parerist
      Ana check icon
      Ador exemplele de "premiante" din familii de clasa mijlocie de obicei , cu parinti educati ( in 99% din cazuri e vorba de fete, nu stiu de ce) care ajung niste figuri triste si despre care descoperi peste ani ca nici macar premiante adevarate nu au fost, ci erau contrafacute (prin copiat). :)))))
      • Like 2
    • @ Ana
      Parerist check icon
      N-am spus nicaieri ca erau contrafacute. Faptul ca lua un -10 la autodictare nu-i scadea nicicum nici meritele, nici sansele la coronita. Am spus ca presiunea rezultatelor duce la derive. De copiat am copiat toti la un moment dat, insa motivatia era diferita. Eu unul am copiat de lene sa invat la o materie pe care o consideram indigesta si inutila, nu ca sa nu iau bataie acasa ca ea. Eu copiam pentru un 7, ea pentru 10...
      Fetele sunt mai susceptibile (sau erau, cand eram eu in scoala) sa fie premiante si pentru ca sunt mai cuminti, probabil fiind educate mai strict si acceptandu-li-se mai putine derive. Sau poate era doar asa o impresie, ca atunci cand cineva arunca un ghemtoc de hartie in ora profu' presupunea automat ca e un baiat si nu o fata.... In fine, eu n-am intalnit cazuri in care premiantul clasei era scandalagiu, indiferent de "gen" (desi am intalnit exemple de olimpici scandalagii, insa un erau si premianti).
      Alt exemplu de biais, in liceu (in capitalismul de cumetrie) de exemplu copiam toti din aceeasi sursa. Cu teze identice baiatu' care se medita cu profu' (si de la care copiam toti) lua 9, cel al directorului de la Renel lua 8, ala al domnului de la consilul local 7, iar alti doi papagali si ei p-acolo 6. Singurul care isi merita nota aia era sursa, restul eram fix la fel de pasta toti, insa notele reflectau altceva. Din fericire insa nu contau, iar pe noi treaba asta ne distra la momentul ala. Acum conteaza.... asa ca sper ca au disparut "biaisurile".
      • Like 1
    • @ Parerist
      Depinde cum am interiorizat fiecare sistemul.

      Eu sunt din categoria unele au fost bune, altele au fost proaste. Din ce am scris mai sus, va dati seama ca am fost unul dintre acei copii care au trait sub amenintarea notelor (ai mei nu ma bateau, dar aveau alte forme de pedeapsa).

      Amica de care povesteam nu manca nici ea bataie, dar mama ei nu o lasa afara din motive cu totul random, si chiar idioate. Ea a fost olimpica internationala la info (eu la filizofie/psihologie/engleza), si pentru ca intr-a XI-a a luat 'numai' premiul III la nu stiu ce concurs, a fost pedepsita trei luni. La mine scandalul lua alta forma - De ce trebuie tu sa faci exact invers? Esti la mate-info, singurele olimpiade care conteaza sunt cele de mate info! Crezi ca vei face vreodata bani din latina si greaca, si din Spinoza?

      Si noi am dat in party hard cand am scapat de acasa - nu droguri sau maritis in graba, dar cu siguranta sex, bautura si party-party-party.

      Nici una dintre noi nu le-ar face asa ceva copiilor nostri virtuali, insa da, cunosc parinti din generatia noastra care o fac. Ceva de tipul - pe mine bataia m-a facut om, te fac om si pe tine. Vai de capul lor.

      R. a fost premianta, eu nu, aveam un fel de insouciance calculat. ea era mereu premiul I, eu pe la mentiuni, asa :) Si de copiat, sigur copiam - chiar ne asezam strategic in banci la lucrari de control si teze, dar nu numai noi doua, toata clasa.

      La istorie stateai langa ala, la fizica langa altul, la psihologie/filozofie pe langa mine - profii chair faceau misto de noi, uite asta de la B sunt in dispozitiv de lucrare.

      Insa nu era competitia dusmanoasa pomenita in articol. Erau materii inutile pentru unii, cum ar fi filozofia mea pentru alti colegi, sau chimia pentru mine. Stiam clar ca nu voi da BAC-ul la chimie, copiam si eu cat sa trec si basta. Pentru ca era chinuitor, nu intelegeam nimic, insa nici corjenta nu puteam ramane.

      Ba chiar ne puneam in dispozitiv de 'suflat' daca stiam ca e randul unui coleg sau colege sa fie ascultat(a) la o materie sau alta. Adica eram noi (clasa) vs. scoala. Smells like team spirit!

      Lucru care, pana la urma, ne-a ajutat pe toti, pentru am trecut de chestiile care erau idioate (Listati aceste orase in ordinea in care trece prin ele Crisul Negru, WTF?) si ne-a lasat sa ne concentram pe ce conta, pentru fiecare dintre noi. Da, era un team spirit acolo, si a ramas.

      Nota bene, notele din liceu si gimnaziu nu intrau in calcul la admiterea in liceu/ facultate, asa ca puteai sa iei un 5 la chimie fara sa se darame universul.

      Daca sistemul e nedrept, ori protestezi (si nu te baga nimeni in seama) ori trisezi, ori lasi trisorii sa treaca pe langa tine in tromba. Poate iti pasa, poate nu, insa viata, sistemul, parintii, nu te prea lasa sa nu iti pese.

      Insa nu te invata nici la cutite; pentru noi a fost o lectie rapida in nu poti sa le faci/sa le stii singur pe toate, ai nevoie de ajutor. Faptul ca esti expert in X nu te face expert in Y, si e foarte bine sa ceri ajutor la lucruri la care chiar nu te pricepi.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Parerist check icon
      La noi notele nu contau, asa ca nu ne uram intre noi, cel putin nu din cauza asta. Problema era la (unii) parinti. Nu stiu insa cum e atmosfera acum, cand notele conteaza.
      Apropo, uneori copiam pur si simplu din bravura, fara nicio alta miza cu exceptia pericolulului. Adrenaline junkie... insa deh, eram adolescent, iar provocarea adultilor face parte din fisa postului. Pe de alta parte notele alea nemeritate obtinute asa nu contau pentru nimeni, asa ca nu aveam motive sa ne turnam intre noi sau sa ne uram. Oricum daca turnai erai proscris(a) din comunitate. Si aveai sanse sa si mori virgin(a).
      Plus ca stiam foarte clar cine la ce e bun si la ce un, clasamentul informal pe care ni-l stabileam intre noi era mult mai fiabil decat cel oficial pe baza catalogului. Si pana si profii stiau asta, in caz de inspectie stiau pe cine sa mizeze pentru rezolvarea unei probleme exotice, chiar daca nu era neaparat cel cu notele cele mai mari la materia respectiva.
      • Like 0
  • Like! Big like!
    • Like 0
  • Stimate D-le Mihali,cu tot respectul va reamintesc cămile și sutele de candidați de la drept,filosofie și istorie erau admiși PE BAZA DE DOSAR!Cei cu origine “nesănătoasă” NU admiși la examen!
    In ce privește la” sutimile” de la repartiție la UNII se Adaugă NOTA SOCIALĂ!
    Cu multă considerație!
    • Like 1
    • @ Sorin Costina
      Cu tot respectul, dar admiterea pe bază de dosar a funcționat în anii '50-'60, nu și după 1969-'70.
      • Like 1
    • @ Maria-Elena
      Pentru drept și comerț exterior a funcționat până în 1989 inclusiv.
      • Like 1
    • @ Zugravu Mircea
      Puteți spune, vă rog, mai exact, în ce constau admiterile pe bază de dosar la Drept și Comerț exterior (redenumit „Relații internaționale”) până în 1989? Eu cunosc persoane intrate la Comerț exterior chiar și la mijlocul anilor '60, care nu ar fi intrat în veci dacă erau „evaluate” după dosar.
      Iar în generația mea, cu admiterea la facultate la începutul anilor '70, știu o mulțime de persoane intrate la Drept, Filosofie, Sociologie, Psihologie, ultimele 3 desființate în 1977 și comasate într-o secție unică, Filosofie-istorie, și care „după dosar” nu ar fi fost admise.
      Nu contest că vor fi existat excepții, dar cu alte forme de obstrucționare, nu „admiterea pe bază de dosar”. Cunosc chiar eu o situație, în care voia să intre la medicină: lua scrisul cu brio (se dădea scris și oral) și pica oralul... până când o voce binevoitoare i-a spus să nu mai încerce (iubitul candidatei nu era român și depuseseră cerere de căsătorie).
      • Like 1
    • @ Maria-Elena
      "Dosarul" arăta "originea sănătoasă" a candidatului, adică nu era fiu de moșieri, ciocoi, etc. Trebuia să provină din familie fie de țărani, fie de muncitori, preferabil nu intelectuali, cu excepția celor din pcr, să aibă "recomandări" pozitive din partea unei/unor organizație/organizații de partid și a unor persoane "de încredere".
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      Mulțumesc pentru răspuns.
      NU, admiterea la Drept și Comerț exterior / Relații economice internaționale pe bază de „..."originea sănătoasă" a candidatului, adică nu era fiu de moșieri, ciocoi, etc. Trebuia să provină din familie fie de țărani, fie de muncitori, preferabil nu intelectuali, cu excepția celor din pcr, să aibă "recomandări" pozitive din partea unei/unor organizație/organizații de partid și a unor persoane "de încredere". ”, NU s-a prelungit până în 1989, cum spuneați în primul comentariu.
      Chinga ideologică s-a relaxat un pic pe la jumătatea anilor ’60, dar a devenit și ceva mai disimulată și mai perversă. Este adevărat că au continuat persecuțiile unor studenți invocându-se motive ideologice, dar admiterea la facultate NU mai era condiționată de „originea sănătoasă”, cel puțin nu după 1970.
      • Like 0
  • sa nu uitam ca la sfarsitul razboiului mondial jumatate de romani erau analfabeti. Astazi peste 40% sunt analfabeti functional, mai exact oameniii simpli si fara suport educational de acasa nu au reusit sa inteleaga un text dupa 10 ani de mers zi de zi la scoala. No, cam atat de proasta e scoala romaneasca, de peste 70 de ani.
    • Like 3
    • @ Claudia Olteanu
      Interesant, de unde aveti acel rezultat legat de sfarsitul razboiului mondial? De asemenea, cum s-a confirmat rata analfabetismului in perioada comunista? De fapt era aceeasi, mai mare, mai mica?
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Singura tara in care analfabetismul e 0% e Coreea de N. Si vine tare din urma Cuba, cu 0.1%.
      Comunismul e bun pentru alfabetizare, in special atunci cand analfabetii sunt numarati tot de ei.
      • Like 2
    • @ Parerist
      Sau poate invatamantul de baza e singurul lucru care le iese cat de cat decent. Nu excelent, dar nici execrabil. Nu avem statistici, sau consideram ca nu sunt de incredere? E OK sa spui "nu stiu" si sa nu tragi concluzii pripite, nu-i nici o rusine.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Cum sa nu avem, avem statistici. Insa sunt la fel de credibile ca alea despre productia de grau la hectar de pe vremea lui Ceasca.
      • Like 1
  • La inceputul articolului, textul "punerea în discuție radicală a sistemului de învățământ din România," este un link catre articolul de fata. Presupun ca se dorea a fi un link catre un articol mai vechi.
    "Postcomunismul este totuna cu democratizarea fraudei." - e un pic mai mult, totusi. Libertatea de exprimare si de miscare nu sunt acelasi lucru cu democratizarea fraudei.
    "Ea a păstrat forma înțepenită și iluzia meritocratică din regimul comunist, dar s-a umplut de conținuturi frauduloase: false studii, false universități, false diplome, false pregătiri și false competențe." - vorbiti de sistemul universitar, sa inteleg? Sau il amestecati si cu cel preuniversitar?
    " întreținem cu îndârjire frauda educațională, ale cărei victime sunt copiii noștri." - dvs. ati descris mai sus frauda educationala din comunism astfel:
    "În faptul că a obligat pe ascuns oamenii să funcționeze în viața cotidiană după modelul dușmanului său declarat, capitalismul, în timp ce el predica egalitatea și solidaritatea." - ceea ce era adevarat pe vremea comunismului. Astazi insa invatamantul functioneaza pe un sistem capitalist... in capitalism, nu in comunism. Unde mai e frauda, atunci?
    "Copiii nu mai cred deloc că școala, așa cum arată ea azi, îi va ajuta la ceva în viață." - si asta este cu necesitate vina scolii? Sau poate a societatii care constant le transmite mesajul ca pentru a avea succes e nevoie de tupeu de ghiolban a la Becali, si nu de scoala (tot a la Becali)?

    "nu, reducerea numărului de ore nu este schimbare, înlocuirea inspectorului pesedist cu unul penelist nu este schimbare, redenumirea „liceului” în „colegiu” nu este schimbare ș.a.m.d." - cu asta sunt absolut de acord, asa e.

    "Dar ce contează ce cred ei, câtă vreme noi avem puterea de a decide, fraudulos, despre cum credem că ar fi mai bine să arata viitorul lor? " - cine este acel "noi" la care va referiti? Parinti, cumva? Profesori? Toata societatea in general? Unde este frauda, in cazul asta?

    "Cultivăm cu inconștiență un model de învățare concurențial în care copilul trebuie să-și urască și depășească prietenul și colegul de bancă," - de unde reiese ca modelul concurential duce cu necesitate la sentimentul de ura pe care il descrieti? Nici in sistemul comunist nu sunt convins ca asta era regula generala. Din ce mi s-a povestit din contra, elevii atunci erau destul de uniti, poate chiar mai mult decat unii din generatia mea. In ceea ce ma priveste de-a lungul timpului am avut multi rivali pe care i-am considerat prieteni si nu tin minte sa fi urat pe cineva vreodata.

    "Unde învață copiii virtuțile întrajutorării și ale grijii pentru cei din jurul lui? Acasă, la televizor, pe instagram? Că la școală în niciun caz." - iarasi nu vad de unde ar rezulta asta. Proiectele pe echipe la scoala nu sunt o imposibilitate, stiu profesori care se ocupa de asta. Excursiile cu clasa iarasi nu sunt ceva de pe alta planeta.

    "cea mai frecventă acuză pe care am auzit-o a fost aceea că aș propune reîntoarcerea la comunism. Evident, această acuză e formulată de oameni care cunosc comunismul de la televizor, dar ce contează?" - comunistii erau si prosti si ipocriti, de acord. Ideea de baza a comunismului a fost si ramane egalitatea dusa la extrem, egalitatea de rezultat, nu doar de sanse. N-are unul caldura, perfect, nu mai are nimeni caldura. Toti sau nici unul. Suna cunoscut, banuiesc. Cand aud de sisteme in care nu se mai face nici o clasificare, sau in care nu se mai intra la liceu, sa zicem, in baza unui concurs/examen/cum vreti sa-i ziceti, da, vad tente comuniste, si nu cred ca e irational sa judec asa, pentru ca egalitatea (presupusa chiar axiomatic, indraznesc sa spun), nu doar cea de sanse pare sa ia locul meritocratiei. Sa nu uitam ca exista astazi un puternic curent de stanga in vest. Da, sistemul de invatamant de la noi din perioada comunista era mai mult sau mai putin copiat din vestul capitalist. Tocmai de aceea nu inteleg de ce l-ati numi AZI fraudulos. Eu unul nu m-as grabi sa-i critic pe cei care cunosc comunismul "doar de la televizor". Nu uitati ca unii dintre cei mai tineri am crescut cu povestile de groaza ale parintilor, bunicilor, profesorilor s.a.m.d. si nu suntem tocmai straini de subiect.
    • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Comunismul a fost tot ca-n bancul ala cu teoria si practica, cu egalitatea lui cu tot. In plus egalitatea de rezultat e o tampenie pana si in teorie, nu doar in practica. Insa nu stiu la ce sistem de invatamant civilizat ai auzit tu ca se practica egalitatea de rezultat.
      Faptul ca am scapat de comunism nu inseamna si ca am scapat de toate apucaturile proaste de pe vremea aia. Frauda a fost generalizata de la maturator la prim ministru (ii bateam pe americani la toti indicatorii, de la productia de otel si grau la aia de gimnasti si matematicieni olimpici si tot rupti in c.. eram) si apucaturile astea inca mai exista din pacate. Mancatoria era ridicata la nivel de arta in societatea "solidara".
      La fel si doctorii analfabeti, sindromul primei chimiste a tarii continua si acum cu tiparnitele de diplome pentru politicieni agramati. Fala si orgolii nemasurate, subtanta ioc.
      • Like 3
    • @ Parerist
      De acord, pai daca ajung idioti la conducere evident ca teoria si practica n-or sa se pupe, nu ca ar fi fost buna macar vreuna dintre ele in cazul comunismului.
      Cat despre egalitatea de rezultat, nu stiu daca chiar s-a ajuns acolo, dar am senzatia ca se tinde spre asta: fara vreo clasificare sau ierarhie, fara cine stie ce recunoastere a meritelor, toti sunt dastepti din principiu, toti au trofee (de participare, daca e nevoie), materia predata e la nivelul maxim de simplitate, nu cumva sa lezam cat de putin ego-ul cuiva sau doamne fereste sa se puna problema de efort, mai ales daca nu e fix aceeasi doza pentru toti. A, si competitia e cah. Cum NU se vad tentele socialiste in astfel de sisteme ma depaseste.
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Nu e asa complicat, sistemele alea au ca obiectiv ca in invatamantul de baza fiecare sa-si atinga potentialul, si sa aiba bazele pentru un invatamant superior performant. N-are asta nicio treaba cu egalitatea de rezultat, asta e o interpretare facuta prin ochelari ideologici, si simplista de catre oameni care n-au citit despre ele decat in ziare. Exista repetentie (institutie mult mai serioasa si mai respectabila decat la noi), exista selectie si activitati speciale pentru cei mai dotati, exista scoli mai bune sau mai proaste, fiecare copil poate merge mai repede sau mai incet chiar si in aceeasi clasa. Faptul ca-s colegi nu inseamna musai ca au acelasi nivel. Iar o scoala buna e aia care ia copiii medii din cartier si obtine rezultate bune, nu aia care ia copiii dotati (sau parinti "dotati") si ca sa aiba rezultate.
      SE dau premii de participare? Bineinteles. Dupa tine daca ai 100 copii inscrisi intr-o competitie de matematica, cati castigatori ai? Exact... fix 100. Toti aia 100 au ceva de castigat din competitia aia, pentru ca s-au apropiat si mai mult de maximul LOR. Asta este scopul unui concurs scolar si al educatiei de baza. Si poate premiul ala de participare ii incurajeaza ca la anul sa se inscrie si la una de fizica, sau de programare. Daca dupa parerea ta un concurs de matematica are 1 castigator si 99 loseri imi pare rau s-o spun dar n-ai inteles mare lucru despre copii.
      "Elitismul" nostru e unul pagubos care da rezultatele pe care le vedem. Nu ma refer doar la analfabeti si rezultatele in scadere la testele Pisa, sau la BAC, insa si la dresaj, greata de scoala, trisatul generalizat incepand de la autodictarile din clasa a 2-a si pana la doctorat, etc. Mai mult, multi dintre aparentii castigatori - gen premiantii si olimpicii - sunt docilizati, dominati de teama de esec si in final se fasaie mult sub potentialul lor (gen programec la feisbuc, de se scriu pe aici articole pe republica despre ei). Pentru mine un olimpic care ajunge sa lucreze pentru Zucka nu e un exemplu de reusita, ci de esec, indiferent ce salariu are.
      • Like 1
    • @ Parerist
      "Dupa tine daca ai 100 copii inscrisi intr-o competitie de matematica, cati castigatori ai? Exact... fix 100. " - absolut gresit. Castiga ala care castiga, asta inseamna meritocratie. Sa participe cu succes poate oricine.
      Ma bucur ca macar repetentia se trateaza serios, si la noi ar trebui sa se revina la practica asta, este absolut cretin sa duci un copil pana in clasa a 12-a cand el s-a impotmolit la clasa a 5-a.

      "Daca dupa parerea ta un concurs de matematica are 1 castigator si 99 loseri" - nu e vorbca ca sunt loseri, evident ca nu trebuie insultati ca n-au castigat, dar frate, asta e realitatea, unii castiga, altii nu. Cu ce ne ajuta sa ne mintim singuri? E penibil de-a dreptul.

      ""Elitismul" nostru e unul pagubos care da rezultatele pe care le vedem. - de unde rezulta ca "elitismul" ar fi de vina? Sau ca olimpicii in general sunt speriati de esec? Si tot nu inteleg cum un salariu mare la o companie care reprezinta o forta pe piata ar fi o forma de esec. Asta in conditiile in care multi, inclusiv din sistemele alea super bune se bat pe locuri in astfel de companii. Pentru ei e succes, dar pentru noi nu?
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Vezi tu, aici gresesti. Scoala de baza nu e o competitie, ci e pregatirea dinaintea ei. Cand te inscrii intr-un club de sport nu ti se cere sa castigi o medalie olimpica dupa o saptamana. Ai 12 ani de pregatire, dupa care incepe adevarata competitie. SI unii vor bate recorduri, altii nu.
      Noi insa avem simulacre de competitii (organizate de noi, intre noi) avem impresia ca suntem cei mai tari insa n-am batut inca niciun record. Iar cel mai multi abandoneaza pe parcurs (pe fata sau nu, vin la club insa stau pe banca si se indoapa cu mars de ciocolata).
      Nici "ei" nu castiga toti cupe mondiale, insa sunt in forma mai buna ca noi. Si ce daca ai primit premii de participare pe parcurs.. macar au venit la antrenament cu placere si nu au abandonat.
      La multinationale nu lucreaza doar olimpici, ci medii, cativa exceptionali si cativa mediocri. E pacat sa fii exceptional si sa ajungi o rotita. Se bat mediocrii pe posturile alea (si e normal, mediocrii sunt foarte multi)...
      Acum, daca in Romania mori de apendicita, sau de platfus, cauti problemele in primul rand in sistemul medical, nu in horoscop, nu?
      • Like 3
    • @ Parerist
      Si intr-un club de sport cand te antrenezi, stii pentru ce te antrenezi si antrenamentul inseamna si sparring, sau ma rog, simulari de competitie.
      Daca vrei sa faci sarituri in lungime si sari 5m, nu se preface nimeni ca ai sarit 7 si nici nu se muta limita la 5m pentru toti, cand in competitiile reale standardul e de 7.
      "Noi insa avem simulacre de competitii (organizate de noi, intre noi)" - pana ajungem la concursurile internationale, unde nu mai suntem doar noi intre noi.
      "La multinationale nu lucreaza doar olimpici, ci medii, cativa exceptionali si cativa mediocri." - depinde de multinationala. Ma indoiesc ca FB sau Google cauta altceva decat best of the best. Sau ca angajeaza altceva decat best of the best pe posturile juicy, interesante si bine platite.

      "Acum, daca in Romania mori de apendicita, sau de platfus, cauti problemele in primul rand in sistemul medical' - corect, insa poate te uiti si ce mai exact din sistemul medical a dus la moartea aia.
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Whatever, dacă cele mai mari creiere ajung la fb, omenirea e condamnata. Și și-ar merita soarta. Din fericire însă eu nu cred că-i asa.
      Dacă la 10 ani le muta baremul la 4m, iar la noi e la 7, și totuși când ajung la seniori recordurile le bat ei, și nu noi, Inseamnă că ei au dreptate si noi nu. Poate ca ei învață să facă pașii corecți, în timp ce noi vrem doar sa sărim 7m cu orice preț. Si strălucim doar la numărul de de abandonuri. Ok, străluceam cândva si prin campionate obscure de juniori (obscure nu prin nivel, ci participare) , însă la competițiile de seniori încă n-avem nicio cupa pana acum... Și mai rău, foștii campioni de juniori intra uneori pe terenul "mare" cu atitudine de loseri, gen "sa nu luam gol"....
      Apropo de metafora celor 7m, eu m-am apucat de un sport nou acum la bătrânețe și treaba cu pașii corecți nu-i deloc o matafora. Sunt la început și atunci când joc corect și fac mișcările cum trebuie rezultatul e mult mai prost decât dacă le fac cum stiu eu "ca sa-mi iasa rezultatul". Însă cu metoda mea nu pot depăși un anumit nivel, si de vreun an ma chinui sa ma dez-invat de ea....
      • Like 1
    • @ Parerist
      Succes nu inseamna doar premiu Nobel sau doar cercetare. Daca un om lucreaza la niste probleme foarte tari de IT pentru ca vrea sa faca o caruta de bani inseamna ca automat are creierul mai mic decat altul care vrea sa faca cercetare in mate din pasiune? Creierele alea nu se organizeaza neaparat dupa cum e optim pentru societate si doar pentru ca sunt mari nu inseamna ca au automat si o fibra morala puternica. Cat despre cat de condamnata e omenirea... nu stiu ce sa zic, situatia nu pare tocmai roz.

      Revenind la oile noastre, din cauza de locul baremului or fi diferentele alea? Faptul ca salile de sport intr-o parte se duc naibii si nici n-ai drumuri sa ajungi la ele n-o conta? Sau ca sunt atatea familii care traiesc din ajutor de somaj? Chiar, motivatia de a trimite bani acasa ce influenta o avea?
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Cu partea a doua suntem partia acord, baza materiala are rolul ei. Insa nu cred ca e determinant la nivelul de baza (accesibilitatea e importanta, sa fie state of the art mai putin). Nu cred de exemplu ca e mai proasta decat pe vremea impuscatului, insa rezultatele par sa fie mai slabe (desi e greu de spus ca stim cum facea si ala statisticile). De exemplu fondurile au crescut chiar si intre ultimile doua teste Pisa, insa rezultatele au scazut (se pot verifica, datele sunt disponibile).
      Cu prima parte.... let's agree to disagree, cum spunea Platon. Nu cred nicicum ca dimensiunea creierului e data de ambitii nici intr-un sens nici in celalalt. Stii ce cred eu ca se intampla daca feisbuc renunta la 10 olimpici romani si-i inlocuieste cu 10 baeti si fete curatele, dar nu geniale? Nimic.... nu-si da seama nimeni de nimic, nici Zucka, nici miliardele de oi pe care le tranzactioneaza si care se considera clientii lui. Mie mi se pare pacat ca un tip genial sa faca munca pe care o poate face unul curatel. Nu zic ca nu-i bine pentru el, insa tot pacat ramane.
      • Like 0
    • @ Parerist
      Pentru societate e pacat, da, omul ala genial ar putea sa descopere leacul pentru cancer, dar pana la urma e decizia lui cati bani vrea sa faca, cand vrea sa inceapa sa faca bani pe bune etc. Idealurile sunt frumoase, dar branza e pe bani.
      Cat despre Zucka, acolo problema se pune altfel: am bani multi, vreau sa fac si mai multi, cei mai buni din lume deja se aliniaza la mine. Daca ii iau pe cei mai buni imi dezvolt mai repede AI-ul si fabrica de terminatori si fac inca si mai multi bani si mai repede. De ce sa NU ii iau pe cei mai buni?

      Da, accesibilitatea e importanta, noi acolo inca avem probleme. Daca diferenta de investitii de la penultimul PISA pana la ultimul s-a dus in maririle de salarii (nediferentiate in functie de performanta din cate am inteles, adica profii slabi si/sau suplinitorii cel mai probabil tot in sistem sunt), atunci imi pare rau asta pur si simplu nu ajunge. In plus in 3 ani nu avem cum sa vedem niste super diferente, pentru ca nu doar in invatamant propriu-zis trebuie bagati bani. Trebuie infrastructura -> reducerea somajului (concomitent cu reduceri de ajutor de somaj ca sa le dai motiv celor din mediul rural care nu muncesc sa inceapa sa munceasca) -> pregatire si evaluari corecte ale viitorilor profi inca din facultate + asigurare transport elevi si modernizare de scoli (nu Star Trek, dar macar sa nu murim iarna de frig si sa nu cada tavanu' in cap). DACA toate astea chiar se fac atunci poate in 5-10 ani o sa incepem sa vedem o schimbare pe bune. E o estimare scoasa din joben, dar ideea e ca a spera sa vedem niste super schimbari pe termen scurt e un pic idealist. Pana atunci peticim cu scoci o barca plina de gauri.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Pe zucka il inteleg sa ia un geniu si sa-i dea 250kusd/an, insa geniul are probleme de incredere serioasa in el ca sa se vanda atat de ieftin. Probabil ar castiga comparabil si cautand tratamentul pentru cancer sau trimitand omul where no man has gone before Iar daca scopul vietii lui sunt banii seriosi, dorinta legitima dealtfel (sa zicem, sa isi doreasca sa ajunga mai bogat decat Becali) nu asa o sa il atinga.
      Ok, daca programecul sta 5 ani la FB pana strange capital, apoi face un startup, dezvolta AI-ul ala si apoi i-l vinde lui Zucka cu 1 miliard imi retrag obiectiile (eu nu i l-as vinde oricum lui Zucka, doar asa, de-al dracului :D ) . Insa ceva imi spune ca n-o sa vedem si ca premiantu' estic nu cred ca are profilul celui care isi asuma riscuri. Poate (sau sper sa ) ma insel, poate e o generalizare stupida... vom vedea.
      Cu finantarea la noi sunt de acord, nu are cum sa dea rezultate pe termen scurt, insa din pacate la noi eu nu vad nici o viziune, sau o strategie care sa acompanieze finantarea aia si, si asta "dintotdeauna", de cand a picat vechiul regim. Asa zisele reforme s-au facut heirupistic, amatoristic, fara cap si fara coada si fara sa atace vreo problema de fond, si la niciuna prioritatea nu au fost copiii, ci profesorii. Sau altii... gen religie in scoala.... pe bune??
      • Like 0
    • @ Parerist
      Da, de acord, viziune din pacate nu se vede in ceea ce priveste investitiile. Vine cate un ministru, trage cate o reforma scurta asa, din sold, ca in vestul salbatic dupa care tot ca intr-un western dispare la apus. Asta daca nu o cheama Abramburica, atunci mai vine si pentru partea a 2-a pana la a 5-a, dar e fix acelasi film de fiecare data. Nimic pe termen lung, nimic de durata doar asa, sa ne facem ca am facut ceva, de forma. E frustrant.
      " Probabil ar castiga comparabil si cautand tratamentul pentru cancer sau trimitand omul where no man has gone before " - weeell ... nu neaparat. Sa ne amintim ca pana sa existe SpaceX Elon Musk a trebuit sa faca bani din alte chestii. Tesla abia a inceput sa scoata profit, SpaceX inca nu, cred. Joburile in mediul academic sunt de obicei mai slab platite decat cele din industrie. Sigur, daca iti iese leacul ala de cancer poti sa te umpli de bani, dar riscul e mare, chiar si pentru un tip genial. Cred ca tine si de personalitate: https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Ung-yong
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Offtopic
      Musk a facut bani din startupuri, nu lucrand pentru Bill Gates, Soros sau sau alt bogat al vremii :) Riscuri mari, beneficii pe masura.
      De admirat ca avut tupeu sa incerce chestii noi sau chestii carora nimeni nu le dadea nicio sansa de reusita. Inca mai are sanse sa o dea in bara (nu mi-e clar daca profitul Tesla s-a confirmat sau a fost doar anuntat anul trecut, iar la SpaceX nici nu e nevoie sa anunte pentru ca nu-i pe bursa). Hai sa presupunem ca o da in bara si pierde 95% avere. Ramane tot bogat, si macar a incercat ceva care sa conteze pentru EL. Poate mai inspira si alti inconstienti ca el, dintre care poate unul (mai destept sau mai norocos) va reusi.
      De Senior Chief Architect de la Departamentul de Pisici si Selfies de la feisbuc n-a auzit nimeni, desi pisicile si selfies sunt capitale pentru feisbuc. Desi e drept, nu atat de capitale ca departamentul de trolli si boti... de al carui sef de departament s-ar putea sa nu fi auzit nimeni din alte motive.
      • Like 0
    • @ Parerist
      Daca vorbim de startupuri in general sunt romani cu startupuri chiar si in Silicon Valley. Nu sunt insa chestii ultra-riscante gen SpaceX, cum nici Musk nu a pornit cu asta. In plus nu toata lumea are "angel investors" ca sa porneasca cu un startup direct din facultate.
      Bun, avem standarde diferite pentru ce inseamna succes, agree to disagree, cum bine ai zis.
      • Like 0
  • Parerist check icon
    "Pe vremea mea" - o idee mai recenta decat a autorului, insa nu cu mult - competitia incepea pe la 13-14 ani, si devenea serioasa in pragul admiterii la facultate, aka 17-18 ani. Si nici macar atunci nu era atat de intensa ca acum pentru ca din fericire un contau notele, ci doar examenele.
    Acum insa "competitia" - aka triajul - incepe la clasa 0, si deja se dau examene f serioase in clasa a 5-a pentru scolile "bune". Cu alte cuvinte nebunia incepe mult mai devreme.
    • Like 1
    • @ Parerist
      Am inteles intre timp cum sta treaba cu aspectul asta. Triajul la clasa 0 apare pentru ca multi parinti vor sa-si dea copilul la o scoala "buna" si sunt mai multi parinti/elevi decat locuri disponibile. Este intr-adevar legal, dar doar in asemenea cazuri. Nu stiu in cate scoli se face un astfel de triaj, banuiesc ca nu foarte multe. Se poate intra la scoala in clasa 0 fara nici un fel de triaj, acea "nebunie" nu este impusa, nu la toate scolile se intra pe baza de competitie.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Observ ca te-ai contaminat si ai inceput sa pui ghilimele la formularea scoala "buna" :) Esti pe drumul bun.... fara ghilimele.
      Daca vrei fara ghilimele, putem formula "scoala cu copii buni". Cele doua nu-s echivalente.
      • Like 1
    • @ Parerist
      Pai la nivel de clasa 0 nu prea stiu ce o clasifica drept buna :P
      Mai putini muci pe tabla? Nu stiu. E ridicol sa se inceapa atat de devreme triajul, ce testezi la varsta aia? Nu i-ai dat copilului nimic ca sa testezi ce si-a insusit.
      La nivel de liceu are sens, dar aia e alta poveste.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Parerist check icon
      Nici in liceu nu-i dai nimic, ii da altcineva inainte, nu tu, liceul de elita. Examenul la liceu ce testeaza, copilul sau pe profu' din generala?
      • Like 1
    • @ Parerist
      Nu ziceam "tu" in sensul de scoala in care vrei sa inveti ci... nu stiu, mediul, alta scoala, gradinita, etc.
      Examenul testeaza copilul, in conditii normale cel putin. La noi multe sunt anormale, e adevarat.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Delia MC Delia MC check icon
      Scuze că mă bag în discuție însă...teoria ca teoria, să vedem însă cum e practica: mama cu un copil de 2-3 ani deja începe să se intereseze care învățătoare vin la rând când copilul va intra la școală. La o școală bine cotată adică. Între timp își face mutație pentru scoala respectivă ( cunoștințe, rude, nu știu exact, știu însă că asta e procedura ) și încearcă să ajungă la acea învățătoare despre care a auzit că e bună ( liste neoficiale, etc). DACĂ reușește, va trebui să aducă zilnic copilul la școală, căci acolo unde are " mutația " evident nu locuiește. Aceste practici se știu și se acceptă (!) însă cât de normale sunt? De ce se acceptă ca pe o școală să fie bătaie însă la alta nu vin decât cei care nu au efectuat pașii de mai sus?
      E bătaie pe clasa zero căci asta înseamnă că în clasa I tot acolo va fi. Apoi are copilul șanse mai mari să intre în clasa a V-a și tot așa....
      • Like 2
    • @ Delia MC
      Nu aveti de ce sa va cereti scuze :)
      Normal nu mi se pare nici mie. Nici listele neoficiale, nimic din toata tevatura asta de a gasi acea "doamna" speciala. Acum desigur ne putem pune intrebarea: bun, e mai corect ca repartizarea sa fie automata in functie de locuinta si ca parinte sa nu poti sa alegi scoala copilului (cu exceptia scolilor private)? Nu stiu ce sa zic, dar chiar daca raspunsul e nu, organizarea tot s-ar putea face mai bine decat se face acum. Probabil conteaza si frica de a da de o invatatoare dusa cu pluta, care tipa la copii etc. Cat de justificata o fi acea frica nu stiu, sincer. Poate in vederea unor aplicatii la facultati din afara unii parinti devin prea concentrati pe performanta si vor sa inceapa cat mai devreme pregatirea.
      Ideal ar fi ca mai toate scolile sa ofere standarde echivalente. Sper ca marirea salariilor sa ajute cu asta, sa avem suficienti candidati la posturi de profi, pregatirea si evaluarea lor sa se faca riguros etc.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Delia MC Delia MC check icon
      Exact, standarde echivalente. Până atunci or să-și tot facă " mutații " și vor încerca să fenteze cumva sistemul...practici absolut anormale dar tolerate. Nu se mai știe ce-i mai rău: practicile în sine, tolerarea si acceptarea lor, sistemul care te obligă la...
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Nu stiu in ce masura sistemul obliga, am avea nevoie printre altele sa stim mai bine care e situatia din teren. Cati parinti au in momentul de fata copii la scoala care au de-a face cu invatatoare/profesori care tipa la copii? Astea si multe altele sunt rezultate care ar trebui prezentate deschis, sa le poata accesa usor oricine si care ar trebui repetate o data la cativa ani.
      Faptul ca suficienti parinti recurg la astfel de practici incat unele scoli au inceput examinarea pentru clasa 0 (!!) e ingrijorator. De la primul caz asta ar fi trebuit sa duca la semne serioase de intrebare legat de ce se intampla cu scolile din comunitatea respectiva si sa se faca niste investigatii.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Va spun eu, ca sunt in tema, si m-am certat deunazi cu un profesor de matematica de gimnaziu pe exact acest subiect.

      Sora mea a adoptat in vara un baietel de cinci ani. (Yay, in sfarsit!). Ea locuieste undeva departe de centru, si vrea ca baiatul sa mearga la o scoala "buna".

      Ei n-au facut treaba cu mutatia, chiar si-au cumparat un apartament in zona scolii respective, ma rog. Deci se vor muta pe bune, logica fiind ca nu vor sa chinuie copilul cu o ora jumate in masina pana la scoala, plus ca si ei s-au saturat sa faca naveta in fiecare zi.

      Aici incepe distractia.

      Proful respectiv de mate ii explica surorii mele ca doamna X este atat de cautata ca face selectie la clasa 0, pentru ca toata lumea din cartier vrea la clasa ei. In ce consta selectia?

      Pai, princhindelul trebuie sa stie sa scrie si sa citeasca, eventual niste engleza...

      Acum ma stiti pe mine, geniu stabil si enciclopedic, eu am mers la scoala stiind sa scriu si sa citesc, pentru ca am invatat eu devreme, aritmetica, pentru ca voia mama si puteam, ma rog. Si in clasele primare am fost un copil de cosmar, pentru ca ma plictiseam de moarte. Toata lumea era cu Ana are mere, eu citeam Winnetou - daca as fi facut clasele primare in ziua de azi, sigur mi se punea diagnostic de ADHD...

      Dar, evident, din cauza mea si a inca trei copii care venisera in clasa I deja "pregatiti" invatatoarea era considerata cea mai cea.

      Data fiind experienta mea (nu tocmai placuta...) l-am intrebat pe proful somitate - OK, dar daca vin la clasa 0 pustani care deja stiu sa scrie si sa citeasca, e doamna buna, sau...? Ca nu-mi dau seama care e sensul corelatiei, aici. Ce mai invata copilul la scoala in clasele 0-3, daca stie deja de acasa ce ar trebui sa invete la scoala?

      Normal ca doamna are o clasa fantastica, daca nu mai trebuie sa ii invete nimic pe pustani.

      Proful se facuse cam verde la fata, sora-mea imi arunca niste priviri ucigatoare, ca ii stricam apele, asa ca nu am insistat pentru un raspuns, insa pentru mine este evident.

      Cadrul didactic isi construieste acolo reputatia pe baza eforturilor facute acasa de parinti (si rude, ahem), si daca as fi rautacioasa (din nou, ahem) nivelul spagii pentru a ajunge in clasa respectiva devine astronomic.

      Si vai de Gicuta care ajunge in clasa doamnei fara sa fie cu trei ani peste nivelul la care ar trebui (teoretic) sa fie.

      Dar daca-i musai, cu placere.

      Gicuta al nostru e si un pic baftos, pentru ca e nascut in August, deci clar va merge la scoala la 7 ani. Deja merge la gradinita cu predare in engleza; mate face cu mine pe Skype, maica-sa il invata sa scrie si e suparata ca e stangaci (i-am zic ca macar aici sa-l lase in pace), si auzind povestea, amica mea olimpica la info din liceu a ras copios si ne-a trimis un brat de carti cu "Object Oriented Programming For Toddlers", "Calculus for Toddlers", "Advanced Calculus for Toddlers", etc, unde cred ca tot pe mine va cadea magareata.

      Pana ajunge la claza 0, il facem si pianist de concert pe bietul copil, care la cinci ani si un pic ar trebui sa invete sa mearga pe bicicleta si sa se joace cu masinutele...

      Asa-i la vie.

      PS. Sora-mea nu e tiger mum, are traume diferite de ale mele. De sange, suntem verisoare, si ea a facut clasele primare intr-o scoala de cartier din Craiova cu o invatatoare proasta de dadea in gropi. (Ma scuzati, dar era.) Din cauza cadrului didactic execrabil a avut probleme mari de adaptare in gimnaziu, si chiar si acum trebuie sa se gandeasca un pic cand trebuie sa scrie 'sau' ori 's-au', un reflex pe care ar fi trebuit sa il aiba format acolo, in I-IV. Asa ca acum sufla si iaurt.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Treaba cu repartizarea dupa domiciliu e cam cah. Cand m-am mutat la Londra, stateam chiar pe marginea dintre "bine" si "rau", in Elephant & Castle. La blocul meu se termina zona "buna". Dupa blocul meu, intrai in Peckham, adica Little Jamaica, si sincer imi aduceam aminte in fiecare zi de versurile alea ale lui Tataee de la BUG Mafia - Cum te nasti asa mori!

      Ei fac distributie dupa domiciliu (bine, ca si la ei se face treaba cu mutatiile false, dar mai rar).

      Problema este ca repartitia dupa domiciliu se face pana la liceu - ei nu dau examene pana la sfarsitul anului 12, asa ca daca ai avut ghinionul sa te nasti intr-o zona saraca, cu probleme de criminalitate, sansele tale de a scapa de acolo sunt aproape nule.

      Scolile sunt slabe sau supraaglomerate, cu probleme mari de disciplina. Profesorii buni inceraca, dar pleaca la mai bine cat de repede pot.

      Si intre copiii 'working class', cu parinti imigranti de generatia 1 sau 2, si un copil 'middle class' exista deja un gap cognitiv (scuzati romgleza) de un an din prima zi de scoala, pentru ca parintii middle class se agita, ii lucreaza un pic acasa, etc. Parintii working class ori nu pot, ori nu stiu, ori nu le pasa - iar aceasta falie creste exponential pana ajung la GCSE/A Levels. Practic un copil din Peckham sau Tower Hamlets ajunge la sfarsitul liceului cu aproape cinci ani in urma unui copil din Islington North - si va dati seama ca aici se duce totul de rapa.

      Cu distributia dupa domiciliu numai un miracol te scoate din ghetou, si se perpetueaza ciclul vicios al saraciei, si, evident al inegalitatilor socio-economice.

      Nu ma gandesc la clasele primare; acolo, sa zicem ca e spre binele copilului sa nu mearga doua ore cu metroul pana la scoala. Insa de la gimnaziu in sus, sistemul mi se pare deprimant.

      Englezii aveau un examen numit 11+, care a dat sanse multora (de exemplu, Margaret Thatcher, ca v-o place sau nu de ea) sa se ridice prin educatie. L-au eliminat, ca stresa copiii...

      Dupa umila mea parere, e mai bine sa stresezi un pic niste copii de 11 ani, dar sa ii ajuti pe cei care pot sa ajunga intr-un mediu mai propice dezvoltarii, decat sa ii lasi sa putrezeasca, efectiv, in da hood pana cand nu se mai poate face nimic.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      OOP for toddlers... pe bune?? Sa nu-mi spuneti ca e Java.
      Si Calculus for toddlers? Adica limite si derivate de la 5 ani??

      Doamna invatatoare o fi fost buna inainte sa inceapa nebunia cu selectia - si e nebunie, exact cum ziceti, sa pui conditia sa fie copilul cu 2-3 ani peste nivelul de clasa 0 - dar ce se intampla acolo acum ... Intrebarile dvs. erau cat se poate de pertinente, dom' profesor de mate degeaba se inverzea.

      "Pana ajunge la claza 0, il facem si pianist de concert pe bietul copil, care la cinci ani si un pic ar trebui sa invete sa mearga pe bicicleta si sa se joace cu masinutele..." - mai bun riscul de a da copilul la alta clasa cu alta invatatoare, dupa parerea mea. Daca invatatoarea "buna" are astfel de cerinte nu stiu cat o fi de proasta (desi incepe si asta sa devina o intrebare buna), dar usor nebuna pare sa fie. Iar daca e pe bune vorba de spagi asta e deja caz de politie.
      • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      "Englezii aveau un examen numit 11+, care a dat sanse multora (de exemplu, Margaret Thatcher, ca v-o place sau nu de ea) sa se ridice prin educatie. L-au eliminat, ca stresa copiii..." - minunat! Da, e cam cum ma gandeam si eu: repartitia in functie de locuinta ar merge poate in Finlanda, unde s-au dat peste cap si s-au asigurat pe bune ca toate scolile ofera invatamant la aceleasi standarde. Daca ai diferente (si e destul de greu sa nu ai), atunci e mai bine sa ai libertatea de a alege, clar.

      "Dupa umila mea parere, e mai bine sa stresezi un pic niste copii de 11 ani, dar sa ii ajuti pe cei care pot sa ajunga intr-un mediu mai propice dezvoltarii, decat sa ii lasi sa putrezeasca, efectiv, in da hood pana cand nu se mai poate face nimic.' - de acord 100%.
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      VBE, Java si Python, si ceva chestii de Apple. Nu super complexe, la nivelul 'Hello world!', 'if x then y, else z;' dar...Da, exista. Si cartea e construita OK, vine cu o tableta colorata si haioasa, copilul nu scrie instructiuni per se (decat daca vrea si poate), face drag & drop.

      E mai degraba pseudocod si basic algorithms. Daca pun instructiunea aia acolo, un personaj animat face X. Daca ii pun un copac in cale (create_tree la A(n,p)), drag & drop procedura care il face sa se urce in copac sau sa il ocoleasca, sau cea care imi da mie optiunea sa il fac sa urce in copac sau sa il ocoleasca. Si e si natural language, deci pentru un copil care stie sa citeasca e OK. Nu cred ca va invata vreun limbaj de programare, insa conceptul de object oriented il va prinde, pana la urma.

      Eu am invatat Basic pe la 10-11 ani, vedem ce parere are Gicuta. Daca il amuza, de ce nu, insa tot cred ca e mult pentru cinci ani. N-am de gand sa i-o bag pe gat, R., cand a trimis cartile, facea misto de faptul ca invatatoarea are atatea pretentii. Si eu cred ca e plecata pe campii, doamna (R. la fel), dar sora-mea vrea la ea si numai la ea, ca e facatoare de minuni.

      Iar aia de Calculus e mai mult algebra. Conceptul de constanta vs. variabila, multimi, vectori, index algebra si corpuri algebrice/operatori simplificate mult de tot.

      Varul meu (care a PhD in matematica, e prof la Universitatea din Turku, in Finlanda) o foloseste pentru ultimul lui Gicuta, care are acum patru ani si nu stiu cat de mult invata pustiul, dar de exemplu s-a prins repede de conceptul de operator, ceea ce nu-i rau. Si chicoteste tot timpul.

      Din nou, chestii foarte simple, cum ar fi * inseamna ca personajele animate danseaza impreuna un anume dans, $ inseamna alt dans. Il mut pe personaj de la A(i,j) la A(i+3, j+1), si vezi cum topaie personajul in matrice, cu index-ul in numere dragalase de fiecare data cand se misca personajul.

      Ca background-ul e o constanta, si folosim personajele ca variabile, cam asa. Nu CHIAR derivate si integrale. Aia e in Advanced :)

      Nici varul meu nu e nebun sa inceapa cu integrale Riemann cand Teddy (chiar asa il cheama pe pusti) nu stie inca sa se imbrace singur. Cat il amuza pe copil chestia, bine, cand nu, il lasa in pace. Ceea ce am de gand sa fac si eu cu al nostru, la momentul pe care eu il consider potrivit. Daca il amuza, bine, daca nu, nu. Nu incerci, nu stii.

      Iar domnul care s-a facut verde s-a facut verde pentru ca i-am zis in fata ca reputatia scolii lui este bazata pe munca de acasa a copiilor si parintilor, in nici un caz pe munca invatatoarelor/profilor. Si, silentios, ca nu e OK asa. Ori omul are o reputatie, un ego, nu vine asa, fietcine, sa ii spuna lui cum sa isi conduca scoala si corpul profesoral.

      Despre spaga nu stiu, dar e clar o chestie de relatii (tot un fel de spaga) - domnul respectiv e prieten de familie (evident no longer al meu, ca i-am dat-o la onoare).

      Gicuta va invata sa scrie frumos si sa citeasca perfect, si se descurca bine in engleza - ciripeste cu sotul meu de n-are treaba. E un copil destept, mai ales pentru unul care a fost in grija unui asistent maternal aproape toata viata.

      Insa intrebarea ramane; de fapt sunt doua.

      Invatatoarea e chiar atat de buna? Eu nu cred asta.

      Chiar daca doamna e fantastica, si nu ia spaga, e bine sa nu aiba acces la clasa ei decat cei care au banii si rabdarea, si tovarasii in US, ca acel copil sa fie intr-o clasa OK?


      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      OK, m-am linistit :)

      O fi tanti aia chiar atat de buna? Nu stiu ce sa zic, pe de o parte pretentiile sunt cel putin exagerate, pe de alta parte daca n-ar fi fost la inceput ceva de capul ei nu s-ar fi adunat atat de multi parinti doritori sa-si dea copiii la clasa ei. Poate a innebunit pe parcurs, s-a imbatat de prea multa putere, nu stiu. Nu, nu e OK ca doar cei cu bani/relatii sa aiba acces la o clasa OK, asta e clar.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Delia MC Delia MC check icon
      Bun, și doamna cea vestită ce mai face cu elevii la clasă? Matematici superioare? Se joacă cu " Ana are mere " până cască bieții copii de plictiseală? Credeam că se țin toți cu sfințenie de programă. Sau nu? Comentarii, eseuri, programare (na, că și asta știu deja)? Cărți bilingve? Nu sare nimănui in ochi acest lucru simplu, sunt toți orbiți de aureola doamnei-minune?
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Si eu am aceeasi curiozitate. La mine criteriul de selectie al scolii primare a fost - Cat de departe o lasam sa mearga singura pe jos dimineata? iar invatatoarea a fost cea care a picat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

      Eu am fost un copil foarte precoce (lauda-te gura...), dupa cum scriam mai sus. Asta nu a rezultat in premiul I cu coronita, pentru ca aveam probleme majore de disciplina. Cred ca biata invatatoare credea ca sunt posedata - da, ma plictiseam ingrozitor.

      Liceul meu a implinit 150 de ani anul trecut, si vorbeam, acum, de la egal la egal cu o profa de info, despre generatia noastra vs. cele care vin acum, de care nu era foarte incantata, ma rog. Si am indraznit sa intreb - Bine, dar noi (clasele A si B, mate-info) trebuie ca am fost un cosmar.

      Cel putin clasa mea (B-ul) e trecuta hatru in cartea scolii cu subtitlul 'Clasa care n-ar fi trebuit sa termine niciodata', nu de alta dar adunasem atatea absente incat am fi putut exmatricula tot liceul.

      Si femeia mi-a raspuns simplu ca exista o toleranta tacita pentru toate prostiile pe care le faceam, pentru ca si profii stiau ca ne plictisim. Zicea ea - Facem super selectie, parca in anul vostru ultima nota la mate-info a fost 9,40, deci adunam practic cei mai inteligenti copiii, pe care apoi ii punem sa faca materie de nivel mediu.

      Voi prindeati totul cam din zbor, ca sa va tinem in priza ar fi trebuit sa facem doi an in unul. La info se putea, ca programa era destul de fuzzy, da, faceam manualul la clasa, insa la laborator era mult peste medie.

      La restul materiilor nu se putea, desi diriginta noastra (profa de mate) a incercat sa faca cercuri, etc. Nu s-a putut pentru ca s-au revoltat unii parinti, care au luat orele noastre extra ca pe meditatii in grup, cum se faceau la Viteazu, la fabrica de olimpici.

      Acum, chestia era self-selective; daca voiai sa vii la scoala sambata, insemna ca te intereseaza chestia respectiva (si, in plus, nu toti aveam PC acasa, daramite laborator cu retea, asa ca dupa cerc mai faceam un Warcraft 3, un Quake, ma rog). Daca nu te interesa, sau gaseai materia chinuitoare, nu veneai - insa daca nu te interesa, erai de un 7-8, nu de 9-10. Parintii celor de 7-8 s-au ofuscat (diriga ii favorizeaza pe cei care vin sambata, etc), asa ca trebuit sa sa opreasca. Nu, nu o plateam in nici un fel, nu faceam numai mate, ii povesteam de ale noastre, ne mai spunea si ea glume, chestii pe care nu le faci la clasa. Insa pentru diriga optica era foarte proasta, si nu voia sa aiba reputatie de spagar, asa ca...

      Cei de 7-8 tot de 7-8 au ramas, cei de 9-10 tot de 9-10 au ramas, si, dupa cum a promis diriga, nota din ultima teza dintr-a XII-a fost +/- 0.20 fata de nota de la BAC.

      Insa divaghez (ma scuzati, sunt natural long winded, si acum tot stau sa o vad pe Halep, deci am si timp...).

      Nici eu nu inteleg ce o sa faca invatatoarea respectiva la clasa. Cred ca are doua posibilitati - ori face chestii foarte avansate, care vor stresa princhindeii care nu sunt gata pentru ele, ori nu va face nimic.

      Oricum ar fi, nu e un inceput bun, pentru ca practic copilul asimileaza foarte devreme ca scoala e o pierdere de timp. Nu toti vor tine pasul daca incepe cu chestii prea avansate, iar clasa se va imparti intre cei care pot, si cei care nu. Nu pentru ca sunt prosti, ci pentru ca avem totusi ritmuri diferite de asimilare. Va crea complexe, sau va avea o clasa in care da FB tuturor - lucru care va crea complexe mai tarziu.

      Oricum, daca face la 0-4 materie de gimnaziu, ce or sa faca cei mici in gimnaziu? Iar plictiseala, sau internalizarea brutala a faptului ca ai primit FB degeaba, si ca in gimnaziu e altfel.

      Din nou, sora mea are niste traume si e un pic orbita de ele. Ea a iesit din scoala primara varza, si se mai gandeste si la faptul ca Gicuta al nostru e diferit (e evident ca nu e copilul lor, e pe jumatate palestinian, nascut-crescut in Romania, dar mai oaches). Au inceput deja sicanele de la gradinita, ca nu l-au vrut parintii lui, ca e tigan, ca nu vrea nimeni sa se joace cu el, pentru ca iau paduchi, etc. Si ea crede ca va fi si mai rau mai tarziu, cand va interioriza mai mult insultele, asa ca macar educational, incearca sa ii dea ceva in plus.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Asa cred si eu, ca reputatia trebuie sa fi fost bazata pe ceva, initial. S-ar putea sa nu fie nici macar politica ei, sa fie politica scolii.
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult