Foto: Guliver Getty Images
Am fost invitat de curând să susțin un discurs despre leadership, vulnerabilitate, feminism și curajul de a trăi din plin. În ziua de dinaintea discursului purtasem un dialog cu o persoana dragă, cu care întâmplător ajungem să vorbim printre altele și despre discursul mai sus amintit. Îi spun că sunt ușor „activat” din cauza acestei prezentări, moment la care mă întreabă, mai în glumă, mai în serios - Păi la câte prezentări ai susținut până acum – de ce te mai „activezi”?
De subliniat este că persoana în cauză nu activează în domeniul psihologiei, și în mod cert nu știe că atunci când faci ceva din pasiune este aproape imposibil să nu reacționeze fiecare celulă a corpului tău și să nu-ți ofere un val și mai mare de energie – care poate fi etichetată ca fiind curiozitate, entuziasm, anxietate, nerăbdare etc. Plus că, indiferent că vorbești în fața unui grup de cunoscuți sau al unuia de străini – atunci când îți expui ideile, părerile, experiențele – este imposibil să nu te întâlnești cu vulnerabilitate – stare despre care știm că nu este mereu una confortabilă.
Iar la sfârșitul dialogului, interlocutoarea mai adresează, curioasă, și ultima întrebare:
- Și totuși cine te va asculta?
Iar răspunsul meu:
– Un auditoriu compus exclusiv din doamne, femei puternice și îndrăznețe.
După care discuția se încheie cam așa
– Păi mult succes, curajosule, și nu uita că mâine este marți treisprezece.
Din fericire, cred că, cele trei ceasuri rele de marți trecuseră până la momentul discursului meu și nici cifra treisprezece nu a avut un impact negativ asupra evenimentului – din contră, când le-am povestit participantelor experiența de mai sus au început să râdă și întreaga atmosferă s-a detensionat vizibil.
În mod evident, în mințile multora dintre noi a fi lider înseamnă a avea mereu cele mai bune idei, a lua cele mai apreciate decizii și a simți orice, dar nu frică, anxietate sau neîncredere; deoarece societatea, încetul cu încetul, a început să atribuie liderilor statutul de „oameni perfecți” și se așteaptă de la aceștia să se comporte ca atare. Însă, adevărul este că avem extrem de rar șansa de a vedea lideri autentici și curajoși, deoarece leadership-ul nu are nimic de-a face cu perfecțiunea. Rolul de lider înseamnă să îți asumi tot disconfortul pe care-l presupune actul de a conduce – într-un cuvânt presupune să îți permiți să fii uman și vulnerabil.
Vulnerabilitatea este un cuvânt pe care multă vreme, noi oamenii, l-am interpretat greșit, motiv pentru care mințile noastre au tendința de a-i aloca o conotație negativă – dar în termeni psihologici, vulnerabilitatea nu are nimic de-a face cu slăbiciunea. Vulnerabilitatea este despre risc, incertitudine și expunere emoțională. Trăsături care din punctul meu de vedere descriu foarte bine atât fișa postului unui lider adevărat, cât și a unui partener implicat sau a unui părinte conștient. Vulnerabilitatea este locul în care prind viață atât emoțiile cu valență negativă, cât și cele cu valență pozitivă. Sau cum ar spune dr. Brené Brown – autoarea cărții ce mare succes „Curajul de a fi vulnerabil” – nu poți alege să simți bucuria și parfumul dulce al succesului, dacă nu-ți dezvolți reziliența și față de frică, eșec sau rușine. Deoarece, vulnerabilitatea nu înseamnă să cunoști victoria sau înfrângerea, ci să înțelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată ființa ta în ceea ce faci.
Cu siguranță majoritatea celor care citiți acest text și care aveți integrat leadership-ul în viața voastră recunoașteți sensul și valoarea ideilor de mai sus. Deoarece la modul cel mai serios, leadership-ul înseamnă să fii vulnerabil; să știi să faci față incertitudinii; să accepți schimbările; să ai o viziune și să-ți permiți să greșești. Din păcate cei mai mulți lideri pe care-i cunoaștem, pe care-i vedem la TV sau despre care citim în presă evită să fie vulnerabili și fac asta cu precădere atunci când își pun armurile de protecție și se comportă ca și cum ar fi de tinichea.
Probabil deja v-ați întrebat unde apare feminismul în toată această pledoarie pentru acceptarea vulnerabilității? Ei bine, feminismul are mai multe definiții și principii, dar ideea pe care eu o consider cea mai complexă sună în felul următor – fiecare persoană este în mod intrinsec valoroasă și demnă de iubire, la fel ca oricare alta. Iar în leadership-ul zilelor noastre această viziunea este esențială – cu atât mai mult când vorbim despre femei în funcții de conducere. Din punctul meu de vedere, există diferențe majore între cum gestionează o situație de criză la muncă o femeie și cum o face un bărbat. Și cu toate acestea, multe femei, pentru a se integra în structurile de conducere, aleg modelele masculine de leadership.
Și, de ce? Deoarece există prea puține modele autentice de urmat. Sunt prea puține femei în funcții de conducere care și-au păstrat umanitatea și nu și-au pus armura perfecțiunii. Iar ideile feminismului modern pot fi salvarea leadership-ului în general și al celui feminin în special.
Nu pot spune despre mine că aș fi vreun feminist convins, mai degrabă sunt genul de om de știință care alege în mod intenționat să țină pasul cu evoluția și să accepte că noi toți avem o inimă și o minte. Că pentru a reduce rata problemelor de sănătate mintală suntem nevoiți să reumanizăm modul în care ne trăim viața, în care ne educăm copiii și ne conducem echipele profesionale.
Este extrem de tentant să fii perfect și invulnerabil, însă astfel de experiențe nu-i sunt specifice omului și cu atât mai puțin liderului. Deoarece fiecare lider are nevoi să se arate și să se lase văzut de către ceilalți, adică să riște și să-și exprime umanitatea, fără a avea niciun control real asupra rezultatelor sau a consecințelor. Și de aici rezidă curajul de a trăi din plin, din valorile pe care le cultivăm prin acțiunile noastre zi de zi, din recunoașterea și acceptarea vulnerabilității, din încrederea în relații și toleranța crescută la eșec. Pentru că dacă vrei să fii un lider adevărat, sigur vei greși și sigur va fi extrem de inconfortabil, dar este important să-ți reamintești cuvintele lui Winston Churchill – Succesul nu este final, eșecul nu este fatal; curajul de a continua este ceea ce contează.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
feminismul nu e suprapus feminitâții? poate depăși granițele ei? cred că momentul conducerii, în cazul femeilor, nu poate fi decât fortuit. în situații de avarie. preempțiunea o văd drept apanajul bărbatului. când ”s-a terminat” bărbații... trecem și la femei. deși, șefia e extinsă și declinată prea mult. în prea multe structuri se inventează rolul cesta. ori, poate că tocmai apariția structurilor/ierarhiilor e doar o perdea ce-acoperă interesul: un fotoliu de șef în plus. statul iresponsabil și corupt până-n măduvă o știe ș-o aplică fără grijă, fără vreo jenă morală.
femeia puternică e un dinozaur în epoca modernă. e o greșeală monstruoasă a naturii ce se calibrează experimentând ș-o face pă nervii noștri (ai tuturora, să ne-nțelegem!). femeia nu trebuie să fie puternică, că nu e excavator nici basculantă. nici pompă cifa. e o complementaritate vis-a-vis de masculinitate. yin e yin, yin nu trebuie să fie yang. la yang se ajunge, totuși, din prea mult yin, da. dar masculinizând femeia nu obții tot femeie. obții (încă) un bărbat. unul fake. why??
femeia nu trebuie să devină bărbat. pare nebunie sublinierea dar privind nebunia din jur realizezi că-i ultranecesară. dezumanizarea lumii duce, printre altele, și la bărbătizarea femeii. și câte femei-plotonier nu-ntâlnești!... sau femei-dictator. sau femei-gardian. (sau femei castratoare, o ramură deosebită, delicată dar criminală). femeia bolnavă de carierism, mental eminamente masculină, dopată cu steroizii anabolizanți ai hiperspecializării, ai cărturăriei seci, ce nu naște umanul, ai supernișării din care mai ieși doar dacă i se face milă vreunui psihiatru de tine (timp, stress, efort intel., timp!), femeia de succes, femeia de afaceri, această ofertă galerie a ororilor, nu de ceară dar care nu refuză plasticul cu-ale lui denominări, toate aceste exemple dizgrațioase, nedorite de niciun bărbat decent mobilat cognitif, marchează, punctează și oglindesc crud o epocă bolnavă, o perioadă hidoasă a copilăriei omenirii, o maimuțărire a divinei creații, femeia. creată perfect. acestui „cel mai frumos animal făcut de Dumnezeu” ( - Maia M.) nu-i trebuie nici zgardă+lesă nici cravașă. doar centrare-n sinele doar feminin. în feminitate femeia găsește toată înțelepciunea de care are nevoie ea și ai ei. și salvarea de la urâțire. și salvarea de la depresie. și salvarea de la singurătate. și salvarea de la ispita urii. pentru că femeia nu trebuie să fie și să rămână decât femeie. cred că 60% din locurile de „șefi” de pe pământ ar trebui să dispară. cum enorm de multe meserii ar trebui să fie deja răposate. dar asta aduce atingere sistemului, mai precis doctrinei lui. e cu va urma.
Evident ca atunci cand incerci sa pari ceea ce nu esti, o dai in bara. Din faptul ca femeile gestioneaza o criza profesionala diferit de barbati, ar trebui sa inteleg ca o gestioneaza mai prost? Sau mai bine? Pentru ca nu se intelege defel.
Poate ma asteptam la altceva. Situatia e similara stirilor al caror titlu nu are nimic comun cu relatarea din cuprins, sau cazurilor in care esti invitat la o oportunitate de angajare si acolo ti se prezinta de fapt niste produse si esti inconjurat strategic de persoane "avizate" care aplauda orice afirmatie a celui de la tribuna.
Cu părere de rău, dar asta se înțelege din rahatul de vorbărie fără noimă de mai sus: psihologia este o chestie serioasă și nu umplutura asta fără valoare!
A propos, era să uit: autorul a ținut bănuiesc o prelegere și nu un discurs, iar auditoriul a fost format presupun din femei și eventual din doamne - exemplu despre cum cuvintele, goale și golite de înțeles, pot fi trântite alandala într-un text atâta timp cât ești convins că nu va încerca nimeni să deslușească sensul lui, iar noi știm că la asemenea prelegeri nu ascultă nici dracu` vorbăria zâmbărețului de la microfon, zâmbăreț care este adus ca un fel de exponat vivant într-o grădină zoologică ad-hoc!
Să fim așadar serioși, vorbărie inutilă, prostii peste prostii împănate cu englezisme fără rost, idei puține și fixe, totul pe banii unor firme care cred că așa se face treaba și că este de bon ton: asta îmi dă de înțeles ceea ce, cu efort și din ce în ce mai puțină răbdare am citit în acest pretins articol!
Păcat de timpul meu, păcat de banii plătiți de unele firme, păcat de faptul că unii se lasă păcăliți cu romgleza asta de doi bani, păcat ... sau zis în romgleza de acum o sută de ani, VAX!