Simulare la Bacalaureat 2016: cu aceste subiecte, căutăm să prindem elevul pe picior greșit sau să îl evaluăm?

În această săptămână s-a desfășurat simularea probelor de bacalaureat 2016, șirul disciplinelor deschizându-se luni, prin română. Subiectele ne pot furniza mai multe informații despre cum se predă și se evaluează azi cunoștințele la română. Mai întâi, e de admirat modul în care s-a căutat (urmând și direcția de predare) un echilibru între subiectele care actualizează coordonata muncă și cele care se bazează pe inspirație, argumentație personală, talent. Este absolut necesar un echilibru între cele două. Sunt persoane care afirmă că ponderea cerințelor bazate pe inspirație și talent trebuie să crească, deoarece, altfel, există riscul să îi transformăm pe elevi în mașini de memorat. 

Desigur, o oră de română defectuos organizată, cu lungi momente de dictare și memorare a unor eseuri redactate de alții, poate declanșa un sentiment de respingere persistent și după încheierea școlarității. Totuși, ca orice disciplină, și româna are sistemul ei terminologic și de informație care trebuie însușit, nu prin memorarea unor comentarii indigeste (adesea slabe, însă redactate pompos), dar prin minimul recurs la un aparat critic consacrat. Nu totul poate fi aflat empiric și nu totul se poate baza pe inspirația de moment. 

De-a lungul celor zece ani de când predau, am întâlnit sute și sute de elevi cu talent literar (la unii absolut de excepție), dar am putut observa că acesta este total irosit dacă nu se dublează și prin efortul de a înțelege și de afla mai mult: noțiuni de teorie specifică, aspecte de istorie și critică literară, informații biografice etc. Este ca și cum ai avea o voce superbă, dar nu ți-o lucrezi absolut deloc. 

Încep de regulă colaborarea mea cu un colectiv de elevi prin a le povesti fabula „Iepurele și broasca țestoasă” și a-i avertiza că o persoană mai puțin talentată, dar perseverentă și muncitoare, poate avea rezultate mai bune decât aceea care se culcă, arogant, pe urechea înzestrării sale native. Ideal este, desigur, să le îmbini fericit pe amândouă. Dar a propune subiecte care evaluează preponderent abilitățile de creație literară, asta poate fi extrem de nedrept și de neprofesionist. Există mulți elevi cu vocație spre științele exacte care, deși înțeleg mecanismele unui text și îi văd limpede componenta de conținut și stilistică, efectiv nu pot scrie un comentariu sau o compunere care să sară de nota 8,00 (ceea ce te scoate în afara concurenței pentru un liceu foarte bun). În special băieții pot aduce observații de mare finețe, dar modul lor de redactare este foarte scurt (spre eliptic), ceea ce este grav în condițiile în care există o limită minimă de cuvinte cerute. Așadar, poate fi foarte inechitabil să propui, de exemplu, un subiect la clasa a VIII-a care să reducă drastic ponderea teoriei literare și a gramaticii în favoarea compunerilor libere. În felul acesta închizi un drum pentru un copil foarte inteligent și muncitor, dar care nu are talent la literatură.

Există mulți elevi cu vocație spre științele exacte ce efectiv nu pot scrie un comentariu sau o compunere care să sară de nota 8,00.

Experții care întocmesc subiectele la evaluările naționale au o responsabilitate considerabilă. Regulat, munca lor este adusă în atenția societății și se găsesc voci care să critice subiectele propuse la examene. Voi aduce și eu o critică, deși, în linii mari, consider subiectele de la simulare inspirat și foarte profesionist alcătuite. Mai întâi, trebuie precizat că bacul la română are trei cerințe mari, dintre care două evaluează noțiunile dobândite, iar una se bazează pe argumentație personală, posibilă chiar și în absența unei pregătiri specifice. Este vorba de textul argumentativ. Astfel, elevii au fost solicitați să scrie opinia lor despre: importanța dezbaterilor publice în vederea adoptării unei legi (XII, real), utilitatea telefoanelor mobile (XI, real), rolul internetului în promovarea unei cărți (XII, uman), rolul bibliotecilor publice (XI, uman). La textele argumentative, corectorul nu urmărește justețea opiniei asumate, ci calitatea argumentației, prin exprimare și coerență. Orice opinie (fie deci ea și una negativă, împotriva moralei curente) poate fi notată cu punctajul maxim dacă este exprimată într-o română corectă și dacă există un fir logic al redactării. Această cerință caută încurajarea gândirii critice, argumentate, elevii fiind invitați să treacă faptele de viață prin rațiunea proprie, evitând ideile de-a gata, preluate mimetic de la alții.

Care ar fi acum critica ce se poate aduce subiectelor de limba română? Autorii au o justă tendință de a diferenția subiectele între profilul filologie și cel real-tehnologic, prin sporirea dificultății în primul caz. Programa școlară este aproape identică, în sensul că atât la un profil, cât și la celălalt se studiază aceleași opere (cu două-trei excepții), doar că la uman crește numărul de ore pe săptămână, deci se pot aprofunda anumite aspecte. În consecință, studiindu-se aceleași lucruri, se încearcă atunci diferențierea gradului de dificultate pe chestiuni oarecum secundare, de amănunt. De pildă, dacă pe o aceeași operă literară la real se solicită de regulă caracterizarea protagonistului, la uman, în schimb, se cere reliefarea relației dintre două personaje. Problema apare atunci când crești la uman dificultatea subiectelor până la a uita plaja largă de elevi cărora te adresezi. Nu toți absolvenții de filologie vor fi studenții de mâine de la Litere. Și liceele teoretice unde se intră cu note sub cinci au profil filologie. În plus, o analiză reală din teren ne poate reaminti faptul că astăzi, adesea, un profil nu este întotdeauna o alegere liberă, ci un hazard al notei obținute și al admiterii computerizate. Alteori, profilul uman e preferat nu pentru valoarea lui în sine, ci pentru că unii elevi vor să scape de matematică.

În momentul în care există cerințe pe care elevul nici măcar nu le înțelege, darămite să le rezolve, atunci, desigur, avem o problemă.

Deoarece bacalaureatul nu e un examen de licență sau o teză de doctorat, ar fi just ca subiectele să fie concepute astfel încât nota cinci să fie ușor de luat pentru oricine a arătat o minimă seriozitate în pregătire. Dar în momentul în care există cerințe pe care nici măcar nu le înțelegi, darămite să le rezolvi, atunci, desigur, avem o problemă. De exemplu, ar trebui evitate subiectele de bac care, în loc să verifice lectura primară și abia apoi considerațiile filologice, urmăresc exclusiv noțiunile de teorie literară. Ar trebui să se pună accent pe opere care să poată fi analizate din punct de vedere denotativ, al unei receptări minimale, iar elevii care doresc o notă mai mare de 5 să insiste pe considerațiile conotative, pe subtext și aspecte de teorie literară. Există cititori care nu pot depăși un nivel primar de lectură, cititori care se identifică mereu cu un personaj și care sunt interesați doar de desfășurarea acțiunii. Consideră că Ion era un tip rău care și-a bătut joc de-o fată și care nu voia decât să pună mâna pe pământ. Să le cerem acestora să vorbească despre stilul anticalofil și contrapunct, despre simetria incipit-final și despre reacția la idilismul sămănătoriștilor? Nu e normal să așteptăm asta de la un elev pentru a-i da acea notă 5 de promovare. Dar e normal să așteptăm ca el să muncească, să deschidă o carte și să fie capabil să îi prezinte conținutul, să îi știe tema, numele autorului, ce a mai scris acesta și cu cine a fost contemporan.

Totuși, cronologia examenelor postdecembriste inventariază prea des subiecte în fața cărora elevul efectiv nu înțelege ce i se cere. Când iese din sala de examen, află, siderat, că a scris trei pagini degeaba, căci nu asta se aștepta de la el. Concret. Iată care a fost subiectul al treilea de anul acesta la clasa a XII-a uman:

Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi relaţia dintre două personaje dintr-un roman psihologic sau dintr-un roman al experienței studiat.

Aceasta este o cerință care solicită, pentru decodificarea ei, cunoașterea unei informații de teorie literară. Astfel, trebuie să știi deja ce romane se încadrează în această clasificare: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” sau „Maitreyi”. Dacă ai formulat astfel subiectul, aproape i-ai anulat șansa de a lua cinciul unui elev care a citit cartea, știe desfășurarea epică, dar are un mod simplist de a vedea și a scrie. Acel elev care a intrat la profilul filologie cu media șase, de exemplu, și care nu vede mecanismele din spatele unui text, dar căruia îi place să citească, se va regăsi pe lista picaților, pentru că nu a știut ce e acela un roman al experienței. În plus, aceste clasificări sunt variabile, putând urma fie cronologia, fie curentul, fie tematica, ba chiar și tipul de personaje! De exemplu, „Ultima noapte” poate fi prezentat simultan ca roman interbelic, subiectiv, psihologic, al experienței, modern, realist, citadin, proustian! De asemenea, sintagma „roman al experienței” nu este una consolidată, ci e susceptibilă de exprimări echivalente. Ce te faci dacă la clasă profesorul nu a optat pentru ea, ci a dat sinonime: roman al autenticității, roman trăirist? Cine face decontul, pe seama cui poate fi pus eșecul la acest examen? Este de vină elevul? Este de vină profesorul care, deși poate e specialist pe interbelic, nu a rostit sintagma magică? 

Corectorul trebuie să urmărească achizițiile elevului după patru ani de română: scrie el corect? Se exprimă satisfăcător? A ajuns să îi placă măcar puțin să citească, astfel încât probabil va mai avea o carte pe noptieră, chiar și dacă va fi muncitor necalificat? Are cunoștințe satisfăcătoare din literatura națională, măcar de lectură primară? Asta trebuie să urmărească un corector la examen, nu să își frece mâinile de bucurie că l-a prins pe elev cu garda jos, anulându-i din start trei pagini.

În concluzie, fie că vorbim de profil real, fie de uman, subiectele trebuie concepute de așa natură, încât ele să ofere posibilitatea de promovare tuturor elevilor, indiferent că vin din colegii naționale sau din grupuri școlare, dacă ei acordă seriozitate pregătirii. Asta nu înseamnă să scădem exigențele până la a pulveriza cantitatea de informație cerută de la copii sau până la a anula învățatul. Dar ar fi corect ca formularea subiectului să nu implice deja recursul la o anumită informație, restrictivă, din materie. Cerința trebuie să fie formulată la modul larg, astfel încât să permită evaluarea acelui copil. Corectorul trebuie să urmărească achizițiile elevului după patru ani de română: scrie el corect? Se exprimă satisfăcător? A ajuns să îi placă măcar puțin să citească, astfel încât probabil va mai avea o carte pe noptieră, chiar și dacă va fi muncitor necalificat? Are cunoștințe satisfăcătoare din literatura națională, măcar de lectură primară? Asta trebuie să urmărească un corector la examen, nu să își frece mâinile de bucurie că l-a prins pe elev cu garda jos, anulându-i din start trei pagini. 

De exemplu, nu puține au fost situațiile în anii trecuți când se întâlneau lucrări de șase – șapte pagini, din care trei, ale eseului, primeau punctaj zero, deoarece elevul greșise încadrarea operei! Și asta în condițiile în care opțiunea lui avea un oarecare fundament! De pildă, în anul în care s-a cerut caracterizarea unui personaj tip al intelectualului, mulți elevi l-au ales pe Ilie Moromete, pe care exegeții l-au prezentat sub sintagme ca „țăranul-filosof”, atent la spectacolul lumii, spirit reflexiv și contemplativ. Pornind de la confuzia asta, s-a ajuns ca elevii să îl considere intelectual și să scrie absolut degeaba o caracterizare pe care evaluatorul nici măcar nu o mai citea, fiind total irelevantă, conform baremului.

Așadar, ar trebui să schimbăm puțin optica: nu să creăm subiecte-capcană, redactate pe principiul de a prinde elevul pe picior greșit, ci subiecte care să permită copilului să arate ce știe.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp