Foto Guliver/Getty Images
Sistemul public de sănătate e în colaps. Haos mai mare ca în spitalele de stat nu cred că există. Poate la ANAF sau la Casele de Pensii. Dar nu de nivelul şi dramatismul din spitalele publice din România.
Cetăţenii români sunt captivi de ani buni unui sistem care consumă resurse imense şi oferă mult prea puţin pentru cât plătim lunar pentru el: 223 lei la salariu minim pe lună (circa 50 euro) şi 543 lei la un salariu mediu (circa 120 euro).
Ca să fim trataţi „gratuit". În mod egal. Adică, de fapt, unii să fie trataţi şi alţii lăsaţi pradă destinului. Cei mai mulţi nu avem probleme majore de sănătate. Slavă Domnului! Căci, dacă ajungi să te îmbolnăveşti mai grav, ai două variante ca să ai cât de cât şansă de supravieţuire: [1] fie cunoşti pe cineva şi faci tot posibilul să ajungi prin trimitere sau [2] fie ai suficient de mulţi bani ca să plăteşti în plus pentru acest serviciu gratuit astfel încât să ajungi unde trebuie şi tratat cum trebuie.
Chiar şi cu creşterea consistentă de salarii, cele două variante au rămas la fel. Ori, ori. Nu a scăzut nici tariful pentru servicii gratuite de calitate infinit mai bună decât cea pentru muritorii de rând şi nici importanţa prietenilor care să te recomande / să te ajute să ajungi unde trebuie.
Ştiu, vor spune unii: m-am operat la stat de X, o operaţie complexă, fără să dau nimic. Dacă nu ai dat ceva sau nu ai apelat la cineva înseamnă că ai avut noroc. Un noroc chior.
Acest sistem este un sistem clientelar şi un sistem în care castele se dezvoltă foarte mult. Doctorii din vârful piramidei sunt adevăraţi shoguni. De la cel mai important specialist până la cel mai mic trepăduş din sistem, toţi sunt mufaţi bine de tot. Se apără unul pe altul. Se acoperă unul pe altul. Nu se dau în gât. Tac şi fac. Este şi un sistem foarte închis: orice asistent sau doctor tânăr care vine cu alt stil de muncă (nu ia sau nu tratează diferit pe cei recomandaţi) este eliminat rapid din sistem. E izolat. După metoda clasică.
Pacientul e mereu victima. E suficient de sărac să fie speriat cu alternativa privată. Care înseamnă complet altceva. Oricine a mers într-un spital privat a văzut diferenţa. Şi asta într-un sistem privat medical care încă e incipient. Şi pus pe picior de inegalitate faţă de stat: întâi plăteşti sistemul de stat din salariu şi apoi, dacă vrei cu adevărat servicii medicale, plăteşti mai mult la shogunii de la stat sau mergi în privat. Nu ai alternative. Caz în care, sistemul privat prinde şi el pe cei cu venituri mai mari. Sau pe cei foarte disperaţi sau exasperaţi care scrâşnesc din dinţi şi plătesc de două ori servicii medicale.
Nu orice pacient însă e victimă. Cel care are o poziţie în societate (face şi el parte din alte caste) sau cel care are bani poate cumpăra servicii excelente la stat. Pentru astfel de oameni discuţia privat-public nu e importantă. Chiar e mai confortabil să fie menţinut sistemul de stat, încă mult mai dezvoltat decât cel privat pe alocuri. Amărâtul de pacient fără relaţii şi bani însă e victimă sigură. El e mereu ignorat pe holuri, operat sau tratat greşit sau insuficient. Infectat din prima clipă în care intră în spital.
Sistemul privat e fără caste. Acolo, dacă eşti bun rezişti, dacă nu eşti bun pleci. Acolo eşti evaluat de pacient. Acolo pacientul are un contract clar cu doctorul şi cu spitalul. Shogunii nu sunt doctorii. Shogunii sunt cei ce investesc capital, îşi asumă riscuri, intră în concurenţă cu alţii. Pot da faliment. Pot fi boicotaţi de pacienţi. Ca în orice demers antreprenorial.
Sindicatele din sănătate încep să se agite. La fel şi doctorii-shoguni. Statul trebuie apărat. Sistemul trebuie apărat. Cel care oferă gratuit nimic. Sau nu mare lucru. Egal pentru toţi. Cel centrat pe doctor-shogun (plus toată echipa din spate) nu pe pacient. Care e mereu speriat cu tot felul de prostii. Noi, utilizatorii de servicii medicale, trebuie să îi trimitem imediat la plimbare pe aceşti detractori. Mereu împotriva reformelor. Ştim ce îi mână în luptă. Nu sănătatea noastră, asta e clar.
Suntem prea săraci ca să ne mai permitem acest lux! Reforma în sănătate trebuie să devină o prioritate. România trebuie să treacă printr-un proces amplu de reformare în care toate serviciile publice trebuie puse în regim de concurenţă reală cu cele private. Egalitatea de tratament a pacientului trebuie înlocuită cu egalitatea de tratament a furnizorilor de servicii medicale. Doar concurenţa reală între privat şi stat poate salva vieţi şi ne poate da o şansă egală la sănătate de calitate.
În final, vă invit să reflectaţi la acest aspect: serviciile medicale de stomatologie sunt cvasi-private, cele de oncologie sunt cvasi de stat. Unde e mai bine? Unde mergem noi la alţii să ne tratăm şi unde vin alţii la noi să se trateze? E testul cel mai simplu pe care îl putem face.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Vi se pare puțin si normal analize în sistem privat și CT, fiind trimis de o instituție de stat? Mie nu.
Poate ca ministrul sanatatii ar trebui sa fie o IA (chiar daca e artificiala, macar e inteligenta :D ) . Ar avea de optimizat o functie destul de simpla, cu resurse finite si cunoscute ar trebui maximizat/minimizat cativa parametri statistici relativ usor de urmarit (morbiditate, mortalitate, etc).
În aceste condiții ar avea interes maxim să facă prevenție întrucât costă mult mai puțin decât tratamentul acelorași boli.
Daca va uitati la Obamacare, faimoasa lege din SUA, veti vedea ca statul asigura asistenta medicala gratuita si pentru cei care nu pot sa si-o plateasca. Nu ii obliga pe toti sa plateasca (chiar si cei fara venituri sau cu venituri modeste) la stat.
Acum intelegeti diferentele? (Nu mai punem la socoteala faptul ca cei fara venituri sau cu venituri modeste platesc asigurari mai mari decat cei cu venit din pensii de stat. Pina la pensii de 2000lei/lunar nu platesc asigurare...?!!!)
La noi este un sistem mafiot, centrat pe stat, care distribuie banii cum vrea el, cui vrea el. De obicei, tot mafiotilor. Dar ii taxeaza -obligatoriu- pe toti.
In felul asta avem oameni care nu pot plati, suprataxati si oameni care platesc, dar nu beneficiaza de servicii medicale, pentru ca se duc la privati.
Halal!
Democrația reprezentativă nu poate exista dacă o mare parte din angajaţi şi alegători trăiesc din bani de la stat.
Citez: se transformă spitalul în ONG, vom plăti de ne ies ochii, cine are bani se tratează, cine nu...
Ei nu înțeleg că era și o modalitate elegantă de a stârpi șpaga: prin concurență, așezămintele medicale de stat erau obligate să ridice nivelul. Erau obligați să renunțe la șpagă.
Se deschideau porțile clinicilor și spitalelor private pentru publicul larg, care avea posibilitatea să aleagă ( scrie clar, pacientul NU plătește în plus. Dar la tv asta nu se spune).
Statul nu poate să se ocupe integral de asistența medicală așa că își atrage instituții private cărora le plătește actele medicale, câștigând, căci sunt deja construite din fonduri private.
Dar nu. Românul e masochist, vrea să meargă în continuare cu plicul, umil și umilit la spital. Să fie ușuit de liftieră, asistentă, să bage banul în buzunarul infirmierei dacă vrea un așternut curat, plosca, etc. Să fie prost tratat. Mama mea e caz de malpraxis, dar cui să-i spui? Eu am ocolit indicația medicală și bine am făcut, am evitat două operații inutile pe care natura plus controale le-au rezolvat. Am căutat abitir și am găsit cu greu un medic bun, dar eu am avut noroc chior. Bine, și încăpățânare ieșită din comun.
Dar se vrea perpetuarea haosului. A șpăgii, al sistemului feudal din spitale a apelor tulburi unde rechinii se mișcă în voie.
PS: în medicină e foarte des vorba de bani, spitalul trăiește din plata serviciilor. Fără bani medicina nu trăiește. Un stat NU poate subvenționa la infinit toată asistența medicală dar prin colaborarea casă de asigurări și privat se poate.
PPS: rog citiți ordonanța.
Aveți dreptate, am auzit că deja privații nu vor, căci nu pot accepta sumele mici virate de Casă. Până la urmă acesta e prețul real nu cel oferit de Casă. Asta înseamnă că serviciile medicale la stat sunt sub-evaluate, ceea ce cumva se știa. Ies la iveală multe probleme ce vor trebui cumva rezolvate.
Avem pre multi saraci, statul nu face fata.
Asiguratorii urmaresc profitul, si dau raportul actionarilor, nu tie, oricat ai tu impresia ca esti important. Clientul conteaza doar daca inseamna profit.
Gandeste-te de exemplu ca te "profileaza" unii ca fiind un potential client pagubos. Ai avut doua cancere in familie, si vine un contabil care decide ca e riscant sa te asigure, pentru ca cele cateva sute de euro pe care le ia de la tine nu vor acoperi un tratament de zeci de mii pe care va trebui sa ti-l ofere cu o probabilitate de 50% in urmatorii 10 ani. sau 75 in urmatorii 25. Si pur si simplu te lasa fara asigurare, sau iti baga o prima pe care n-o poti plati.
Sau pur si simplu, refuza sa te asigure peste o anumita varsta. Iti ia banii pana la 45 ani fara sa clipeasca, iti ramburseaza doua coroane dentare si trei cutii de aspirina, si apoi pe baze pur statistice decid ca pe viitor au mai mult de pierdut decat de castigat pastrandu-te de client, ca de la o vreme ai inceput sa racesti cam des.
Si nici nu e nevoie sa fie toti niste jeguri umane ca sa faca asta. Insa logica economica ii poate obliga, daca vreo societate de asigurari ar incerca sa faca acte "caritative" pur si simplu ar da faliment.
Si spitalul poate avea derive din astea, gen iti ofera tratamente inutile doar pentru profit (deriva care apare si in sistemul comunist de stat dealtfel).
Nu sunt neapărat jeguri umane, stă în firea omului să fie porc.
Daca nu vrei sa ramai cu cei care se poarta jegos trebuie sa creezi un mediu care sa incurajeze si sa rasplateasca (inclusiv financiar) comportamentul etic.
Iar aici statul are un rol de jucat.