Foto - Profimedia
Oamenii percep riscul în mod diferit. Percepția riscului este influențată de factori ce se regăsesc în spațiiIe fizic, psihologic și în cel social.
În spațiul fizic intră organizarea locului de muncă, designul procesului, mașinile și echipamentele, ergonomia locului de muncă, materialele, temperatura, calitatea aerului și rezultatul măsurilor de control etc.
Spațiul psihologic include percepțiile, emoțiile și credințele, modele de gândire, intuiția și scurtăturile mentale, obiceiurile și experiențele noastre anterioare.
Spațiul social cuprinde cultura organizațională, valorile comune, relațiile, validarea socială, recunoașterea si pedepsele, limbajul, discursul și signalistica, obiceiurile colective, poveștile, eroii organizației etc
În mod tradițional, companiile își concentrează efortul de prevenire a accidentelor pe factorii din spațiul fizic, prin aplicarea măsurilor de control, cunoscute generic sub denumirea de Piramida Controalelor: eliminarea sau înlocuirea riscului, controale tehnice, controalele administrative sau echipament individual de protecție (EIP). Mai detaliat despre subiect am scris aici si aici.
Homeostazia
„Homeostazia” este un cuvânt derivat din două cuvinte grecești ὅμοιος și στάσις, a căror semnificație este „același” și „constant”.
Din perspectivă biologică, homeostazia se referă la modurile în care organismul acționează pentru a menține un mediu intern stabil în ciuda variațiilor de mediu, cum ar fi temperatura și nivelul zahărului din sânge, sau diverși factori de stres.
Teoria homeostaziei riscului a fost propusă pentru prima dată de Gerald J.S. Wilde (1994) care reușește să o exprime într-un mod foarte ușor de înțeles: ‘’Dă-mi o scară care este de două ori mai stabilă și o voi urca de două ori mai sus, dă-mi un motiv de precauție și voi fi de două ori mai timid’’.
Wilde spune că oamenii au un nivel de risc pe care îl acceptă si îl preferă, numit nivel țintă de risc. Nivelul nostru țintă de risc depinde de beneficiile și dezavantajele percepute ale alternativelor de comportament sigur si nesigur și determină gradul în care ne vom expune pericolelor ce ne pot afecta sănătatea și siguranța.
În general, cantitatea de risc pe care oamenii preferă să și-o asume depinde de patru factori de utilitate și va fi mai mare în măsura în care factorii 1 și 4 sunt mai mari, iar factorii 2 și 3 sunt mai mici:
- Beneficiile așteptate ale alternativelor de comportament riscant (exemple: câștig de timp prin depășirea vitezei, combaterea plictiselii, creșterea mobilității).
- Costurile preconizate ale alternativelor de comportament riscant (exemplu: amenzi de viteză, reparații auto, suprataxe de asigurare).
- Beneficiile așteptate ale alternativelor de comportament sigur (exemple: reduceri de asigurare pentru perioade fără accidente, creșterea reputației, a responsabilității).
- Costurile așteptate ale alternativelor de comportament sigur (exemple: folosirea unei centuri de siguranță incomode, a fi numit laș de către semeni, pierderea de timp).
Oamenii își modifică comportamentul ca răspuns la implementarea măsurilor de control în funcție de propriul nivel țintă de risc. Dacă oamenii percep subiectiv nivelul de risc ca fiind relativ scăzut, ei își modifică comportamentul pentru a-și crește expunerea la risc. În schimb, dacă percep un nivel mai ridicat de risc, pot fi mai precauți.
Șoferii se simt mai în siguranță atunci când conduc mașini care au airbag, frâne ABS și tracțiune pe patru roți, așa că accelerează. Fumătorii simt că țigările „ușoare” sunt mai bune pentru sănătatea lor, așa că fumează mai mult. Legislația care i-a făcut pe motocicliști și pe bicicliști să poarte căști nu a scăzut rata mortalității; când aceștia s-au simțit mai în siguranță, au mărit viteza și în consecință a crescut numărul de decese. Riscul a fost redus într-o zonă, dar a fost acceptat la un nivel mai ridicat în alta.
Ce funcționează
Teoria homeostaziei riscului este contraintuitivă față de abordarea tradițională SSM care consideră că atunci când inițiativele nu funcționează așa cum a fost planificat, este nevoie de mai multe controale.
Așa se explică de ce inițiativele clasice privind siguranța și riscurile nu funcționează. În majoritatea cazurilor, aceste inițiative se concentrează pe gândirea rațională, pe pericolele mecanice, pe măsuri de control. Ele nu țin cont de modul subiectiv în care oamenii percep riscul și de modul în care oamenii judecă și iau decizii legat de risc.
Teoria lui Wilde susține că nivelul accidentelor datorate comportamentului uman, poate fi scăzut prin intervenții care sporesc dorința oamenilor de a fi sănătoși și că uneori mai puțin control și mai multă motivație pot fi mai eficiente. Pentru asta este nevoie ca departamentele SSM să acorde atenție tuturor factorilor de influență a percepției riscului, adică și a celor din Spațiul Psihologic și din Spațiul Social.
În organizațiile mari, cheia se află în egală măsură atât la specialiștii SSM – funcțiune suport, cât și la șefii de echipă și de departament. Cu cât aceștia sunt mai aproape de oameni și dialoghează mai des despre siguranța în muncă, șansele să reușească cresc.
Din păcate, competențele necesare pentru a face asta nu se prea regăsesc în curriculei cursurilor OSHA, NEBOSH sau a celor autorizate de Ministerul Muncii din România - inspector, evaluator, auditor SSM. Este vorba despre competențele de relaționare inter-umana: comunicare eficientă, inteligență emoțională, influență, comunicare empatică, arta întrebărilor, ascultare, învățare, etică, leadership etc
Dacă reușim să ne îmbunătățim percepția asupra riscului și a modului în care luăm decizii privind reducerea riscului la un nivel acceptabil (riscul țintă), atunci ne vom adapta comportamentele în consecință.
Managerii care lucrează în procese tehnologice de mare risc - petrol, gaze, prelucrări termice etc sunt de multe ori în situația unui pilot care se apropie pentru aterizare de o pistă secundară, pe care nu a mai aterizat niciodată. Pilotul se întreabă: „Pot să reușesc?” Da? Nu? Da? Nu? Pilotul nu poate decide. Indecizia este decizia; răspunsul este nu. Când rezultatul este în discuție, iar riscul este chiar la limita a ceea ce este acceptabil, decizia ar trebui să fie că este prea riscant.
Toleranța noastră la risc se potrivește întotdeauna cu abilitățile noastre. Experiența și bias-urile proprii, precum si lipsa alertelor safety, fac ca oamenii să dobândească o încredere în sine exagerată și să aibă un risc țintă personal foarte ridicat. De multe ori recompensele pentru acceptarea riscului sunt atractive, însă e bine să fim realiști în ceea ce privește abilitățile noastre.
Atât la job, cât și în viața personală, conștientizarea homeostaziei riscului ne ajută să luăm decizii înțelepte, mai ales când avem o atitudine potențial periculoasă de tipul „acum sunt suficient de în siguranță”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Despre biciclete – conform legislației în vigoare, casca este obligatorie între 14 și 16 ani iar de la 16 ani în sus e doar opțională. Mai studiați problema.
Despre țigări – cred că niciun fumător înveterat nu și-a pus problema riscurilor. El fumează din adicție, pentru plăcere, chiar dacă pe pachet scrie că o să moară cu 20-30 de ani mai repede, de cancer pulmonar, în chinuri groaznice, că va face copii idioți, cu malformații etc. Nope. Asta o să-l facă cel mult să râdă, nicidecum să treacă la o analiză a riscului. Acești fumători înrăiți vor avea la un moment dat o epifanie, când vor vedea cu ochii lor cum s-a dus din cauza fumatului o rudă apropiată, un coleg sau un prieten. Abia atunci (poate) vor trece la o analiză a riscului la care se expun.