Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Generația needucată, așa cum o vede Cosmin Alexandru, profesor de antreprenoriat: „Problema mai mare e că peste câțiva ani ei o să înceapă să voteze, iar peste alți câțiva ani o să candideze, iar apoi, peste alți câțiva ani, o să decidă ce se întâmplă cu sistemul de educație”

Foto: Cosmin Alexandru/Facebook

Foto: Cosmin Alexandru/Facebook

E greu să fii antreprenor în România, pentru că statul mai mult îți pune piedici decât să te ajute. Hățișul birocratic, haosul legislativ, lipsa de viziune a decidenților, corupția generalizată și nepăsarea instituțiilor sunt elemente care creează un ecosistem ostil celor care vor să facă business în România. Pur și simplu, țara noastră nu înțelege care e treaba cu antreprenorii și valoarea uriașă pe care aceștia ar putea să o producă în plus dacă ar beneficia de niște ecosisteme de sprijin, spune Cosmin Alexandru, consultant în transformare organizațională și cofondator The Entrepreneurship Academy, prima facultate de antreprenoriat din România și din sud-estul Europei. „Un antreprenor român, dacă vrea să reușească și pe piețele din afară, mai curând se duce să lucreze cu entități diplomatice și administrative din țara unde vrea să își dezvolte afacerea, nu cu entitățile administrative și diplomatice române din acea țară, care ar putea și ar trebui să-l ajute”, explică Cosmin Alexandru într-un interviu pentru Republica. El mai remarcă și că principala provocare pe care o au companiile din România în drumul spre dezvoltare, transformare și performanță este consecvența. În plus, oferă și o definiție a antreprenorului român.

Cosmin Alexandru este și lector în cadrul programului de Executive MBA al Maastricht School of Management din București, unde predă cursul „Leading High-Performing Teams”. 


- Care e starea antreprenoriatului în România?

Cred că e pe mai multe niveluri. Cred că există un nivel, cel mai conectat la ecosistemul antreprenorial internațional, adică companii care sunt apropiate de fonduri de investiții, de ecosisteme de investiții, companii care sunt active în domeniul tehnologiei, al educației, al energiei, care sunt destul de bine cuplate la „încotro merge lumea” și care au și resurse de finanțare, dar și planuri de afaceri bune și cu performanță bună. Dar, numeric, acestea cred ca sunt puține, cel puțin ce văd eu în jurul meu.

Și cred că mai e un plan destul de larg, al celor mai multe companii antreprenoriale din toată țara, care încearcă să răzbească în mediul economic românesc oarecum de capul lor și din aproape în aproape, văzând și făcând. Companiile astea care au o viață mult mai grea și din perspectiva cunoștințelor pe care le au, dar și din perspectiva practicilor pe care le pot aplica în mediile în care funcționează.

Cred că-i un pic o distanță între acestea două planuri. 

- Ce ne poți spune despre noua generație de antreprenori și despre cum fac ei business în România în ciuda statului, nu împreună cu el?

Statul român pare să fie un stat care nu înțelege noțiunea de antreprenoriat. Evident, e un stat debalansat înspre favorizarea statului ca actor economic și în relațiile economice.

Dar asta e, în mod paradoxal, o veste bună pentru antreprenori, pentru că îi obligă să fie mai antifragili, adică să răzbească într-un mediu mai degrabă ostil decât prietenos. Și, din nou, cred că există o parte din tânăra generație de antreprenori care e foarte conectată, care învață mult, care e conectată la cursuri, care urmărește cum fac alții lucrurile pe afară ca să le iasă bine, repede și nu foarte scump.

Și cred că există și o bucată importantă din tânăra generație de antreprenori care a crescut cu sentimentul ăsta că un antreprenor este un influencer și că banii se fac online și relativ ușor, repede și mult. Și asta cred că nu funcționează de cele mai multe ori.

- Există studenți pe care îi ai și care se gândesc la genul ăsta de antreprenoriat?

Avem de toate, Da. Avem și studenți care vin din familii antreprenoriale unde au învățat că succesul se obține cu muncă multă, cu investiții, cu tot ce înseamnă învățarea din greșeli. Și sunt și studenți care vin cumva cu o energie din asta de liceu, că succesul ține de numărul de vizualizări, de numărul de like-uri.

- Există vreo diferență între modelul de antreprenor tradițional și cel de modă nouă, de tip Selly sau Dorian Popa?

Trebuie să înțelegi corect, ca antreprenor, cam cât durează de când ai o idee și până când ideea aia devine un model de business sustenabil, profitabil și replicabil. 

Adică, în online se vede foarte frecvent că drumul ăsta e foarte scurt, că se obține foarte repede succesul de la o idee la a fi celebru și bogat. Și poate câtorva le-a ieșit treaba asta, dar la marea majoritate nu iese schema. Și văd asta și la studenții cu care lucrez. Relativ repede își dau seama că, de fapt, nu e chiar așa. Ca să poți să faci un business, și nu vorbesc de un canal de Youtube, ci de un business pe care poți să-l dezvolți și din care poți să trăiești, asta e o muncă semnificativ mai grea, mai riscantă și care consumă mai multe resurse decât îți imaginezi, altele decât talentul și entuziasmul tău.

- A dispărut clasa de mijloc?

Dacă mă uit la cât de mult se construiesc apartamente, n-aș zice că a dispărut, dar e posibil să fie destul de aglomerată în anumite centre urbane. Adică să fi dispărut ca o pătură la nivel național, asta și din cauză că foarte mulți oameni dintre cei care au migrat intern, au plecat fie din clasa mijlocie, fie din potențiala clasă mijlocie. Și asta a creat un pic de polarizare în România. Poate ea nu e așa de vizibilă în orașele mari, dar cred că atunci când ieși din orașele mari, polarizarea asta se vede. Adică, cred că această clasă, pe care noi o definim ca fiind de mijloc, e din ce în ce mai subțire. 

Foto: Cosmin Alexandru/Facebook

- Antreprenorul care are o cafenea în Sectorul 3 al Capitalei face parte, spre exemplu, din clasa de mijloc?

Aș zice că da. Depinde cum menține afacerea în viață, depinde ce planuri de dezvoltare are. Dar, aș zice că da, antreprenorii, ca definiție, ar trebui să se poată susține, adică să poată produce suficiente venituri încât să-și poată susține nu doar subzistența, ci și dezvoltarea.

- Cât de curajos este un om care își deschide un business în 2024?

Din experiența mea cu foarte mulți antreprenori, e mai puțin o dovadă de curaj și mai mult o dovadă de inconștiență. Pentru că aproape nimeni nu evaluează corect drumul pe care o să meargă. Și, din fericire, se întâmplă asta. Probabil, dacă l-ar evalua corect, poate că jumătate nu s-ar mai apuca niciodată de un business.

Așa cum probabil e și când îți construiești o casă. Te gândești cum o să fie și după aia constați că e cu totul altfel de cum ți-ai imaginat.

Așa e și cu businessurile. Când îți construiești o afacere te gândești că o să fie într-un fel, că o să dureze o perioadă, o să te coste nu știu ce și o să presupună anumite obstacole, dar constați de foarte de vreme, apropo de relația cu statul, că lucrurile devine foarte repede, foarte complicate și foarte scumpe.

Așa că diferențiatorul e mai puțin curajul de a începe, cât curajul de a continua. Pentru că, de început, tu începi un business, dar după aia încep să vină lucruri care nu erau deloc planificate și atunci îți trebuie energia și determinarea să zici „Nu, eu o să o rezolv și pe asta și pe cealaltă pentru că eu chiar vreau să-mi iasă businessul”.

- Observi printre studenții tai persoane care se aruncă și sunt curajoși în a dezvolta o afacere și persoane care renunță imediat după ce dau de greu? 

Da, sunt din ambele feluri. Asta e ceva ce e specific mai degrabă generațiilor noi de antreprenori. În generația mea se punea problema: cât stai cu greul, adică cât avansezi când îți e greu ca să treci de obstacole mari. Pentru generația mea, succesul era și e în continuare, să zicem, o destinație. Pentru generațiile mai noi, succesul e din ce în ce mai mult despre drumul până la destinație.

Cu cât generația e mai mică, cu atât au mai puțină răbdare. Adică, când dau de un greu, deși de unde mă uit eu nu e așa greu, dar de unde se uită ei e greu, preferă mai curând să se oprească și să înceapă altceva. Vor o viață fără stresul și efortul cu care noi am fost obișnuiți. Asta e valoros, dar există și situații când abordarea asta nu e valoroasă.

Noile generații de antreprenori au o flexibilitate mult mai mare în a se adapta, în a învăța din greșeli și în a încerca ceva nou. Avantajul e că, într-adevăr, dobândesc experiențe multiple. Dezavantajul e că unele lucruri, ca să-ți iasă, au nevoie de un pic de stăruință chiar și atunci când pare că nimic nu merge așa cum ar trebui.

Iar în ceea ce privește provocările atunci când te apuci de business, principala pe care o au companiile de la noi în drumul spre dezvoltare, transformare și performanță este consecvența, pentru că multe încep foarte energic și, după primele obstacole, se întorc relativ în același loc de unde au plecat. 

În generația mea se punea problema: cât stai cu greul, adică cât avansezi când îți e greu ca să treci de obstacole mari. Pentru generația mea, succesul era și e în continuare, să zicem, o destinație. Pentru generațiile mai noi, succesul e din ce în ce mai mult despre drumul până la destinație,

Cosmin Alexandru

Foto: Cosmin Alexandru predă un curs la BISM/Facebook

- Ai unde să înveți antreprenoriat modern în România ca să ai succes sau poți să ai succes dacă ai școala vieții și ești combinator ca în anii ‘90 așa cum a fost Becali?

Eu unul nu cred că rețeta de îmbogățire de tip Becali mai e accesibilă la momentul de față. S-ar putea să se mai poată, dar mi se pare că un asemenea model, și dacă ai vrea, e mai greu de pus în practică.

Răspunsul la întrebarea generală „Care e rețeta pentru succes?” ar trebui să aibă în spate răspunsul la întrebarea „Ce înseamnă succes pentru tine?”. Pentru că, în măsura în care succesul înseamnă vizibilitate, notorietate și după aia și un pic de bani, probabil că o să îți alegi un fel de drum. Dacă succes, precum e pentru unii dintre studenții mei, înseamnă să poți să creezi un business care să se poată dezvolta, să poată fi scalabil, eventual și internațional, atunci înțelegi că notorietatea e importantă, dar nu ăla e numele jocului pe care îl jucăm, ci numele jocului pe care îl jucăm e să construim o organizație solidă din perspectiva oamenilor pe care îi recrutăm, din perspectiva proceselor pe care le avem, a sistemelor pe care le implementăm.

Cred că e loc pentru toată lumea pe piață, iar acest lucru a ajutat foarte mult antreprenorii tineri. Spre exemplu, mediul antreprenorial românesc, cel puțin cel din București, s-a organizat ca să poată ajuta antreprenorii mai tineri să învețe mai repede. Așa că acum există organizații antreprenoriale românești, cum este Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și altele, care fac cursuri, au programe de mentorat, dat acordă și finanțare. 

Eu unul nu cred că rețeta de îmbogățire de tip Becali mai e accesibilă la momentul de față. S-ar putea să se mai poată, dar mi se pare că un asemenea model, și dacă ai vrea, e mai greu de pus în practică.

Cosmin Alexandru

Ce vreau eu să spun e că la momentul ăsta comunitatea antreprenorială e bine organizată și își ajută următorii antreprenori să le fie mai ușor decât ne-a fost nouă. Și mai vreau să spun ceva: comunitatea antreprenorială e mai bine organizată în a se ajuta pe sine însăși decât cum e organizată în a interacționa cu statul ca să oprească toate aiurelile legislative care fac rău mediului de afaceri.

- Care sunt principalele lecții de care trebuie să țină cont un antreprenor la început de drum? 

Nu prea avem o listă de lecții, pentru că lecțiile cele mai bune le primesc, de obicei, de la realitate. Există un citat pe pereții The Entrepreneurship Academy, care spune că „nu există fapte în interiorul clădirii”. Adică, orice își imaginează un antreprenor despre ce are de oferit, cât de bine face, ce face, cam cine ar cumpăra produsul sau serviciul lui și la ce preț, astea nu sunt fapte, sunt doar imaginație.

Așa că e foarte important să ia contact cu realitatea. Noi, din primul an de studii, îi scoatem pe studenți în stradă ca să interacționeze cu potențialii clienți și să ia feedback de la ei despre ce părere au cu privire la produsele sau serviciile pe care ei vor să le vândă. Pentru că realitatea asta aproape întotdeauna e diferită de realitatea pe care ți-o imaginezi.

Principala caracteristică a realității e că rezistă la dorința noastră de a o schimba. Și atunci, un antreprenor la început de drum o să aibă mai mare succes cu cât o să aibă capacitatea să integreze mai bine feedback-ul pe care îl primește de la realitate.

Cu alte cuvinte, trebuie sa transformi teoria și imaginația în practică. Că tu îți imaginezi niște lucruri, vizavi de ce o să facă ăia, ce o să spună, ce o să cumpere, cu cine o să te compare.

Numai că atunci când te duci să vorbești cu clienții, o să constați că ei au cu totul alte idei. Și dacă nu ești natural și nu interiorizezi natural feedback-ul lor ca fiind unul pozitiv, chiar dacă lor nu le place ce aud de la tine, dacă nu te poți folosi de chestia asta, dacă o iei personal, dacă te superi pe ei, dacă îți pare că sunt proști, că nu înțeleg, șansele tale de succes sunt mici. E foarte important să înțelegi că orice părere ar avea el, dacă vrei de la el să cumpere de la tine, trebuie să-i ei părerea în considerare și să vezi ce faci cu ea. 

Foto: Cosmin Alexandru și sutdenții săi/Facebook

- Este România o țară ospitalieră cu antreprenorii?

Aș zice că România e o țară indiferentă la antreprenori. Nu mi se pare că e nici ospitalieră și nici ostilă programatic. Pur și simplu, țara noastră nu înțelege care e treaba cu antreprenorii și valoarea uriașă pe care antreprenorii ar putea să o producă în plus dacă ar beneficia de niște ecosisteme de sprijin. Și mă refer, mai ales, la partea de educație. Pentru că antreprenorii ar trebui să poată folosi oameni care să fie bine educați în spirit antreprenorial.

Or, sistemul de educație din România educă orice, numai spiritul antreprenorial nu. O problemă mare e că în școala românească nu se are în vedere deloc relația cu greșeala. Dacă ai greșit ești considerat prostul clasei. Însă, în antreprenoriat, greșelile sunt cele mai bogate surse de informații, că din ele înveți ce să faci ca să nu mai greșești a doua oară. În antreprenoriat e totul diferit față de ce înveți la școală, adică să stai în banca ta și să taci din gură. În antreprenoriat trebuie să te lupți cu realitatea și să încerci să o schimbi, adică nu trebuie să stai în banca ta, că nu vei avea succes dacă faci asta.

Iar pentru că școala nu cultivă genul ăsta de abordare, acest lucru face viața antreprenorilor dificilă din perspectiva productivității și a vitezei cu care obțin rezultate. Dar nu cred că statul român își educă prost copii pentru că are ceva cu antreprenorii. Îi educă prost pentru că nu știe mai bine. Iar în acest caz, antreprenorii sunt o victimă colaterală. 

Nu știu cum o să fie în 2025, dar până acum nu mi s-a părut că guvernele, la modul general, au un dinte împotriva antreprenorilor, deși poate că unii guvernanți au ceva la modul personal cu antreprenorii. Dar nici nu mi s-a părut că ei înțeleg ce avantaj uriaș ar obține dacă ar sprijini mai consistent mediul de afaceri.

- Neînțelegerea asta e bazată și pe modul în care statul, cel puțin în ultima vreme, a ales sa intervină în mediul de afaceri cu politici fiscale care afectează antreprenorii?

Statul nu cred că înțelege bucata asta din economie care se referă la antreprenoriat, pentru că statul nostru nu e un stat organizat în beneficiul cetățeanului. Antreprenorii sunt condamnați la chestia asta, deoarece ei trebuie să facă lucruri în beneficiul clienților. Dacă un antreprenor nu reușește să facă ceva în beneficiul clienților, dispare de pe piață, nu are nicio șansă. Și atunci, tipul de mentalitate al antreprenorului e: cum pot să-l servesc pe cel căruia vreau să-i vând ceva sau să îi produc un beneficiu.

Statul român nu are deloc această mentalitate. De aceea se uită foarte strâmb și circumspect la oamenii care funcționează după astfel de principii. 

- Cum vede un antreprenor cu experiență ca tine starea economică, socială și politică în care se află acum România?

Nu mi se pare deloc că suntem într-un loc roz, tocmai din această poziționare aproape, fără excepție, reactivă. La momentul acesta tehnologia avansează foarte rapid în lume în foarte multe domenii, iar România nu pare să fie pe nicăieri din perspectiva asta, a conectării serviciilor publice și sociale.

Apropo de ANAF și de e-Factura, în continuare suntem pe vremea lui Pazvante Chioru’ și cu sistemele software, și cu interfețele, și cu, evident, capacitatea lor de a servi clientul. Mi se pare că nu fructificăm domeniul IT, unde România are niște resurse uriașe.

- Și ce îi lipsește României să facă un deal cu mediul privat pentru a digitaliza sistemul fiscal românesc?

Peste tot prin lume asta e soluția cea mai bună, un parteneriat între mediul public și cel privat. Doar că soluția asta presupune că statul dă din mână niște pârghii de alimentare cu bani a unor entități ale statului care din asta trăiesc. Adică, nu cred că e posibil în România, pentru că totuși contractele astea cu dedicație încă fac legea peste tot.

Și e cam complicat să chemi o firmă cu reputație și să îi spui: „Hai, fă tu bine și uite ăștia sunt banii” - pentru că firma aia când o să facă bine e posibil să arate că poate nu mai e nevoie de o jumătate din posturile de la ANAF care nu fac altceva decât să plimbe dosarele de colo până colo.

Și ANAF-ul nu e dispus să recurgă la o astfel de reorganizare, pentru că persoanele de acolo sunt puse pentru că sunt ale cuiva ca să fie puse acolo. În general, pe la stat, pe unde am văzut, înțeles, discutat, cam o treime din personal în instituțiile de stat muncesc în mod adevărat așa cum în zona privată se înțelege munca: adică să produci ceva la finalul fiecărei zile, care să aibă sens și valoare.

Cam două treimi din personalul care lucrează în instituțiile de stat, dacă ar dispărea de mâine, nu s-ar simți în productivitate. S-ar simți, evident, în plan politic, dar nu și în rezultatul muncii instituției respective.

Orice proces din ăsta, în care e integrată o firmă care vine și face lucrurile așa cum ar trebui făcute, nu are cum să ocolească balastul ăsta. Iar ăsta e un preț pe care niciun guvern nu e dispus să-l plătească, și așa că nu se va plăti. 

Cam două treimi din personalul care lucrează în instituțiile de stat, dacă ar dispărea de mâine, nu s-ar simți în productivitate. S-ar simți, evident, în plan politic, dar nu și în rezultatul muncii instituției respective.

Cosmin Alexandru

Foto: Cosmin Alexandru predă un curs/Facebook

- Dacă oamenii de la stat care stau degeaba în instituțiile publice ar fi disponibilizați, ar fi ei absorbiți de mediul privat? Au competențele necesare pentru a lucra și în mediu privat?

Nu vreau să generalizez, că asta nu ne ajută. Dar cred că problema nu e că ei nu ar putea munci în mediul privat. Problema e că, dacă ai stat niște ani de zile la stat câștigând o sumă de bani pe muncă aproape deloc, oriunde te duci în mediul privat nu o să-ți convină raportul ăsta: câți bani primești pe cât trebuie să muncești.

O să fie masiv debalansat, pentru că tu te-ai obișnuit la o chestie: te duceai la serviciu de la ora 08 la ora 16, dar, de fapt, munceai de la ora 08 la ora 09 sau de la ora 08 la 10.

În schimb, când ajungi în mediul privat, unde e nevoie de tine, ești plătit, dar trebuie să muncești de la ora 09 la ora 17 cel puțin și destul de susținut. Ori asta e o reconversie care nu e profesională, ci mentală, și care nu știu dacă se poate face. 

- Reușesc antreprenorii români și pe piețele externe, în străinătate? 

Ăsta e un loc în care statul ar putea juca un rol mai important. Adică și-ar putea configura consulatele comerciale într-un fel care să fie mult mai în beneficiul antreprenorilor care vor să se dezvolte. Am câțiva clienți, îmi sunt și prieteni, care se extind internațional și care nici măcar nu-și pun problema de a fi ajutați de autoritățile române.

Unii au încercat și nu au reușit nimic și după care au renunțat și să-și mai pună problema că s-ar putea duce la reprezentanțele României din țara respectivă unde vor să își desfășoare afacerea, fie diplomatice, fie comerciale, și să încerce vreo colaborare sau să ceară ajutor.

Oamenii ăia au cu totul altă treabă acolo și nu îi interesează antreprenorii care vor să se extindă în altă țară. Și asta e păcat, pentru că eu cred că și energie, și resurse financiare, dar și competență există mai mult decât sunt acum puse în practică. Noi nu avem o excelență în dezvoltarea internațională. Nu suntem acolo. Dar avem niște competențe, niște bune practici și niște exemple de succes. Din păcate, statul nu înțelege cât de bine i-ar fi lui dacă mai multe companii românești și-ar deschide filiale în străinătate.

Unele companii plătesc camerele de comerț din țările unde vor să se extindă pentru a le da informații despre piața de acolo. Spre exemplu, în industria de vinuri există companii care încearcă pe la târgurile internaționale să profite de ocazie și să se extindă. Când vin de acolo… nici nu am cuvinte să spun cum descriu reprezentanții acestor companii cam cum arată ce organizează statul român la nivel de reprezentativitate pentru produsele și serviciile oferite de România. Un dezastru total.

Un antreprenor român, dacă vrea să reușească și pe piețele din afară, mai curând se duce să lucreze cu entități diplomatice și administrative din țara unde vrea să facă business, nu cu entitățile administrative și diplomatice române din acea țară care ar putea să-l ajute și ar trebui să-l ajute.

- Contează doar profitul sau antreprenorii ar trebui să aibă și o componentă socială a ceea ce dezvoltă, care să includă valori precum etica, moralitatea și ecologia?

Depinde din ce școală de gândire faci parte. Există școli de gândire care susțin că rolul social al companiilor este să producă profit și că așa contribuie o companie la binele societății.

Există, însă, și alte școli de gândire, care zic că o companie trebuie să aibă un rol social, de actor social. Eu mă mișc, într-adevăr, într-o lume mică, dar antreprenorii români pe care îi știu sunt preocupați de amprenta lor socială și dedică energie, timp, bani și ei ca resurse ale organizației, dar și angajații lor, ca resurse personale de timp și de bani, pentru ca lucrurile în jurul lor să fie mai bune.

Nu cred că asta e o presiune de tip ideologic. Cred că oamenii au simțit, pe măsură ce au crescut companii sau în companii, nevoia să facă un bine în jurul lor din profitul pe care compania îl are.

Acum, iarăși, întorcându-ne la relația cu statul, contează cât de greu sau cât de ușor facilitează statul această contribuție a mediului privat în plan social. Că una e să direcționezi relativ ușor niște bani către niște cauze în care crezi și alta e să îți fie extrem de complicat și să faci 100 de formulare și pe urmă să te caute și pe acasă să-ți ceară explicații și să te întrebe de beneficiarii reali, toate nebuniile astea care complică viața cuiva care vrea să facă bine. Însă, energia asta etică eu o văd în continuă creștere. Nu mi se pare că în România companiile devin egoiste și indiferente la ce se întâmplă în jurul lor. Dimpotrivă, mi se pare că direcția e inversă.

Iar în ceea ce privește antreprenoriatul social, ideea de antreprenoriat social constă în faptul că profitul social pe care îl faci îl reinvestești în cauza pe care o slujești sau în care crezi.

Cred că e nevoie și de unele și de altele, dacă vorbim de abordări, căci până la urmă sunt alegeri foarte personale care țin de cât de important e pentru tine ca fondator/antreprenor ce are energie pentru tine. Iar pentru unii generează energie să facă antreprenoriat social, căci asta îi ajută să-și crească businessurile și să se simtă bine ei și oamenii din cadrul companiei pentru că produc impactul pe care îl produc. 

Dar sunt și oameni care sunt energizați de profitul pe care îl produc ca să poată să reinvestească cât mai mult în creștere. Acum, trebuie să înțelegem economic chestia asta. Cu cât o parte mai mare din profit o direcționezi către un scop care nu e de tip investiție, cu atât o să crești mai greu și mai puțin, cu impact mai mic.

Cu cât ai mai mult profit pe care să-l investești în mai multe filiale, dezvoltare de noi produse, inovație și așa mai departe, cu atât șansele de creștere sunt mai mari, deci și de impact viitor social mai mari. Că dacă eu direcționez 5% sau 10% din profit, să zicem, pentru o cauză, cu cât profitul în valoare absolută e mai mare, cu atât acești 5% sau 10% înseamnă mai mult.

Nu cred că există o soluție sau o formulă care să fie ideală. Cred că e important ce generează energie pentru antreprenor, iar din fericire suntem diferiți.

Foto: Cosmin Alexandru predă un curs /Facebook

- Cum arată bugetul țării dacă ar fi bugetul familiei tale?

Cred că ar arăta așa cum și arată la noi. Cu o bucată importantă din buget investită în învățare. Nu văd un avantaj competitiv mai mare decât capacitatea unui sistem, familie, echipă, organizație sau o țară de a învăța. Și, din păcate, noi aici ratăm major și o să ne coste din ce în ce mai mult.

Spre exemplu, recent a fost mare vâlvă din cauza faptului că peste 50% dintre adolescenți sunt analfabeți funcțional. Mie asta mi se pare problema mai mică. Problema mai mare e că peste câțiva ani ei o să înceapă să voteze, iar peste alți câțiva ani o să candideze, iar apoi, peste alți câțiva ani, o să decidă ce se întâmplă cu sistemul de educație.

O să fie foarte nasol, iar asta din cauză că noi, ca țară, nu reușim să executăm corect un cerc virtuoz de învățare în loc de un cerc vicios.

Din perspectivă bugetară, la noi în familie se duc mulți bani pe cum anume fiecare dintre noi, toți trei, învățăm să fim profesioniști mai buni, elevi mai buni, oameni mai buni. E important și să consumi, e important și să te distrezi, dar în final ce ai la purtător în materie de capacități, asta te duce în viață și nu altceva. 

Recent a fost mare vâlvă din cauza faptului că peste 50% dintre adolescenți sunt analfabeți funcțional. Mie asta mi se pare problema mai mică. Problema mai mare e că peste câțiva ani ei o să înceapă să voteze, iar peste alți câțiva ani o să candideze, iar apoi, peste alți câțiva ani, o să decidă ce se întâmplă cu sistemul de educație.

Cosmin Alexandru

Adevărul e că clienții vin și pleacă, tehnologiile vin și pleacă, oportunitățile vin și pleacă, la fel și obstacolele, dar ce ai la purtător în termeni de cine ești, ce știi să faci, cum negociezi cu obstacolele, cum înveți chestii noi tot timpul, asta e ce contează cel mai mult. Problema e că noi, ca țară, mi se pare că la acest capitol ratăm major.

- Ce exemple trebuie să folosim ca să facem educație financiară cu adulții și copiii?

Cred că e foarte important să reușim deplasarea asta, de la învățăm ceva la învățăm să învățăm, unde Occidentul e deja de o bună perioadă. Că principala capacitate care trebui educată nu e neapărat aceea de a învăța niște lucruri. Și asta e foarte utilă și trebuie să existe, dar nu ea e centrală. Centrală e capacitatea de a învăța cum să înveți. Pentru că atunci când înveți cum să înveți te învață cum să te dezveți.

Problema, când doar înveți lucruri, este că e foarte greu să te dezveți de ele, că dacă le-ai învățat că alea sunt bune, după aia până zici „Ok, astea nu mai sunt bune, altele sunt bune” e un proces dureros și durează mult. Dacă înțelegi că rolul tău e să înveți în continuu lucruri noi și să renunți la unele pe care le-ai învățat, pentru că nu mai sunt valabile, asta te poate echipa pentru o viață de succes. Ăsta e un element care mi se pare important.

Iar o altă axă care mi se pare importantă, care e împărțită în două, e bucata asta de axă care presupune conectarea cu practica, cu realitatea. Adică să înveți lucruri care au relevanță în sens practic. Asta nu înseamnă că lucrurile teoretice nu sunt valoroase.

Iar eu cred că în România ratăm în ambele direcții. Adică ratăm și la conectarea cu corpusul ăsta de etică și valori occidentale, dar ratăm și să învățăm lucruri care să ne folosească în viața de zi cu zi.

Cumva, la noi mi se pare că se învață lucruri mai degrabă teoretice. Iar acestea nu sunt substanțial utile nici măcar teoretic și corelarea lor cu ce ar putea fi util pentru tinerii care ies din școală e minimală. Cumva, probabil neintenționat, proiectul ăsta „România Needucată” se manifestă din plin.

Există niște axe principale care se referă la cum arată o bună educație, cum arată un om bine educat, pe care, unu la mână, nici nu ne-am pus de acord cu ele care ar fi acestea, iar doi la mână, nici nu le executăm într-un fel în care să genereze foarte multă valoare. Ele generează niște valoare, căci sunt niște tineri care sunt bine educați, dar sunt foarte puțini din punct de vedere procentual.

- Care e relația ta cu banii? Ești zgârcit sau risipitor? 

Eu cred că relația mea cu banii a progresat mult. Am fost destul de iresponsabil financiar, așa, o parte din viață. Acum cred că sunt destul de responsabil. Sunt cumpătat, investesc și, cum ziceam, o parte din bani se duc pe oportunități de învățare. Mă duc cam la două-trei luni la un training, la un curs. Mă duc undeva unde învăț ceva și pentru care și plătesc de cele mai multe ori. În rest, am o mașină în leasing, nu am un stil de viață extravagant.

- Imaginea boss-ului care aruncă cu bani pe lăutari ce îi învață pe copiii noștri? 

Înțeleg atracția pe care o atrage imaginea personajului care aruncă cu bani. Nu cred că genul acesta de atracție e nouă. Cred că doar acuma e foarte la vedere din cauza internetului. Dar cred că tot timpul marea masă a fost atrasă de exemple din astea excesive. E normal, când nu prea ai de nici unele, unii care par să le aibă pe toate sunt tentanți. De asta cred că problema noastră nu este neapărat că astfel de exemple există, ci problema mare e că aproape numai astfel de exemple există și că genul de persoane ca Andrew Tate par să aibă prozeliți în locuri în care nu te-ai fi așteptat.

Tipul ăsta de mesaje care, de unde mă uit eu nu îi ajută pe copii, încep să domine piața de educație nonformală din România. Și asta, iarăși, o să ne complice viața mult. 

- Îi educă pe tineri mai mult internetul decât școala? Cum facem să le arătăm tinerilor exemplul de antreprenori care au succes prin muncă și nu sunt neapărat influenceri? 

Nu mi-aș pune neapărat problema să-i mut pe unii de pe o parte pe alta. Cred că vom ajunge și acolo și o să fie o discuție utilă în spațiul public, dar înainte de asta mi-aș pune problema: „cum populez bucata pe care mi-o doresc”. Pentru că e mult mai greu de înlocuit modelul decât de oferit modelul de la bun început.

Aici noi ratăm iarăși major ca stat și ca societate și nu facem decât să ne plângem tot timpul că „uite, ce au ales ăștia”, dar, de fapt, noi nu le-am oferit un portofoliu de alegere rezonabil când s-a pus problema să aleagă.

Și atunci ne facem viața mai grea pentru că e mult mai costisitor să-i sucim, pentru că presiunea socială e mare, s-au obișnuit într-un fel, devine pentru ei identitar să facă parte din tribul ăla. Și atunci, să-i smulgi de acolo devine o treabă grea. Deci, mi-aș pune problema de un fel de intervenție și de prezență cu modele alternative mai devreme și mai coerent sistemic.

- Care e definiția antreprenorului român?

Cred că la momentul ăsta, nu numai în România, dar în România poate mai mult, un antreprenor e un om care reușește să-și transforme nemulțumirea într-un beneficiu pentru cei din jurul lui și pentru el. Pentru că o calitate foarte răspândită la noi e nemulțumirea, toată lumea e nemulțumită, dar puțină lume alege să și facă ceva în acest sens. Iar antreprenorii sunt oameni care iau niște nemulțumiri, adică ceva ce fie nu le convine, fie cred că pot face mai bine, și transformă asta prin multă muncă, mult efort, multe resurse, multe încercări într-un beneficiu replicabil pe care pot să-l ofere celor din jurul lor și lor înșiși. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    adevarul ca acum lumea bubuie de educatie si se voteaza foarte foarte bine.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Articolul mi se pare plin de confuzii. Din start apare o confuzie ciudată între educație - înțeleasă ca politețe sau bună creștere - și pedagogie. A fi educat nu este totuna cu a învăța formulele care ți se predau la chimie sau matematică. Matematica și chimia nu te feresc de manele sau de Tik Tok. O altă confuzie apare prin ideea că sistemul trebuie înlocuit. Sună de parcă ar trebui să inventăm apa caldă. Tot ce trebuie făcut - și ceea ce generațiile mai tinere vor face - e să aliniem sistemul românesc cu cel estonian, olandez, finlandez etc. De altfel, necesitatea acestei alinieri este cunoscută și la nivele înalte, însă schimbarea nu se poate petrece pentru că sistemul este greoi. Cu timpul sistemul va crăpa natural. Vom avea ca și în alte sisteme materii comasate, zone de cultură generală și module opționale, pe care elevii le vor alege liber. Se va întâmpla acest lucru, aș zice cu generația care se află acum pe băncile gimnaziului.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult