Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Știi bancul cu embrionii? Un embrion îi spune celuilalt: crezi că există viață după naștere?

M. are 36 de ani și încă trei luni înainte de tratament pentru tuberculoză. Era deja infectat și cu HIV și cu hepatită C când a luat și TB. În urma consumului de „legale” s-a ales și cu endocardită bacteriană, o infecție care pur și simplu mănâncă valva inimii. Curând va ajunge pe stradă. Dacă are noroc, va fi în continuare tratat de TB și HIV. Dar nu va suporta o iarnă în stradă și nu are unde să se ducă. „M-am săturat să văd oameni murind”, spune ONG-ista care l-a adus pe M. la spital.

„Un ac te costă zece cenți, o infecție cu HIV/SIDA e de un milion de ori mai scumpă”. Aceasta este filosofia-ax a programelor de harm reduction. Explicația concisă mi-a oferit-o cehul Pavel Bem, membru al Comisiei globale de politici privind drogurile (Global Comission on drug policy). Scriu de la Vilnius, unde tocmai ce s-a încheiat conferința internațională „Harm reduction in the new environment”, organizată de Eurasian Harm Reduction Network. Unul din doi participanți la dezbateri a dat România ca exemplu negativ. La retragerea finanțărilor primite de la Fondul Global pentru HIV/SIDA, România a scăpat de sub control prevenția bolilor infecțioase – HIV, hepatite- în rândul consumatorilor de droguri injectabile. „Sper că vom evita coșmarul României”, a glumit crispat un politician bulgar cu agendă liberală.

Harm reduction se referă la politicile și activitățile menite să reducă riscurile (medicale, sociale, economice) asociate consumului de substanțe psihoactive la consumatorii activi care nu vor sau nu se pot opri din utilizarea drogurilor. Completează, fără a contrazice, politicile centrate pe abstinență. La consumatorii de droguri injectabile, nucleul „harm reduction” constă în două tipuri de intervenții: programele de schimb de seringi, prin care sunt oferite seringi și alte materiale sterile consumatorilor activi şi sunt colectate, cu scopul de a fi distruse, cele folosite, şi programele de tratament substitutiv cu metadonă, pentru dependenţii de heroină. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ambele tipuri de intervenţii, ca măsuri documentate ştiinţific pentru prevenția HIV/SIDA și a altor boli transmisibile. Ca să funcționeze cât mai eficient, un program corect de „harm reduction” ar trebui să cuprindă și consiliere și testări voluntare HIV/SIDA, facilitarea acccesului la terapia antiretrovirală, prevenția și tratamentul altor boli cu transmitere sexuală. Activitățile de „harm reduction” includ, de asemenea, educarea persoanelor care consumă droguri injectabile și a partenerilor sexuali ai acestora, distribuirea de prezervative, diagnosticul și tratamentul TB și al hepatitei C. Distribuirea naloxonei, un antidot eficient în supradoza de opioide, scade mortalitatea datorată supradozelor.

Din 2000 încoace, majoritatea intervențiilor de „harm reduction” în România au fost susținute financiar de donatorii internaționali: Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, malariei și tuberculozei și agențiile Națiunilor Unite (UNODC, UNDP, UNICEF), iar mai nou mecanismul financiar norvegian. Și au funcționat. Mulțumită sprijinului venit din comunitatea internațională, România se lăuda, în 2010, că este una dintre puținele țări din regiune fără o epidemie concentrată în rândul grupurilor vulnerabile, inclusiv consumatorii de droguri injectabile. Însă nu mai era eligibilă pentru o altă rundă de finanțare din partea Fondului Global. Așa că motivele de mândrie n-au întârziat să dispară.

Anii care au urmat crizei economice au venit la pachet cu un context politic internațional tot mai complicat și agitat, mișcările de extremă dreaptă au câștigat teren în spațiul occidental. Schimbările de pe arena politică mondială au făcut ca principalii donatori internaționali să își regândească politicile de susținere. Fondul Global a decis să nu mai finanțeze acțiuni pentru prevenția și tratamentul HIV/SIDA decât în țările cu adevărat subdezvoltate (low-income countries). Noua politică de eligibilitate era menită să garanteze că resursele disponibile sunt alocate țărilor cu cea mai mare povară a bolii și cea mai scăzută capacitate economică. Așa că astăzi țările din Europa de Est și Asia Centrală se află în fața unei tranziții: de la finanțarea programelor de prevenție și tratament de donatori internaționali către preluarea și susținerea serviciilor din fondurile publice guvernamentale sau municipale. 

Clasificată de Banca Mondială în etajul superior al categoriei țărilor cu venituri medii (upper middle income countries), România a încasat printre primele această tranziție și n-a știut să îi răspundă. La un an după plecarea Fondului Global, la noi în țară se înregistra deja o creștere explozivă a numărului de infecții cu HIV/SIDA în rândul utilizatorilor de droguri injectabile. Dacă între 2007 şi 2009, România raporta anual 3–5 cazuri de noi infecţii HIV la utilizatorii de droguri injectabile – efect al intervențiilor eficiente de „harm reduction” - numărul a crescut la 157 în 2011. În următorii doi ani, a continuat să crească: 270 de infecții în 2012 și 276 de infecții în 2013, la consumatorii de droguri injectabile.

Deși statul român își luase angajamentul să preia finanțarea programelor de prevenție, acest lucru nu s-a întâmplat decât în cazuri excepționale. Când n-au reușit să găsească surse alternative de finanțare (fondurile norvegiene, elvețiene, primăria Parisului), ONG-urile care dezvoltaseră aceste servicii s-au văzut nevoite să închidă sau să facă întreruperi de durată în programele de schimb de seringi și nu numai. Iar asta s-a reflectat direct în numărul de îmbolnăviri.

„De aceea vorbim așa de mult de România. E cel mai bun exemplu că, atunci când statul nu preia finanțarea programelor după plecarea donatorilor internaționale și ele se opresc, asta duce la epidemii”, spune Anna Dovbakh, președinta EHRN. (Mai pe larg despre epidemia ignorată aici).

Acum, situația de la noi din țară e cât de cât ținută în frâu, după o revenire a Fondului Global în România. Au oferit bani strict pentru controlul tuberculozei, dar o parte din grant a putut fi direcționată prevenirii co-infectării HIV-TB, așa că a mai putut finanța și intervenții de „harm reduction”. Așa s-a făcut schimb de seringi pentru vreo 2.000 de consumatori. Chiar și pe această axă, suntem în ultimul an de implementare a grantului, ceea ce înseamnă că de la anul niciun cent de la Fondul Global nu va mai putea fi folosit pentru intervențiile de „harm reduction”. Fondul Global va mai oferi doar posibilitatea unui grant de tranziție, care să finanțeze activități de întărire a sistemelor de sănătate, advocacy pentru schimbarea politicilor etc.

În anii de după epidemia de droguri în rândul consumatorilor de droguri injectabile, ONG-iștii au mai putut finanța programe de schimb de seringi pentru aproximativ 2.000 de consumatori și în urma unei colaborări cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, pe mecanismul financiar norvegian. Suntem încă departe de nevoile reale. Serviciile actuale de „harm reduction” nu ajung nici măcar la un sfert din numărul total al utilizatorilor de droguri injectabile. 

Lucrurile ar fi trebuit să se îmbunătățească, după ce în 2015, prin hotărâre de guvern se crea programul de interes național (PIN) de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri 2015-2018, prin care Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenția Națională Antidrog, urma să finanțeze inclusiv servicii de „harm reduction” derulate de ONG-uri, prin contractare socială. În ciuda a două sesiuni de finanțare, la care ONG-urile au trimis aplicații, nici până astăzi acest program nu a început să fie cu adevărat implementat. Ba mai mult, ANA a decis să îl prelungească până în 2020, amânând astfel alocarea fondurilor.

Harm reduction funcționează. Cu condiția să nu te oprești

Abordarea de tip „harm reduction” a început să capete contur în anii 1980, ca răspuns la criza în continuă creștere a numărului de infecții cu HIV și hepatită C în rândul utilizatorilor de droguri injectabile. Recunoscând zădărnicia și naivitatea eforturilor de a elimina complet folosirea drogurilor, experți internaționali au conceput intervenții care se axează pe limitarea daunelor, nu neapărat pe oprirea consumului. La sfârșitul anilor ‘90, conceptul de „harm reduction” începuse să fie oficial susținut de OMS și de programul comun al Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS). De-atunci, tot mai multe studii, inclusiv analize sistematice ale unor analize sistematice, au probat că aceste intervenții, făcute corect și susținut, sunt instrumente redutabile ale sănătății publice și economisesc bani în pușculița sistemelor medico-sociale.

Astăzi, activitățile grupate sub umbrela „harm reduction” reprezintă un instrument ieftin și cu siguranță pragmatic pentru prevenirea transmiterii rapide a HIV și a altor boli infecțioase în rândul persoanelor care folosesc droguri injectabile, facilitând și accesul la servicii medicale și sociale. Cu o condiție: să fie susținute fără întrerupere. Chiar și o săptămână fără seringi curate într-o comunitate care depinde de acest serviciu poate însemna noi infectări cu hepatita B, C, HIV/SIDA. În prezent, 90 de țări implementează programe de schimb de seringi și 80 de țări au programe de tratament substitutiv pentru dependența de opioide.

Programele de „harm reduction” au cea mai mare cost-eficiență acolo unde este foarte mare numărul de consumatori de droguri injectabili și e relativ înaltă prevalența HIV la nivelul acestei populațiii, deci cu siguranță sunt binevenite în Europa de Est și Asia centrală, singura regiune din lume în care rata de HIV/SIDA continuă să fie în creștere. Aproximativ 1,3 milioane de adulți și copii HIV-pozitivi trăiesc în această regiune.

Mortalitatea asociată HIV/SIDA și supradozelor sunt principalele cauze de deces în rândul consumatorilor de droguri, acolo unde serviciile de „harm reduction” sunt cvasi-ineficiente sau lipsesc.

„Până când nu vom obține sfârșitul epidemiei de HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri injectabile, nu vom obține sfârșitul HIV/SIDA”, avertizează Vinay Saldanha, expert al programului Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS).

Modelul ceh

Când vine vorba de „harm reduction”, Cehia este una dintre puținele povești de succes. Fondată încă din 1992, rețeaua cehă numără 111 puncte în care se fac intervenții directe de outreach. Tot pe teritoriul Cehiei mai operează trei automate și un program mobil pentru schimbul de seringi. Aceste programe funcționează în toate regiunile, oferind o gamă largă de servicii: seringi și ace sterile, prezervative, testări voluntare pentru HIV/SIDA și alte boli transmisibile, informare pentru reducerea riscurilor, folii de aluminiu pentru fumatul heroinei, consiliere, capsule de gelatină ca alternativă la injectarea de pervitină (unul dintre cele mai problematice droguri în Cehia) etc. Numărul beneficiarilor acestor servicii a crescut constant în ultimii 15 ani. Programele acoperă peste 38.000 de beneficiari, utilizatori de droguri injectabile (heroină, buprenorfină, metamfetamină).

Experiența cehilor este cu adevărat remarcabilă. Au știut cum să se reorienteze de la politici represive în controlul drogurilor spre abordări noi ale utilizării drogurilor. Statul (prin diferite mecanisme de la bugetul de stat și din cele locale) finanțează în totalitate programele de harm reduction, iar programele de schimb de seringi și de terapie prin substituție au unele dintre cele mai înalte rate de acoperire a potențialilor beneficiari din Uniunea Europeană.

Esențială în succesul ceh în lupta cu consecințele nocive ale utilizării drogurilor a fost decriminalizarea consumului și posesiei (pentru consum) drogurilor, mi-a explicat Pavel Bem, care a fost, printre altele, și primar al capitalei Praga ani buni, poziție din care a putut aloca și din bugetul local bani pentru harm reduction. Cehii au înțeles că nu este realist să țintești la o societate completă „liberă de droguri” sau la o politică de „toleranță zero”. Societatea civilă a fost principalul motor al schimbării. Astăzi, experții în sănătate publică dau Cehia ca exemplu de politici eficiente în domeniul consumului de droguri, mulțumită ratelor scăzute de supradoze, pevalenței joase a infecției cu HIV/SIDA (sub 1%) și faptului că n-au înregistrat nicio epidemie de HIV în rândul utilizatorilor de droguri injectabile.

Să măsori eficiența unui program de „harm reduction” nu e foarte complicat. Fiecare individ care nu se îmbolnăvește de HIV/SIDA economisește sistemului de sănătate al statului său echivalentul a zeci de mii de dolari pe parcursul întregii sale vieți. Costul per client al unui program de schimb de seringi este undeva între 23 și 71 de dolari – depinde de unde este implementat programul și câți beneficiari are. Este mult mai ieftin decât să oferi tratament antiretroviral odată infectată persoana. Fiecare an în de viață în plus câștigat cu ajutorul terapiei antiretrovirale costă în medie 2.000 de dolari (conform acelorași date OMS și UNODC). Problema e că mai puțin de 10% dintre persoanele care folosesc droguri injectabile în Europa de Est au acces la programe de schimb de seringi.

Programele de „harm reduction” salvează vieți într-un mod cost-eficient. Aproximativ 60% dintre utilizatorii de droguri injectabile din Kazahstan, de pildă, sunt implicați în programe de schimb de seringi. Mulțumită acestui program, între 2000 și 2010 au fost economisiți 2,5 milioane de dolari la bugetul de stat, bani care ar fi fost altfel cheltuiți pe servicii legate de diagnosticul și tratamentul HIV/SIDA. Potrivit rezultatelor unei evaluări independente, între 2005 și 2010 programele de schimb de seringi din Tadjikistan au contribuit la prevenția a 4.000 de cazuri de HIV și 6.124 de cazuri de hepatită C în rândul utilizatorilor de droguri injectabile. Costul prevenirii fiecăreia dintre aceste infecții a fost de numai 279 de dolari.

Dar în mai toate țările în care ar fi nevoie de ele, aceste programe sunt subfinanțate. În tot acest timp, aproximativ 100 de miliarde de dolari sunt cheltuite anual pentru a pune în practică războiul împotriva drogurilor, la nivel global. Nu există încă nicio dovadă care să confirme că detenția consumatorilor ar ajuta la combaterea dependenței de droguri sau la reabilitare. De fapt, cei mai mulți dintre cei arestați pentru consum se întorc la abuzul de droguri imediat după eliberare.

Adevăr sau provocare pentru numeroase guverne

Există peste 3,3 milioane de consumatori de droguri injectabile în Europa de Est și Asia Centrală. În ciuda creșterii nivelului de trai în tot mai multe țări din regiune, majoritatea încă necesită asistență financiară internațională. Provocarea este dată de faptul că, pe măsură ce țările devin „mai dezvoltate”, accesul la sprijinul donatorilor e tot mai greu de obținut.

„Știi bancul cu embrionii? Un embrion îi spune celuilalt: crezi că există viață după naștere? Răspunsul: nu știu, dar nimeni nu s-a întors de acolo ca să ne povestească. Cam așa e și cu încetarea sprijinului de la donatorii internaționali, trebuie să găsim metode ca serviciile noastre să supraviețuiască într-un context despre care nu știm mai nimic”, îmi spune Anna Dovbakh, directorul executiv al EHRN, organizație specializată în advocacy pentru aceste programe. Totuși, Dovbakh recunoaște că majoritatea guvernelor din regiune nu conștientizează valoarea programelor de „harm reduction”

EHRN a încercat să evalueze cât de pregătită este fiecare țară să absoarbă în sistemul public medico-sociale programele de „harm reduction”, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere politic, structural, instituțional. Astfel, România ar fi la 31% din pregătirea necesară, ceva mai pregătită ca Montenegro (25%) și mult mai puțin pregătită decât Macedonia -aproape la jumătate. „Având în vedere designul lor actual, sistemele de sănătate nu reușesc să ajungă la grupurile vulnerabile”, a mai precizat Anna Dovbackh.

Boicotul

Săptămâna trecută, organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii consumatorilor de droguri din România au anunțat că vor boicota Agenția Națională Antidrog (ANA), încetând orice contract instituțional „până când nu se dovedește o schimbare fundamentală în relația cu ONG-urile, cu situația fondurilor publice alocate pentru prevenirea și combaterea efectelor negative asociate consumului de droguri și până când ANA nu-și asumă responsabilitatea pentru reducerea drastică a finanțării prevăzute pentru acest domeniu”.

Cele cinci ONG-uri care semnează documentul de protest – Romanian Harm Reduction Network, ARAS, Parada, Sens pozitiv, ALIAT- acuză: întârzierea sine die a implementării programului de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri 2015-2018, lipsa finanțărilor guvernamentale destinate furnizorilor privați de servicii adresate consumatorilor, absența serviciilor -publice ori private-destinate consumatorilor minori, precum și legislația deficitară în domeniu.

În evidența ANA sunt în jur de 10.000 de consumatori de droguri. Dar ONG-iștii avertizează că numărul real mai degrabă depășește 20.000.

Aproape jumătate din acești oameni (45%) nu au nici măcar acte de identitate. Intervențiile de „harm reduction” reprezintă, pentru ei, și singura șansă de acces a serviciilor medicale.

Cei care vor să facă primul pas spre a se lăsa au la dispoziție mai puțin de 600 de locuri în programele de tratament substitutiv cu metadonă. 600 de locuri în toate programele, derulate de Agenția Națională Antidrog, Ministerul Sănătății, Administrația Națională a Penitenciarelor și furnizorii privați sau ONG-uri. În rândul celor care continuă să consume, HIV, hepatita B, hepatita C și tuberculoza creează, de prea multe ori, un monstru cu mai multe capete care ar trebui să ne înfricoșeze pe toți. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult