Foto: arhiva personală a autorului
România este o țară cu o istorie și o cultură bogată, nu?! O tot zicem de când ne știm. În ciuda potențialului său, reputația internațională a României este adesea umbrită de stereotipuri negative și concepții greșite.
Dar să vorbim de lucruri mai oficiale. Relațiile diplomatice sunt esențiale pentru construirea încrederii, încurajarea cooperării și promovarea unei imagini pozitive a unei țări. Prin creșterea prezenței diplomatice și a relațiilor cu alte țări, națiunile își pot consolida reputația internațională și pot atrage mai multe investiții, turiști și oportunități de afaceri. Am putea zice că o ambasadă e ca un birou de vânzări, pe lângă altele desigur.
În două paragrafe nu am zis nimic nou, dar în următoarele voi povesti două experiențe ca student român prin străinătate, din care am învățat ceva ce nu credeam până acum, ... iar acum am simțit pe pielea mea.
O să vă istorisesc despre experiența mea la două conferințe Model United Nations (MUN), una în Madrid, Spania, în noiembrie trecut, și cealaltă în Paris, acum două săptămâni, organizate de Harvard. Împărtășesc aceste experiențe nu pentru a mă lăuda, ci pentru a inspira și încuraja pe alții să se implice în astfel de evenimente care pot contribui la dezvoltarea lor personală, profesională și de ce nu.. la dezvoltarea României pe plan diplomatic. Un MUN este un fel de simulare a unui comitet din cadrul United Nations (UN), unde studenții reprezintă o altă țară decât cea din care provin, iar astfel discută diferite teme sau probleme relevante pentru comitetul pe care și l-au ales.
Prima mea experiență MUN, la universitatea IE din Madrid, a fost fascinantă și educativă, dezvăluindu-mi importanța diplomației și a instituțiilor globale. În timpul acestei conferințe, am reprezentat Danemarca într-un comitet, în timp ce la conferința din Paris, din cauza unei erori a echipei de organizatori (de care mă bucur foarte mult acum) am reprezentat România în comitetul Uniunii Europene.
Spre deosebire de Paris, în Madrid mi-a fost ușor la MUN. De ce? Reprezentam Danemarca. Gândiți-vă, eram doar niște studenți ... ce știu niște studenți? Încă învățăm; dar faptul că reprezentam Danemarca, îmi făcea vocea auzită în comitet, problemele pe care le ridicam erau luate în considerare și nu în ultimul rând, am avut un cuvânt greu de spus în editarea documentului final, care e cel mai important punct dintr-un MUN.
Conferința de la Paris a prezentat o serie de provocări la care nu mă așteptam. Uitându-ne la ce s-a întâmplat, aceasta era al doilea MUN, știam logistica și dinamica „jocului” și chiar mai bine tema discuției, așadar toate erau bifate ca să fie și mai bine. Și totuși, ce credeți? Dintr-odată, vocea mea nu mai era aceeași, nu mai avea aceeași greutate și nici cuvânt decisiv. Ce s-a întâmplat? Nu mai reprezentam Danemarca, ci România, asta s-a întâmplat! Ok .. înțeleg că extrapolez mult aici și în final, tot niște studenți eram, dar s-a mai întâmplat ceva. E bine de adăugat aici că jumătate dintre studenți nu erau din Europa, ci de pe alte continente. Chiar dacă eram într-un „joc”, s-a făcut un bloc unit, cel al est-europenilor. Dinamica asta e foarte interesantă, dacă ne gândim și avem în vedere că studenții care erau din Europa nu erau din Europa de Est. Eram singurul est-european între cei 27. Dar chiar și noi, într-un joc, ne-am dat seama că putem avea o voce mai serioasă dacă suntem uniți. Mai pot spune că Polonia avea o voce mai grea și amuzant a fost că Ungaria era reprezentată de un student din Rusia. Interesat cum un joc între niște studenți poate să ajungă să fie atât de similar realității.
Lăsând glumele și ironiile la o parte, acum am înțeles că nu e ușor deloc să fii un diplomat est-european, să-ți faci auzită vocea, dar și interesele țării. E nevoie de energie, dar și foarte mult tact. Eu, și aici iar vorbim de un joc (o simulare), ca să mă fac auzit, a trebuit să fac pe „românul de la Giulvăz”. Eram în campusul de la Sorbona, iar eu le-am zis de Giulvăz - mă amuză asta tot timpul, dar de cele mai multe ori funcționează. Le-am povestit despre lucruri emoționante, ca să-i fac astfel să mă-nțeleagă, să empatizeze, iar astfel să asculte ce-am de zis în considerațiile tehnice ale discuțiilor. Nu sunt un diplomat, dar .. sunt un mic ambasador al țării, oriunde aș ajunge, cel puțin al Giulvăzului, dacă nu al României.
Eu nu pot vorbi despre diplomația României, particip acum la o academie de diplomație aici, în Copenhaga, dar o să vă povestesc despre aceasta altă dată. Totuși, cum bine s-a zis recent într-un alt articol în Republica: Ca să câștige „micile bătălii” de la Bruxelles, România trebuie în primul rând să participe. Inclusiv cu jurnaliști! Eu aș mări puțin aria aceasta și nu aș zice doar Bruxelles, ci în lumea întreagă sau regiunile vecine cu noi: Balcanii, Orientul Mijlociu, poate chiar Africa de Nord. Încă avem studenți din aceste țări care vin să studieze la noi, ceea ce ne dă un avantaj foarte mare în potențiale relații mai strânse cu aceste națiuni.
Ceva scurt, ce mi s-a întâmplat acum o săptămână. Am mers la ecranizarea unui film iraniano-românesc, Între Revoluții, îl recomand tuturor. Eram în Copenhaga, mi-am luat un prieten german și ne-am dus. Eram acolo români și iranieni, cu unii am intrat puțin în vorbă, iar următoarele cuvinte m-au blocat: „Nu aveți idee ce imagine bună aveți voi, românii, în Iran!” La așa ceva e greu să răspunzi, te bucuri, dar în același timp e greu de înțeles contextul, având în vedere realitatea socio-economică și politică din Iran. Să presupunem că e chiar așa și avem o imagine bună acolo, din diferite motive sau chiar din cauza unei moșteniri a fostului regim. Este acesta avantajul nostru competitiv față de alte națiuni? Sunt sigur că acesta e cazul nostru și în relație cu alte țări.
Spun din nou .. nu sunt un diplomat și cu atât mai puțin nu sunt eu în stare să vin cu o strategie diplomatică pentru România, departe de mine gândul acesta. Dar ce pot face e cel puțin să-i motivez pe tinerii noștri să participe la astfel de evenimente și să-i convingă pe directorii și profesorii din școlile/universitățile noastre să organizeze astfel de evenimente, chiar internaționale. Iar pe oamenii în funcții decizionale, să ia în considerare și aceste întrebări sau considerente, dacă, foarte puțin probabil, nu au fost luate deja în considerare. Iar dacă pentru categoriile menționate deja acest articol nu e relevant, sigur e pentru copiii din școala din Giulvăz și din satele vecine, pe care îmi place să-i vizitez la clasă și să povestim.
Aceste MUN-uri sunt, de asemenea, o oportunitate de a explora orașul-gazdă și a cunoaște cultura locală, vizitând muzee și monumente faimoase, dar și bogățiile culinare ale locului. Pe lângă învățarea despre politică și diplomația internațională, aceste experiențe mi-au demonstrat importanța comunicării, a colaborării și a respectului față de diversitatea culturală. În Paris am avut parte de un cocktail diplomatic cu oameni în instituții importante ale Franței, iar acesta a avut loc în muzeul Louvre. Imaginați-vă ce mesaj puternic poți trimite ca țară, dar și ca instituție printr-un astfel de eveniment! Interesant totuși e că cei de la Harvard l-au organizat, dar în colaborare cu universitățile locale (sigur ar fi deschiși la discuții pentru a avea astfel de eveniment și în București). Conferințele de genul acesta oferă un mediu ideal pentru dezvoltarea tinerilor ca lideri, dar și diplomați ai viitorului. Sigur am putea face mai multe în relație cu aceasta și în România, mai ales că avem și o capitală culturală acum în Europa, nu?
Aș dori să încurajez tinerii să participe la conferințe MUN și să se implice în discuțiile și negocierile care modelează viitorul nostru, chiar și unul fictiv. Prin implicarea noastră în astfel de evenimente putem contribui la creșterea vizibilității țării noastre pe scena internațională și putem demonstra că suntem capabili să fim parte a soluției, în fața provocărilor globale, chiar și fictive, unele, în astfel de evenimente.
În concluzie, nu sunt un diplomat (chiar dacă mă străduiesc cât pot), dar în mod sigur știu că trebuie să mă văd ca un ambasador responsabil al țării noastre; atâta am, atât pot face acum cel puțin, s-o zic pe românește!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.