Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Sunt o „tanti” trecută de 50. Despre „băbăciuni”, „bunăciuni” și alte stereotipuri sociale

Femeia la 50 de ani

Foto: Guliver/Getty Images

Sunt deja câţiva ani de când se pare că mi-am pierdut busola. Unde mai ieri încă mai rătăceam pe aleile dintre graniţele minunilor, azi m-am trezit, subit, în Ţara Băbăciunilor. Nişte daraveli minore m-au dus de mână până la poştă. Oficiul Poştal Castle Hill împrăştie veştile de pe dealul unui castel demult dispărut. E unul din multele care operează în comitatul Lancashire, altădată parte beligerantă în Războiul Rozelor.

Era luni, iar lunea e aglomerat, de parcă toată lumea se foloseşte de weekend pentru a scrie scrisori lungi, ca nişte iubiri uzate, apoi împachetează amintirile şi se prezintă la coadă, de dimineaţă, fără nicio altă grijă pentru restul săptămânii. Înghesuiala sfidează pur şi simplu ireproşabilele servicii de email, SMS sau obrăznicuţele postări online. Oficiile poştale, cândva ale Maiestăţii Sale, umplu rafturile golurilor lungi, de aşteptare, cu oferte de prăvălie de cartier. Aşa se face că m-am găsit la un moment dat cu ochii pe trei rânduri de prăjituri, din acelea cu creme mumificabile, cu care te poţi înmormânta liniştit, căci posteritatea le va descoperi intacte în stomac. Nu aveam curajul nici măcar să le ating, caloriile sunt ca păduchii, îţi mănâncă de vie starea de fericire. Am sărit de cincizeci, optimistă fiind, următorul meu obiectiv e suta.

Îmbătrânind, te loveşti şi de câteva neajunsuri. Te îngraşi şi când respiri, ficatul e obosit, inima e obosită, rinichii abia dacă se mai ţin pe picioare, plămânii fluieră când dorm, doar sufletul se învârte ca titirezul, de nu poţi să-i citeşti greutatea. De aici şi confuziile. Doctorii mi-au recomandat să fiu atentă la ce mai trimit pe dinăuntru. Să fie mult verde. Cu cât te trage senilitatea mai mult pe sfoară, cu atât hrana trebuie să pară mai tânără. Complementar, m-am lăsat de băutură, m-am lăsat de fumat, m-am lăsat şi de soţ, o fâşneaţă de 104 ani din Scoţia mi-a deschis ochii cum că secretul longevităţii ar sta, în cazul femeilor, în celibat. Nu ştiu cum poate Dumnezeu să agreeze aşa ceva, dar se pare că i-a dat dreptate femeii, o fi îmbătrânit şi El şi a început să-şi recunoască greşelile…

Am ridicat, carevasăzică, ochii de pe „pungile de zahăr” care urlau, cu preţuri mici, să mi se bage pe sub piele şi m-am trezit la Realitatea TV, fără urmă de photoshopare. Ne aflam acolo, cu treabă, o mână de femei, din acelea care se vor lăsa însoţite de un part-time şi după pensionare. Una avea tricoul înnodat deasupra buricului şi, deşi extensiile de păr m-ar fi putut păcăli, foamea îşi odihnea, necăjită, fălcile pe betelia blugilor. O alta îmbrăcase o geacă de piele, ca cele ale motocicliştilor, cercei lungi până la clavicule (nişte cranii despădurite de speranţă) şi bocanci cu greutatea la paritate. Mai defilau nişte bluze despicate elegant, cât să poţi da un bună ziua sfios spinării, stilletto nevricoşi, care sugrumau nişte vene ajunse la capătul puterilor şi o coroniţă de margarete de pânză, care câştigase lupta cu implantul. Am început să râd abia când m-am văzut în oglinda laterală a vitrinei frigorifice, ţiitoare de lapte şi de unt. Încă se mai poartă blugi strânşi pe picior. Asta e, măcar sunt buni pentru circulaţie... Am fost şi am rămas o generaţie în blugi.

Multe dintre noi suferim de tinereţe. Noroc că m-am lăsat de soţ, altfel ar fi trebuit să ajung la bisturiu ca să-l pot păstra, după cum ne dă exemplu o doamnă care îmi era simpatică, dar pe care nu o mai recunosc. Şi memoria oboseşte.

M-am întors de curând din România. Trecând la categoria băbăciuni îţi cam pierzi somnul. La un moment dat renunţi să te mai lamentezi, pui mâna pe telecomandă şi vezi, în reluare, ce le mai trece prin cap românilor. Când dorm. Într-una din nopţi, pentru că mai devreme fusese o pană de curent, telecomanda se blocase pe un program de voie bună, nu de scandal, la noi, pentru că vedetele îl caută cu lumânarea, s-a cam buhăit. 

Doi domni, aflaţi la 5 ani distanţă, judecau posterioarele „băbăciunilor” care se pregăteau pentru parada sezonului estival pe litoral. Multă celulită, muşchi flasci, chiar şi la cele mai tinere. Erau ridicate în slăvi cele ajustate pe masa de operaţie şi cele care aleargă ca disperatele la sală, deşi nici pe acolo nu umblă tinereţea cu covrigi în coadă. Dintre vedete nu mai recunoşteam pe niciuna. În România se pune o mare presiune pe femei, să fie toate frumoase, orice semn de imperfecţiune fiind pedepsit public. Fetele de azi cred că o găleată de machiaj, silicoanele şi un bărbat cu bani le vor găsi un loc în societate. „Fetele” din preajma şi de după 50 plusează. Bărbaţii care au adăugat ani, dar nu şi bani, sau măcar faimă, ies din discuţie. Mă uit la cele două mame ale mele, au îmbătrânit frumos, spun uneori lucruri complet nelalocul lor, dar e atât de bine când râdem împreună!

O fată frumoasă mi-a spus, fără răutate, pe când mă aflam în drum spre o întâlnire importantă pentru mine, că am început să mă îmbrac „ca o tanti”. Dar asta şi sunt, o tanti! Sunt perechi de blugi, flenduriţi artistic, la care nu pot să renunţ, dar îndrăznesc să fac ochi dulci şi rochiilor de tanti. De la 50 cred că ar trebui să ne împopoţonăm cu precădere personalitatea, tinereţii îi stă perfect pe dinăuntru!

Am să închei cu povestea lui Eileen, o englezoaică care s-a trezit divorţată la 55. Cinci ani şi-a înnebunit de cap copiii, a petrecut vacanţe scumpe, exotice, în compania celor mai bune prietene, şi-a dus la bun sfârşit cariera. Pensionându-se, cel mai mult s-a speriat de singurătate. Bărbaţii aflaţi în situaţii similare sunt şi mai disperaţi. Aleargă după fete tinere şi deşi ambalajul le satisface mândria, nici în suflet nu găsesc curajul de a da nas în nas cu adevărul. Eileen a luat site-urile de matrimoniale la rând. Bărbaţii îşi fac uitaţi, în medie, 8-10 ani din viaţă, de frică că nu i-ar mai vrea nimeni. Chiar şi dintre ei unii fug sub bisturiu. I-au dat întâlnire şi „băieţi” de 25 de ani, dornici să „prindă” experienţă. Sigură pe ea, că nu vreun Ashtonică Kutcher i-ar mai putea repara fericirea, şi nicidecum dornică de a poza seminud pentru pictoriale care să-l înverzească de plăcere pe fostul soţ, Eileen s-a declarat mai degrabă dornică să întâlnească un prieten, decât un iubit. Aşa l-a întâlnit pe Stephen, nicidecum King, dar cu acelaşi mare apetit pentru SF-uri. După unsprezece întâlniri încă îşi mai înşirau poveşti. Eileen începuse să-şi dorească şi puţină aventură, simţea că nu prea mai avea timp pentru preludii aşa de lungi. Stephen a rămas în urmă, nedumerit, el crezuse că asta îşi doreau femeile, pe cineva cu care să stea de vorbă. În afară de Eileen, niciunul dintre bărbaţi nu a îndrăznit să spună adevărul. Eileen a mai îmbătrânit puţin, fără a recurge la trucuri, are o personalitate spumoasă, simţul umorului şi se poartă cu eleganţă. Acum câteva luni, socializând, a atras atenţia unui bărbat sătul de „nepoţele” care nu-i înţeleg reumatismul.

La rândul meu, sunt o tanti şi chiar dacă nenea al meu e dus să mai adune ceva timp pierdut, nu am de gând să mă picur pe buze cu silicon. Şi nici să întâmpin senilitatea topless. A fost o vreme când eram şi eu de acord cu „corecturile”, dar am ajuns să le abuzăm şi pe astea. Bărbaţii români pun presiune pe femei, obsedaţi ei înşişi de ideea de frumuseţe, deşi oglinda spune o cu totul altă poveste. Sunt o tanti, #youtoo?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • marchi check icon
    Și totuși, viața e frumoasă, chiar și după 70. Merită să trăiești, fie și numai pentru a te bucura de minunile naturii: răsărituri de soare, câmpuri pline de flori, valurile înspumate ale mării, muntele răcoros. Și aș putea continua...
    • Like 0
  • Sunt un norocos ! La cei 72 de ani ai mei am o soție care la 64 de ani arata ca de 45, la 45 arata ca de 25, la 25 arata ca de 16 iar la 16…. ca de 16. De ce sa ma mai complic cu altele ? N-am păcătuit niciodată nici măcar cu gândul. :-).
    • Like 0
  • Foarte frumos articol si optimist. Daca 50+ ridică mici probleme, să vedeti cum este la 70+ cât am eu! Pregătiți-vă! Nu mai contează decât sănătatea și timpul. Dacă cineva iti poate oferi ceva timp în dar e cel mai miraculos cadou posibil. Așa că bucurați-vă din plin de diferența de doua decenii pe care o aveți la dispoziție! Uitați-vă înainte și nu înapoi. Față de ce va fi, astăzi sunteți extrem de tinere.
    • Like 2
  • Foarte bun textul, felicitări
    • Like 0
  • N-aş fi crezut în veci că la cei 50+ bine ani ai mei, voi ajunge să dansez pe muzica lui Michael Jackson, să ţopăi pe scenă în rând cu tinerii, în lumina reflectoarelor. Ce n-am făcut la 25, fac la aproape 60. Dar uite c-o fac. Noroc că cică Timişoara va fi Capitală Culturală în 2021 şi au venit o mână de englezi să facă un spectacol de lumini pe apă, prin care să recreeze o parte din trecutul urbei, asta incluzând şi trecerea de la un 23 august în paşi de marş la MC Hammer, Depeche Mode şi Michael J. Şi noroc că englezii ţin neapărat să fim de toate vârstele şi nu vor perfecţiune, ci originalitate.
    Voiam să spun, de fapt, că la început am avut reticenţe, că doar gândindu-mă la anii mei, imaginea unei băbăciuni durdulii ţopăind printre tineri mi-a umbrit ochii şi a făcut loc sentimentului de neputinţă şi ruşine. Dar englezii - 3 tineri minunaţi şi unul cam de vârsta mea - au insistat, m-au încurajat, au chemat şi alţi pensionari (mai în etate ca mine). "Come on, Lia! Yes! That's it! Bravo, Lia! See? You can do it" au strigat cu un optimist molipsitor, când unul, când altul, când toţi deodată.
    Şi uite-aşa, cu foarte mare greu, pt că cea mai mare problemă a fost creierul meu care n-a vrut nicicum să înregistreze mişcările, am reuşit să învăţ cele 3 flashmob-uri. Scurte, din fericire! Apoi au fost oasele şi scârţâitul încheieturilor. Însă a mers, iar spiritul meu râde fericit acum! El este mereu tânăr, o ştiu, o simt, şi uneori îl deplâng văzându-l cât este încă de zburdalnic.
    Eu zic să nu ne mai gândim la vârstă, pt că asta e piedica cea mai mare: mentalitatea. Îmbătrânim pt că gândim prea mult. Pt că aşa zic regulile acestei lumi, că după 50 omul trebuie neapărat s-o ia în jos. Nu e aşa. Cunosc un fost profesor universitar de peste 80 de ani care urcă Retezatul mai repede şi uşor decât fiul meu, de 30.
    Deci capul sus.... şi lăsaţi-vă spiritul să cânte! Urcaţi munţii! Sau măcar dealurile.
    • Like 1
  • Corina check icon
    E ciudat așa, să ai soț și-apoi să nu mai ai, de la un articol la altul. Surprizele vieții cu net. Pentru mine căsnicia dumneavoastră era un exemplu despre puterea comunicării. Ați sărit împreună ditamai prăpastia culturală. Oricum, se întrezărește, din fericire, înțelegere și o ușă rămasă deschisă.
    • Like 0
  • Indraznet articolul ...pentru vremurile astea ! Tot o "tanti" sunt si eu ...ma apropii vertiginos de 60...asa si?Am noroc cu fondul genetic si cu industria cosmetica internationala. Neuronii mi i-am "trainuit" pe atitudine optimista, pozitiva si se vede asta. Accept trecerea timpului , nu si "patul lui Procust" cu incadrarea intr-o categorie expirata dupa standardele de la coltul strazii. Ma imbrac cum ma simt bine , despre barbati...numai de bine, nu-mi doresc decat sa fiu o batranica " cool" cu update la zi...cat mai incolo...statistic! :-)
    • Like 3
    • @ Mihaela Colesica
      Corina check icon
      Nu sunt îndrăznețe și vremurile? :)
      • Like 0
    • @ Corina
      Partial proces de evolutie, partial involutie....depinde cum si de unde privim!
      • Like 0
  • Raul check icon
    Imi pare rau ca ati divortat si ca v-ati intors in Romania. Ati muncit din greu la plecarea in Anglia, mi-au placut mult articolele dvs de la inceput, despre diferentele culturale, de comportament, pataniile cu soacra, etc
    • Like 0
    • @ Raul
      Corina check icon
      „M-am întors de curând din România.”
      Vine în fiecare an acasă, probabil. Trăiește în continuare în Anglia, eu așa înțeleg.
      • Like 0
  • 36 de ani aici, sotul, cu patru ani mai tanar. Si ma amuz de fiecare data cand mi se spune Miss, nu Mrs. Bunaciune am fost, candva, dar timpul ala s-o dus. Momentan sunt bine in pielea mea.

    Daca sotul dvs. prefera sa mangaie un san cu implanturi, mi-e un pic mila de el - pentru ca imi amintesc de vremea in care eram o bunaciune, si cat de mult misto faceam de mosii care se dadeau la noi prin diverse cluburi, ca deh, eram tinere si sarace, nu ne permiteam o Pina Colada.
    • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Roxana B check icon
      Doamna draga, dumneavoastra n-ar trebui sa scrieti aici.Articolul este despre 50+. Fata de noi astia din categoria anterior mentionata.....aveti inca ....un viitor....la care va puteti permite sa sperati
      • Like 0
    • @ Roxana B
      Nu e chiar asa - am avut un accident nasol in care mi-am rupt glezna (s-a lasat cu opt luni in scaun cu rotile, 25 de kg in plus, si niste cicatrici de cam 30 de cm de ambele parti ale gleznei stangi, si nu niste cicatrici frumoase...). De unde eram fasneata, schioare, inotatoare, regina pe role, acum ma misc de parca as avea 70 de ani, nu 50, si se aude (literalmente se aude) cand merg - fac click, click, click, din glezna stanga si din genuinchiul drept. Ma uit la poze cu mine de acum cinci ani si plang.

      Sotul meu, din nou, cu patru ani mai tanar, si super fit (cu six-pack) parca nu vede nimic din ce vad eu - cred ca trebuie sa ii iau ochelari. Suntem impreuna de sa zic opt ani? Casatoriti in acte de trei.

      Nu se uita nici in stanga, nici in dreapta, si nu cred ca o sa arat mai rau (sau mai bine) decat atat. Ba abia astept sa fiu tanti, ca macar sa nu ma simt prost cand vreo bunaciune ii zice - ah, ce dragut, mama ta vine in club cu tine, da' nu era mai bine s-o lasi acasa? :P

      Nu-i mama, e nevasta-mea, hai sa te prezint!

      Si la fraza asta se ofilesc toate chiparoasele :)

      Faptul ca un partener sau o partenera nu mai arata ca in ziua nuntii nu este un motiv de divort. Oamenii imbatranesc, se schimba, se intampla accidente ca al meu, se nasc copii, viata in sine curge inexorabil spre moarte.

      Acestea fiind spuse, draga doamna, 50+ nu e in nici un fel o lipsa de speranta. Bunicul sotului meu a divortat la 85 de ani, si traieste o frumoasa poveste de iubire cu o doamna care are cu cinci ani mai mult - si rad cu ea (asa suntem noi doua, ne plac prospaturile!) de fiecare data cand ne intalnim.

      Femeia are 92 de ani, si, cateodata, simt ca are mai multa viata in ea decat am eu. L-a cerut ea in casatorie, el a zis ca se mai gandeste, ca-i timp...

      Varsta e doar un numar, nu o sentinta. Corpul e un invelis, nu sufletul pe care il inconjoara - un barbat sau o femeie care nu vad asta sunt pur si simplu chiori.

      Nu renuntati. Niciodata. 50 de ani nu inseamna nimic altceva decat o femeie care e sigura pe ea, stie ce stie in pat, are stil, are respect de sine. O femeie de 50 de ani e o doamna :)


      • Like 3
    • @ Maria Zamfir
      Gravity check icon
      Ți-am dat like și știu că o sun puțin deplasat, dar și tu poți merge in continuare la gym. Cu exerciții ușoare și ajutor profesionist poți ajunge din nou super-fit. Sunt sigur că soțul tău va aprecia asta chiar daca nu este make or break.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Roxana B check icon
      Sa zicem ca la accidente si la urmarile lor sintem...chit...ultimul meu accident a fost acum 4 ani si ceva, cu sanse minime de supravietuire dar iata ca I made it.
      Sotul meu, cu 4 ani mai in virsta, afectat si el dar mai putin grav decit.mine e inca in cirje.
      Mie nu mi-a placut schiul dar eram buna la tenis de cimp, inot, baschet, handbal you name it.
      Acu alerg 4-5 metri...pe calciie ca am ramas cu un genunchi in pioneze de la accident(intre altele).
      Si in viitor m-asteapta o proteza de genunchi.
      Si stau sa ma gindesc ce buna dansatoare eram.pe vremuri, cum faceam foamea daca puneam 1 kg in plus, cum ma fardam, cum nu stiam ce toale sa mai port.
      Acum, blugii sa traiasca si tricourile lalai....
      Si mai trist e ca nu prea ma mai intereseaza. Adica, zic:"am o virsta, imi permit".....
      Dvs inca n-aveti, basca aveti un sot mai tinar, desi de la 40 de ani incolo nu mai conteaza o diferenta de 4 ani, asa ca de-aia zic, 50+ este inceputul declinului.
      Sigur al celui fizic.
      Si aici e problema: ca de cele mai multe ori sufletul ramine ...tinar
      • Like 1
    • @ Gravity
      Bineinteles. Dansez (cursuri profesionale, si sunt chiar OK), ridic greutati, inot, doar ca e mai greu si cu cele 25 in plus, si cu click, click, click.
      • Like 0
    • @ Roxana B
      Dumneavoastra scrieti ca sufletul conteaza :) 50 nu e inceputul declinului. Dimpotriva as zice, 50 e inceputul libertatii.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      La cincizeci de ani știi ceva doar dacă te lasă viața. Mama săraca a căzut fizic la 63 cu tot felul de boli asociate și nu am mai văzut-o zâmbind decât foarte rar. Așa că povestea cu "vârsta și numărul" e o poveste pentru cei sănătoși sau cei care au o frică teribilă de bătrânețe! Vor să o păcălească totuși cumva dar viața își vede de planurile ei și nu ține cont de ale noastre.
      • Like 0
  • Excelent tonusul... moral. Spune o altă 'tanti', crede-mă!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult