Tablou clasic cu mitocan în parcare. „- Zi drept, voiai să mă faci prost! Așa sunt eu, mai prost, îmi place să mă dau cu mașina prin fața barierei...” Cum ne strivește agresivitatea la fiecare pas

Foto: Getty Images

Un fapt banal, cotidian, căruia altfel nu i-aș fi dat atenție. Plătesc parcarea și dau să ies cu mașina pe la bariera dotată cu cameră video. Doar că aceasta nu îmi citește numărul, așa că fac câteva manevre față – spate pentru a repoziționa vehiculul, în încercarea de a rezolva problema. Banalitatea se oprește însă aici. 

Mașina din spate începe să mă claxoneze frenetic. Înaintează, astfel încât nu mai pot face manevre de repoziționare. Șoferul se dă jos și vine furtunos în drept cu geamul meu. Deschid geamul să văd ce vrea. Începe prin a zice „Ce faci, băi?”

Îl scutesc de a mai vorbi și îl întreb direct: „Zi drept, voiai să mă faci prost!” Omul surprins zice un firav „Păi, da.” 

Îi răspund pe înțelesul lui: „Așa sunt eu, mai prost, îmi place să mă dau cu mașina prin fața barierei...” Vă scutesc de restul dialogului, ireal oricum, pentru că nu este important. Relevant este că omul nu m-a întrebat, în primul rând, dacă am o problemă și dacă mă poate ajuta. Instinctul lui l-a determinat, în primul și primul rând, să vină să mă facă prost, fără să mă cunoască și fără să știe ce se întâmpla.

Este doar una din interacțiunile zilnice pe care le am cu armata tot mai mare a mitocanilor. Pentru scopul articolului, am tot căutat un sinonim potrivit care să descrie o persoană lipsită de bun simț, needucată, cu comportări grosolane, de o inteligență discutabilă și nu am găsit un cuvânt potrivit care să însumeze aceste atribute. Am rămas la mitocani. Unii mai folosesc și termenul de ghiolbani, îl accept și pe acela.

Vorbesc de acei oameni care intră în procentul mare de analfabeți funcționali, pe care îl avem pe plan național. Oameni care nu sunt în stare să judece cu propriii neuroni, astfel că se lasă atrași în variate și infinite teorii ale conspirației, pentru ca mai apoi să le apere cu o fervoare aproape religioasă. Sunt indivizii care te împing și te calcă în picioare pentru un minor beneficiu, oricare ar fi el. Te calcă în picioare oricum, în orice ocazie, pentru ei este un gest social acceptat. Sunt indivizii care nu au mai deschis o carte de când au terminat școala. Sunt cei care nu au mai citit un ziar serios de mulți ani, asta dacă l-au citit vreodată, dar se informează din surse dubioase de pe internet. Sunt cei care se comportă după modelul dobitoacelor, cele cu patru picioare, în multe împrejurări când s-ar cere o urmă de bun simț. Sunt cei pentru care nici nu mai există instrucțiuni cu text, ci cu poze parcă desenate pentru un copil de cinci ani. Sunt cei care confundă termenul de all-inclusive de prin Bulgaria cu mănânci cât poți și te comporți grosolan.   

Sunt cei care nu mai gândesc, doar acționează urmând-și instinctele primare: foame, sete, sex. Aș putea continua la nesfârșit cu caracterizarea lor, dar nu acesta este scopul meu astăzi. Ce mă preocupă pe mine este lupta zilnică pe care o ducem cu ei și faptul că nu se întrezărește o victorie a oamenilor cu bun simț.

Sunt tot mai mulți și tot mai vocali. Cuceresc zi de zi tot mai mult teritoriu social și aduc cu ei lumea lor măruntă și modul lor nerușinat de comportament. Pe măsură ce sunt tot mai mulți, sistemul social în care trăim se modifică și se adaptează pentru a găzdui si produce tot mai mulți indivizi de acest gen. Paradigma se schimbă permanent în sens negativ. Norma devine lipsa bunului simț, incultura și inteligența submediocră. Sunt o specia invazivă care se adaptează prin distrugerea ecosistemului, oriunde ajung. Obraznici și impertinenți, trag totul in jos în mocirla lor comportamentală în care a țipa cel mai tare echivalează cu a avea dreptate, iar grosolănia este ridicată la rang de spirit fin.

În practică, această luptă face sa fie tot mai greu de ieșit din bula noastră confortabilă. Eu nici nu mai îmi pun problema că pot evita interacțiunile cu ei. A accesa orice serviciu, de la o livrare prin curier, la cumpărături la magazin, devine o corvoadă. Devine deja o excepție să constați că poți avea o interacțiune în limitele normalului cu cineva necunoscut. Dacă mă duc la supermarketul de lângă casă, am un puternic sentiment că devin un animal. Lumea te înghesuie, te împinge, limbajul pe care îl auzi te blochează pur si simplu, iar calitatea angajaților scade constant și sigur. O plimbare prin oraș sau o vizită la un mall nu este cu nimic mai plăcută. 

Magazinele ieftine de bricolaj sunt paradisul lor absolut. Condusul este o corvoadă atât de mare, încât mă gândesc serios să merg cu autobuzul la muncă. Îmi este groază să merg undeva prin țară, la o pensiune. Nu știi niciodată ce surprize ai, singura certitudine este că vor fi surprize neplăcute. Nu am mari așteptări de la un dialog, în orice circumstanțe, cu persoane pe care nu le-am cunoscut anterior. Poate că sună exagerat, dar mitocănia este permanentă în jurul nostru.

Nu neg că există încă un procent mai mic sau mai mare de oameni cu bun simț. Bunul-simț se formează acasă și nu are legătură cu statusul școlar, cu originea socială sau cu averea adunată. Bunul simț are legătură cu ce înveți acasă. Cred ca mitocănia are legătură cu aspirațiile și valorile noastre ca națiune, valori care sunt în acest moment greu puse la încercare. Începând de la conducătorii noștri, cu diplome de tot felul trase la xerox, trecând prin parlament, care reprezintă oglinda nației și mergând în jos către omul de rând, mitocănia se instalează temeinic și plenar. Rar mai vezi un exemplu public pozitiv care să aibă legătura cu noțiunea de educație. Educația este un cuvânt care dispare încet, dar sigur, din DEX. Credeți că doamna cu comportament porcin, care urlă, face spume la gură si debitează numai inepții ridicate la rangul de filozofie, are atâta succes pentru că suntem o națiune de oameni educați și de bun simț? Are succes pentru că sunt mulți exact ca ea. Reprezintă perfect o bună parte din națiunea noastră și din păcate procentul lor este în creștere.

Până cu ceva vreme în urmă acest gen de oameni mă enervau, până am înțeles că, de fapt, lor nu le pasă. Am mai înțeles și că nu am cum să îi evit permanent, așa că îi ignor, pur si simplu. Atunci când nu pot să-i ignor, din diverse motive, folosesc ca armă de apărare ironia și persiflarea. Nu știu cum procedați voi, dar aceasta este soluția găsită de mine. Așa că, revenind la pățania descrisă la început, omul care se pregătea să mă facă prost a trebuit să dea mașina înapoi pentru a mă lăsa pe mine să dau înapoi, să parchez din nou și să sun la cei responabili de parcare. 

A plecat nervos cu mașina, făcând semne prin geam. Nu înțeleg de ce, că doar i-am urat drum bun!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp