Foto: Guliver/ Getty Images
Când stai la bloc, ești umilit în fiecare zi. Suporți mirosul de țigară al vecinului care a urcat cu ea aprinsă, te îmbibi în mirosul de ceapă prăjită de la vecina care își aerisește bucătăria deschizând ușa apartamentului, adormi cu muzica în timpane de la vecinul care sărbătorește des ocazii speciale, ca la discotecă, în apartamentul de deasupra și te trezești cu zgomotul de bormașină din cauza unuia care rezolvă toate problemele de design interior la prima oră, chiar și în weekenduri. Ești al lor, ești prizonierul lor. Nu ai cum scăpa, ești înconjurat, la stânga și la dreapta, sus și jos, n-ai cum să nu ai cel puțin un ghiolban pe o rază de 10 m.
Păcatul acestor indivizi este că sunt atât de proști încât nici nu înțeleg că deranjează. „Dacă nu se vede, nu se pune” pare să fie motto-ul lor. Mirosul? Care miros, domne, ești prea sensibil, se duce imediat. Zgomotul? Dar sunt la mine în casă, băi, fac ce vreau, nu-ți cer ție voie să îmi renovez casa, da?!
Disperarea noastră este că trebuie să împărțim spațiul cu ei. De dimineață până seara, ne înghesuie cu stilul lor de viață: în trafic ne taie calea, ne claxonează și ne înjură, la birou ne toacă mărunt nervii, în parcuri ne împiedicăm de gunoaiele lăsate de ei, iar acasă ne torturează cu zgomotele și mirosurile lor, fără jenă.
Vă mărturisesc că, atunci când m-am mutat de la apartament la casă, acum 7 ani, eram amețită de bucurie, de perspectivele liniștite pe care mi le oferea noul imobil. Urma să scap de toți idioții, să mă izolez în căsuța mea de 100mp utili, să stau ascunsă după draperii groase, savurând liniștea și întunericul în fiecare dimineață. Ce credeți, mi-a ieșit schema? Firește că nu.
Prostia este ubicuă, ghiolbănismul românesc se manifestă peste tot, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, și la bloc, și la casă. Să fim serioși, nesimțiți ne găsesc și pe Lună.
Un vecin și-a luat un cățel. Vedeți voi, ceea ce nu am calculat eu este că și la casă ai vecini, doar că nu așa de intimi: nu auzi când trag apa, dar auzi când au un grătar, pun o manea, bat covoare sau le latră cățelul. Așadar, vecin, cățel. Întâi, m-am bucurat pentru pentru el. Și el, dar și soția, cât și socrii cu care stă, sunt supraponderali, iar plimbarea unui cățel ar fi urmat să le facă sigur bine. Am văzut eu, pe cuvânt de onoare, ce schimbat a fost un alt vecin care în fiecare dimineață alerga împreună cu patrupedul său timp de o oră! A întinerit 15 ani, zău. Numai că n-am eu noroc de atâția vecini decenți. Ăsta doar și-a luat cățel, nu l-a și plimbat, el stă în fața casei, pe 3 metri pătrați, ca-ntr-o cușcă, și latră cât îl ții acolo. De la 6 dimineața, de obicei, până pe la 9, dar și în alt intervale orare care însă nu mă interesează atât de tare.
Pe principiul “în casa mea fac ce vreau eu”, aplicat la casă sub forma “e curtea mea, fac ce vreau eu”, omul nu a înțeles când m-am dus la el în pijamale, la răsărit, de mai multe ori, rugându-l politicos să mă lase să mai dorm. Nu doar că nu a înțeles, ci chiar m-a jignit. Desigur, înjurătura, arma tuturor ghiolbanilor. Iar armura? Nesimțirea. Armistițiul a fost obținut când, calculând eu ora de culcare după ora de trezire a potăii, am început să îi sun la ușă pe la 1-2 noaptea. Sigur că trezeam pe toată lumea, dar ce puteam să fac? Când răspundeau, în pijamale, îi anunțam că mă culc și nu aș vrea să e tot culcăm deodată și să ne trezim deodată. Așadar, eu nu îi mai trezesc când mă culc eu, ei nu mă mai trezesc când se trezesc ei. Credeți că e ținut mult pacea? Ei, aș!
Un an de zile m-am bucurat că măcar sâmbăta mă trezeau la 9, nu la 6. Iar când vremea este foarte capricioasă, potaia nu mai iese la lătrat deloc, nici nu este plimbată, pesemne că se poate să își facă nevoile și fără să mă capieze pe mine.
Vă anunț cu durere că animalul m-a trezit și azi, și ieri, și alaltăieri. Și probabil mă va trezi cât va avea zile. Între timp, un alt vecin și-a luat un câine și are același obicei, de a deranja tot cartierul de căsuțe înghesuite. Nu prea le place să-și plimbe animalele, dar le iubesc, așa cum nu-și iubesc vecinii, asta e clar.
Și dacă nu ar fi ei, ar fi cei care își etalează mașinile tunate, dând muzica tare când se plimbă încet, încet, cu geamurile lăsate. Și cel care își bate covoarele în spațiul verde din apropiere deși, poate nu știați, există și o lege care înterzice bătutul covoarelor. Desigur, are sens, cum să fie legal să își împrăștii mizeria și microbii într-un loc de joacă pentru copii? Dar când i-a împiedicat pe ei o lege să facă ce doresc? Lumea e a lor, nu a noastră.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu stiu cum au reusit vecinii mei sa se carantineze cu tot neamul - doua surori, fiecare cu trei copii, una gravida, sotii lor, o matusa si bunica.... Si relatiile de familie nu erau tocmai cordiale...
Toata vara, cand nu aveai voie sa iesi din casa, copiii urlau de la 7am pana pe la 10-11pm, cu pauza de masa. Dar cand venea vorba de masa, se certau adultii, care aveau si ei volumul blocat pe high chiar si cand nu se certau. Noaptea, dupa ritualul de zbierete infioratoare care acompania trimisul copiilor la culcare, operatiune care dura 2-3 ore, incepea bairamul adultilor care, daca aveam bafta, sa termina pe la 2-3 dimineata si nu cu bataie.
Se juca fotbal la perete non-stop.
La inceput le dadeam mingile, care zburau intr-o veselie pe terasa mea, inapoi, rugandu-i de fiecare data sa nu mai dea cu ele de peretele comun, ca mie imi cade tencuiala... Ei, as. I-am rugat, i-am implorat, le-am trimis flori, nimic.
Problema a devenit crunta cand sotul meu a intrat in sesiune - pe Zoom, bineinteles. Se auzeau copiii racnind ca si cand ar fi fost cu el in birou, si nu putea sa se tina pe mute, ca aveau proiecte de grup, trebuiau sa prezinte diverse chestii, etc.
Dupa 90 de zile de indurat cu dintii scrasnind si cu dopuri in urechi, am ajuns la punctul de fierbere.
a) Nu le-am mai dat mingile inapoi. Am o colectie de vreo 10-12 mingi de fotbal de calitate :D Cred ca si parintilor li se urcase sangele la cap (sau le venise mintea de pe urma), ca n-au venit sa mi le ceara.
Urletele au continuat, insa, si in lipsa distractiei cu dat cu mingea de perete, intreaga familie s-a apucat sa faca Zumba. Cu volumul la maxim. Pe terasa. La te miri ce ora.
b) Am raspuns si acestei provocari, si mi-am cumparat un sistem audio profesional de 450W, pe care l-am pus in geam. Cum incepeau ei cu Zumba, incepeam si eu cu Rammstein, Lacrimosa, Nightwish, Yellow Goblin, Megadeth, chesti dragute. Si, ca sa fie treaba, treaba, le mai dadeam cate un blast de muzica frumoasa si pe la 3-4 dimineata. Nu mult, un cantec-doua.
Mi-am cerut scuze de la ceilalti vecini de pe palier, care au zis ca nu e problema pentru ei, ca nu dorm nici ei de trei luni, si daca mai aud o data Despacito, se spanzura de clanta. Oricum, din cauza dispunerii stranii a apartamentelor, muzica mea nu se auzea atat de tare la ei.
Tacticile au functionat. A luat doua saptamani de perseverenta, dar, pana la urma am ajuns la un armistitiu tacit. Poate ca si din cauza faptului ca dupa un scandal monstru (sticle sparte, politie, bataie pe hol, geamuri sparte) jumatate din familion a parasit cladirea, si s-a nascut si bebe.
Care zice si el ceva, dar, ma rog, un copil mic plange. Nu deranjeaza atat de mult, si aici am fost de acord cu vecina - nu are ce sa ii faca. Pe fetita de 7 ani insa ar fi putut sa o tina sub ceva control, ma rog, dar nu-i tin lectii de parenting femeii.
Acum, vorba sotului meu, te apasa linistea pe urechi :)
Pentru cei care cred ca autoarea exagereaza - nu e asa. Nu e vorba ca te trezeste cineva la 6-7am, ci de bruiajul continuu, si de indiferenta fata de ceilalti. Evident ca am intelegere pentru o familie cu sase copii intre 4-7 ani, mai ales in carantina, cand toti eram la inchisoare si copiii se urcau pe pereti.
Nu cred ca e greu atunci cand o persoana te roaga sa ii respecti macar niste ore de liniste sa o faci, si sa iti tii copiii sub control macar doua ore pe zi, cand esti implorat cu cerul si pamantul ca alturi cineva da examene. Sau macar sa faci efortul...
Ah, si aceasta poveste vine din Barcelona, iar vecinii recalcitranti sunt spanioli curati. Romanii nu au monopol pe ghiolbanie.
I-am zis omului de trei ori ca daca nu respecta orele de liniste, sunam la politie, si cand ne-am hotarat, am sunat toti odata, deci politia nu a putut sa ne ignore.
Bine, ca au fost nevoie de trei vizite de la politie si de o amenda de se sparie gandul ca tipul sa se opreasca, dar...
Nu sunt un tip matinal în schimb cocosii ăștia încep cântarile când mă duc eu la culcare, 1-2 noaptea și o țin așa, cu pauze scurte si durată aleatoare, până pe la 10 dimineața. Dacă doar m-ar anunța că e timpul de culcare le-aș lua grăunțe în semn de mulțumire dar se simt în voce și nu se mulțumesc cu un scurt anunț.
Nu-i spun nimic vecinului ca nu cumva să vândă și să vină un Tarzan care să încerce să facă o minijunglă pe proprietate: elefanți, maimuțe urlătoare, etc
Ce vreau sa spun? Anumite zgomote sint normale,inevitabile, naturale,unele chiar placute si dorite. De restul ne putem feri doar respecindu-ne. Iar asta lipseste romanilor: respectul pt celalalt. Discretia. Bunul simt. 7 ani de acasa.
PS: descrierea de mai sus nu e vreo fantezie ci imaginea cartierului unde locuiesc, el fiind situat undeva mai la NordVest.