Foto: Guliver/ Getty Images
Când stai la bloc, ești umilit în fiecare zi. Suporți mirosul de țigară al vecinului care a urcat cu ea aprinsă, te îmbibi în mirosul de ceapă prăjită de la vecina care își aerisește bucătăria deschizând ușa apartamentului, adormi cu muzica în timpane de la vecinul care sărbătorește des ocazii speciale, ca la discotecă, în apartamentul de deasupra și te trezești cu zgomotul de bormașină din cauza unuia care rezolvă toate problemele de design interior la prima oră, chiar și în weekenduri. Ești al lor, ești prizonierul lor. Nu ai cum scăpa, ești înconjurat, la stânga și la dreapta, sus și jos, n-ai cum să nu ai cel puțin un ghiolban pe o rază de 10 m.
Păcatul acestor indivizi este că sunt atât de proști încât nici nu înțeleg că deranjează. „Dacă nu se vede, nu se pune” pare să fie motto-ul lor. Mirosul? Care miros, domne, ești prea sensibil, se duce imediat. Zgomotul? Dar sunt la mine în casă, băi, fac ce vreau, nu-ți cer ție voie să îmi renovez casa, da?!
Disperarea noastră este că trebuie să împărțim spațiul cu ei. De dimineață până seara, ne înghesuie cu stilul lor de viață: în trafic ne taie calea, ne claxonează și ne înjură, la birou ne toacă mărunt nervii, în parcuri ne împiedicăm de gunoaiele lăsate de ei, iar acasă ne torturează cu zgomotele și mirosurile lor, fără jenă.
Vă mărturisesc că, atunci când m-am mutat de la apartament la casă, acum 7 ani, eram amețită de bucurie, de perspectivele liniștite pe care mi le oferea noul imobil. Urma să scap de toți idioții, să mă izolez în căsuța mea de 100mp utili, să stau ascunsă după draperii groase, savurând liniștea și întunericul în fiecare dimineață. Ce credeți, mi-a ieșit schema? Firește că nu.
Prostia este ubicuă, ghiolbănismul românesc se manifestă peste tot, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, și la bloc, și la casă. Să fim serioși, nesimțiți ne găsesc și pe Lună.
Un vecin și-a luat un cățel. Vedeți voi, ceea ce nu am calculat eu este că și la casă ai vecini, doar că nu așa de intimi: nu auzi când trag apa, dar auzi când au un grătar, pun o manea, bat covoare sau le latră cățelul. Așadar, vecin, cățel. Întâi, m-am bucurat pentru pentru el. Și el, dar și soția, cât și socrii cu care stă, sunt supraponderali, iar plimbarea unui cățel ar fi urmat să le facă sigur bine. Am văzut eu, pe cuvânt de onoare, ce schimbat a fost un alt vecin care în fiecare dimineață alerga împreună cu patrupedul său timp de o oră! A întinerit 15 ani, zău. Numai că n-am eu noroc de atâția vecini decenți. Ăsta doar și-a luat cățel, nu l-a și plimbat, el stă în fața casei, pe 3 metri pătrați, ca-ntr-o cușcă, și latră cât îl ții acolo. De la 6 dimineața, de obicei, până pe la 9, dar și în alt intervale orare care însă nu mă interesează atât de tare.
Pe principiul “în casa mea fac ce vreau eu”, aplicat la casă sub forma “e curtea mea, fac ce vreau eu”, omul nu a înțeles când m-am dus la el în pijamale, la răsărit, de mai multe ori, rugându-l politicos să mă lase să mai dorm. Nu doar că nu a înțeles, ci chiar m-a jignit. Desigur, înjurătura, arma tuturor ghiolbanilor. Iar armura? Nesimțirea. Armistrițiul a fost obținut când, calculând eu ora de culcare după ora de trezire a potăii, am început să îi sun la ușă pe la 1-2 noaptea. Sigur că trezeam pe toată lumea, dar ce puteam să fac? Când răspundeau, în pijamale, îi anunțam că mă culc și nu aș vrea să e tot culcăm deodată și să ne trezim deodată. Așadar, eu nu îi mai trezesc când mă culc eu, ei nu mă mai trezesc când se trezesc ei. Credeți că e ținut mult pacea? Ei, aș!
Un an de zile m-am bucurat că măcar sâmbăta mă trezeau la 9, nu la 6. Iar când vremea este foarte capricioasă, potaia nu mai iese la lătrat deloc, nici nu este plimbată, pesemne că se poate să își facă nevoile și fără să mă capieze pe mine.
Vă anunț cu durere că animalul m-a trezit și azi, și ieri, și alaltăieri. Și probabil mă va trezi cât va avea zile. Între timp, un alt vecin și-a luat un câine și are același obicei, de a deranja tot cartierul de căsuțe înghesuite. Nu prea le place să-și plimbe animalele, dar le iubesc, așa cum nu-și iubesc vecinii, asta e clar.
Și dacă nu ar fi ei, ar fi cei care își etalează mașinile tunate, dând muzica tare când se plimbă încet, încet, cu geamurile lăsate. Și cel care își bate covoarele în spațiul verde din apropiere deși, poate nu știați, există și o lege care înterzice bătutul covoarelor. Desigur, are sens, cum să fie legal să își împrăștii mizeria și microbii într-un loc de joacă pentru copii? Dar când i-a împiedicat pe ei o lege să facă ce doresc? Lumea e a lor, nu a noastră.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu sunt un tip matinal în schimb cocosii ăștia încep cântarile când mă duc eu la culcare, 1-2 noaptea și o țin așa, cu pauze scurte si durată aleatoare, până pe la 10 dimineața. Dacă doar m-ar anunța că e timpul de culcare le-aș lua grăunțe în semn de mulțumire dar se simt în voce și nu se mulțumesc cu un scurt anunț.
Nu-i spun nimic vecinului ca nu cumva să vândă și să vină un Tarzan care să încerce să facă o minijunglă pe proprietate: elefanți, maimuțe urlătoare, etc
Ce vreau sa spun? Anumite zgomote sint normale,inevitabile, naturale,unele chiar placute si dorite. De restul ne putem feri doar respecindu-ne. Iar asta lipseste romanilor: respectul pt celalalt. Discretia. Bunul simt. 7 ani de acasa.
PS: descrierea de mai sus nu e vreo fantezie ci imaginea cartierului unde locuiesc, el fiind situat undeva mai la NordVest.
Noi care ne mutam in astfel de cartiere cu, case mai “înghesuite” cu 250-500mp suntem vinovați fiindcă știm de la bun început ce ne așteaptă.
Vrei liniște? Căutați alta zona!
Și, poate, l-ar fi scos și la plimbare din cînd în cînd. Nu mult, doar atît cît să poată dormi liniștită.
In realitate insa, la sate lucrurile sunt diferite pentru ca se lucreaza acasa foarte mult pentru ca tot timpul ai ceva de facut si reparat- mai ales in curte - oamenii au animale - ca de aceea stau la tara - si de aceea exista bineinteles un zgomot de fond. Daca incalzesti cu lemne, mai folosesti si drujba, o pompa sa scoti apa, cocosul se trezeste primul, s.a.m.d, cu care trebuie sa te obisnuiesti daca vrei sa traiesti in acea comunitate.
Cu siguranta ca exista si derapaje ca peste tot - cateodata o nunta tine trei zile - se mai intorc neamurile din Spania si gratarul tine pana dimineata, dar in general oricum este mai bine decat in oras.
O singura corectare: cainele neplimbat nu e caine iubit, ci prost tratat. Ca si omul are nevoie de miscare. Tinut in 3mpatrati e la fel de rau, daca nu mai rau, ca un animal tinut la bloc. Si bunicii mei aveau caini, si erau legati (cu lesa si pe sarma noaptea), si periodic tataia ii lua cu ei pe camp. Cainii deseori latra de frica ( frica de zgomot, de alt animal - vezi vulpe sau pisica sau caine mai mare), si frica trece prin experiente si intelegere.
2) Grobianism sau ghiolbanism au existat dintotdeauna si va mai exista. Oamenii de la tara sunt obisnuiti cu distantele care estompeaza oarecum zgomotele. Pe de alta parte au toti acelasi program (se scoala de dimineata - pentru animale si se culca devreme - ca nu se merita sa puna mana pe vreo carte). Se distreaza toti deodata, asa ca nu-i deranjeaza ca si vecinul isi pune muzica mai tare. Cand isi castigau traiul din munca pamantului (inainte de comunism) taranii nu prea aveau timp liber - munceau sau mureau de foame cu familie cu tot; nici tehnologia nu le permitea sa faca galagie ca in zilele noastre. Acum nu mai sunt decat locuitori ai satelor: majoritatea fac altceva decat agricultura...
La oras: la un moment dat, comunismul i-a adus in numar mult prea mare - peste numarul critic pentru autoeducare. Eu fac comparatia intre generatia celor orasenizati prin anii '50 ai secolului trecut (ii copiau pe orasenii vechi in materie de comportament civilizat, voind sa se integreze) si generatia de orasenizati cu toptanul prin anii '80 ai aceluiasi secol, care au reusit sa se civilizeze doar partial (la modul: unii da, altii ba) - erau majoritari si nu erau interesati sa se schimbe.