„Ăsta să fie cel mai rău lucru care vi se întâmplă în anul care vine!“
Este 31 decembrie 2021, întunericul începe să se lase ca un ultim avertisment al timpului ce stă să se încheie și noi admirăm Bistrița de la înălțimea platformei care ne cară mașina spre curtea singurului mecanic pus pe treabă chiar și în ajunul Anului Nou: AutoCrăciun. Am trecut dincolo de nervi și oboseală, în tărâmul izbăvitor al neașteptatului pe care ajungi să-l accepți ca inedit, compunând deja cu un zâmbet hâtru răspunsul la inevitabila întrebare ce ați făcut de Revelion? Salvatorul nostru, cu vorba lui molcomă ardelenească și cu tactul omului care simte contextul și supărarea, încearcă să ne stingă amarul fără să transforme conversația într-o gălăgie de fond istovitoare. Ne prezintă Bistrița, cu bune și cu rele, și câte ceva din istoria personală, reasigurându-ne că vom ajunge curând la Colibița, unde urmează să ne reunim cu familia din colțuri diferite de țară și de lume, după pauza de doi ani impusă de pandemie. „Și să fie ăsta cel mai rău lucru din anul care vine!“ Repetă această urare care, brusc, începe să capete un iz de premoniție, mai ales când „sania“ galbenă a lui AutoCrăciun te leagănă spre o destinație necunoscută, departe de planurile tale de final de an. Dacă ar și ninge, am fi într-un scenariu perfect à la Hollywood, în care cel mai autentic lucru ar rămâne horinca care te așteaptă lângă o cafea în garaj.
Niciunul dintre noi nu bănuia atunci care va fi cel mai rău lucru care se va întâmpla în 2022: un război atât de aproape de România exista doar în poveștile bunicilor, ale căror amintiri ne-au lăsat fiori și cutremurări până mai deunăzi. Însă pe 24 februarie 2022 războiul a devenit o realitate, a prins carne, sânge, lacrimi și orori. România oficială s-a trezit ca o adolescentă la masa marilor întrebări existențiale: WTF?! Până să iasă din ședințe urgente de stat și să aibă revelația unor mesaje și acțiuni publice coerente, România întreprinzătoare s-a activat instant: de la oale cu sarmale, la cozi în granițe pentru ajutor, de la hoteluri și case puse la dispoziție pentru refugiați, la aplicații dezvoltate pentru înlesnirea comunicării și crearea unor platforme de prim ajutor. România noastră și România lor.
„Ce cool, vine războiul!“, a exclamat un puști pe 24 februarie, la ieșirea din școală, crezându-se, pesemne, în World of Warcraft, printre elfi, dragoni și zombie. Tatăl l-a admonestat cu înțelepciunea străbună peste ceafă, replicând în zeflemea: „Vine, dacă Europa e condusă de homosexuali!“
România noastră și România lor.
Nu trebuie să fii vreo prințesă urbană ca să-ți dorești pe loc să iei drumul străinătății și până în Noua Zeelandă să nu te mai oprești. „Să le dăm rușilor ce vor, ca să nu mai scumpească gazele!“, „Așa vă trebuie dacă ați vrut în Nato și UE!“, „Așa ne trebuie, unul ca Putin!“. Până și în grupurile de părinți și bunici adunate în fața școlii acest ultim verdict a devenit sensibil, balanța înclinându-se mai degrabă spre Europa „condusă de homosexuali“ decât spre un nou dictator nebun. „Ăsta-i mai periculos ca Hitler, are arme nucleare!“, ne-a avertizat un bunic și toată lumea a tăcut brusc. Ne-am luat copiii, ghiozdanele și convingerile ferme și am pornit spre casă cu încrederea pierdută în puterea umanității de a învăța din greșelile istoriei sale sângeroase.
Trăim în fiecare zi la limita aceleiași dileme: România noastră și România lor. Sunt momente în care EI par mai mulți: ei, hăhălăii care rânjesc în emoticoane indiferent dacă este vorba de copii bolnavi de cancer, oameni mutilați de război, femei victime ale violenței domestice, tineri abuzați, bătrâni și orfani la limita mizeriei, animale bătute sau persoane cu dizabilități. EI, cei uniți într-un hohot prelung, mugetul turmei fără responsabilitate și fără raționament. România lor este hâdă și netrebnică, demnă de părăsit fără să mai privești în urmă. România lor ne domină prin agresivitate și tupeu, mârlănie și dispreț pentru morală. Ce șansă mai are România noastră? Aia pe care o trăim în tăcere, copleșiți de zgomotul lor: România care construiește, evoluează, dialoghează, învață, inovează, ajută, dezvoltă și inventează soluții cu respect pentru lege și comunități.
În corespondența sa din 1932 cu Albert Einstein pe tema DE CE RĂZBOI?, Sigmund Freud afirma că, uneori, instinctul distructiv al celor care vor să ucidă devine mai puternic decât instinctul unității. În ultimul an, simt că facem o echilibristică periculoasă pe linia foarte subțire dintre hăul violenței și al intoleranței și orizontul libertății, închis din prea multe părți. Odată ce vom aluneca din nou spre naționalismul desuet și flambarea suverană, niciun AutoCrăciun nu ne va mai putea tracta pe linia constructivă a viitorului.
La mulți ani, România noastră! Îți doresc să rămâi blândă, dar să devii mai fermă și mai vocală. Să îți activezi instinctul unității din respect pentru rația de libertate câștigată atât de greu. Să rămâi echilibrată, încrezătoare, puternică în ambiții. Să votezi cu cap și să iei atitudine împotriva celor care te trag în jos, înapoi în istorie. Să fii mai mult o doamnă elegantă decât „o fată de comitet“. Să construiești speranță chiar și în cele mai înnegurate perioade. Să aduci schimbare ca să putem respira, în sfârșit, liberi de agresivitate, nesimțire și prejudecăți.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.