Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Te iubesc, România, chiar și când te urăsc până la cer și înapoi!

Copii la parada de 1 Decembrie

Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos

Ziua națională a României, bla, bla, bla. Deja mă apucă dracii și simt arsuri în stomac.

Așa, și dacă e ziua ei, ce? Trebuie să mă prefac doar ca să fie bine? Doar ca să nu stric momentul? Și dacă nu, ce se întâmplă? Nu-mi mai face ceafă cu cartofi prăjiți la cină? Mă lasă să dorm pe preș? Îmi interzice să ies la bere cu băieții?

Țara mea este nu este o femeie normală. Stăm de-o viață împreună, dar tot nu știu cine e. Are nu una, nu două, ci un nesfârșit șir de personalități. Este nebună cu acte în regulă, cum ar veni.

Dacă țara mea ar fi o pacientă internată într-un spital de psihiatrie, ar trebui să fie de multă vreme în cămașă de forță, să ia un pumn de pastile în fiecare zi și să locuiască într-o cameră capitonată.

Țara mea este nevrotică. Țara mea este depresivă. Suferă de mania persecuției. Este paranoică. Suferă de demență senilă. Ar trebui diagnosticată cu schizofrenie și tot n-ar fi destul. Țara mea l-ar face pe Freud să-și pună mâinile în cap iar pe Jung să cedeze nervos. 

România pe care cred eu că o cunosc nu încetează să fie surprinzătoare. Poate fi caldă și bună, dar poate fi și o nemernică fără scrupule. Poate fi luminoasă, dar și neagră ca noaptea. Poate fi de o profunzime uluitoare, dar și de-o ignoranță nesfârșită.

Uneori, este frumoasă de nu-ți poți lua ochii de la ea, alteori este de-o hidoșenie care-mi zburlește părul pe ceafă. Acum e miere, în secunda următoare devine otravă. Trece de la o stare la alta într-o clipă, de mă năucește chiar și acum, după atâta vreme în care credeam că am aflat totul despre ea.

România mea e bipolară cu acte-n regulă. E veselă și tristă, expansivă și depresivă, genială și proastă de dă în gropi.

Uneori o iubesc, alteori o urăsc, uneori mi-e dragă de-mi vine să o pup, alteori aș bate-o, uneori mi-e milă de ea, alteori aș strânge-o de gât până i-ar ieși ochii din cap, uneori mă mândresc ținând-o de mână, alteori mi-e rușine cu ea de aș intra în pământ, uneori mi-e dor de ea de mă apucă amețeala, alteori mai bine mă lipsesc de prezența ei.

Oricât mi-aș dori, nu pot să-mi iubesc țara în fiecare moment. Nu mă pot mândri cu ea mereu. Nu-mi lipsește de fiecare dată.

România mea bună e limba în care scriu. E singurul dar pe care îl voi păstra toată viața, prețuindu-l mai mult decât orice mi-a oferit ea.

România mea bună înseamnă copilăria petrecută între blocurile Găvenii Piteștiului, mama și tata, fratele meu mai mic, mamaie și tataie, sufletul pe care mi-l simțeam ca pe-un fulg, dincolo de întunericul acelei epoci.

România mea bună înseamnă iubirile pe care le-am trăit, prieteniile de care m-am bucurat, lungile nopți de povești în camere pline cu fum de țigară.

România mea bună înseamnă munții, râurile și marea, fragii culeși odată cu roua, cerbul văzut pentru o clipă într-un luminiș suprarealist, spuma care-mi mângâie degetele picioarelor, nisipul care se lipește de piele.

România mea bună mai înseamnă multe alte lucruri, de la umorul pe care uneori doar noi îl înțelegem, până la nostalgia sfâșietoare a acestui popor, care nu poate fi egalată de nimic altceva. Aș mai lăuda-o, dar nu vreau să i se urce la cap.

România mea rea e intolerantă și închistată, ignorantă și ranchiunoasă, șleampătă și murdară, leneșă și coruptă, lipsită de politețe și cam din topor, nepunctuală și delăsătoare, lacomă și prea puțin recunoscătoare.

România mea e rea în multe alte feluri, pe care tare mi-ar fi ușor să le aștern aici, însă n-aș vrea să o fac de râs prea tare chiar de ziua ei.

Dar mai știu că România mea are traume care au făcut-o ceea ce este azi. Că este ușor să judeci un om sau o țară, fără să ții cont de trecut. Știu că România mea are complexe pe care nu le va putea depăși probabil niciodată.

Știu că România mea e marginală, chiar dacă ea se crede buricul pământului. Și mai știu că poate fi centrul universului pentru cel ce-o iubește chiar și pentru o clipă, așa cum îți iubești mama, bețivă, proastă și dusă cu capul, sau cum o mai fi ea.

Pentru că eu așa îmi iubesc țara uneori, deși aș strânge-o de gât dacă m-ar lăsa inima să o fac. E o dragoste necondiționată, dincolo de puterea mea de înțelegere, dincolo de capacitatea mea de decizie.

E acolo o legătură imposibil de rupt, oricât mi-aș fi dorit asta în anumite momente. E o iubire bolnavă, care îmi macină sufletul și mă face să sufăr.

E tumora pe care o car după mine, dar e și organul pe care a crescut.

Inseparabile, devenite una și aceeași entitate, inextricabilă, parte din mine, blestem și binecuvântare, lanț și aripă, pentru totdeauna.

Așa că, n-am încotro. Te iubesc, România, chiar și când te urăsc până la cer și înapoi, 'tu-i amarul ei de viață.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ăsta da articol cu c0a1e! :D Și încă n-a zis tot ce mi-ar fi trecut prin cap legat de festivismul ăsta găunos.
    • Like 0


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult