Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Testul profesorului Maiorescu pentru partidele româneşti – multă formă, puţin fond

„E mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“. 

Citatul de mai sus îi aparţine lui Titu Maiorescu şi reprezintă esenţa teoriei sale despre lupta continuă dintre „formele occidentale” şi fondul autohton sub semnul căreia a stat mereu societatea românească în drumul său către modernitate – teoria formelor fără fond. O teorie care este încă definitorie pentru raportarea noastră la lumea occidentală şi vizibilă în mai toate formele de manifestare artistică, culturală sau idelogică. Un exemplu pentru actualitatea teoriei marelui profesor Titu Maiorescu îl constituie partidele politice româneşti. Care este forma, dar mai ales, care este fondul (doctrinar) al acestora? Cum s-ar descurca acestea la un test ideologic, de coerenţă între programele lor şi acţiunea politică?

La o trecere în revistă a partidelor parlamentare, luând în calcul modul în care se auto-definesc ideologic, precum şi afilierea lor internaţională, scena politică românească arată acum aşa: un partid social-democrat, două partide liberale, un partid popular, un partid etnic şi un partid nou, alternativ, neasumat ideologic. Din punct de vedere al formei, formaţiunile româneşti par cu adevărat „integrate”: asmenenea aritmeticii din Parlamentul European, primele două partide româneşti aparţin celor două mari familii politice europene: PNL, de centru-dreapta, la PPE şi PSD, de centru-stânga, la PES. De asemenea, avem un partid liberal ceva mai mic, care preia mot-a-mot şi numele familiei politice din care face parte – ALDE şi PMP, un partid popular mai mic, afiliat tot PPE.

Însă cum stau acestea din punct de vedere al fondului? Un exemplu de test ideologic îl constituie exemplu recentul vot din Parlament pentru redefinirea familiei. Indiferent de argumentaţia unora dintre politicieni, votul în această chestiune este un test ideologic, întrucât, după cum bine remarca şi Cristian Tudor Popescu, reprezintă un demers de natură morală, de rezultatul căruia va depinde restrângerea unor drepturi, în baza impunerii unei valori. Fac o precizare: nu pot să fiu de acord cu pretextul pe care îl invocă anumiţi parlamentari care pun semnul de egalitate între legitimitatea celor 3 milioane de semnături şi obligativitatea votului lor într-o anumită direcţie. Arhitectura instituţională românească prevede acest filtru suplimentar al votului în Parlament tocmai pentru că România este o democraţie parlamentară şi nu o democraţie directă. Oamenii cărora le încredinţăm mandatele de reprezentare trebuie să voteze conform conştiinţei proprii şi a valorilor partidului din care fac parte (între care ar trebui să fie echivalenţă, dar revenim şi la acest subiect) şi nimic altceva. Mandatul şi rolul unui om politic nu este doar de a face pe plac unor majorităţi, ci de a vedea dincolo de contextele trecătoare şi de a apăra, chiar cu riscul pierderii unor voturi, valori fundamentale precum democraţia,drepturile omului sau pluralismul opiniilor. Mă întreb, în această linie, oare cum ar fi votat parlamentarii români dacă o iniţiativă cetăţenească de eliminare a tuturor taxelor ar fi strâns vreo trei milioane de semnături. Sau, un exemplu şi mai aproape de reaitate, în cazul iniţiativei cetăţeneşti i74, lansate de Fundaţia CAESAR, de modificare a legii senatorilor şi deputaţilor în sensul desecretizării voturilor, sancţionării financiare a absenţelor nemotivate sau justificării cheltuielilor decontate. Revenind la votul din Parlament, partidele din România au votat aşa:

- PSD 135 DA, 1 NU;

- PNL 42 DA, 2 NU, 5 abţineri, 1 nu a votat;

- USR 6 DA, 15 NU, 3 abţineri, 2 nu au votat;

- UDMR 16 DA, 2 NU, 2 abţineri;

- ALDE 12 DA, 2 NU;

- PMP 13 DA, 1 abţinere.

Ce remarcăm? În primul rând, PMP este un partid care, deşi e format parţial din foşti membri PSD, via UNPR, şi-a asumat o doctrină conservatoare şi a votat în cosnecinţă: niciun vot împotrivă şi o singură absenţă, cea a lui Robert Turcescu.

Apoi, votul UDMR nu poate fi interpretat, întrucât este un partid fondat pe baze etnice şi nu ideologice. De asemenea, votul eterogen al USR, un partid asumat neideologic, nu are o un reper doctrinar la care să se raporteze.

Merită însă analizat votul PSD, ALDE şi PNL – două partide liberale şi unul social-democrat care au votat aproape unanim pentru restrângerea unor drepturi.

Singurătăţile tot mai dese ale PSD-istului de stânga

Singurul defector al PSD, domnul Petre Florin Manole, este un tânăr politician care şi-a justificat mereu implicarea politică prin dorinţa sa de a pune tema drepturilor omului pe agenda politică din România. Votul său vine, e adevărat, în acord cu crezurile sale şi cu valorile Partidului Socialist European, dar în dezacord cu opţiunile colegilor săi. Şi nu este prima oară când acest lucru se întâmplă. Petre Florin Manole a criticat mai multe iniţiative ale colegilor din PSD precum proiectul legislativ privind obligativitatea intonării imnului naţional în şcoli sau parteneriatul dintre Ministerul Educaţiei (condus de PSD) şi Biserica Ortodoxă Română. De altfel, acesta şi-a exprimat aceste nemulţumiri privind (in)consistenţa doctrinară a colegilor domniei sale în cadrul unui articol intitulat „Singurătatea unui PSD-ist de stânga” . Se pare că şi în acest caz, Petre Florin Manole a fost din nou lăsat singur, la propriu. La fel cum ca atunci când s-a dezis de scenariul oficial al partidului privind „manipularea” protestatarilor #Rezist sau când a refuzat să părăseasca sala în timpul discursului preşedintelui Iohannis. De aceea, mă întreb de câte ori ar mai trebui să fie lăsat singur de colegii din PSD pentru a-şi pune câteva întrebări. Întucât se află tot mai singur în partid, în ce anume din PSD se regăseşte domnia sa? Până unde poate merge disidenţa faţă de propriul partid, mai ales în situaţia absurdă de a te afla în inferioritate când votezi în acord cu valorile invocate de partidul tău? Şi, mai ales, cine pe cine legitimează ideologic: un partid numit “social-democrat” pe un om de stânga sau, mai degrabă, un om cu reale convingeri social-democrate legitimează un partid cu comportament mai degrabă naţionalist-populist? Cred că în cazul domnului Petre Florin Manole, transferul de credibilitate este mai degrabă într-o singură direcţie.

ALDE vs. ALDE

ALDE este un partid a cărui legătură cu familia politică europeană din care face parte este doar numele. În rest, ce asemănări putem găsi între partidul condus de Guy Verhofstadt, promotor al toleranţei şi pro-europenismului şi reprezentantul său din România, nimic altceva decât o anexă a PSD? Puneţi în balanţă discursul senzaţional prin care europarlamentarul belgian îl înfruntă pe Viktor Orban, demascând ipocrizia unui politician iliberal, care vrea doar banii europeni, nu şi valorile europene şi tirada eurosceptică a lui Călin Popescu Tăriceanu, a cărui obsesie principală o reprezintă “înfierarea” luptei anti-corupţie? Iată un exemplu de discurs “liberal” al politicianului român: “Cred că greșelile care au fost făcute până acum de CE și de UE trebuie corectate, trebuie ca UE să aibă curajul să recunoască că în România situația respectării drepturilor omului, a funcționării incorecte a justiției, a imixtiunii serviciilor în justiție, a abuzurilor și exceselor de putere e la fel de preocupantă cum este și problema cum a fost dată o ordonanță, care era constituțională, oportună. Văd că aceste lucruri nu sunt băgate deloc în seamă, vă spun că acum înțeleg poate mai bine de ce britanicii au luat această decizie de curaj... Dacă ei și-au pus această problemă, vă spun ceva: din acest moment eu îmi pun cu toată seriozitatea, la rândul meu, această problemă. 

Nu vreau să devină România o țară eurosceptică, dar, dacă suntem tratați în felul acesta, să știți că lucrurile vor evolua. Românii vor ajunge să înțeleagă că nu totul reprezintă bunăstare, că importantă e și libertatea fiecăruia dintre noi”. Aşadar nu este de mirare că votul privind redefinirea familiei vine în opoziţie cu tot ceea ce promovează ALDE la nivel european: toleranţă, susţinerea drepturilor minorităţilor, progresism. Partidul domnului Tăriceanu demonstrează încă o dată că particulele „liberal” şi „democrat” sunt doar nişte condiţii de afiliere internaţională. Ca o paranteză, surprinde lipsa acută de inventivitate a politicienilor până şi în materie de denumiri: formaţiunea domnului Tăriceanu, numit „liberal şi democrat” este apărut din unica raţiune de a se opune fostului partid al lui Traian Băsescu, care se numea de altfel „democrat-liberal”.

Asumare, curaj şi o vizită-surpriză

În ceea priveşte PNL, votul din Parlament vine într-o oarecare contradicţie cu „liberalismul” care ar trebui să-l definească, însă valenţele acestui termen se leagă în politica românească mai degrabă de dreapta. PNL şi-a clarificat orientarea politică şi intenţiile de a fi marele partid al dreptei din România prin aderarea la PPE. Ceea ce nu înseamnă însă că trebuie să determine pe cale de consecinţă un vot precum cel privind redefinirea familiei în Constituţie. PNL are de făcut o alegere: ce fel de partid de dreapta vrea să fie, conservator sau progresist? Iar oricare ar fi opţiunea lor, aceasta trebuie asumată cu curaj. Partidul Naţional Liberal are o ocazie ideală de a-şi clarifica aceste aspecte – urmează congresul în care îşi va alege noul preşedinte. Iar oricare ar fi opţiunea lor, aceasta trebuie asumată deschis, realizând că unii votanţi vor fi pierduţi, iar alţii câştigaţi. Cine va fi omul care să impună această asumare curajoasă? Cristian Buşoi sau Ludovic Orban? Primul este un politician pentru care răspunderea politică nu pare să fie un obicei. Retras de PNL din calitatea de candidat la Primăria Generală în urma unor gafe, acesta s-a luptat ulterior pentru şefia organizaţiei Bucureşti, pe care a şi obţinut-o. În urma alegerilor parlamentare, organizaţia condusă de acesta a obţinut unul dintre cele mai mici scoruri din ţară, doar 12,8%. 

Cu toate acestea, nu a urmat nicio demisie de onoare din partea domniei sale, ci, din contră, a fost ales secretar general al PNL şi acum candidează la preşedinţia partidului. Ludovic Orban, pe de altă parte, al doilea nume nominalizat de PNL care nu a apucat să fie candidat la Primăria Bucureştiului, şi-a asumat cu decenţă retragerea în urma anchetei DNA începute pe numele său, declarând: „'Nu pot să mă prezint în faţa cetăţenilor să le cer votul cât timp sunt într-o anchetă penală. Îmi retrag candidatura pentru că nu pot să periclitez şansele PNL de a câştiga Primăria Capitalei'”. Chiar dacă ancheta nu era nicidecum sinonimă cu o condamnare, acesta fiind ulterior achitat în acest dosar, iar alte mari partide din România nu au nici reţinere în a avea preşedinţi condamnaţi penal, gestul lui Orban de la acea vreme arată, dincolo de decenţă, şi un real devotament pentru partidul său. Unde devotament pecare am avut ocazia să-l în timpul campanieie elcotrale pentru alegerile europarlamentare din 2014, când alături de câţiva tineri în veste galben-albastre, domnul Ludovic Orban a bătut la uşa apartamentului meu din sectorul 1, pentru a-mi prezenta oferta PNL.

Revenind la rezultatele testului ideologic în cazul votului pentru redefinirea familiei, incoerenţa ideologică a formaţiunilor consecrate româneşti tradiţionale ne indică faptul că aceastea se află pe o pantă descendentă, periculoasă atât pentru existenţa lor, cât şi pentru soliditatea democraţiei româneşti. Ezitarea în ceea ce priveşte afirmarea valorilor europene şi a orientării către Vest duce încet-încet la pierderea credibilităţii lor şi favorizează ascensiunea mişcărilor politice alternative, fie partide democratice 2.0, fie formaţiuni extremist-populiste. Alegerile din Franţa , în care principalele partidele trandiţionale de stânga (socialiştii) şi de dreapta (republicanii) nu au avut nici un reprezentant în turul al doilea este constituie o exemplificare a acestui declin şi ne arată că noul clivaj care orientează politica internaţională nu mai este cel între dreapta şi stânga, ci cel dintre moderaţii pro-UE şi NATO şi populismul naţionalist. 

Pentru ca partidele tradiţionale să supravieţuiască, este nevoie de două calităţi: asumarea explicită a acestei linii moderate pro-europene, fie că este de centru-dreapta, fie că este de centru-stânga şi curajul de a lua unele măsuri cu potenţiale riscuri electorale. Sau altfel spus, recunoaşterea imposibilităţii de a mulţumi pe toată lumea. În acest sens, votul pentru redefinirea familiei a fost un exemplu de „aşa nu”. Un test ideologic picat de majoritatea parlamentarilor români, poate din ipocrizie, poate din oportunism politic, care ne arată că deocamdată, în România, partidele româneşti sunt, aproape în totalitate, cazuri exemplare de forme fără fond.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E foarte bine facuta expunerea ideilor si as porni, in analiza mea, de la dorinta de a spune faptul ca problema formelor fara fond exista in orice ratiune dezvoltata in acord cu principiile de calitate a diferitelor valori existentiale.

    Prin citatul expus, Titu Maiorescu a incercat sa scoata in prim plan partea de "Bine" ("e mai bine sa...") aflata in opozitie cu orientarea culturala, din momentul aparitiei teoriei sale. A incercat sa exprime, obiectiv, prin finetze descriptiva, lipsa "evaluarii calitative" a Formelor (de orice fel, ca existenta) in cultura romana de la acea vreme. Altfel spus, lipsa Fondului care, in esenta sa, ar defini regulile / procedurile dupa care Formele ar deprinde contur calitativ.

    Problema evaluarii calitatii Formelor este de natura generala, cu existenta in orice mediu functional. Insa, pentru a putea departaja problemele calitative ale diferitelor medii functionale, ar trebui conturate prioritatile mediilor functionale cu respectarea relatiilor decizionale, apoi ar trebui reevaluate, in functie de prioritati, mecanismele/procedurile functionale pentru a redefini/incadra partea de "Bine" a functionarii mediului.

    Partidele politice, in ansamblul lor, sunt formate din oameni, care, in zilele noastre, majoritar, au tendinta de a face "evaluari", in definirea Formelor, in functie de impactul emotional propriu, fiind, cel mai probabil, in discordanţă cu o posibila evaluare in functie de "reperele" functionale ale Formelor. Ar fi de presupus ca aceste "repere" (Fondul) sunt incadrate in dogmele politice, ale fiecarui partid, care urmaresc un impact functional calitativ, nu doar unul emotional.

    Ar putea fi exprimata o oarecare dependenta in definirea Formelor, anume ca: o evaluarea bazata pe un impact emotional nu conduce, neaparat, la mecanisme functionale asociate Formelor.

    Asadar, in zilele noastre, mecanismul functional asociat multor partide politice, are (mai mult) aspect psihologic/emotional fiind adesea in dezacord, partial sau total, cu doctrina adoptata de fiecare partid (doctrina presupusa a avea "repere" de "Bine" pentru definirea functionarii Formelor).

    In plus, din puctul meu de vedere, in functionarea partidelor politice, care urmaresc o doctrina, nu primeaza dorinta de suprematie iar evaluarea/comunicarea se manifesta prin sentimentul de "egalitate", al partilor, prin acord sau dezacord colegial.

    Prin contrast, in partidele politice, a caror functionare se bazeaza pe tendinta de evaluare emotionala, adesea apare si dorinta politicienilor de a detine suprematie (de orice fel). Drept urmare, primeaza fie comportamentul ca "acesta s-a luptat ... pentru şefia organizaţiei", ori de "economic protectionism, excessive nationalism, the search for an illiberal state – and ... (to) see enemies ... everywhere".

    Prin urmare, pentru a putea deosebi o evolutie in modul de evaluare al partidelor, privind definirea Formelor calitativ-functionale, ar fi nevoie de:
    - o reevaluare a reperelor doctrinelor partidelor, in acord cu aspectele actuale economice, culturale si politice, in plus
    - o educatie politica, a membrilor, prin explicarea reperelor doctrinare dar si a maturitatii acestora din prisma existentei lor, si in context european.
    ... nevoie care exprima Fondul in definirea Formelor.

    Posibil ca astfel s-ar intelege scopul doctrinar, in pofida interesului psihologic (manifestat la nivelul membrilor fiecarui partid), avand drept rezultat minimizarea "incoerentei ideologice" (urmarind "oportunismul politic") a diferitele partide cu doctrine diferite.
    • Like 0
    • @ James Ransom
      Pe bune ? :-)
      • Like 0
  • Interesant ceea ce spuneti. Am sa incerc sa simplific mesajul dvs. Pentru restrangerea drepturilor unei minoritati parlamentari romani au votat cu fundul.
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult