Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

The Dark Dunkirk

Cu toate că Dunkirk 1940 este numele unui „miracol” de primă mărime în istoria WW2, lăsând Angliei, într-un mod rămas greu explicabil și astăzi, șansa de a rezista invaziei naziste, cinemaul nu prea i-a dat atenție. Dunkirk (1958), r. Leslie Norman, cu Richard Attenborough și Weekend la Zuydcoote (1964), r. Henri Verneuil, cu J.P. Belmondo, sunt două lungmetraje având ca subiect sau fundal tragica salvare pe mare a trupelor aliate amenințate cu exterminarea de armatele lui Hitler. Atonement (2007), r. Joe Wright, conține un memorabil cadru-secvență de 5 min în care James McAvoy rătăcește prin nebunia, moartea și „veselia” Dunkirkului. Și cam atât. 

 Christopher Nolan este celebru pentru arta sa de a verosimiliza SF-ul și fantasticul, folosind tehnică cinematografică sofisticată - The Dark Knight, Inception sau Interstellar. În surprinzătorul Dunkirk, el lucrează pentru prima dată pe un scenariu pornind de la fapte cât se poate de reale: incredibila evacuare, în mai-iunie 1940, a peste 300.000 de militari britanici, francezi, belgieni, încercuiți la Dunkerque, în nordul Franței, de forțele germane. Presa relatează că nonagenari veterani ai bătăliei au lăcrimat la premiera filmului, retrăind clipele de atunci. Dar aceiași au spus și că totul se aude mai tare în film decât în realitate – spațiile deschise ale plajelor amortizau zgomotul exploziilor. Pornind de la această observație, putem să înțelegem ce a urmărit Nolan.

În ciuda calității excepționale a efectelor speciale, vizuale și sonore, neegalată într-un film de război de la Saving Private Ryan al lui Spielberg încoace, Nolan nu și-a propus o reconstituire istorică, un documentar. Filmul nu vizează recuperarea adevărului acelor zile (el aparține puținilor supraviețuitori), ci crearea impresiei Dunkirk în spectatorii de azi.

Pentru asta, Nolan folosește tot ce știe mai bine din trepidantele sale creații de cinema al imaginarului.

Spre deosebire de lungul cadru fără tăietură din Atonement, montajul este extrem de alert, secvențe din cele trei medii de acțiune, țărm, mare, aer, precum și planuri generale alternate cu situații individuale, filmate până la gros-plan, împletindu-se la limita oniricului. Ai, de multe ori, o senzație stranie, „imposibilă”, de claustrofobie, de sufocare, în spații largi. 

Personajele sunt „dedramatizate”, nu au un trecut, un profil de viață, pe mulți nici nu aflăm cum îi cheamă – Tom Hardy apare aproape tot filmul cu masca de pilot pe figură. Nu există „eroi principali” ca să ne spunem că, oricât de mare ar fi pericolul în care îi vedem, n-or să moară, căci filmul n-a trecut de jumătate... Dar Nolan pune și un contrapunct: adolescentul plecat voluntar în misiune de salvare pe un mic iaht, sperând să șteargă astfel rezultatele slabe de la școală.

Coexistă eroismul și spiritul de sacrificiu cu cinismul luptei pentru supraviețuire – „Francezii pot să moară, noi, englezii, să scăpăm, și, mai ales, eu!”.

Ritmul este neîncetat dur și vivace, cu contribuția esențială a coloanei sonore, semnată de clasicul „nolanian” Hans Zimmer, care induce tensiune și în secvențele cu mai puțină acțiune. În realitate, cei salvați povesteau că trăiseră pe plajă și ore de așteptare a morții, dilatate enorm, când bombardierele în picaj Stukas ale Luftwaffe nu puteau ataca din pricina cerului noros. Dar acestea nu și-ar fi avut locul în impresia Dunkirk, construită de Nolan pentru spectatorul „accelerat” al prezentului.

În final, cu logica unei structuri simfonice, nu a realului, într-o secvență în surdină, fantomatică, Spitfire-ul pilotului-erou, rămas fără combustibil, planează parcă pentru veșnicie peste pământ și ape...

E bine de știut și că Dunkirk a fost filmat pe peliculă, nu în digital, că Nolan a folosit nu mai puțin de 62 de nave reale pentru filmări și că mulțimea trupelor răspândite pe plajă a fost simulată cu soldați de carton, nu pe computer.

Iată că nu un documentarist, nu un cineast realist, regizează unul dintre cele mai puternice filme despre război, și nu numai, din istoria cinematografiei.

Realitatea cea mai reală trebuie modificată ca să apară reală în sufletul spectatorilor. Stările interioare, sentimentele, ideile și persistența memoriei lor să fie adevărate, nu neapărat mijloacele cu care lucrează artistul pe ecran...

Mânuitorul de fantasme Christopher Nolan știe cum se face asta

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In anul 2002 am terminat o scoala sanitara balneofizioterapie Sunt asistent medical BFT ,MASAJ,KINETO-TERAPIE,REFLEXOTERAPIE,dar nu am un job ,si daca tot nu au am un venit ,pe cine as putea ajuta conform pregatirii mele?
    • Like 0
  • Alexius check icon
    Film bine făcut. Incadraturi bune, puternice. Oameni reali, situatii realiste, fără briz-brizuri si simbolistică fără rost. Super
    Totuși presiunea, deadline-ul pe care vrea regizorul să-l imprime actiunii nu este deloc reală. În film pare că evacuarea celor 330.000 de soldați britanici și încă a încă a câtorva mii de francezi s-a petrecut în maximum 2-3 zile sau mai puțin. În realitate evacuarea s-a petrecut în decurs de aproape 15 zile, plus că au beneficiat de răgazul acordat de inamicul german care a primit ordin de la Hitler să-i lase pe englezi să plece liniștiți. Doar Luftwaffe a avut permisiunea să-și continua acțiunile de luptă dar trupele terestre nu.
    Revenind la film, interesant este că inamicul aproape că nu este numit în film și nici nu se vede, sunt evitate cadre cu el. Avioanele germane sunt filmate de la distanță (Am remarcat că toate avioanele Bf 109 care erau lovite se prăbușeau cu tot cu piloți. Nu se salvau). Practic, inamicul este impersonal. Pentru cineva care nu știe puțină istorie nu înțelege până la urmă cine-i hărțuia pe englezi și de ce vroiau să plece de pe o plajă.
    De fapt este un film numai pentru britanici și pentru orgoliul lor.
    Nemții scapă liniștiți și de data asta nu-mi mai face nimeni criminali de război. Aproape că nici nu există. Francezii sunt prezentați ca niște milogi pe pontoanele de acces în vasele de evacuare. Este adevărat nu este iertată nici răutatea clasică a britanicilor: British first
    • Like 0
  • Sentimentele mele cu privire la film, care inovează în mod special prin structura sa non-lineară dar care este spectaculos și datorită filtrului în același timp realist și epic utilizat (nu numai în acest film) de către regizorul Christopher Nolan, sunt foarte pozitive și similare cu cele exprimate de către dumneavoastră în articol.

    În același timp, apreciez faptul că ați făcut trimiteri la contextul istoric și geopolitic în care a avut loc evacuarea masivă prezentată cu mare abilitate de către Nolan în filmul său. Trebuie amintit faptul că la momentul evacuării de la Dunkirk (sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie în anul 1940), Franța era deja profund paralizată pe plan militar din cauza ofensivei germane, urmând să capituleze după 6 săptămâni de lupte intense, în care a fost implicat și corpul expediționar britanic (cel prezentat în film).

    Lăsând la o parte concluziile legate strict de problemele și greșelile militare comise de către francezi, belgieni, olandezi și britanici în cadrul purtării conflictului cu Germania nazistă, evenimentul rămâne unul controversat și sensibil deoarece a reprezentat, în esență, un eșec al democrațiilor vremii și o victorie pentru totalitarism. Din cauza slăbiciunilor multidimensionale ale statelor democratice precum Franța și Marea Britanie (marii învingători ai Primului Război Mondial) pe parcursul anilor 1930, sau spus mai pe șleau, din cauza dormitului pe o ureche a europenilor în timp ce Germania se pregătea temeinic pentru dobândirea prin orice mijloace a hegemoniei pe continent, rezultatul a fost unul dezastruos pentru Europa de Vest. Pentru țările occidentale învinse de către germani, vor urma 4 ani de ocupație brutală temperată de "răul necesar" al colaboraționismului cu statul nazist. Doar după momentul Normandia din iunie 1944 aveau să fie "recuperate" treptat statele vest-europene de către SUA, Marea Britanie și restul aliaților.

    Lipsa de răspuns la adresa agresiunilor germane din anii 1930 precum și insuficiențele de ordin militar au dus la momentul Dunkirk din 1940 și la criza existențială a continentului european. Nu voi sugera faptul că agresiunile actuale ale anumitor state pseudo-democratice se află în exact aceeași ligă cu cele ale Germaniei din deceniul 1930, dar cu siguranță acel șir dezastruos de evenimente va rămâne întotdeauna o demonstrație a slăbiciunilor democrației în fața acțiunilor tupeiste ale actorilor totalitari sau în general iliberali.
    • Like 0
  • Nu am vazut inca filmul dar scriu aici pentru a aprecia comentariul de mai sus. Intr-adevar, atunci cand te duci la un film de genul asta nu te duci sa numeri niturile de pe avioane sa vezi cat sunt de bine facute, ci cu mintea deschisa pentru a primi cocktailul de stimuli pe care un arhitect al imaginii in miscare l-a dozat dupa talentul sau, pentru a atinge simturile publicului de acum. Si vorbim de un public care e servit zilnic cu tot felul de orori televizate, ajungand sa fie mult mai putin impresionabil decat publicul care urmarea ocazional jurnalele de stiri ilustrate din cinematografe.
    • Like 2
  • Un film superb. Remarc si eu ca zgomotele parca au fost prea tari. Volumul muzicii prea tare.
    In rest, superb! Multumim pentru acest articol, care m-a convins sa il vad in cinema.
    • Like 1
  • Este unul din cele mai bune filme de razboi din ultimii ani, o coloana sonora care te tine cu mainile de manerele scaunului la propriu.
    iar sinteza este fantastica, felicitari!
    • Like 0
  • Am vazut si eu filmul azi si e memorabil. E un film despre supravietuire, inainte de toate (fara a crea impresia de blamare).
    • Like 0
  • Am vazut Dunkirk azi- unul din noi, eu ori CTP a vazut alt film.

    • Like 0
  • In Nolan we trust! Montajul mi-a amintit de Memento, au fost 3 linii de timp impletite ca si cum se intamplau concomitent. Superb film.
    • Like 2
  • Casargoz check icon
    Un film creat ca o senzatie pt. Imax.
    Da ai senzatia ca esti acolo, un strain care nu poate sa evadeze, prins in cinematograful dunkirk...
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult