Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea
Nu știu care va fi rezultatul negocierilor între sindicaliști și reprezentanții guvernului. Nu contest legitimitatea cererilor profesorilor, o știe toată lumea, învățământul este subfinanțat iar salariile profesorilor sunt foarte modeste comparativ cu așteptările pe care le avem de la ei. La fel de justificată este și îngrijorarea părinților legată de examenele naționale și de creșterea performanței actului didactic. Previzibil era și dezinteresul guvernanților de a aloca un buget mai consistent educației din România. Eterna motivație că "nu sunt bani" pare (și este) penibilă în contextul majorării pensiilor speciale.
Un detaliu pe care îl observ însă pentru prima dată este reacția (extrem de) vehementă la adresa acestei categorii socio-profesionale. Este fără precedent inclusiv pentru profesori. Frecușuri au mai fost și până acum. Cazurile mediatizate ale unor cadre didactice, surprinse în tot felul de ipostaze nepotrivite cu statutul pe care îl dețin, au mai generat proteste și nemulțumiri.
Dar nu având amploarea celor de acum.
De data asta, profesorii nu se mai confruntă doar cu indiferența guvernanților și eternele promisiuni că "vom face si vom drege" ci și cu o reacție de respingere în masă din partea societății românești. De la "marș la catedre" până la luptele la baionetă de pe grupurile de părinți și profesori, societatea românească se confruntă acum cu un război civil în toată regula.
Sigur că asta ar trebui să fie un prilej de reflecție pentru profesori. Reacția asta vine pe un fond de nemulțumire care s-a acumulat în timp, augmentat de procentele analfabetismului funcțional și rezultatele mediocre de la examenele naționale, bacalaureat și titularizare. Cei câțiva olimpici și dosarele de gradații de merit pline cu hârtii care nu spun nimic nu sunt de natură să convingă pe cineva. Nici discursul de victime care se sacrifică pe altarul educației, cu profesori care stau peste program și cumpără materiale didactice din banii lor nu înduioșează pe nimeni.
Pentru că, într-un sistem de învățământ, exemplele personale nu au relevanță.
Statisticile da.
Iar statisticile nu ne sunt favorabile. Deloc.
De cealaltă parte, tendința de a demoniza o întreagă categorie profesională are ca efect demotivarea și a celor (mulți, puțini?) profesori serioși. Dedicați. Disprețul ăsta general la adresa tuturor nu are vocația nuanței, a discernământului. Sunt toți băgați la grămadă, toți sunt de vină, își merită soarta, asta e, așa le trebuie.
Nu, nu e așa.
Sunt (încă) profesori foarte buni în școlile noastre iar valul ăsta de ură îi timorează și îi demotivează. Sunt tot mai multe voci care spun că nu se vor mai implica atât de mult la catedră. Că vor refuza să mai îndeplinească sarcini pe care le acceptau până acum fără comentarii. Nu uitați că greva a fost declanșată la scurt timp dupa cazul profesoarei injunghiate, episod care a trezit, de asemenea, o emotie foarte puternică în rândul cadrelor didactice. Pe scurt, calitatea actului educațional va suferi o scădere în timp, generată nu doar de salariile mici ci și de antipatia generală creată în jurul profesorilor.
Finalmente, cei care au de câștigat sunt guvernanții, pentru care luptele astea intestine între părinți și profesori vin la momentul potrivit. Uităm că, de fapt, vina majoră le aparține. Că de treizeci de ani și-au bătut joc de învățământ iar salariile profesorilor nu sunt decât o nefericită consecință a indiferenței și demagogiei cu care au tratat școala românească.
Finalul acestei greve nu va marcat de salarii mai mari ci de o categorie socio-profesionala afectată de sindromul cetății asediate.
Copiii vor fi primii care vor resimți acest lucru.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si amenintarea aia cu sufera copii - exact pentru grupurile alea de WP cu mame.
Pana atunci - toti sunt vinovati. Daca esti profesore calitativ si vezi ca dupa 30 de ani nu se schimba lucrurile in bine - actionezi. Faci ceva, pleci din sistem, iesi cu alti profesori si infinteezi o scoala privata.
Pana atunci aia de au iesit la proteste sunt exact spuma problemei. II doare in dos de copii si se gandesc doar la banuti... "Doamne, Doamne trece luna, vine arvuna". Profesorilor de calitate le pasa de copii si fac ore acum... nu se ahtiaza in strada dupa bani.
Dupa m-am gandit ca sunt liber si daca vreau ca si copii mei sa aibe o educatie buna exista alternative. Singura mea doleanta este ca inca trebuie sa platesc rebuturile astea de cer mariri de salariu. Corect ar fi ca scoala sa fie cofinantata. X suma de la bugetul de stat pe copil , dupa poti sa platesti tu in plus cat cere privatul. Si atunci scoala aia e direct responsabila in fata ta de educatia copilului.