Un fost secretar de stat din cabinetul Cioloș își publică Jurnalul: „Am primit următoarea scrisoare, sub formă de notă informativă: Către iexcelența sa, frățică Valeriu”

Fostul secretar de stat Valeriu Nicolae descrie cu umor, într-o postare de pe blogul său, începutul celor nouă luni petrecute în Cabinetul Cioloș. 

Fondator al Policy Center for Roma and Minorities, director regional pentru Advocacy al organizației internaționale World Vision și inițiator al unui proiect prin care încearcă să schimbe, prin educație și sport, destinele unor copii din Ferentari, Valeriu Nicolae a ajuns la Guvern în decembrie, în calitate de consilier de stat la Cancelaria premierului. 

„Palatul Victoria e urât cu spume. Lumea e îmbrăcată în costume și la cravată sau în ținute elegante cu tocuri și țoale de firmă, la care nu mă pricep. Eu mi-am pus blugii cei procopsiti, o cămașă și un pulover asortat. Nu m-am bărbierit, că doar sunt voluntar. Polițistul de la intrarea B se uită la mine cam bănuitor, sunt cam slăbănog, prost îmbrăcat, un pic cam dubios considerând culoarea, dar sunt trecut pe lista care a venit de la cancelarie, așa că mă lasă înăuntru. Peste vreo două luni același polițist nu o să lase o delegație de romi să mă viziteze, ferm convins că aceștia doresc doar să folosească restaurantul procopsit de la subsolul palatului, unde se mănâncă binișor cu 9 -10 lei”, scrie Valeriu Nicolae despre prima zi la Guvern. 

Acesta descrie întâlnirea cu Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei premierului. Mă întâlnesc cu Dragoș, șeful Cancelariei, care e îmbrăcat impecabil: costum gri închis, cămașa cu butoni și cravata procopsita. E și înalt rău. Are umor, așa că decid că îmi place de el și că o să încerc să îl trosnesc la un baschet. Nu de altă, dar în cele 45 de minute introductive e clar că la altceva nu prea am șanse să fiu mai bun că el. Nu o să apuc să îl bat la baschet, deși promite că o să vina. Muncește că un țăcănit și în plus și eu apuc să mă duc în următoarele 9 luni exact de 4 ori la baschetul săptămânal de la oră 6.30.” Vine apoi momentul căutării unui birou și întâlnirea cu noi colegi. „ Trebuie să îmi găsesc un birou. Clădirea e goală. Am de ales între biroul lui Orlando Teodorovici, fostul prinț de la Fonduri Europene și cel al lui Meleșcanu guru’ de la shpioni . Îl aleg pe primul. În biroul vecin este celălalt Dragoș, care peste câteva luni o să îmi devină șef la Ministerul Muncii. Și el e îmbrăcat impecabil și e tot cât casa. Are două colege care lucrează cu el. Ambele par să vină direct din Valhalla. Îmi trece prin cap să mă închin și să sacrific un porc ceva dar mă gândesc că nu se cade la guvern. Dragoș zâmbește cald și e clar după 20 de minute că și capul lui plesnește de idei”.

Valeriu Nicolae mai scrie și despre ritmul de lucru din Guvernul tehnocrat. „Plecăm pe la 21.30 de la palat și ne dăm seama că aproape toți tehnocrații sunt încă la birou, deși la ora 16.30 majoritatea angajaților care lucrează permanent la guvern cam rup ușile. Plec cu un teanc mare de hârtii pe care trebuie să le citesc. Dacian e la birou – nu pleacă nicicând înainte de 11 noaptea că doar e șef. Sunt plin de entuziasm, așa că atunci când mă sună Vlad din Viena să mă întrebe dacă cred că e bine să vina și el în guvern, aproape țopăi de bucurie. Peste 7 luni Vlad va deveni ministrul sănătății și se va mută practic în minister, trecând pe acasă numai că să se schimbe și să își ia înjurăturile meritate de la diva lui. Dacian va afla de la SPP că ultima mașină care vine în parcare nu mai este mașina lui, ci mașina tânărului ministru al sănătății”.

La momentul demisiei lui Valeriu Nicolae din funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii, ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, a dezvăluit într-o postare pe Facebook că trei miniștri și premierul Cioloș au încercat să în convingă pe acesta să nu plece.   

„Domnul Valeriu

Acest guvern a fost permanent asediat, din toate părțile.

Ce se vede din afară e doar vârful ghețarului.

De aceea, legăturile care s-au format în acest guvern pot fi comparate doar cu frăția de front - cu tot cu sentimentul ală că nici cei care țin cu tine nu pot înțelege complet, doar cine a fost acolo.

Voi fi legat mereu de cei doi Dragoși, de Vlad, de Valeriu, de Cătălin, de Călin și de alții de acolo. Și toți de Dacian.

Azi am fost cu premierul Dacian la Ministerul Muncii, unde am stat la taclale o oră jumătate cu Valeriu Nicolae.

Eram 3 miniștri și un sef de guvern, care ne-am suspendat telefoanele. Pentru Valeriu.

Valeriu este primul dintre noi care pleacă. Să-și caute de sănătate și de viață.

Valeriu va fi prietenul nostru mereu”, a scris pe 8 august pe Facebook ministrul Cristian Ghinea.

Înainte de a lucra la Guvern, Valeriu Nicolae (46 de ani) a fost secretar general al European Roma Grassroots Organisation. El a lucrat și ca director regional de Advocacy la World Vision, în Bruxelles. În 2008 s-a întors în România și a fondat Policy Center for Roma and Minorities (PCRM), o organizație nonguvernamentală care se ocupă de incluziunea socială a minorităților etnice, în special cea rromă. Din 2010, PCRM a derulat programul de educație nonformală Clubul de Educaţie Alternativă, care se desfășoară în trei școli din Ferentari. Activist pentru drepturile omului, Valeriu Nicolae s-a implicat în ultimii ani în activități educaționale non-formale sportive și remediale, contribuind la îmbunătățirea educației și dezvoltarea abilităților de viață în rândul copiilor romi și ne-romi, aflați în situații de risc, din Ferentari, în cadrul Programului Clubul de Educație Alternativă. În 2015 Valeriu Nicolar a totalizat 288 de ore de voluntariat, potrivit galavoluntarilor.ro.

Postarea integrală a lui Valeriu Nicolae:

„La plecarea de la Ministerul Muncii am primit următoarea scrisoare, sub formă de notă informativă:

Către: Iexcelența sa, frățică Valeriu

Ref: vă rugăm să nu plecați, ne lăsați singuri aicișa?!

Stimate domnule Secretar de Stat, Iexcelența dumneavoastră,

Permiteți să raportăm. În aceste zile călduroase ne aducem aminte cu drag și nostalgie de momentele în care nu făceam distincția între consilier de stat și secretar de stat, între costumele Gucci și restu, între „care Dacian” și „ups, mai avem o colegă care nu vine la birou.”

Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru toată perioada petrecută împreună. Pentru toate bancurile reușite sau mai puțin reușite, pentru „ăștia-s duși toți cu capu”, „eu nu semnez așa ceva”, „băi, am obosit”, „hai să le facem mustrare”, „bă ce haterițe sunteți, iar m-ați trimis la o întâlnire inutilă”, „dacă așa a zis Dacian, așa facem”, „dați vina pe mine pentru orice”, „hai că mă duc cu bomboane până acolo să rezolvăm”.

Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru tot ce ne-ați învățat, pentru toate resursele și oamenii mișto pe care i-ai adus în viața noastră, pentru toate momentele amuzante și foarte puținele în care ai fost hater cu noi, pentru orele de terapie și pentru tot.

Dacă e să fim sinceri, noi de fapt sperăm să vă întoarceți. De fapt, să nu plecați. Te rugăăăămmmm săăăă nuuuu pleeeeeci. Sau măcar să te întorci și să fii colegu nostru de la Guvern.

Îți dorim toate bla-bla-urile de bine și bineînteles, să nu ne uiți.

Uraaaa, să trăiască șefu!

Cu deosebită considerație,

Comitetu dă plecare

După o bălăceala scurtă în butoiul cu melancolie am început să rememorez:

Prima zi la guvern.

Nominalizarea mea o sa apară peste 11 zile, dar e mult de lucru, așa că m-am apucat de treabă. Palatul Victoria e urât cu spume. Lumea e îmbrăcată în costume și la cravată sau în ținute elegante cu tocuri și țoale de firmă, la care nu mă pricep. Eu mi-am pus blugii cei procopsiți, o cămașă și un pulover asortat. Nu m-am bărbierit, că doar sunt voluntar. Polițistul de la intrarea B se uita la mine cam bănuitor, sunt cam slăbănog, prost îmbrăcat, un pic cam dubios considerând culoarea, dar sunt trecut pe lista care a venit de la cancelarie, așa că mă lasă înăuntru. Peste vreo două luni același politist nu o să lase o delegație de romi să mă viziteze, ferm convins că aceștia doresc doar să folosească restaurantul procopsit de la subsolul palatului, unde se mănâncă binișor cu 9 -10 lei.

Mă întâlnesc cu Dragoș, șeful Cancelariei, care e îmbrăcat impecabil: costum gri închis, cămașa cu butoni și cravată procopsită. E și înalt rău. Are umor, așa că decid că îmi place de el și că o să încerc să îl trosnesc la un baschet. Nu de alta, dar în cele 45 de minute introductive e clar că la altceva nu prea am șanse să fiu mai bun ca el. Nu o să apuc să îl bat la baschet, deși promite că o să vină. Muncește ca un țăcănit și în plus și eu apuc să mă duc în următoarele 9 luni exact de 4 ori la baschetul săptămânal de la ora 6.30.

Următoarea întâlnire este cu Ghinea. Îl citeam în Dilema și știam că e deștept tare și ăsta. E îmbrăcat mai praf decât mine, așa că răsuflu ușurat. Are o energie debordantă și e clar că la fiecare 2 -3 minute îi mai bubuie mintea ceva. În plus și el e mare rău. Dacă toți tehnocrații sunt așa, e clar că omul de la poartă are toate motivele să fie îngrijorat pentru situația restaurantului. Ghinea e în papuci. Habar nu am că în câteva luni o să îmi fie la fel de apropiat ca un frate.

Trebuie să îmi găsesc un birou. Clădirea e goală. Am de ales între biroul lui Orlando Teodorovici, fostul prinț de la Fonduri Europene și cel al lui Meleșcanu guru’ de la shpioni . Îl aleg pe primul. În biroul vecin este celălalt Dragoș, care peste câteva luni o să îmi devină șef la Ministerul Muncii. Și el e îmbrăcat impecabil și e tot cât casa. Are două colege care lucrează cu el. Ambele par să vină direct din Valhalla. Îmi trece prin cap să mă închin și să sacrific un porc ceva dar mă gândesc că nu se cade la guvern. Dragoș zâmbește cald și e clar după 20 de minute că și capul lui plesnește de idei.

Sunt tare multe hârtii de făcut. Mă duc la Ileana. Ileana e secretara șefului Cancelariei. E miloasă, mă adoptă repejor și dă câteva telefoane care rezolvă rapid ceea ce credeam că o să dureze măcar o săptămână. Pentru următoarele luni o să îmi salveze fundul de nenumărate ori.

Încep să întâlnesc oamenii din sistem. Vorbesc cu mine ca și cum aș fi important. Mă bufneste râsul de fiecare dată. Șeful de la Securitate mă sperie spunându-mi Excelentă. Râd ca prostul de unul singur pentru câteva minute. Vine și Simona. Peste câteva zile o să avem o întâlnire antologică cu un ambasador pe care o să îl bolunzească accidental cu cămeșa ei un pic decoltată și o să râdem cu lacrimi. Deocamdată însa Simona e serioasa tare și un pic speriată. Chiru o să vină peste vreo două săptămâni și primă luna o să se poarte ca premianta școlii în fața dirigului nou și cam afurisit. Amândouă o să îmi devina super dragi și vor munci de parcă ar fi posedate pentru următoarele luni. Spre sfârșit Chiru o să poată liniștita să facă o carieră de birjareasă la cât de diplomatic îi devine discursul despre administrația publică.

Plecăm pe la 21.30 de la palat și ne dăm seama că aproape toți tehnocrații sunt încă la birou, deși la ora 16.30 majoritatea angajaților care lucrează permanent la guvern cam rup ușile . Plec cu un teanc mare de hârtii pe care trebuie să le citesc. Dacian e la birou – nu pleacă nicicând înainte de 11 noaptea, că doar e șef.

Sunt plin de entuziasm, așa că atunci când mă sună Vlad din Viena să mă întrebe dacă cred că e bine să vină și el în guvern, aproape țopăi de bucurie. Peste 7 luni Vlad va deveni ministrul sănătății și se va muta practic în minister, trecând pe acasă numai ca să se schimbe și să își ia înjurăturile meritate de la diva lui. Dacian va află de la SPP că ultima mașină care vine în parcare nu mai este mașina lui, ci mașina tânărului ministru al sănătății.

Mă culc târziu, după ce citesc o bună parte din documente. Mă trezesc la 5.30 ca să le termin și plec cu drag la serviciu la 7. Habar nu am că asta o să devină rutina zilnică pentru următoarele 9 luni”.