Foto: Getty Images
Vrem România aia. România ca soarele de pe cer. Cu suflet cald și trup de miss. Noi am pierdut trenul și la T0, și la T1, și așa mai departe. Urmează ai noștri. Și ce facem cu ei? Îi virusăm din start. Le punem softuri piratate, că la asta suntem buni. Da, da, cu tine vorbesc. Cu tine, unul dintre noi ăștia de ne credem spălați și educați, cu 16, 17, 18 clase.
Pentru că îi învățăm de mici să fie români ca noi.
Îi învățăm „să se descurce” când trebuie să aștepte la tobogan. Da’, ce, al meu e mai prost? Îi aplaudăm și le validăm sălbăticiunea nativă când își fac singuri dreptate prin ilegalități „simpatice”. Ne bucurăm să sunt șmecheri, că „n-o să moară niciodată de foame” și că „mai bine să plângă mă-sa decât mama”.
Îi învățăm să strângem în urma lor pentru că ei sunt mici, deși ei ne învață pe noi să folosim filtre pe Insta.
Îi învățăm să le dăm de mâncare ce ne poruncesc și să se autodistrugă mai încolo cu reflexe alimentare nocive, numai ca să tacă dracului odată și să-i vedem mâncați.
Îi învățăm cu sluj când bat din picior ca să creadă când sunt mari că ei sunt „mai egali” decât alții.
Îi învățăm prost toată ziua când suntem contraexemple. Când lăsăm mașina pornită în fața grădiniței ca să-i luăm acasă. Când strivim cu trosc țigara pe caldarâm cu ei de față. Când ne certăm în trafic cu ei pe locul din spate. Când ne hăhăim prostește, când hulim, când ne jucăm de-a dumnezeii și judecăm grașii, urâții, proștii și săracii. Când le căutăm locul printre cei mai buni și avuți, nu printre toți frânții de la coada vacii și a lanțului trofic. Pentru că e al meu și merită ce-i mai bun.
Îi învățăm prost când cumpărăm în neștire, când nu judecăm banii și când nu prioritizăm, când aruncăm la gunoi juma din farfurie, când amestecăm resturile menajere cu cele reciclabile pentru că „oricum se duc în același loc”.
Când Grecia/ Italia/ Spania ard și noi mergem cu mașina la pâine. Când îi creștem așa cum i-au crescut străbunicii pe bunicii noștri, îndopați ca să plesnească de sănătate, încotoșmănați și cu hapuri la primul muc.
Pentru că-l înveți cu automatismele tale – unele bune, altele rele, nu contează – în loc să-l înveți cu judecata fiecărui pas, a fiecărei situații, a fiecărui context.
Pentru că îi învățăm de mici să fie români descurcăreți. Combinatori, șmecheri, bârfitori, flecari, bolnăvicioși, individualiști. Adică răi și proști. Ca unii dintre noi și ca cei mai mulți dintre noi.
L-ai făcut, fă-l ca lumea, fă-l om!
P.S. Și eu fac din mizeriile de mai sus cu a mea. Dar mai puține pe zi ce trece și vreau să ajung la zero cât de repede pot.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu o mica explicatie adaugata:
Chiar daca, cu bune intentii si buna credinta, un parinte invata un copil un lucru, nu insena neaaparat ca acel lucru este bun, corect. Ex.
Un tata violent invanta copilul ca e bine sa folosesti violenta fizica, o mama fara moravuri invata fetita ca e bine sa facă orice pt a ajunge unde doreste.
Duhnesc a prea mult tutun, sufăr câteva zile după o noapte pierdută, vorbesc mult și prost, nu reușesc să mă fac înțeles, șochez oamenii cu retorica mea deșucheată și prea sinceră pentru o epocă “politically correct”. Am tabieturi greu de suportat, îmbătrânesc fizic în timp ce mintea mi-e agățată într-o adolescență pe care am idealizat-o nejustificat. Am o parteneră de viață incredibilă, o nevastă insuportabil de autentică care-mi îngăduie toanele puerile și un copil minunat căruia nu știu cum să-i descopăr abilitățile, cum să-i dezvolt personalitatea. Sunt arogant, moralist, urăsc proștii și oamenii înceți. Mi-e groază de ignoranți și de letargia în care lâncezim.
Futem planeta în orgii depravate și-i stoarcem resursele naturale, având impresia că suntem veșnici. Îi urâm pe cei diferiți, aruncăm prima piatră, depreciem valorile și convingerile celorlalți. Realizăm cu toții că drumul pe care am apucat e unul fără întoarcere, însă nu ne putem abține. Sau nu ne pasă. Suntem primii și supremii noștri dușmani.
Ne găsim fericirea în mizeria altora, suntem într-o competiție destructivă cu toată lumea. Suntem lacomi, orgolioși, meschini, egoiști. Știm, fără echivoc, că avem dreptate. Cu orice preț. Trăim o simbioză nesănătoasă cu tehnologia. Ne creăm aliasuri virtuale care să ne ascundă slăbiciunile. Prezentăm lumii o viață neadevarată, stârnind invidia altor oameni de paie care-și clasifică succesul prin comparație cu ceilalți. Moralitatea și etica au devenit idei invechite, bunul simț zace mort pe fundul gropii de gunoi a istoriei plină până la refuz cu peturi de plastic și gânduri ticăloase.
Promovăm prostia și incultura, purtăm papuci cu blană, ne tatuăm pielea cu mesaje pe care nu le înțelegem, ascultăm manele și credem că mașina pe care o conducem ne aduce un loc pe cea mai de sus creangă a pedigree ului social. Femeile moderne își pun plastic în buze și în țâțe, bărbații poartă pantaloni mulați cu glezne goale, tricouri decoltate și unghii lăcuite într-o demonstrație prost înțeleasă a virilității.
Alergăm disperați după foloase materiale călcând în picioare orice regulă socială. Nu dăm doi bani pe demnitatea celor pe care îi umilim public cu insolența noastră. Împuternicim analfabeți, hoți și impostori să ne conducă destinele. Facem orice să evităm munca cinstită. Visăm să fim manageri.
Înghițim lacomi lăturile din mass media. Umplem de bale ecranele televizoarelor, ne construim egouri cât catedralele. Vorbim despre divinitate, dar ignorăm suferința celui de lângă noi. Ne închinăm evlavioși când trecem pe lângă biserici, dar ne hrănim cu sufletele celor mai slabi decât noi.
Cumpărăm cu bani murdari educația copiilor noștri. Le spunem că merită orice, ne proiectăm în ei frustrările acumulate de-a lungul vieților noastre. Le denaturăm percepția asupra realității și le furăm viitorul. Păcălim viața și sărim cu bună știință pași esențiali în evoluția naturală. Le creăm o imagine bolnavă despre societate, despre rolul lor într-o comunitate la care nu trebuie să participe cu nimic însă de unde pot suge cu nesaț însăși esența ei.
Suntem niște demenți sociopați angrenați fără cale de întoarcere într-o călătorie hidoasă către autodistrugere. Suntem martori vinovați ai apocalipsei spiritului uman. Ultimul rămas să stingă lumina
Dupa niste zeci de ani, consecintele se vad: agresivitate verbala si fizica in scoli si mai ales pe strada, in cele mai multe cazuri gratuita, fara motiv, disparitia aproape totala a caldurii si amabilitatii romanului in magazine, pe strada, Horeca si inlocuirea ei cu indolenta si nepasarea tampa, samd.
Nu e timpul trecut sa intervenim ca societate, dar mai ii mai pasa cuiva si mai vrea cineva ?