What's the deal with Iran?

(Foto: Guliver/Getty Images)

What's the deal with Iran? Nu mai e niciun deal pentru că s-a supărat Trump și a mai tras o iscălitură pe un document care consfințește ieșirea Americii din acordul din 2015.

Acord semnat la cererea Americii de alte câteva state: Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia și China.

Ca să înțelegem cât de cât despre ce e vorba, trebuie să încercăm să răspundem la două întrebări: ce este Iranul și unde sunt banii?

Iranul e un stat care a câștigat la loteria geografică: Putin ar plăti milioane de ruble și doi ani de mandat să aibă relieful iranian, cu două lanțuri muntoase care îi apără de invazii încât până și armata americană ajunsă la graniță și-a scos șapca, a dat cu ea de pământ și a exclamat „we do deserts, we don't do mountains”.

Sunt 78 de mililoane de iranieni acolo, majoritatea șiiți. Aici e al doilea punct important, pentru că îi pune automat în contradicție cu două state importante din zonă: Arabia Saudita (suniți) și Israel. De fapt tot destinul Orientului Mijlociu se joacă între aceste trei puteri, care au în spate alte puteri, mai mari. În tot acest joc de forțe, Iranul are Rusia în spate și împreună susțin dictatura siriană, în timp ce Arabia Saudită și Israelul sunt aliații Americii. 

Astfel că intențiile nucleare ale Iranului au reprezentat un scandal și un pericol imens în regiune, pentru că nici Israelul, nici Arabia Saudită nu pot permite ca șiiții să pună mâna pe o astfel de armă, care ar destabiliza Orientul Mijlociu și ar forța și alte state să înceapă sau să continue programe nucleare. Iranul a stat deci tot acest timp sub amenințarea unui atac israelian, care încă e prezentă: ce oprește Israelul să atace e că până în Iran sunt vreo 1600 de km, iar avioanele trebuie să treacă peste câteva state suverane, ceea ce pune o mare problemă logistică și diplomatică.

Cam asta e Iranul de azi. Mai are și ceva în comun cu Star Wars, în sensul că e condus tot de un Lider Suprem, ayatolahul Al Kameini, garantul Revoluției Islamice. În practică el decide orice, de la armată la uniformele școlare. În teorie Iranul are și un Președinte, mai mult de decor însă, ales ce-i drept, dar validat în funcție de Liderul Suprem.

Iranul are petrol. Mult. Și mai are și o strâmtoare importantă, poate cea mai importantă din lume, pe unde trece 20% din petrolul mondial: strâmtoarea Ormuz.

A doua întrebare: unde sunt banii?

De fapt aici e marea problemă. Acordul din 2015, imperfect cum e, a permis ridicarea sancțiunilor care înăbușeau economia iraniană. Efectele au fost vizibile încă din 2016, cu PIB-ul urcând cu 12%, ceea ce i-ar fi dat vise erotice până și PSD-ului, pentru că a permis petrolului iranian să circule și companiilor europene să investească în regiune; ca idee, Iranul face afaceri cu Europa cam de 20 de miliarde de euro. Revirimentul acesta economic a permis puterii din Teheran să răsufle ușurată, pentru că lipsurile economice începeau să dea populației gânduri de ieșit în stradă, așa că Iranul a început să evalueze ce poate face în extern. Aici e o altă problemă, care a pus pe jar dușmanii cei doi de mai sus, Arabia Saudita și Israel, anume influența externă a Iranului în Siria și mai recent în Liban, unde șiiții au câștigat alegerile.

De aceea dacă vă uitați cine huiduie și cine aplaudă ieșirea din acord a lui Trump, îl veți vedea pe Bibi Netanyahu foarte fericit și aplaudând ieșirea. De ce? Pentru că ieșirea SUA din acord înseamnă revenirea sancțiunilor americane și slăbirea Iranului.

Aici tremură cam toată lumea care are interese economice în zonă, pentru că sancțiunile americane nu sunt o glumă, sunt o chestie foarte serioasă. Nu trebuie să fii o companie americană ca să fii pe lista neagră, trebuie doar să faci afaceri cu dolari sau cu bănci americane. De asta marile companii europene - mai ales franceze și germane - vor fi afectate de sancțiuni: Airbus, Total, Renault, PSA etc sunt în momentul ăsta cu avocații într-o mare încăpere la telefon cu Merkel și Macron, în căutarea unor soluții. Vizitele celor doi șefi europeni în SUA, una după alta, au fost exact despre asta și cele 20 de miliarde de schimburi comerciale. Numai că nu te pui cu Trump și cruciada lui personală, așa că ne aflăm aici, cu acordul din 2015 în flăcări.

Nu doar Europa e afectată. China, Coreea de Sud și Japonia toate cumpără petrol de la Iran și acum se gândesc și ei ce vor face: vor respecta interdicțiile americane sau nu?

Două cuvinte și despre acord în sine: nu e un deal perfect, în sensul că obligă Iranul să închidă niște echipamente și să scape de 300 de kg de uraniu, iar peste 10 ani nu mai are nici o restricție, o poate lua de la capăt. Nu adresează în schimb nici problema rachetelor balistice, nici problema influențelor regionale. Dar inspectorii Agenției Nucleare Internaționale au emis vreo opt rapoarte până acum care spun că Iranul se ține de promisiuni și a făcut ce i s-a cerut. Problema e că inspectorii ăștia au acces doar la câteva locuri în Iran și până la urmă nu știm ce se întâmplă în alte părți mai ascunse de ochii lumii. Serviciile secrete ar trebui să știe însă, iar Obama ne asigură că nu a primit nimic care să ridice semne de întrebare.

Așa că nu e cel mai bun acord din istorie, dar pentru acel moment a reprezentat un consens între marile puteri, în stare să deblocheze o situație care risca să se inflameze prea rău.

Acum se va inflama oricum. Iranul spune că va rămâne în acord cu celelalte puteri, dar o spune cu jumătate de gură. Europa tremură și ea și nu prea știe ce să facă pentru că are interese economice, dar în același timp depinde de America. E un butoi de pulbere acolo, așteptând o scânteie. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp