Foto: Guliver Getty Images
Sarcina, în zilele noastre, a început să capete valențele unei probleme grave de viață, iar acest fapt este insuflat și „încurajat” de societatea în care trăim.
A fi însărcinată în România arată precum un brav act de curaj. Odată cu aflarea fericitei vești, femeia însărcinată devine un obstacol, chiar o mare problemă pentru societate: la locul de muncă se ridică grav sprânceana șefilor, motivele fiind evidente (învoirile dese pentru efectuarea controalelor necesare, eventualele concedii medicale, imposibilitatea hipersolicitării gravidei, iar apogeul îndrăznelii femeii însărcinate este atins atunci când cere concediul de creștere copil); pentru serviciile sanitare și sociale o altă problemă, deoarece apar noi solicitări și o nouă persoană care să mai lungească infernala coadă de pe holuri; pentru stat o problemă că trebuie să mai dea o alocație „consistentă” timp de doi ani! Așa că sarcina rămâne o bucurie doar pentru soț și soție, cei care trebuie să îndure acreala organelor publice.
Pe de altă parte, sarcina este văzută de mulți ca o perioadă „de boală”, astfel că femeia însărcinată începe să fie evitată și să i se refuze toate oportunitățile pentru că nu mai garantează durabilitate, stabilitate, devine, brusc, o persoană de neîncredere, un minus.
Acest minus are să o urmărească pe mai departe: cerând concediul prenatal și postnatal, mai întâi, este întrebată: „păi, când naști?”, ”nu știm dacă ai dreptul...” și află că va fi plătită cu 85 de procente din veniturile realizate în ultimele 6 luni. De ce doar 85 la sută? Nu se știe (sau nu știu), dar nemaimergând la serviciu, ce să mai facă cu un salariu întreg? Să îl risipiească pentru că are mai mult timp liber? Mai bine se asigură statul că îi susține sănătatea și că revine repede la silueta de dinainte, neavând suficienți bani pe care să îi cheltuie nesăbuit. Lucrurile se repetă și când vine vorba de concediul de creștere copil (CCC). Se iau veniturile din ultimele 12 luni, se calculează și răscalculează, împricinatei acordându-i-se o indemnizație (fie!) derizorie, fără abuz la bugetul statului.
Pretenții mai mari nu trebuie să existe: vouchere (2000 de lei, pe care gravida să îi folosească pentru analize, morfologii fetale, monitorizare) din care nu își achită decât o mică parte din cheltuieli, mai ales, dacă are o sarcină cu probleme, suma de 2500 de lei după nașterea copilului pentru achiziționarea obiectelor necesare nou-născutului (numai un cărucior de bun simț costă 1300 de lei, iar restul banilor se cheltuie pe produsele farmaceutice și de igienă ale micuțului), bani care au menirea să încurajeze natalitatea, ulterior indemnizația de creștere copil. Cu atâția bani pe listă, crește motivația de a face un copil!
Spuneam că suma de 2500 de lei are menirea să încurajeze natalitatea, dar numai în București! România e București, restul nu mai contează! În felul acesta, realizăm, din nou, că suntem inegali, dar chiar de dinainte de a ne naște. Conform măsurilor adoptate de autorități, o femeie însărcinată din provincie nici nu trebuie să se gândească că ar fi egală cu o femeie însărcinată din Capitală. Un bebeluș născut prematur în provincie nu are aceleași șanse la viață (sau nu are deloc) ca unul născut la București, o sarcină cu probleme, în orice sat sau oraș din România, poate pune punct vieții fătului și mamei, neavând mijloacele să fie tratată și monitorizată ca cea din București. Aceste realități sunt sfâșietoare pentru o mamă, de oriunde ar fi ea! În cazul nașterilor premature, medicii recunosc neputincioși că trebuie să facă selecție între bebelușii care au acces în incubator și cei care nu au. Mai dureros este momentul când părinții sunt forțați să aleagă care dintre gemenii preamaturi să trăiască și care nu.
Bine că am umbrit pământul țării cu clădiri somptuoase care ne fac adevărați români, dar ridicăm din umeri când vine vorba de inexistența mijloacelor materiale care pot salva vieți! România – țara inegalităților de dinainte de naștere, cea în care țara arde și baba (politică) se piaptănă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cum sa ceri unei firme private, in continua miscare si transformare sa faca asa ceva? Statul mai poate, desi sunt si acolo probleme.
Depinde si de post.
Dar problema care se ridica e ce facem cu suplinitorii?
O femeie pleaca in concediu de nastere, intrerupe 1-2-3 ani si vrea sa revina pe acelasi post. Ocupat de o "plomba". "Plomba" nu e tot femeie? Ce facem cu ea dupa ce vine "titulara"?
Asta e ... intre voi, doamnelor.
De departe nu sunt aici nici 10% din facilitatile romanesti... totul e spartan: 16 sapt. concediu maternitate si mai putin pt mamele cu pfa si platit undeva pe la minimum pe economie, spitalizarea costa (e partial acoperita de asigurari), medicii nici nu recomanda analize decat daca e musai, 3 ecografii maxim (putini din privat recomanda mai des si asta numai din motive mercantile), nasterea nu e cum vrem si cu cine vrem ci cum se nimesteste, etc. Si totusi lumea face copii: mai toata societatea (da, sunt si guri rele) e orientata pro copii: moasele si asistentele cu care se naste in spital sunt de o tandrete speciala (si nu au salariu mare, dupa ani de experienta primesc aaaproape salariul mediu pe economie, vin cu bicicleta la munca si unele nici nu au telefon cu touchscreen pt ca nu isi permit), in autobuze scaunele pt gravide se lasa pt gravide si copii, sef/echipa intelege plecatul de la birou din motive familiale, schimbul /vandutul la pret minuscul / oferitul de hainutze de la mama la mama e ceva firesc, mic ajutor financiar pt achizitie scutece refolosibile de la primarii (deseurile) si retete de facut acasa produse cosmetice pt bebe, mame ce se ofera suport acasa cand mama naste a 2-3-4 oara sau la dus/luat copii de la cresha/gradinita alternativ, grup de voluntare ce duc mancare si imbratisari la spital, pediatrul mi-a explicat cum sa gatesc/congelez in weekend sa am toata sapt. mancare acasa serile etc.
Abia aici am inteles cu adevarat replica: "pt a creste un copil e nevoie de un sat" : femeile sunt mai unite.
La multi ani, femeie, oricare ai fi..
Doamnelor, fie ca deja sunteți mame sau încă nu, tot respectul, și nu doar azi ( ca e 8 Martie)
PS: chestia cu costurile..e discutabila, și e motiv de scandal..dar orice țara ar trebui sa știe cum sa își protejeze viitorul ( copiii)...
Cred ca orice cultura / societate sanatoasa ar trebui sa pretuiasca:
1. Femeia (daca nu stim sa ne purtam cu femeile ... vai de capul nostru)
2. Casnicia
3. Prioritatea copiilor!
4. Familia in general
Cat despre cine plateste pentru astea, cred ca solutia e partial politica, restul tine de educatia individuala, de felul de crestere etc.
Pe de-o parte, cred ca tinerii parinti ar trebui sa duca povara costurilor, oboselii si dificultatilor; pe de cealalta parte cred ca statul ar trebui sa intervina (aici partea politica - insa inteleg complexitatea problemei).
In nici un caz (din nou, parerea mea) angajatorul nu ar trebui sa plateasca pentru asta, cel putin sigur nu direct: angajatorul are deja costuri, se lupta sa faca profit, iar viata de familie a unui angajat nu ar trebui sa cada pe umerii unei persoane juridice private - din nou, nu direct.
Nu inteleg de ce un angajator ar trebui sa plateasca costurile familiale ale unui angajat daca nu beneficiaza de nici un fel de productivitate.
Privatul ar trebui sa ramana privat, nu asistenta sociala. Parerea mea. E vorba de un principiu simplu: platesti daca ti se presteaza un serviciu. Altfel nu mai e business, ci caritate etc.
Insa cred ca intreaga societate ar trebui sa plateasca, fiecare, cate un mic cost care cumulat, sa sustina dezvoltarea tuturor familiilor - si mai ales copiilor (viitorul) - pentru ca pentru asta ar trebui sa traim. Mortalitatea noastra nu prea ne da alternative.
Din nou, tot ce am scris mai sus este opinia mea personala, nu fac politica din asta. Sunt oameni mult mai inteligenti ca mine care pot veni cu strategii, solutii etc.
Si sigur, sunt oameni care nu vor copii si pe care nu-i intereseaza familiile si copiii altora. Fair enough.