Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„- Știu c-am greșit, iertați-mă, nu-mi luați permisul... Dați-mi amendă, dar una mică, mă omoară nevasta...” O întâmplare cu agentul Hemanuche

De dimineață, când am plecat de-acasă spre birou povestind cu vervă nevestei de ce am fi meritat să pierdem meciul cu Elveția, făcându-i analiza bob cu bob a leșinaților lui Iordănescu, mă gândeam că e joi, adică aproape vineri, adică weekendul e la două-trei tic tac-uri de ceas. Temperatura încă se agăța de cea a nopții. Un pic răcoare. Traficul nu prea aglomerat. Guerrilla pe radio. Începea o zi minunată.

Îmi las nevasta la biroul ei, o asigur că spiritul meu microbist-patriotic e încă intact, îi complimentez sandalele înainte să se dea jos din mașină, mândru de cavalerismul meu.

Ajung și eu la al meu. Îmi beau cafeaua, garnisită din plin cu iarba dracului. Dau o raită prin mail-uri, rezolv urgențele, dau câteva telefoane, mă pregătesc să plec din nou. Spre două destinații din București. Însoțit de colegul Cristi, mă urc în mașină.  

Barbu Văcărescu, treceri de pietoni la fiecare 50 de metri. Telefonul meu, apeluri la fiecare 50 de secunde. Cum e zi de muncă, iar eu mă vreau un profesionist, răspund, ce să fac?! Neatent și cu un pic de viteză, ocupat cu discuția la telefon, cu nimeritul scrumierei și ținutul volanului drept, toate în același timp, uit să dau prioritate pietonilor care tocmai puseseră vârful picioarelor pe una dintre zebre. Intuiți ce urmează?...

Intuiți corect.

Doi domni polițiști lângă Polo-ul lor cel nou scrutau orizontul cu priviri de vultur pentru depistarea viteziștilor din cursa cu obstacole a activităților zilnice. Unul dintre ei ridică mâna cu degetul întins spre mine. Îi citesc pe buze: 

- Trageți pe dreapta. 

Trag pe dreapta, jumătate pe trotuar jumătate pe banda 1, numai bun de înjurat și de pietoni, și de șoferi.

Vine la mine, se prezintă. Colegul lui rămâne pe stânca lui la scrutat de oriziont în continuare. Îl menționez pentru că va deveni important mai târziu în povestea noastră.  

Trecere de pietoni

- Agent „Hemanuche Piperas”, actele dumneavostră. Știți deja de ce v-am oprit.

- Știu, spun și înghit în sec. Rămân instantaneu fără salivă. N-aș fi stors o picătură nici dacă viața mi-ar fi depins de asta. Uscat zadă.

- Vorbitul la telefon (în care cel cu care discutam încă vorbea) se pedepsește cu tortură. Neacordarea de prioritate pentru pietoni se pedepsește cu muncă silnică pe viață.

N-a spus omul asta, dar eu cam asta auzeam. S-a rupt filmul, precum o rolă de cinema la finalul ei, la „suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile”. Reușesc să-mi descleștez fălcile din strânsoarea uscăciunii și șoptesc pierdut:

- Aveți dreptate. Sunt un nevrednic. Nu mă biciuiți, va rog!

N-am zis asta cu biciul. Probabil nici n-ar fi trebuit. Continui:

Știu c-am greșit, fiți, vă rog, îngăduitor. Dați-mi amendă, dar una mică că mă omoară nevasta (evit să-i spun că tocmai am plătit una de viteză săptămâna trecută), dar nu-mi luați permisul.

În capul meu se derulau cu viteză (ilegală bineînțeles) consecințele transformării mele subite în pieton: la serviciu cu metroul, la vizita Emmei la medic cu taxiul, cu soacră-mea prin metrou către maxi taxi, cafteală și ironiile nevestei, la mare … aici mă învinețesc și gândurile se opresc brusc precum la un crash test reușit. Peste două săptămâni (fix când ar fi expirat dovada) plecăm la mare în concediu. Cu fiică-mea și cu nevastă-mea. Anișca mai bine aleargă la maraton decât să conducă, Emma are doar un an și două luni și n-ajunge la pedale, pisica e la mama la Pucioasa, eu n-am permis, biletele sunt deja plătite (femeie organizată soția). Am sfeclit-o!

Revin cu patimă asupra rugăminții inițiale:

- Permisul meu, vă rog! Îmi place acolo unde e. În portofel. Lăsați-l, vă rog, acolo.

Bietul om, plictisit deja de câte „vă rog-uri” auzise, se închide în mașină și se apucă de scris procesul verbal. Devin penibil, bat în geamul închis al Polo-ului:

- Concediul meu! Cine conduce? Iertăciune, (să nu uit) vă rog! 

Nicio reacție din partea lui Hemanuche. Vă jur, stană de piatră. Îmi accept soarta, mă depărtez de rampă cu luminile în funcțiune. Îmi aprind o țigară, alta decât cea pe care tocmai o stinsesem acum trei secunde. Vine momentul. Se dă jos, se îndreaptă cu pași gigantici de mine. Se cutremură pământul sub pașii Godzillei în uniformă. Înghit din nou în sec. Aștept călăul.

Dintr-o dată, cerul se deschide și o voce blajină spune:

- Domnule Strîmbei, permisul va rămâne în portofelul dumneavostră. V-am dat amendă pentru telefon. Fiți, vă rog, mai atent... 

“Vă rog!” Godzilla s-a transformat în zână și cu bagheta ei magică înfăptuise un miracol.

Înlemnit de spaimă și apoi de șocul cu „v-am iertat”, semnez cu „X” cred procesul verbal. Îmi dă actele. Le strâng la piept ca pe fiică-mea, mă urc în mașină și-mi iau roțile la spinare cât pot de repede. Nici nu-mi dau seama când îmi ascund telefonul în cel mai adânc buzunar și trag și centura. N-am mai purtat-o în București de nu-mi mai aduc aminte. Cred că de când eram începător.

Ajungem la destinația nr. 1, îmi rezolv treaba.

Plecăm către nr. 2. Pe breteaua pasajului de la Băneasa. O instituție a statului. Fără locuri de parcare, bineînțeles. Semne de staționare interzisă din cinci în cinci metri. Pioșenia mea regăsită acum nici un ceas s-a evaporat la fel de repede ca fumul de tămâie din candela popii. Opresc fix sub semnul de interzis. Pun avariile. Perfect regulamentar. Colegul Cristi sare din mașină și se pierde în viteză după colțul clădirii în încercarea lui de a-mi scurta perioadă de ilegalitate. Sună telefonul (din nou). Răspund relaxat la răcoarea aerului condiționat și sub protecția lămpilor de avarii care blincăneau muncitorește. Nu apuc să deschid gura, că lângă mașină, îmbrăcat în roba lui neagră cu coasă pe umăr, … călăul. 

Îmi ciocănește cu degetele scheletice în geam și-mi spune să rămân pe loc. Scap telefonul. Șoc și groază! Va amintiți de colegul GodzilloZânei? Cel care rămăsese pe pisc la vânat de jochei infami de cai putere? El era. Jur pe ce-am mai sfânt, el era. Hemanuche, și el la doi pași. Dacă job-ul i-ar fi permis, cred că și-ar fi plesnit fruntea cu palma. Îmi aruncă o privire plină de milă. Pleacă la următorul mușteriu oprit tot pe interzis în fața mea. Și uite cum fortăreața ridicată de butonul de avarii s-a năruit într-o clipă! Nici măcar nu știam că așa ceva e posibil… Uluit de ce-mi pregătise soarta pentru dimineața asta, rămân în mașină, aprind o altă țigară și mă gândesc că poate visez și ăsta e un coșmar. Mă lămuresc că nu dorm când se deschide ușa și Cristi năvălește transpirat în mașină. 

- Hai, zice, fără să mă privească. 

Cum îndemnul lui rămâne fără o reacție din partea mea, mai încearcă o dată, de data asta uitându-se la mine insistent și un pic iritat de apatia mea.

- Unde să mergem, Cristi? Uită-te în față!

Peste capota mașinii din față se zăresc zglobiu luminile roșu-albastre ale lui Hemanuche și ale colegului lui, Vulturul de stâncă. Cum Cristi nu avea o uniformă sau chipiu care să-l împiedice, face el gestul de care vă ziceam: își dă o palmă peste frunte. Atunci când își dă seamă de personajele poveștii.

- Nu pot să creeeed! Și urmează o descriere variată a împrejurării jenante în care ne aflăm din gura unui om care tocmai pierduse un război cu administrația publică românească. Vă las pe voi să v-o imaginați.

Mă alătur și eu tirului cu o rafală de gloanțe veninoase neaoș românești.

Ne răcorim.

La câțiva metri de mașina noastră, Hemanuche și Hawkeye parlamentau ceva calm. O discuție casual la un cocktail. Așa de relaxați erau. În disonanță cu atmosfera de concert rock de la noi.

Momentul adevărului avea să ne lovească la fel de tare ca și prima oară.

- Nu v-am scris nici un proces verbal. Să știți că nu vă căutăm noi, pare că dumneavostră ne căutați pe noi. Mergeți.

Pentru a doua oară în nici jumătate de zi mă văd nevoit să plec rușinat, ca un elev abia scăpat de corigență, cu demnitatea pusă pe masă pentru dezbatere și cu câteva întrebări (nu mă refer la cele din chestionarele auto) la care trebuie să-mi răspund cât de curând.

Cu toate că nu ne așteptam la un asemenea final, am înțeles decizia lor. Au făcut-o din milă, suprinși probabil și ei de ghinionul (pe care l-am căutat cu lumânarea, să fim serioși) care s-a prăvălit asupra mea în această minunată dimineață de iunie.

Și uite așa stau acum încuiat în birou, legat de scaun, cu cheile de la mașină încuiate în dulap. Mort de foame și leșinat de obosit de la tumultul aventurii mele mai ceva ca a lui Bilbo Baggins.

Și nu e nici măcar prânzul.

Mulțumesc Hemanuche, Godzilla!

Mulțumesc Hawkeye, Vultur de stâncă!

Mulțumesc Anișca, pentru iertarea găurii din buget!

Vă las acum.

Din siguranță biroului, unde nu pot lua nicio amendă.

Dar unde pot fi mustrat de șefi că-mi pierd timpul cu povești despre zile urâcioase.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Splendidă și savuroasă povestire.
    Nu prea sunt de acord cu cele patite de sofer, pentru că pur și simplu când te prind organele, măcar să stai cuminte în banca ta o vreme, dar el...batman, batman :)
    Corectă atitudinea polițiștilor. Respect.

    Am și eu altă povestioara:
    Acum câteva luni prin august 2017, plec la limită din Râmnic către Sibiu, unde aveam întâlnirea fixată pentru 11:30. Dau bice până la Căciulata, ies pe cel mai groaznic drum, DN7 din benzinărie cu greu. Coloană de 3 km de camioane și autoturisme. Stau calm. Mă uit la cea, la estimările navigației... După Brezoi, îmi dau seama că este imposibil să mai ajung la Tălmaciu înainte de 11:55... Hmmm... Ce să depășești? Pe cine? Câți? Stau calm “la cutie”, merg economic, dau telefon(cu centura pusă și cu bluetooth-ul pornite) și îmi anunț întârzierea. Trec de multe localități tarandu-ma cu circa 25-30km/h pe limitări de 100km/h... Pe la Câineni observ estimarea navigației că nici la 12:30 p.m. nu ajung... Ah! E clar! Mai dau un telefon, tot de pe bluetooth :)... Omul, deja nervos, dar știe și el cum e cu Valea Oltului... Apoi... De la Câineni s-au realizat pe un parcurs de 5km două benzi către Sibiu, de curând, și toate mașinile mici încercau să depășească vehiculele lente... Imaginați-vă vreo 100 de vehicule în situația asta... Eu... Stau calm, fiind a 20-25-a mașină din coloană, în spatele celor care se străduiau să depășească... HM! La un moment dat, cale liberă în față! Depășesc “mai repede” vehiculele rapide din fața mea, sunt primul din coloana aia interminabila... Paca, pac! Știu drumul pe dinafară, l-am făcut cu mașina de vreo 2-3000 de ori cu bicicleta de vreo 30 de ori! Yupiiiii! Pe un viraj de stânga, tot 2 benzi, care închidea la capăt, văd semn de restricție de circulație de 50km/h... Aoleo? Ce fac? În spatele meu alte mașini rapide care se țineau de mine. Am zis, fără case, fără localitate, fără pericole, uscat pe jos, dă-i sandale nene! ... Fleosc! La următorul viraj de dreapta care deschidea larg, pe sens contrar, drum liber, practic trei benzi largi... Venea radarul la vânătoare de deștepți ca mine... Mi-a aprins instantaneu girofarurile, mi-a făcut semn să opresc cât mai rapid pe dreapta, a întors pe bandă dublă continuă, s-a luat după mine, eu deja oprise pe dreapta... S-a dat jos voios la mine, deja pregătisem actele... S-a recomandat, mi-a cerut documentele... Trecem pe lângă noi toți ceilalți din coloană... Eu? Tremura carnea pe mine de nervi! Eram furios pe mine! Le-am înmânat, m-a întrebat, evident, unde mă grăbeam, (nu aveam decât 135km/h) și i-am explicat că făcusem o ora jumătate pe 35 de km, și că urmează să mă întâlnesc cu cineva, dar vă cer scuze, am văzut indicatorul, am greșit, am fost un cretin, am cerut absolut toate scuzele posibile!!!!! A plecat cu permisul meu la Logan, și s-a apucat să completeze la procese verbale... Eu, conform legii, cu mâinile pe volan, cu motorul pornit, cu centura pusă, mi-am aprins o țigare,
    Dar tremura scrumul, deja făceam calculele pentru plimbarea cu bicicleta pentru următoarele luni...
    Mi-a scris pe girofaruri: “apropiati-va"... Hotărât, am stins țigarea, m-am dat jos, m-am apropiat, m-a întrebat unde lucrez, i-am zis, și mi-a zis: vă restituie toate actele, nu vă dăm niciun avertisment, înțelegem situația circulației pe DN7, dar măcar o carte de vizită să ne dați și nouă... M-am pocnit pe frunte! Nu aveam!
    Am plecat încurcat la mașină, mă gândeam cum DRACU m-au lăsat în pace? Am ajuns, evident cu încă o jumătate de oră întârziere la întâlnire, dar eu tot nu pricep de ce m-au lăsat polițiștii în pace...
    Mai sunt și oameni ascunși în spatele uniformei, nu-i așa????
    Eu cred că da.
    • Like 0
  • Victor66 check icon
    O poveste plină de savoare, istorisită de acel membru al societății noastre cu care ne-am obișnuit: șoferul care nu dă prioritate, șoferul care parchează unde are chef, și care poate mai face și altele, cum ar fi să parcheze fix pe trecere, să blocheze trotuarul cu mașina, bineînțeles, așteptându-se ca domnul polițist să fie de treabă și să-l ierte.
    Pentru că întotdeauna cel care ne calcă în picioare drepturile nu este parlamentarul, sau altul aflat undeva sus, ci acela de lângă noi.
    • Like 0
  • Scriitura frumoasa, alerta si savuroasa !
    Eeee... si acum sa revenim la oile noastre... Pai bine mai omule, e frumos ceea ce faci ? Io zic ca nu, da' e sanatos ! Daca nu vorbeai la telefon si aveai si centura pusa, pentru ce altceva ti-ar mai fi facut proces verbal ? Pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoooni...
    • Like 1
  • X41Xu1 check icon
    Nu știu de ce, dar am impresia că platforma asta online, este a ”tinerilor frumoși și liberi”. Oricine-ar fi ei, desigur!
    Pare-se că toate comentariile de mai jos (sau cele mai multe dintre ele) îl plictisesc pe ”contributorul” (?!) nostru. Respectarea unor reguli desuete ale unei societăți decadente nu mai este de actualitate.
    Noi nu vrem consumerism, noi nu vrem comunism, noi nu nu știm ce vrem, dar VREM! Societate 2.0, cum s-ar spune!

    • Like 2
  • check icon
    cred ca telefonul este ceva de la inceputurile gsm, ca altfel astea cu ecranul cat palma au niste functii si poti raspunde atingand doar ecranul :) mai exista si bluetooth, in ureche sau pe radioul masinii (cred ca o sa-l puna si pe masina de spalat, de calcat, ..), nu atingi nimic porneste din senin si te trezesti ca te striga cineva in masina ta :) adica cand greseste omul ... greseste ... se iarta ... dar ... :)
    • Like 0
  • Venom check icon
    Scrie pe tablă, de mai multe ori, până îți intră în reflex, că văd că nu prea înțelegi: "Eu respect regulile de circulație". Nu sunt niște obligații idioate și fără sens care să le dea peste cap programul oamenilor ce merg la serviciu. Tu participi la traficul care are cele mai multe morți pe șosele, cel românesc. Poți să-ți faci și imagini cu texte motivaționale, încearcă orice până îți intră în cap. Nu îmi pasă personal de tine, de familie și colegii din mașina ta de inconștient, ci de mine. Poate eram pietonul căruia nu i-ai dat prioritate la zebră, că te regula nevasta la telefon. Sau poate era ORICINE altcineva. Norocul tău a fost că nu ai omorât oameni la zebră ******* ****** ***********! Și de-aici nu mai scriu nimic din tot ce am în cap fiindcă e cenzurabil și vreau să citești și tu mesajul, maimuțoiule!
    • Like 3
  • check icon
    Incredibil:
    Draga contravenientule /contribuitor ( nu stiu la ce?! - la continua noastra scadere a educatiei in ceea ce priveste, macar, respectarea regulilor, sau la incurajarea tot-mai-multor contravenienti sa nu tina seama de reguli...):
    In primul rand tin sa te felicit pentru ineptiile debitate cu atata candoare; Era sa-mi treaca ziua si sa nu fac o remarca nepotrivita si inreverentioasa la adresa "colegilor participanti la trafic" .
    Fii fericit: esti in lista!
    Ca sa-ti explic una pe care probabil tu nu o stiai ( si in ultimul timp nici politia care ar trebui sa -si faca treaba: Faptul ca tu- sau orice alt prost crescut / fufa de 2 bani ( you name-it- ca vaz ca te pricepi...) - pun avariile- nu-ti permite sa stationezi - DECAT pentru o avarie; Nu ca-ti stepti nevasta sa iasa de la debitul de tutun, nici ca-ti astepti plodul sa-ti iasa de la scoala, sau ca a fugit seful /prietenul e.t.c.- sa ia o lama de guma de la chioscul din colt; Timp in care tu iti permiti sa stai cu avariile puse- pe timpul nostru - al celorlati - care NU FACEM asa ceva- din considerente de respect al legii si al celorlalti;
    Asa fa fii fericit; Atata timp cat 2 politisti "milosi" promoveaza nerespectarea legilor- vom avea oameni de 2 bani ca tine; Indiferent de ce ai face tu in restul timpului;
    probabil ca - pana nu se umple tara de oameni care sa-si doreasca sa respecte si sa fie respectati - asa se va intampla;
    Mi-e sila...
    • Like 5
  • Am si eu o intrebare, dvs chiar credeti ca aia 2 politisti sunt personajele negative in povestea asta ? E plinn bucurestiul de destepti care conduc fara centura ca ei sunt Bruce Willis si nu ii se intampla nimic, de de-astia care vorbesc non stop la telefon, de bubuluci care trec pe linia de tranvai, uneiri si pe linia inversa, ca "ei se grabesc"
    Deci serios, mie mi se pare ca au fost prea blanzi. Eu va luam carnetul pe 30zile si va dadeam 2 amenzi, una pt centura si una pt telefon ca sa terminam treaba si sa va invatati minte.
    Punem pariu ca acum dupa ce ati scapat de 2 ori nu ati invatat nimic ?
    • Like 11
  • Foarte tare scris...Cunosc sentimentul. Nu al șoferului. Al polițistului. Pentru că asta sunt și eu. Să vă spun percepția mea despre toată ,, prigoana" asta, despre șoarecele și pisica, despre hoții și vardiștii( numiți-i voi la alegere care sunt ăia, care sunt ceilalți). Am aproape două decenii de stat în stradă, cum zicem noi, cu perioade de tot felul, mai bune ori mai rele. La viața socială determinată de regimurile politice mă refer. Nu vreau să fiu un ,,godină" mai mic, deși sunt mai bătrân. De ani de zile urmăresc evoluția poliției din interior și percepția societății din exterior. Mi se pare că respectul fata de lege și necesitatea aplicării ei este doar o vorba în vânt ce vine din partea tuturor, mai ales a formatorilor de opinie, a celor care legiferează, a celor care o aplică și nu in ultimul rand al omului simplu. Credeți-mă că de-a lungul timpului nu am vazut vreo schimbare de atitudine în rândul,, participantului la trafic" nici când a fost ,,biciuit", nici când a fost iertat, nici când a fost apostrofat, nici când a fost ignorat( atunci când polițistul te vede că ai greșit și se intoarce cu spatele, iar tu stii asta și înțelegi tot). Totuși niște lucruri par a se desprinde destul de clar si destul de simple. Bani la buget, ori pur și simplu că nu se poate fara poliție, că n-om fi nebuni! Nimeni nu va fi educat astfel. Educația vine din familie, din exemplul aproapelui și din condițiile puse la dispoziție de întreg sistemul în ansamblu. Orice ai face cred că timpul va rezolva totul, de fapt cât mai multe căci totul nu se poate. De noi toti depinde de cât de lung va mai fi acest drum. Și mai e ceva... De dincolo de parbriz sau de pe trotuar, toată lumea mi-a trimis răspicat un singur îndemn: -Aplică legea! Nu începe cu mine!
    • Like 7
    • @ Filea Zaharia
      Jos palaria!
      • Like 0
  • Nu ai bicicleta bre ... ?
    • Like 1


Îți recomandăm