„A-i permite Rusiei să definească regulile la Marea Neagră ne pune în pericol aliații și interesele”. Problema pe care o are NATO la Marea Neagră

Foto: Profimedia Images

La București se desfășoară joi prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea. La acest eveniment a luat parte în cursul dimineții și ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, care a subliniat că în timp ce Occidentul nu a avut nicio strategie consistentă legată de Marea Neagră, Rusia a avut mereu una: „agresivă și revanşardă”.

Șeful diplomaţiei de la Kiev a ținut să mai precizeze că Marea Neagră este „esenţială pentru ca întreaga Europă să fie un loc al păcii”.

Separat, o analiză publicată de Foreign Policy la finalul săptămânii trecute indică faptul că Marea Neagră, învecinată cu trei state NATO și cu alte două prinse în încleștarea celui mai letal război în Europa după 1945, a fost scena unor confruntări militare dramatice, a unui eșec naval usturător al Moscovei și a unor tratative la nivel înalt în cele 14 luni trecute de când Rusia și-a pornit invazia pe scară largă în Ucraina.

Controlul asupra Mării Negre e un element esențial al strategiei de război a Rusiei și unul dintre motivele principale pentru care Putin a anexat ilegal Crimeea în 2014. Foreign Policy scrie că acel moment a prevestit actualul conflict sângeros declanșat pe 24 februarie 2022.

„A-i permite Rusiei să definească regulile la Marea Neagră ne pune în pericol aliații și interesele”

Robbie Gramer spune că Marea Neagră a produs dintotdeauna mai multă istorie decât poate consuma, iar de la invadarea Ucrainei de către Rusia produce istorie într-un ritm de-a dreptul alarmant.

Din perspectiva Washingtonului și a altor aliați din NATO, contracararea influenței rusești la Marea Neagră e esențială pentru ca Alianța Nord-Atlantică să-și poată conserva propria influență la periferia sud-estică a Europei și pentru a menține fluxul crucial de mărfuri dinspre Ucraina către piețele vulnerabile din Orientul Mijlociu și Africa.

Cu toate acestea, susțin tot mai mulți decidenți occidentali și congresmeni americani, regiunea Mării Negre ocupă de mult prea multă vreme un loc periferic în strategia Vestului de contracarare a Rusiei, în loc să constituie un pilon al acesteia.

Există însă acum un curent care ia amploare la Washington, Bruxelles și în alte capitale occidentale și care e bazat pe ideea că Marea Neagră ar trebui să fie așezată în centrul strategiei NATO.

„A-i permite Rusiei să definească regulile la Marea Neagră ne pune în pericol aliații și interesele, iar regiunea merită să fie vizată de o strategie cuprinzătoare specifică pentru ca Putin să nu poată să obțină un cap de pod acolo”, a declarat pentru Foreign Policy, Jeanne Shaheen, o senatoare americană democrată foarte influentă la Washington.

Administrația Biden, presată să conceapă o strategie la Marea Neagră

Aceasta, alături de senatorul republican Mitt Romney, au depus luna trecută un proiect de lege menit să preseze administrația Biden pentru a concepe o strategie referitoare la Marea Neagră și pentru a mări implicarea militară și economică a SUA în regiune. La rândul lor, deputatul republican Mike Turner (președintele influentului Comitet al Serviciilor de Informații al Camerei Reprezentanților din SUA) și deputatul democrat Bill Keating au depus la Cameră un proiect de lege complementar celui din Senat.

Alți oficiali din sfera militară și diplomați occidentali care au discutat cu jurnaliștii de la Foreign Policy sub condiția anonimatului au afirmat că Marea Neagră se încadrează într-o zonă de confluență a strategiei NATO privind Ucraina și propriul flanc estic, pe de o parte, și politicile Occidentului ce vizează flancul sudic și Orientul Mijlociu mai larg, pe de altă parte.

Prin urmare, susțin oficialii din Vest, NATO trebuie să repare această poziționare neclară, în contextul în care se pregătește pentru o confruntare pe termen lung cu Rusia revanșardă și militaristă a lui Putin.

„Când privești înapoi la ce a spus NATO și ce a făcut în Marea Neagră înainte de război, răspunsul este, ei bine, remarcabil de puțin”

Dezbaterea referitoare la cum poate fi îndreptată această poziționare a Mării Negre în cadrul strategiei vestice privind Rusia ia amploare înainte de lansarea unei mult așteptate contraofensive ucrainene de primăvară, care ar putea viza Crimeea, dar și înaintea summitului NATO care va avea loc în vară la Vilnius, în Lituania.

„Când privești înapoi la ce a spus NATO și ce a făcut în Marea Neagră înainte de război, răspunsul este, ei bine, remarcabil de puțin”, a declarat Steve Horrell, fost ofițer superior de informații în marina SUA și actual cercetător în cadrul Centrului de Analiză a Politicii Europene din Washington. „Pur și simplu NATO a zburat mereu sub radar în această regiune”, mai spune Horrell.

Robbie Gramer mai explică faptul că conceperea unei strategii coerente ar putea fi mai ușor de zis decât de făcut, dată fiind influența pe care o are Turcia în regiune, în calitate de paznic al Mării Negre, ținând cont că deține strâmtorile Bosfor și Dardanele, ruta unică și îngustă de acces dinspre Marea Mediterană. Turcia are deja de ani buni o relație defectuoasă și tensionată cu SUA și alți aliați din NATO și privește cu suspiciune și neliniște orice suplimentare a prezenței NATO la Marea Neagră și orice modificare a rolului propriu de paznic al Mării Negre.

Nicio de strategie occidentală privind Marea Neagră nu poate funcționa fără acceptul Turciei, iar acceptul Turciei e dificil de obținut

Turcia a frânat accederea Finlandei și Suediei în NATO (deși Finlanda a reușit în sfârșit să adere săptămâna trecută) și și-a consolidat relațiile economice cu Rusia pentru a-și susține economia anemică, chiar în timp ce alte țări vestice vor să intensifice sancțiunile ce vizează economia rusă.

Totuși, concomitent, Turcia a contribuit la medierea unui acord crucial privind cerealele, care permite ca mărfurile ucrainene să traverseze Marea Neagră în drum spre piețele lumii. Mai mult, regimul de la Ankara i-a acordat Kievului ajutor militar esențial, în special drone Bayraktar, devenite legendare pentru pierderile aduse rușilor pe frontul din Ucraina.

Turcia, folosindu-și atribuțiile legale dobândite în virtutea Convenției de la Montreux din 1936, a închis la scurt timp după invazia rusă strâmtorile dintre Marea Mediterană și Marea Neagră pentru navele din țări care nu au porturi la Marea Neagră. Măsura a împiedicat intrarea navelor rusești de război care nu-și au baza în Marea Neagră, dar a blocat și accesul navelor militare ale statelor NATO fără ieșire la Marea Neagră. Prin urmare, ultima navă militară americană care a intrat în Marea Neagră e USS Arleigh Burke, un distrugător care a părăsit regiunea în decembrie 2021.

Cu alte cuvinte, nicio de strategie occidentală privind Marea Neagră nu poate funcționa fără acceptul Turciei, iar acceptul Turciei e dificil de obținut. „Turcia e ambivalentă în privința oricărei propuneri cu potențial de a schimba statutul Mării Negre ori de a schimba condițiile accesului în Marea Neagră”, a declarat Soner Cagaptay, expert în cadrul Institutului pentru Politica Orientului Apropiat din Washington.

Chiar și înainte de anexarea Crimeei în 2014 și invazia totală din Ucraina din 2022, Marea Neagră a servit drept teatru central al sângeroasei istorii europene. A fost în antichitate o arteră comercială principală pentru Grecia și Roma, o sursă de hrană pentru Atena și fundalul cuceririlor efectuate de sciți și, după un mileniu, de mongoli.

URSS sub Stalin a deportat forțat întreaga comunitate nativă a tătarilor din Crimeea pentru a consolida controlul Moscovei asupra peninsulei și a Mării Negre

Crimeea e kilometrul zero de la care s-a răspândit ciuma bubonică în Europa și a fost vreme îndelungată un măr al discordiei între imperiul rus și cel otoman, precum și scena unor carnagii inutile și eșecuri militare în luptele dintre puterile europene din secolul XIX, în cadrul Războiului Crimeei, cel care efectiv a spulberat sistemul european de alianțe constituit după războaiele napoleoniene.

Portul Novorossiysk de la Marea Neagră a fost practic scena victoriei Revoluției Bolșevice asupra Armatei Albe anticomuniste susținute de Occident în cadrul războiului civil din Rusia, iar coasta sudică a Ucrainei a fost, de asemenea, scena unora dintre cele mai crâncene lupte și cele mai grave atrocități din cursul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Mai mult, URSS sub Stalin a deportat forțat întreaga comunitate nativă a tătarilor din Crimeea pentru a consolida controlul Moscovei asupra peninsulei și a Mării Negre.

În 2008, Rusia a invadat Georgia, o altă țară cu deschidere la Marea Neagră și simpatii occidentale, prevestind astfel modul în care ambițiile neo-imperialiste ale lui Putin aveau să ducă în final la invadarea Ucrainei.

Marea Neagră s-a evidențiat deja drept un potențial spațiu critic pentru un conflict mai amplu între Rusia și NATO, iar exemplul cel mai clar este avionul de vânătoare rusesc care a șicanat luna trecută o dronă americană care efectua activități de spionaj deasupra Mării Negre până a doborât-o.

Oficialii Casei Albe au condamnat gestul pilotului rus, descriindu-l drept „nesăbuit și iresponsabil”, întrucât drona zbura deasupra apelor internaționale, pe când Moscova susține că zbura în interiorul spațiului în care are loc „operațiunea militară specială” a ei din Ucraina.

Senatoarea americană Jeanne Shaheen a declarat că exact acest gen de incident constituie motivul pentru care Washingtonul are nevoie de o strategie cuprinzătoare în regiune. „Dacă SUA ar fi avut o prezență mai cuprinzătoare în Marea Neagră, am fi putut fi în măsură să limităm avantajul strategic al Rusiei în regiune și să controlăm locul prăbușirii dronei”, a mai subliniat aceasta.

Putin consideră că controlul Moscovei asupra Crimeei e esențial în confruntarea sa mai amplă cu NATO și vede Marea Neagră ca pe un element crucial pentru proiectarea puterii militare a Rusiei în Mediterană și dincolo de ea.

Nivelul investiţiilor SUA şi NATO în Marea Neagră nu corespunde importanţei sale strategice

La jumătatea lunii martie, o analiză NBC News indica faptul că drona militară care s-a prăbuşit din cauză că fost acroșată de un avion de luptă rusesc s-ar putea să nu fie singurul lucru care lipseşte Statelor Unite în Marea Neagră.

Întâmplarea cu avioanele ruseşti a ridicat şi o întrebare-cheie în materie de securitate pentru Washington şi aliaţii săi: există o strategie clară pentru o cale navigabilă atât de importantă, care a fost mult timp în centrul rivalităţii dintre Moscova şi Occident şi care ar putea deveni acum un punct fierbinte major? Ei bine, experții susțin că această strategie este împiedicată de lipsa de cooperare a aliaților NATO de la Marea Neagră (Turcia, România și Bulgaria), care nu acționează pe o singură voce precum statele baltice.

Foşti oficiali din domeniul securităţii naţionale care au operat în regiune au declarat pentru NBC News că nivelul investiţiilor SUA şi NATO în Marea Neagră nu corespunde importanţei sale strategice. Aceştia au spus că, în ciuda retoricii NATO, activitatea occidentală în regiune a început să scadă după ce Moscova a cucerit Crimeea. Glen Grant, fost ofiţer britanic care a lucrat ca instructor militar şi consultant pentru Ucraina şi Bulgaria, a declarat că Marea Neagră este un punct slab în special pentru flancul estic al NATO.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp