Apelurile la pace sunt precum poveştile speaker-ilor motivaţionali: produc emoţie multă, ieftină şi inutilă. Există nenumăraţi fani ai acestor speech-uri, dispuşi să dea o căruţă de bani ca să-l vadă pe guru cum le va spăla bine curajul de a privi viaţa prin ochii succesului. Există la fel de mulţi fani ai păcii.
Pacea, asemenea succesului, e un subiect pe care n-ai cum să-l pierzi dacă-l abordezi în cheie dihotomică. Ambele oferă, în faţa unei situaţii prezente dezastruoase, perspectiva accesului la o panoramă magnifică. Pacea înseamnă viaţă şi prosperitate, linişte şi armonie, înţelegere şi bunăvecinătate. Războiul e urât, înseamnă durere şi moarte. În plus, poporul român vrea pace, mexicanii şi congolezii vor pace, chinezii vor pace în Taiwan, porumbelul lui Picasso cu rămurica de măslin în clonţ visează la înfrăţire între popoare, Ceauşescu dorea pace şi prosperitate pentru popoarele lumii a treia, Putin tânjeşte şi el ca toate popoarele vorbitoare de limba rusă să trăiască în pace.
Minus Zelenski, marioneta yankeilor. El e chitit pe război. Ba vrea să atragă şi restul planetei în cacealmaua ucraineană, transformând răfuiala-i locală cu Putin într-un conflict al tuturor. Şi nu e corect.
De ce nu renunţă, să se termine naibii războiul ăsta o dată! îndeamnă pacifiştii la unison, înarmaţi cu duhul blândeţii profesorale.
Cei care te abordează cu motoarele păcii turate la maximum par convinşi că ceilalţi ar fi un soi de retardați mintal însetaţi de război şi sânge, gata oricând să supună planeta la cazne şi suferinţe pentru ca, într-un final, să o facă de nelocuit. Pentru a-l da jos pe Putin, zic ei, ăştia sunt în stare să radă pământul! Dar de ce nu vreţi voi, mămicule, să discutaţi ca oamenii, în loc să vă daţi în cap unul altuia ca nebunii? Nu e mai frumos? Fanii îndrăciţi ai Armaghedonului, însă, plecând urechea la mormăielile fără noimă ale lui Biden, resping dezgustaţi astfel de propuneri nevolnice:
- Nuuuu, să vină Călăreţii Apocalipsei, cu bufonul Zelenski în frunte! Să li se dea în cap orcilor pravoslavnice până se satură!
- Doamne iartă şi păzeşte! îşi fac pacifiştii îngroziţi semnul crucii. Voi sunteţi mai răi ca Putin, sunteţi mai îndoctrinaţi ca talibanii!
Ai spune că ce se întâmplă în mediile de socializare e o bătălie epică cu cei ce nu distilează nobila idee a păcii, pe care cei ce umilesc testele Mensa o poartă cu trollii şi cimpanzeii dresaţi de propaganda occidentală. Nici pe departe. În mare, e o înşiruire de păreri irelevante. De o parte şi de alta. În online chibiţăm, asta e regula. Toţi, de la un capăt la altul. Oricât de elegant, pompos, savant, neintelectual, ideologic sau amatoricesc ne-am exprima, în fapt, tăiem frunza la câini pe un subiect sau altul. Ciondănelile virtuale, aceste fandoseli îmbibate de virtute, pledoarii dezinteresate în favoarea vieţii, păcii şi armoniei, revelaţii salvatoare de tip early booking şi simandicoase analize geostrategice, sunt cu nimic mai prejos de disputa între două cete de puştani care susţin fie pe Messi, fie pe Ronaldo. La ora actuală, nimeni din România (cu excepţia unor jurnalişti) nu trăieşte pe propria piele tragedia din Ucraina, niciunuia nu i-a fost bombardată casa şi nu i-a murit o rudă în acest conflict, nimeni nu cunoaşte următoarea mutare a lui Putin, nimeni nu poate prevedea efectele interacțiunii dintre elementele ce compun textura acestui război complicat... Nimeni.
Volodimir Obodzinski, dintr-un sat ucrainean departe de linia frontului, şi-a pierdut toată familia la începutul lui martie. Soţia, fata (19 ani) şi băiatul (14 ani) au murit după ce ruşii au lansat două bombe de 500 kg peste sat, una căzând peste locuinţa lui. Fiica avea doi gemeni în vârstă de un an care au fost ucişi şi ei. Trupurile lor au fost găsite la 50 de metri de casă. Obodzinski era la muncă în străinătate. „Casa a dispărut. Nimeni nu a supravieţuit”, l-a anunţat mama lui la telefon. „Bombele mi-au distrus familia şi au omorât tot ce era în sufletul meu”, a spus reporterului.
Pacea, ca şi războiul, nu mai au o semnificaţie anume pentru Volodimir, iar răzbunarea şi resemnarea devin, prin prisma acestor evenimente atroce, faţetele aceleiaşi monezi. De e pace, de-i război, nimic nu va mai fi cum a fost pentru ei. În inima lor a rămas vidul. Însă doar cei direct afectaţi şi implicaţi împing războiul în direcţia perpetuării lui sau a păcii. Nu chibiţeala din analizele facebookiste. Ce se întâmplă în Ucraina, şi în orice război, e mult mai haotic decât apare reflectat în expunerile narative, zis lucide, ale celor ce meditează profesionist la chestiunea în cauză.
Pacea nu întârzie la ora actuală fiindcă lumea din online nu şi-a clarificat definitiv poziţiile. Occidentul nu trimite armament sofisticat Ucrainei fiindcă urmăreşte postările influenceri lor anti-Putin. Dacă părerile cu hashtag Ucraina s-ar transforma în reţete de zacuscă, războiul şi-ar vedea mai departe de-ale lui. Pacifiştii din online se pot şterge la cot cu îndemnurile lor înţelepte la raţiune şi compromis, ceilalţi se pot scălda în orgasme la fiecare livrare de arme, nimeni nu-i va băga în seamă.
Dacă vor avea loc negocieri, nu se va datora faptului că Putin şi Zelenski au citit postarea temeinic argumentată de Gheorghe pe blog. Dacă planeta se va duce naibii, nu va fi din cauză că au ignorat postarea lui Gheorghe.
Pacifiştii nu doar că investesc parte din argumente în fantasmele unei omeniri neprihănite şi ale unor lideri rezonabili, nu doar că mizează pe bun simţ acolo unde se desfăşoară un război în toată regula şi îşi drapează discursurile în „faldul platonic” (acesta fiind, după Nassim Taleb, locul în care realitatea încetează să mai fie aplicabilă), dar ei, mai mult ca alţii, se răfuiesc cu cine nu contează, adică cu cei din online.
Dar aici e problema, că nu exercitarea inadecvată a facultăţilor critice de către utilizatorii reţelelor sociale e de vină pentru război şi nici diletantismul ţanţoş şi absenţa rigorii pentru încadrarea istorică a spinoasei dispute ruso-ucrainene nu-s responsabile pentru absenţa păcii.
Pur şi simplu, rezolvarea nu se află în poiana lui Iocan. Nu aia de pe Facebook.
Ăsta e motivul pentru care, în acest moment, „Give Peace a Chance” e totuna cu „Give Piss a Chance”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apropo de asta un amic din Bucuresti spune ca prefera sa piarda Transilvania ca oricum nu ar calca pe acolo decat sa fie razboi , asadar........, treaba asta cu pacea e in functie de interesele fiecaruia.
Părerea mea de chibiț de pe margine (dacă interesează pe cineva) este că, deși pacea este întotdeauna obiectivul final, atât pentru agresor (în acest caz Rusia) cât și pentru victimă (în acest caz Ucraina), totuși nu se poate spera la pace înainte de a se tranșa lucrurile, inclusiv prin război, în acest caz. Un om cu creier funcțional și onoare cât de cât nu poate acuza Ucraina că nu se lasă cucerită și distrusă de Rusia, doar fiindcă așa s-ar termina războiul. Nu Ucraina a vrut război, ci Rusia. Dacă mergi pe stradă cu prietena / soția și o atacă un golan ce faci? Stai cuminte și-l lași să-i facă ce vrea pentru a nu escalada violența? Nu tu ai vrut scandal, dar nici nu e normal să-l eviți cu orice preț, oricât de mare și oribil. Da, liniștea și pacea sunt de dorit în final, dar nu se poate să-ți accepți distrugerea ta și a celor dragi doar pentru că așa va fi mai liniște și pace.
Tot ce se poate spera în cazul acestui război nedrept de cucerire ruso-ucrainean este să se intensifice eforturile diplomatice pentru tranșarea lucrurilor în vederea păcii, dar FĂRĂ a da implicit câștig de cauză Rusiei pentru asta. Pentru că oricum Rusia nu merită să iasă ”cu fața curată” din acest război, în care este AGRESOR nedrept și în mod nejustificat, al unei țări independente și pașnice. Chiar dacă Rusia și Ucraina au dispute etnice, iar Ucraina nu e cea mai democratică țară din lume (iar Rusia e chiar o dictatură), totuși aceste dispute (rezolvabile diplomatic) nu e permis să se tranșeze printr-un război de cucerire!!!! Dacă toate țările ar gândi și ar acționa așa, atunci aproape că n-am mai avea nicăieri pace pe pământ.