Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Azi e ultima mea zi la acest loc de muncă”. Ce fac atunci când „simt” că voi fi concediat

Tot ce se angajează se și concediază. Este ca și cum ai spune: „Tot ce se naște moare”. 

Și-atunci care-i problema asta cu concedierea în lumea corporatistilor? 

Știm când murim? Probabil cei mai mulți dintre noi nu. Dar știm când vom fi concediați? 

Hai să povestim…

Potrivit DEX, substantivul feminin „concediere” reprezintă acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. Pe de altă parte, verbul „a concedia” are două definiții: 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară și 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta.

Experiența mea profesională îmi amintește că cea de-a doua definiție, menționată ca fiind mai rară, e mai potrivită și adecvată realității. Eu cred că este cea mai extinsă și numai voi, cititorii, cu sinceritate, puteți judeca asta.

În momentul în care semnăm un Contract de muncă, adică „ne (re)naștem” pe piața muncii, vrem sau nu să recunoaștem, luăm la cunoștință implicit că vom fi concediați, adică că „vom muri” în aceeași piață a muncii, odată și-odată. Asta indiferent de formulele juridice conținute în paragrafele Contractului de Muncă, ale prevederilor Codului Muncii și legislației în vigoare la acea dată. Fără falsă sinceritate, atunci când semnează, și angajatorul, și angajatul știu foarte bine că va veni momentul să se și despartă. Nu știu exact când…

Când simțim că ne vine „sfârșitul”

Dacă ar fi să fac un bilanț rapid al celor treizeci de ani de prezență activă în piața muncii, din care jumătate în companii multinaționale atât în România, cât și afară, de patru ori am fost „poftit” și de patru ori mi s-a „îngăduit”. Acum sunt la al nouălea contract – un fel de al nouălea cer – în care după șase ani mă aflu în dilema adâncă dacă sunt deja „poftit” sau doar mi s-ar „îngădui” să fiu concediat. Am intrat într-un fel de tie-break. De curiozitate, scorul este egal și în privința multinaționalelor.

Știm cu toții, în corporații mai ales, că simțim când se apropie „sfârșitul”. Până și acesta este procedural. Dacă în privința finalului nu avem niciunul dintre noi vreo îndoială că va veni, problema noastră adevărată este aceea de a cunoaște, de a identifica deja viitorul angajator de la care, peste un alt răstimp, vom fi concediați – fie „poftiti”, fie „îngăduiți”.  

Nu mi-am pierdut timpul prin corporații fără să învăț permanent din cultura lor, inclusiv să înțeleg mecanismul acesta oarecum insidios, care se află într-un substrat adânc și obscur în raport cu prevederile la lumină ale Contractului de Muncă. 

Am înțeles că foarte important este să anticipez ca angajat cât mai devreme momentul despărțirii, să am până atunci cel puțin o soluție care include fie să preiau inițiativa, în urma evaluării personale, fie să găsesc mijloace de amânare a deznodământului implacabil (ori prin performanță profesională deosebită, ori prin relaționări, de tip politici interne de companie, cu decidenții interni). Sună, desigur, cinic, dar, credeți-mă, face parte din viața de corporatist, mai nou sau pe cale de a deveni matur. În corporație învățăm și astfel de lucruri care prind foarte bine în „real life”.

Corporația are o viață diferită de a corporatiștilor care lucrează în ea

Un lucru doar să mai știți, și-apoi am să închei: corporația are viața ei proprie diferită de a corporatiștilor care lucrează în ea. 

M-am întâlnit de curând cu un fost coleg dintr-o multinațională din România care are deja o vechime de peste douăzeci si doi de ani în aceeași corporație.

- N-ai ieșit la pensie?”, l-am întrebat.

A părut foarte mirat de întrebare , el și cu mine fiind cam de aceeași vârstă. 

- Bine, dar voi aveți acea acțiune de aur, pensie din partea companiei.

A surâs cu subînțeles:

- A fost odată...

- Și ce faci? Nu te reorientezi? am insistat.

- Nu, de ce, aștept să fiu „poftit” – a folosit termenul corect de dicționar, varianta, chipurile, mai rară. Dacă mi se „îngăduie”, ar fi mai puțin profitabil pentru mine și familia mea. 

„Hmm…am gândit, corporația l-a învins, i-a luat pofta de viață pe piața muncii”. Amicul aștepta să fie dat afară, calculând că, pentru el, e mai profitabil financiar să fie demis decât să plece singur. Și doar spera că destinul implacabil nu avea să-l lovească chiar a doua zi, când se va duce la birou.

Între timp eu am suferit cinci „concedieri” – poftite și îngăduite. Dar nu care cumva să mă luați pe mine drept exemplu pozitiv. Este doar o chestiune de gust. Și de stil, aș zice…

Prin urmare, fiți optimiști la orice vârstă! Nu-i dracul chiar atât de negru: există viață pe piața muncii și după concediere. Iar dacă nu și nu, atunci să știți că există și antreprenoriat.

„Îngăduiți, vă rog!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • oare autorul si-a dat vreodata demisia?
    articolul asta suna a 'ce am invatat dupa ce am fost concediat de nenumarate ori'.
    • Like 0
  • Daca ai << suferit cinci „concedieri” – poftite și îngăduite >> inseamna ca ai fost "om de baza" acolo unde ai fost angajat. Probabil trebuiau sa-ti faca / repare altii treaba pe care tu nu stiai / puteai sa o faci cum trebuie. Pana s-au saturat de tine. Dar e ok sa dai sfaturi aici despre ce si cum... la asta probabil esti calificat.
    Mai e si varianta ca articolul sa fie o fictiune si atunci tot asa trebuie vazut si comentariul meu.
    • Like 0
  • sfaturi de la cineva care a "schimbat" meserii, locuri de munca, tari si nenumarate pozitii in scheme : 1. priveste continuu in perspectiva, incearca sa te depasesti, nu exista colegi 2. nu astepta sa "simti" ca nu mai esti dorit, decat 1 sut in fund = 1 pas in fata, misca-te cu 2 pasi in lateral 3. misca-te cu "talent" catre un orizont nou, pregatestete pentru o noua abordare 4. nu regreta nimic, toti vor sa profite de tine 5. fi cu gandul numai acasa 6. investeste, investeste
    • Like 0


Îți recomandăm

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult