„Ce garanții are Ucraina că Rusia nu va invada din nou, după ce a făcut-o deja fără ezitare de două ori?” Opiniile lui Kissinger, contrazise de lecțiile istoriei

Foto: AFP/Profimedia

Una din marile dezbateri recente în plan internațional l-a avut în centru pe fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, care a reușit să enerveze multă lume și să stârnească critici dure din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski după ce a sugerat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia ar trebui să vizeze crearea de graniţe de-a lungul „liniei de contact” în Donbas, aşa cum exista în ajunul invaziei ruseşti din 24 februarie.

Pe scurt, fostul șef al diplomației americane a sugerat aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea. „Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a declarat Kissinger. Un arhitect al apropierii dintre SUA și China în timpul Războiului Rece, Kissinger a mai declarat că ar fi fatal pentru Occident să fie atras în starea de moment și să uite locul adecvat al Rusiei în balanța de putere europeană. Părintele diplomației americane din a doua jumătate a secolului XX a mai spus că războiul nu trebuie lăsat să mai continue pentru mult timp și că a fost aproape să ceară Vestului să convingă Ucraina să accepte negocierile în termeni care se îndepărtează cu mult de actualele sale obiective de război. 

- De asemenea, veteranul diplomat american Henry Kissinger a declarat, în cadrul aceleiași intervenții, că Washingtonul și Beijingul trebuie să încerce să evite să pună Taiwanul în centrul relațiilor lor diplomatice tensionate, adăugând că necesitatea ca cele două mari economii ale lumii să evite confruntarea directă este în interesul păcii globale. Comentariile sale în raport cu China au venit la scurt timp după ce președintele american Joe Biden a declarat că SUA ar fi pregătite să intervină militar dacă China ar invada Taiwanul. „Este important pentru pacea globală a lumii ca Statele Unite și China să atenueze relația lor de conflict”, a ținut să precizeze Kissinger.

- Ei bine, politologul american George Friedman, CEO al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures, dar și autor al unor magistrale cărți precum „Următorii 100 de ani” sau „Furtuna dinaintea calmului”, a scris vineri un editorial intitulat „De ce nu sunt de acord cu Henry Kissinger”. Friedman a precizat că Henry Kissinger făcut două declarații semnificative la Forumul Economic Mondial de la Davos: una referitoare la Ucraina, iar cealaltă referitoare la Taiwan.

- „În ambele cazuri, Kissinger consideră că este în interesul Washingtonului să se plieze pe ceea ce face adversarul. El susține că cea mai mare preocupare a Americii ar trebui să fie stabilitatea globală, care necesită adaptarea intereselor națiunilor care doresc să schimbe echilibrul regional de putere. Cu alte cuvinte, stabilitatea fostei Uniuni Sovietice, inclusiv supraviețuirea politică a lui Putin, va stabiliza regiunea și va spori stabilitatea globală. De asemenea, cedarea Taiwanului către China ar stabiliza Pacificul de Vest și ar spori stabilitatea globală”, scrie George Friedman, sugerând că aceasta ar fi perspectiva lui Kissinger.

- Mai departe, politologul american spune că fostul secretar de stat al Casei Albe a susținut acest punct de vedere atunci când i-a sfătuit pe președinții Richard Nixon și Gerald Ford. „În timpul Războiului din Vietnam, scopul nu era să câștige războiul, ci să evite o confruntare cu China și Uniunea Sovietică. Pentru a face asta, Kissinger a reținut forțele americane în Vietnam, într-un război de neînvins, pentru a oferi Moscovei și Beijingului un sentiment de inflexibilitate americană, chiar dacă a efectuat bombardamente intense în nord pentru a demonstra disponibilitatea Americii de a duce un război agresiv. Scopul final era să-i forțeze pe nord-vietnamezi și pe aliații săi să ajungă la un acord care să permită SUA să se retragă din Vietnam în timp util și, prin urmare, să stabilizeze relațiile cu Uniunea Sovietică de la acea vreme”, mai remarcă Friedman.

- Acesta spune și că Henry Kissinger a vrut să arate forța de caracter a SUA, menținând în același timp un grad de flexibilitate. În acest mod complicat, războiul a fost prelungit, chiar pierdut, dar scopul fundamental al unei detente (perioadă de relaxare) în raport cu regimul condus de Brejnev „a fost atins”.

- „De asemenea, misiunea sa în China, la începutul anilor ‘70, a avut o răsplată strategică. Sovieticii și chinezii s-au luptat de-a lungul râului Ussuri. Rușii se gândeau la lovituri asupra instalației nucleare a Chinei de la Lop Nor, iar China devenea o provocare la adresa URSS în ceea ce privește conducerea lumii comuniste. Kissinger i-a abordat pe chinezi cu oferta unei înțelegeri între SUA și China. Preocuparea strategică a Statelor Unite era legată de un atac sovietic asupra Europei de Vest. Alinierea cu China a creat posibilitatea unui război pe două fronturi. Kissinger nu era interesat de un război, dar amenințarea unuia reducea acel pericol prin crearea unui risc inacceptabil pentru Rusia, ceea ce a ajutat, în mod paradoxal, SUA să ajungă la o înțelegere privind coexistența, a redus riscul de război și a stabilizat sistemul global. Totodată, strategia gândită de Kissinger a pus bazele apariției Chinei contemporane”, mai precizează George Friedman.

- „Gândirea lui Kissinger era complexă, uneori părând să se îndepărteze de obiectivele sale finale, dar el s-a concentrat pe o singură problemă: amenințarea Uniunii Sovietice și, prin urmare, amenințarea ordinii globale. Sovieticii amenințau Europa, amenințau China, pescuiau în Marea Caraibelor și erau o putere nucleară. Era pregătit să plătească orice preț pentru asta, pentru că vedea doar în sovietici o amenințare la adresa sistemului global”, descrie Friedman abordarea lui Kissinger.

- Politologul american mai remarcă în textul său din 27 mai că sovieticii s-au poziționat la acea vreme, ca și cum ar fi fost dispuși să riște inclusiv până la un război nuclear. „După părerea mea, ei au folosit această postură ca pe o pânză pentru a îndemna taurul să consume energie în chestiuni de care sovieticii nu erau interesați. Cu toată subtilitatea lui, Kissinger a avut un scop foarte simplu: să evite războiul direct cu sovieticii și să le permită inițiativa, astfel încât SUA să poată răspunde și astfel să-și demonstreze voința Moscovei. Kissinger era obsedat de Uniunea Sovietică, așa că atunci când Kremlinul a început să sprijine grupurile din America Latină, SUA au răspuns. Per total, sovieticii nu s-au văzut la fel de puternici precum îi vedea Kissinger”, remarcă Friedman. 

- Coborând în actualitate, George Friedman spune că răspunsul lui Kissinger la atacul rusesc din acest an asupra Ucrainei decurge din aceeași logică pe care o avea și în secolul XX. De altfel, un Oleksiy Goncharenko, un membru al parlamentului ucrainean, spunea zilele trecute despre fostul secretar de stat al SUA că „încă trăiește în secolul XX”.

- „El (Kissinger) consideră că un conflict între Irak și Siria îi înspăimântă pe ruși cu privire la intențiile SUA. El îl vede pe Putin așa cum îl văzuse pe Leonid Brejnev: ca o forță potențial stabilizatoare, care este mai puțin periculoasă decât un vid de putere umplut de o persoană mai puțin flexibilă. În acest sens, apărarea Ucrainei, în opinia lui (Kissinger), ar putea pur și simplu înrăutăți lucrurile”, spune Friedman.

- În ceea ce privește China, politologul american de origine maghiară crede că era în joc o dinamică diferită, dar înrudită. „Cea mai mare realizare a lui Kissinger a fost deschiderea Chinei și transformarea ei într-un aliat. În mintea lui, reușita se datora principiului acomodării, dar, de fapt, reușita se datora pentru că Beijingul nu își pierduse niciodată teama de Statele Unite. După ce SUA au provocat pierderi masive armatei chineze, Mao a văzut SUA ca fiind puternice, Washingtonul au văzut China ca un posibil aliat și fiecare parte s-a ridicat de la masă uşurată de respectivul acord”, contextualizează George Friedman.

- Acesta mai spune și că este bine să-ți supraestimezi inamicul, astfel încât să fii pregătit pentru ce e mai rău. „Dar greșeala excesivă de calcul te va orbi în fața oportunităților și te va face să te simți obligat la mișcările venite din partea cealaltă. Cred că pentru Kissinger eșecul britanicilor și francezilor de a înțelege cât de puternică era Germania l-a determinat să se teamă de repetarea greșelilor. Acest lucru alimentează pozițiile sale privind cedarea de teritoriu Rusiei și Chinei. Partea mai slabă trebuie să fie cea mai inteligentă și să abordeze ceea ce este evident cu deplină precauție, având în vedere că în joc este stabilitatea globală. În opinia mea, Rusia și China sunt puteri în declin, în timp ce SUA sunt puterea în creștere. Așa trebuie să te poziționezi în fața adversarului tău”, crede George Friedman.

- Politologul american mărturisește că în anii ‘70, pe măsură ce devenea conștient, temerile sale față de ruși erau la fel de intense ca ale oricui altcuiva. Dar, de-a lungul timpului, pe măsură ce le-a studiat armata și a vorbit cu tot felul de expatriați, Friedman a ajuns să-i vadă altfel.

- George Friedman își încheie editorialul, spunând că are puțin dreptul să critice un om pe care îl admiră. „Dar a crede că a greșit nu este același lucru cu a crede că a fost nesăbuit. El (Kissinger) a jucat jocul pe care-l credea necesar de jucat. Și încă o mai face”, punctează în final George Friedman.

- Pe marginea celor descrise mai sus e de luat în considerare și ce scrie analistul american Walter Russell Mead în Wall Street Journal. Făcând referie la ce a zis Kissinger, dar și la precizările filantropului George Soros, care a avertizat că victoria în războiul împotriva Rusiei lui Vladimir Putin este necesară pentru „salvarea civilizației” și a îndemnat Occidentul să ofere Ucrainei tot ce are nevoie pentru a birui în luptă, Mead spune că rețetele celor doi imigranți americani, ambii supraviețuitori ai vieții sub conducerea nazistă, sunt radical diferite, dar percepțiile lor au multe în comun.

- „Ambii cred că valorile și interesele americane fac din apărarea păcii în Europa un obiectiv primordial al politicii externe americane. Ambii se văd ca apărători ai ceea ce este mai bun în civilizația occidentală. Ambii văd războiul ca un șoc major pentru sistemul mondial și se tem de consecințele unei lungi lupte militare. Domnii Kissinger și Soros cred că Rusia este în cele din urmă o problemă secundară pentru politica americană și că viitorul relațiilor dintre SUA și China are o importanță mult mai mare pe termen lung”, remarcă Walter Russell Mead.

- Unde nu sunt de acord Kissinger și Soros este cu privire la natura ordinii și civilizației pe care încearcă să le conserve, spune Mead. George Soros, la fel ca administrația Biden, vede problema dominantă în politica mondială ca pe o luptă între democrație și totalitarism. Democrațiile sunt obligate prin lege să respecte drepturile cetățenilor în spațiul intern și trebuie să se comporte sub constrângerile dreptului internațional în străinătate.

- Conducătorii totalitari, în schimb, resping astfel de limite în țară și în străinătate, iar invazia Ucrainei pornită de Putin este la fel de ilegală precum tratamentul aplicat opozanților politici în interiorul țării. Atacul său asupra Ucrainei, precizează Walter Russell Mead, este un atac la principiile fundamentale ale ordinii internaționale și, dacă acel atac reușește, politica internațională se va întoarce la legea junglei prin care, așa cum atenienii le-au spus odată melienilor în timpul războiului peloponesiac: „Cei puternici fac ceea ce pot și cei slabi suferă ceea ce trebuie”.

- Poziția Kissinger este mai puțin ideologică, crede Walter Russell Mead. „Întotdeauna au existat și vor exista multe tipuri de guvernare în lume. Sarcina Americii este să creeze și să apere un echilibru de putere care să protejeze libertatea noastră și a aliaților noștri cu cel mai mic risc și cost posibil. Nu avem misiunea de a converti rușii și chinezii la Evanghelia democrației și trebuie să recunoaștem că marile puteri rivale au drepturi și interese care trebuie respectate. Rusia, așa cum a spus domnul Kissinger audienței de la Davos, este și va rămâne un element important în balanța de putere europeană, iar o pace durabilă trebuie să recunoască acest fapt inevitabil”, punctează Walter Russell Mead.

- Privind la istorie, singurul lucru care pare clar este că nicio abordare nu oferă un ghid infailibil către succes, mai spune analistul american care și profesor de Afaceri Externe la Bard College în New York. „Liderii francezi și britanici care au încercat să-l liniștească pe Hitler în anii ‘30 au susținut argumente foarte kissingeriene cu privire la necesitatea respectării intereselor naționale germane. Neoconservatorii care l-au împins pe George W. Bush să invadeze Irakul au susținut argumente sorosiene despre natura totalitară a regimului lui Saddam Hussein. După cum ar fi ambii de acord, domnii Kissinger și Soros, aplicarea mecanică a oricărei teorii a istoriei la realitățile dezordonate ale vieții internaționale este o modalitate bună de a intra în necazuri”, susține Walter Russell Mead.

- Când Winston Churchill, un om care a aplicat atât caracteristicile sorosiene, cât și pe cele kissingeriene de-a lungul carierei sale politice, a fost întrebat despre planificarea postbelică în anul 1942, el a răspuns cu cuvinte pe care liderii occidentali ar trebui să și le amintească astăzi, notează profesorul Mead. „Sper că aceste studii speculative vor fi încredințate în principal celor pe ale căror mâini timpul atârnă greu și că nu vom trece cu vederea rețeta din cartea de bucate a doamnei Glasse pentru prepararea iepurelui vânat << mai întâi prindeți iepurele>>”.

- Iepurele actualului context geopolitic încă nu a fost prins, remarcă Walter Russell Mead. Departe de a cere termeni, Putin s-ar putea pregăti pentru un război de uzură, iar un război lung implică multe pericole pentru Occident. „Noua tactică a Rusiei de a amenința aprovizionarea cu alimente la nivel mondial prin blocarea porturilor ucrainene ne amintește că liderul de la Kremlin încă mai are câteva cărți în mânecă și mulți europeni par să se teamă de un embargo rusesc asupra gazelor mai mult decât se teme Rusia de un boicot european”, scrie profesorul Mead.

- Acesta mai spune că Ucraina nu poate duce un război lung fără un ajutor enorm din partea Occidentului, atât economic, cât și militar. „Ce se va întâmpla cu moneda sa, când Ucraina cheltuiește tot ce are pentru un război de supraviețuire? Câte pachete de ajutor de 40 de miliarde de dolari este pregătit să adopte Congresul american? Cât de mult ajutor economic este gata să ofere UE într-un moment în care multe economii ale UE se luptă cu inflația și prețurile ridicate ale combustibililor? Dacă războiul provoacă penurie de alimente și chiar foamete în întreaga lume și instabilitatea politică se răspândește în țări precum Egiptul, va putea Occidentul să coordoneze un răspuns global chiar dacă continuă să ajute Ucraina?”, se mai întreabă în final profesorul Walter Russell Mead.

- Un răspuns ar putea fi găsit în comentariul din această săptămână al redacției Pravda Slovakia. „Ce garanții are Ucraina că Rusia nu va invada din nou, după ce a făcut-o deja fără ezitare de două ori? ... Răspunsul președintelui Zelenski, care a comparat opiniile lui Kissinger cu împăcarea Germaniei naziste în 1938, este corect. Pe atunci, politicienii credeau cu naivitate că Hitler va fi mulțumit dacă ar sacrifica părți din zonele de frontieră Cehoslovace locuite de germani și ar permite sudeților să fie anexați de Reich-ul german. Știm că, în loc să prevenim războiul, acest lucru a avut un efect opus. Documentul negociat de premierul britanic Chamberlain la Munchen, în 1938, este o bună reamintire că aceasta nu este modalitatea de a acționa astăzi în politica externă”, au subliniat jurnaliștii slovaci.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp