Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?” Tragediile umane și credința într-o lume dreaptă

sad woman

Foto: Aleksey Tugolukov / Alamy / Alamy / Profimedia

Suntem educaţi încă de mici să respectăm regulile. Fie că este vorba de reguli practice (de la spălatul pe mȃini înainte de masă pȃnă la respectarea culorilor semaforului atunci cȃnd traversăm strada), de reguli de interacţiune umană (să spunem bună ziua cȃnd întȃlnim pe cineva, să spunem mulţumesc), de reguli morale (nu este bine să îi lovim pe ceilalţi copii) sau ulterior de reguli organizaţionale (să respectăm termenele, să facem ceea ce ne cere superiorul ierarhic, etc), regulile ne guvernează practic întreaga existenţă.

De fapt cam toată interacţiunea umană este codificată în reguli, legi, norme etice şi morale, obiceiuri, tradiţii, etc. Acestea au rolul de a armoniza comportamentele din societate şi doar în acest cadru putem să funcţionăm împreună.

Dar ce stă la baza acestei acceptări universal valabile al regulilor? Ei bine, este vorba de o ipoteză cunoscută în psihologie (şi în ştiinţele sociale în general) numită “credinţa într-o lume dreaptă” (*). Conform acesteia, dacă cineva respectă regulile, va fi răsplătit cu reciprocitate din partea societăţii. Şi, dacă stăm bine să ne gȃndim, de obicei aşa se şi petrec lucrurile, în imensa majoritate a situaţiilor.

Dar … dacă este să privim atent, această ipoteză este de fapt o eroare (în limba engleză aşa este şi numită, the just-world fallacy). Şi asta din mai multe puncte de vedere.

Mai întȃi pentru că lumea în care trăim nu are doar componenta umană. Lumea include şi natura, care este în mare măsură supusă imprevizibilităţii. Noi de fapt acceptăm parţial acest lucru: de exemplu nu credem că dacă noi ne-am comportat exemplar ni se face o nedreptate dacă plouă pe durata cȃt suntem în concediu. Deşi … poate că uneori chiar ne spunem în sinea noastră, mai în glumă, mai în serios, că “nu e drept”, dar acceptăm că “dreptatea lumii” nu se extinde la buletinul meteorologic. Există însă situaţii de catastrofe naturale, care pot duce la pierderi grave, nu doar materiale, ci si umane: un cutremur, un tsunami, seceta prelungită în țările sărace, incendiile de pădure tot mai frecvente, pandemiile – iată situaţii care pun serios sub semnul întrebării ipoteza lumii drepte.

Mai sunt apoi abaterile de la normă ale unor indivizi – voite sau poate uneori datorate întȃmplării; accidentele auto cu consecinţe grave sunt un astfel de exemplu. Mai putem adăuga şi infracţionalitatea armată sau furturile – victimele sunt în cele mai multe cazuri persoane care nu au încălcat regulile.

Mai putem vorbi şi de societate în ansamblu: există mişcări politice sau economice care duc la tragedii; fie că vorbim de crize economice sau de conflicte armate, majoritatea victimelor nu au greşit cu nimic, dar iată că au fost drastic afectate.

Şi mai sunt şi acele tragedii personale care ţin de aleator: bolile grave sau decesele premature, din cauze medicale, care de multe ori lovesc persoane care nu se făcuseră vinovate de excese.

Cȃnd suntem afectaţi de astfel de tragedii, primul lucru care ne vine în minte este această credinţă într-o lume dreaptă, şi practic imediat apare întrebarea “De ce eu? De ce noi?”. Există unele persoane care pur şi simplu încetează să se lupte pentru a face faţă dramei personale tocmai pentru că şi-au bazat întreaga filozofie de viaţă pe credinţa într-o lume dreaptă şi nu îşi pot reorganiza altfel universul.

Tot această credinţă poate explica de ce unii oameni par să se îndepărteze de cei aflaţi la necaz. Nu pentru că ar fi răi din fire, ci pentru că îşi imaginează – pe baza credinței în lumea dreaptă – că cei care trec printr-o situaţie grea au făcut ceva care să fi “atras” asupra lor nefericirea. De fapt multe filozofii de viaţă au la bază “karma”, care este de fapt o altă formă de manifestare a lumii drepte.

Iată că am dat suficient de multe exemple ca să invalidăm credinţa într-o lume dreaptă. Ar trebui deci să o ignorăm? Nici vorbă. Noi funcţionăm pe baza unei legi aproximative, dar suficient de bună pentru a preveni căderea în haos şi anarhie a societăţii. Pe de altă parte ar trebui să reţinem că nu este vorba de o lege care funcţionează în toate cazurile. A reţine acest lucru ar aduce mai multe foloase.

Primul ar fi că ne-ar ajuta să simţim compasiune şi ne-ar facilita oferirea de ajutor celor în nevoie, fără a considera că încălcăm vreo normă morală sau etică sau că aceştia ar trebui lăsaţi să suporte singuri consecinţele unei vinovăţii ipotetice.

Al doilea lucru la care ar trebui să fim atenţi este că – datorită acestei credinţe adȃnc înrădăcinate în psihicul uman – am putea “fabrica” motive pentru nefericirea traversată de cineva din apropierea noastră; şi chiar avem o puternică tendinţă de a face asta, pentru că altfel ar apărea îndoiala în ceea ce priveşte justeţea lumii, fapt care ne-ar crea o serioasă stare de nesiguranţă (aşa că pare mai uşor să ne protejam de asta văzȃnd rău acolo unde nu este).

Al treilea caz este acela cȃnd noi înşine suntem victime ale hazardului; atunci ne este cu siguranţă extrem de greu să gestionăm situaţia în sine; dar cu atȃt mai greu este să ne adaptăm moral la ceea ce ni se întămplă, tocmai pentru că în general oamenii tind să fie buni şi corecţi şi se aşteaptă la consecinţe bune ale acestui comportament. Acestor persoane, lovite de tragedii pe care într-adevăr nu le meritau, le spun că nu este vorba de vreo greşeală a lor, ci că uneori lumea este profund nedreaptă. Cam singurul mod de a da un înţeles acestor situaţii nu este a căuta un vinovat (în alţii sau în sine), ci şi aminti în primul rȃnd că au resurse pentru a depăşi, mai greu sau mai uşor, mai devreme sau mai tȃrziu, situaţia dificilă şi în al doilea rȃnd că cei din jur pot reprezenta o reţea de suport la care să se apeleze în condiţii dificile. Cu siguranţă o tragedie personală este extrem de traumatizantă, dar nu are de ce să fie amplificată de toată încărcătura de emoţii contradictorii şi violente care decurge din confruntarea cu faptul că uneori credinţa într-o lume dreaptă se dovedeşte a fi profund eronată.

(*) Lerner, M. J. (1980). The belief in a just world. Springer US.

Articol preluat de pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Este diferența dintre percepția lumii vs cum se dorește a fi lumea.
    Dacă la nivel de dorință lucrurile sunt clare, la nivel de percepție se pare că majoritatea indivizilor cred că trăiesc într-o lume NEdreaptă și că așa-zisa lume dreaptă există doar în plan teoretic.
    Regulile sunt de fapt jaloane impuse de-a lungul timpului pentru reducerea entropiei societății omenești, pentru scoaterea lumii din haos și anarhie, către o lume mai bună, mai dreaptă. Matematic vorbind, excesul de reguli poate duce la o lume mult prea rece, mult prea reglementată, distopică.
    • Like 0


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult
sound-bars icon